Dezvoltarea psihica a adolescentului

                             Dezvoltarea psihica a adolescentului

          Planul psihic suporta la vârsta adolescentei prefaceri profunde. Este vorba de acele transformari care vor conduce treptat la cristalizarea si stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului.

          Desi traseele pe care evolueaza acest proces sunt sinuoase, complicate, presarate cu numeroase bariere si dificultati, desi procesul ca atare poate fi mai calm sau mai n 21321o1419v 9;valnic, cu devansari spectaculoase, dar si cu întârzieri descurajante, la sfârsitul acestui proces ne vom afla în fata prezentei unor structuri psihice bine închegate si cu un grad mare de mobilitate. Acum au loc dramaticele confruntari dintre comportamentele împreunate de atitudinile copilaresti si cele solicitate de noile cadre sociale în care actioneaza adolescentului si carora el trebuie sa le faca fata, dintre aspiratiile sale marete si posibilitatile înca limitate de care dispune pentru traducerea lor în fapt, din ceea ce doreste societatea de la el si ceea ce da el sau poate sa dea, dintre ceea ce cere el de la viata si ceea ce îi poate oferi viata. Totodata, prefacerile psihice la care este supus sunt generate de nevoile si trebuintele pe care el le resimte, atât de nevoile aparute înca în pubertate, dar convertite acum sub alte forme, cât si de noile nevoi aparute la acest nivel al dezvoltarii. Nevoia de a sti a scolarului mic, converita în nevoia de creatie a puberului, devine si mai acuta la adolescent, luând forma creatiei cu valoare sociala, nu doar subiectiva. Nevoia de a fi afectuos se amplifica, luând la început forma unui nou egocentrism afectiv, pentru ca pe parcurs, acesta sa lase locul unei "reciprocitati" afective; are loc o senzualizare a individului, reapare agitatia instinctuala, se instituie nevoia de a i se împartasi sentimentele. Nevoia de grupare se "sparge",se destrama pentru a lasa loc nevoii de prietenii efective, nevoia unui cerc intim de prieteni. Relatiile dintre sexe sunt foarte strânse, mai mult platonice, romantice, cu mare încarcatura de reverie si fantezie; au loc furtuni afective, "ruperi" spectaculoase si dramatice de prietenie.

          Nevoia de distractie a puberului se continua si în adolescenta, dar distractiile se intelectualizeaza, sunt trecute prin filtrul personalitatii; alegerea distractiilor este electiva în functie de propriile preferinte. Aspectele de ordin cultural, estetic trec pe prim plan. Nevoia de independenta si autodeterinare a puberului se converteste în nevoia de desavârsire, autodepasire, autoeducare a adolescentului care "dispune" într-o mai mare masura de sine. Nevoia de imitatie  a scolarului mic convertita în nevoia de a fi personal, a puberului, suporta noi metamorfozari în adolescenta. La început , dorinta adolescentului de a fi unic se exacerbeaza mult luând forma nevoii de singularizare, de izolare, tânarul fiind preocupat si absorbit aproape în exclusivitate de propria persoana, pentru ca spre sfârsitul adolescentei sa ia forma nevoii de a se manifesta ca personalitate, ca subiect al unei activitati socialmente recunoscuta si utila, valoroasa. Nevoia de a fi personalitate se manifesta adeseori prin tendinta expresa  a adolescentului spre originalitate, cele doua forme ale sale: creatia, producerea a ceva nou, original, si excentricitatea. Din dorinta de a iesi din comun, de a fi ca nimeni altul, adolescentul îsi întrece prietenii în comportamente sociale si deviante.

          Impulsionat de aceste nevoi, adolescentul îsi elaboreaza instrumentarul psihic necesar satisfacerii lor. Astfel, nevoia de cunoastere si de creatie poate fi satisfacuta datorita faptului ca în aceasta etapa inteligenta generala a copilului se apropie de încheiere. Se consolideaza structurile gândirii logico-formale, capacitatea de interpretare si evaluare, de planificare, de anticipare, de predictii, spiritul critic si autocritic. Gustul excesiv pentru rationament, accesul la notiunea de lege, reactivarea curiozitatii orientala spre explicarea rationala, cauzala a fenomenelor si relatiilor dintre ele, vor conduce spre abordarea mai ampla, filozofica a realitatii, la aparitia atitudinilor critice fata de valori. Ca urmare, se dezvolta caracterul de sistem al gândirii, dar si unele instrumente ale activitatii intelectuale (capacitatea de argumentare si contraargumentare, de demonstrare, de elaborare a unor ipoteze etc.).

          La aceasta vârsta se dezvolta mult debitul verbal, fluenta verbala, flexibilitatea verbala. Se adopta un mod propriu de iscalitura, se elaboreaza algoritmi si stereotipii verbale ce servesc în solutionarea diferitelor situatii (ca introduceri într-o conversatie, ca modalitati de încheiere a convorbirilor etc.).

          Constientizând valoarea de influentare a cuvântului, vorbirea devine mai nuantata, plastica, se desfasoara în functie de particularitatile situatiilor (oficiale sau intime ).