Arta conversaţiei în afaceri

Nu mai suntem de mult în faza de pionierat a afacerilor, în care era suficient sǎ ai fler, intuiţie şi noroc pentru a ajunge un businessman de succes. Un John D. Rockeffeler, ursuz, retras, anti-social ar fi de neimaginat în timpurile noastre. Mai mult decât orice, acum conteazǎ relaţiile interumane, felul în care ştii cum sǎ te comporţi în societate şi mai ales sǎ porţi o discuţie.

Pentru ca afacerile incep de cele mai multe ori de la o intalnire intre doi oameni. Pentru ca eticheta in afaceri va formeaza acel „brand awareness“ personal care face ca purtarea voastra sa fie putin altfel decat a celor din jur, ceva care-i face pe parteneri sa va sune sau sa va intalneasca cu placere, sa va caute compania.

Omul modern nu treb 12512i89m uie sa aleaga intre a se purta manierat si a se purta oricum, ci este dator sa invete sa faca un standard de comportament cotidian din principiile elegantei in purtari, caci acestea sunt un adevarat catalizator in relatiile de afaceri, ele il ajuta sa adune in jurul sau alti oameni de succes.

Reguli pentru reuşita conversaţiei

Pericolul care ameninţă orice adunare, în jurul mesei familiale ca şi la cea mai selectă recepţie, este plictiseala. Remediul cel mai sigur împotriva ei este conversaţia.

            Care este secretul conversaţiei? Există o reţetă perfect pusă la punct ce asigură reuşita în toate situaţiile? Nu, din păcate! Nu poţi pătrunde dintr-o dată în acest domeniu care dă ocazia unora să-şi desfăşoare pe deplin puterea de seducţie, iar altora să comită gafă după gafă. Între ariditatea plictiselii şi pericolul ridiculului, trebuie să urmăm un drum ale cărui principale etape sunt tactul, discreţia, atenţia, însufleţirea, umorul, cultura, politeţea şi sinceritatea.

            Apar aici, ca în aproape toate manifestările vieţii în comun, cel puţin două atitudini greşite. Există unele persoane foarte sigure pe ele, care polarizează conversaţia, îmbătîndu-se cu propriile lor cuvinte, vorbind fără încetare şi interzicîndu-le celorlalţi orice participare la discuţie. La cealaltă extremă se situează tăcuţii, timizii, cei cărora le e o frică teribilă să nu greşească sau să-şi spună vreo părere; adepţii veşnicului “Aveţi dreptate” sau ai mai noului “Corect!”.

            Ajungem astfel la situaţia pe care o enunţa un umorist: “În orice conversaţie, sunt două feluri de indivizi: pisălogii şi victimele.”

            Arta conversaţiei nu se învaţă ca formulele matematice. Ea este dobîndită mai degrabă ca o limbă străină, respectînd anumite reguli şi exersînd-o la nesfîrşit. Voi da în continuare cîteva dintre aceste reguli, dar numai dumneavoastră sunteţi în măsură să hotărîţi dacă ele vă ajută să vă comportaţi agreabil într-o societate.

Invităm numai medici ?

Nici o conversaţie generală între zece sau douăsprezece persoane nu se poate prelungi multă vreme. De aceea, o gazdă trebuie să-şi grupeze musafirii după anumite criterii. La acest lucru trebuie să ne gîndim încă din momentul în care facem invitaţiile.

Veţi constata că cele mai reuşite reuniuni sunt acelea în care invitaţii au aceeaşi profesie sau acelaşi hobby. Dacă sunt medici vor aborda, fără îndoială, subiecte de interes comun, adică medicale. De asemenea, dacă invităm numai profesori şi, mai mult, aceştia sunt colegi la aceeaşi şcoală, discuţia se va învîrti în jurul meseriei ce le acaparează toate gîndurile. Să ne imaginăm că din greşeală – căci este o greşeală – am invitat şi un cuplu de ingineri sau doi oameni de afaceri. În mod cert, aceştia se vor simţi izolaţi şi se vor plictisi de moarte. După o oră sau două, vor inventa un motiv ca să plece. Cu siguranţă că nu-i interesează nici cancanurile din cancelarie şi nici profilaxia cancerului, de exemplu, care au fost discutate cu aprindere toată seara.

Musafiri de diverse profesii

            Dar viaţa socială ne pune în situaţia să avem şi relaţii cu oameni din diferite domenii de activitate, cu diverse preocupări. De aceea, de multe ori, suntem gazde ale unor petreceri în care asistenţa este eterogenă. Obligaţia noastră este să-i antrenăm pe cei prezenţi în discuţii plăcute, accesibile tuturor. Să nu vi se pară o exagerare, dar rolul nostru, cînd suntem gazde, nu este departe de acela al unui regizor. Subiectele profesionale nu trebuie să acapareze conversaţia, pentru că scopui ei este altul – acela de a afla lucruri noi, de interes general. De aceea vom avea grijă să nu grupăm la masă persoane care au aceeaşi meserie. Conversaţia poate foarte bine să înceapă cu relatarea unui fapt divers şi să ajungă la consideraţii generale asupra eternelor probleme ale vieţii.

Dialogul surzilor

            Este foarte bine să respecţi opinia celuilalt, chiar dacă diferă de a ta, deoarece s-ar putea să fie întemeiată. Asta nu înseamnă să renunţi automat la propria-ţi opinie şi nici s-o consideri minoră. Subiectul poate rămîne deschis, iar dialogul unica modalitate de a-l elucida, cu condiţia să nu devină un dialog al surzilor. Nimic nu te împiedică să-ţi susţii idea în cadrul discuţiei. Dar fă-o fără a-ţi jigni interlocutorul. Să evităm intervenţiile categorice de genul “Aiurea!”, “Nici vorbă!”, “Vă înşelaţi” sau “Ce prostie!”. Ele sunt o dovadă a lipsei de educaţie şi pot bloca iremediabil conversaţia. Daţi-i şi celuilalt posibilitatea să intervină. Este mai potrivit să spuneţi: “Iertaţi-mă, domnule, dar asupra părerii dumneavoastră se mai poate discuta.” În orice caz, să nu ne întrerupem interlocutorul. Cel care o face nu este mai puţin vinovat decît cel care vorbeşte tot timpul.

Cine ne sunt interlocutorii?

            Să fim atenţi şi cu cine stăm de vorbă. Să nu discutăm cu oricine, fără discernământ, anumite subiecte, deoarece riscăm ca spălătoreasa noastră, o femeie foarte cumsecade de altfel, să umple tîrgul cu necazurile noastre!

            Dacă se întîmplă să ne aflăm într-o societate alcătuită din persoane cu un nivel mai înalt de pregătire decît al nostru, prudent este să nu deschidem gura; cel puţin nu riscăm să ne facem de rîs! Am asistat cîndva la următoare întîmplare amuzantă: într-un grup de intelectuali ce se plîngeau de lipsa de spaţiu din apartamentele de bloc, nimerise o tînără mai puţin şcolită, care s-a simţit în drept să intervină: “Da, aveţi dreptate, şi la noi e înghesuială în bucătărie, unul intră, altul iese – e pur şi simplu, cum să vă spun… un trafic de influenţă!” Tînăra, copleşită de discuţia elevată ce avusese loc pînă atunci, a găsit prilejul să plaseze un “radical”, cum spune omul simplu.

Complimentele

            Micile complimente întreţin conversaţia, aşa cum micile cadouri întreţin prieteniile. Nu este o ipocrizie să-i faci un compliment stăpînei casei asupra gustului bun de mîncării, chiar dacă nu a gătit-o ea. Dar să-i spui unei femei de şaizeci de ani că ai luat-o drept fiica ei nu este un compliment, ci o impoliteţe. Tot atît de nepotrivit ar fi să-i spui gazdei: “Minunat acest porţelan. Cred că v-a costat destul de mult!”

A cerşi complimente. A face complimente exagerate este o lipsă de tact, dar a cere să ţi se facă este o dovadă de prostie. Întîlnim deseori persoane avide de complimente, cărora expresia englezească to fish for compliments (a cerşi complimente) li se potriveşte foarte bine. Cum să reacţionăm? Pur şi simplu vom evita cu abilitate să le acordăm, evitând astfel să fim caraghioşi la rîndul nostru. Cel avid de complimente va deschide discuţia pe o temă care-l avantajează. Neintrînd noi în “joc”, discuţia va deveni monolog şi prietenul nostru va sfîrşi prin a se lăuda singur.

            Există în fiecare dintre noi tendinţa de a ne autocaracteriza. Adesea auzim persoane care se simt datoare să spună: “eu sunt un om foarte corect”; “eu sunt foarte cinstit şi discret”; “eu sunt foarte punctual”; “eu sunt foarte bun în meseria mea.” Dorind să ne ofere imaginea totală a “personalităţii” lor, o completează cu ceea ce ei vor numi “cusururi”: “Dar am şi defecte: sunt prea bun, prea naiv” etc. Unii se laudă singuri, negînd că o fac: “Nu că mă laud, dar mă îmbrac foarte bine…” Insuportabile fiinţe!

            Să-i lăsăm pe ceilalţi să ne aprecieze – după fapte, şi nu după “sugestiile” noastre. Această categorie de oameni ce ţin să se prezinte singuri nu obţin încrederea celor din jur; dimpotrivă, ei trezesc suspiciunea.

Percepţia vizualǎ şi auditivǎ

În timpul unei conversaţii receptǎm senzaţii auditive şi vizuale – cel care vorbeşte se aflǎ în vizorul nostru. De aceea nu sunt lipsite de importanţǎ îmbrǎcǎmintea, frizura, mimica, gesturile, ţinuta. Pornind de la vestimentaţie şi de la felul sǎu de a fi, ne facem prima impresie despre un om, buna sau proastǎ.

Totuşi pe om îl caracterizeazǎ, într-o mǎsura mai mare, felul în care converseazǎ, bogǎţia vocabularului, tonul adecvat situaţiei, într-un cuvânt cultura exprimǎrii. Proverbul polonez „Dupǎ vorbǎ se vede bine ce se întâmplǎ în cap” redǎ foarte bine acest lucru. Priceperea de a vorbi frumos şi logic contribuie, fǎrǎ îndoialǎ, la obţinerea de succese în plan profesional, dar şi social şi economic.

Un factor important în desfǎşurarea conversaţiei îl constituie şi legǎtura dintre partenerii care discutǎ, întreţinutǎ cu ajutorul senzaţiilor vizuale şi auditive, de aceea oamenii care discutǎ stau cu faţa unul spre celǎlalt. Expresia feţei spune multe despre un om, ea reflectǎ stǎrile lui psihice, aratǎ cum percepe interlocutorul conţinutul transmis, dacǎ îl intereseazǎ sau nu conversaţia. De ambele pǎrţi trebuie sǎ se resimtǎ dorinţa de a se stabili legǎtura. Persoanele care discutǎ îşi expun pǎrerile, oferǎ explicaţii suplimentare, alimenteazǎ conversaţia. Indiferenţa şi rǎspunsurile „în doi peri” anuleazǎ posibilitatea închegǎrii unei conversaţii interesante şi dinamice.

Calitatea vocii (timbrul şi tonul vocii)

Timbrul vocii exprimǎ temperamentul şi caracterul nostru, dar şi cultura personalǎ. La rândul lui tonul influenţeazǎ şi el desfǎşurarea conversaţiei. Putem exprima ceva pe un ton sobru, glumeţ, aspru, amabil, oficial sau familiar. In timpul discuţiilor de serviciu folosim un ton liniştit, oficial, sobru, evitând tonul persiflant şi agresiv, imperativ şi ironic.

O voce cultivatǎ implicǎ un vocabular cultivat

O voce cultivatǎ trebuie:

�       Sǎ nu aibǎ un puternic accent regional;

�       Sǎ foloseascǎ numai formele gramaticale corecte;

�       Sǎ se evidenţieze prin lipsa limbajului trivial;

�       Sǎ nu foloseascǎ porecle peiorative niciodatǎ când se referǎ la oameni de altǎ naţionalitate sau religie;

�       Sǎ pronunţe toate cuvintele corect;

�       Sǎ nu foloseascǎ fraze stereotipe care se repetǎ („Inţelegi ce vreau sǎ spun?”, „Nu este aşa?”, „Stii?”);

�       Sǎ nu foloseascǎ argoul obişnuit (sǎ nu înceapǎ fiecare propoziţie cu „Deci”, banii nu sunt „parale”);

�       Sǎ nu foloseascǎ exprimǎri ca „îhî, na, aha, iuhu” pentru a exprima acordul sau dezacordul.

Un limbaj adecvat al gesturilor

Limbajul propriilor gesturi începe chiar din momentul când întâlneşti pentru prima oarǎ pe cineva şi dai mâna cu el. Limbajul gesturilor este un lucru individual. Cineva care are o puternicǎ personalitate şi este agresiv se va apleca destul de normal peste masa din sala de conferinte si va face gesturi ample cu mainile pentru a-si intregi mesajul. O persoana care este in mod normal timida si modesta, daca se apleaca dintr-o data deasupra mesei si incepe sa gesticuleze semnificativ, provoaca o impresie mult mai puternica.

Iata cateva aspecte ale limbajului gesturilor care privesc pe fiecare in parte:

�       Cand dai mana cu cineva, trebuie s-o faci cu fermitate;

�       Cand cineva vorbeste, ar trebui sa-l asculti cu atentie si sa nu te arati dezinteresat;

�       Cand cineva vorbeste, ar trebui sa-l privesti direct in fata si sa nu-ti lasi privirea sa alunece prin camera;

�       Cand vrei sa-ti impui punctul de vedere, trebuie sa stai in picioare cat mai drept si sa pari absorbit de problema;

�       Cand stai jos, trebuie sa-ti tii picioarele linistite, nu tot sa-ti pui picior peste picior si sa revii la pozitia normala;

�       Ar trebui sa-ti retii neastamparul mainilor si al degetelor, nu trebuie sa bati ritmic in masa;

�       O femeie nu ar trebui sa stea intr-o pozitie provocatoare.

Limbajul gesturilor este la fel de important si cand vorbesti in public. Sa stai drept, sa nu te apleci peste tribuna si sa-ti petreci vremea jucandu-te cu degetele, cu ochelarii sau cu o agrafa de prins hartii, sunt sfaturi de care ar trebui sa tina seama oricine se adreseaza unui auditoriu.

Atitudinea si limbajul membrelor in timpul discutiei semnaleaza celeilalte persoane ca te intereseaza si vrei sa comunici cu ea sau pot semnala contrariul. Daca te infuzi in scaun, cu picioarele intinse in fata si mainile pe burta, poti crede ca doar te relaxezi, insa prin aceasta ii dai de inteles celeilalte persoane ca nu este indeajuns de importanta ca sa-i acorzi atentie. Chiar daca asculti fiecare cuvant pe care il rosteste, corpul tau ii sugereaza ca nu esti implicat activ in discutie.

Daca vorbesti cu o persoana si vrei sa-ti atingi scopul, atentia celeilalte persoane va fi distrasa daca iti schimbi permanent pozitia si daca repeti anumite gesturi cu mainile sau manifesti vreun tic nervos.

Arta de a asculta

A stii sa asculti este o importanta calitate ce trebuie invatata. Un proverb arab spune „avem doar o gura si doua urechi”, asadar trebuie sa si ascultam. Daca un vorbitor este considerat plicticos sau intarzie sa-si exprime punctul de vedere sau daca ceea ce spune nu prezinta interes, o multime de alte ganduri ne pot napadi in acel moment si nu dam atentie celor ce auzim. Dar chiar si dintr-o conversatie aparent banala, nesemnificativa se poate invata ceva.

            Trebuie să fii întotdeauna atent la ceea ce ţi se spune, astfel încît să nu-ţi pui interlocutorul în inferioritate, chiar dacă eşti mai instruit sau mai informat decît el. Asta nu înseamnă că trebuie să-i dai mereu dreptate celuilalt. Oricît de paradoxal ar părea, în acest “joc” poţi căpăta reputaţia unui cozeur strălucit. De ce? Pentru că a şti să asculţi este o artă, după cum a te abţine să dai mereu sfaturi e o dovadă de înţelepciune.

Dar ce inseamna in practica „A sti sa asculti”? inseamna sa nu-ti intrerupi partenerul care-si exprima parerea pe o tema anume, sa-l asculti in asa fel incat sa aiba impresia ca te preocupa ceea ce spune, sa notezi detaliile prezentate, sa-l rogi sa lamureasca unele neclaritati. In acest fel intre cel care vorbeste si cel care asculta se stabileste un contact. A sti sa asculti inseamna sa retii din cele spuse esentialul, sa deosebesti informatia de aprecieri, sa simti angajarea emotionala a vorbitorului. Nu se poate spune despre cineva ca stie sa asculte daca figura lui tradeaza plictiseala si sugereaza ca asteapta cu nerabdare ca vorbitorul sa termine, ba chiar il intrerupe si-si prezinta propriile idei si deziderate. Intreruperea interlocutorului, fara a-i da posibilitatea sa-si expuna toate argumentele, nu este tocmai o buna dovada a respectarii bunelor maniere. Deci inainte de a incepe o discutie, sa nu uitam ca „cel mai usor iti apropii un om ascultandu-l”.

Aptitudini importante pentru o conversatie

            Atributele care caracterizeaza un bun cozeur sunt numeroase, incluzandu-le pe acelea de a fi politicos si atent cu alti oameni, a fi inteligent etc. Un bun cozeur:

�       Este bine documentat si poate vorbi despre numeroase si variate subiecte; o persoana care nu poate vorbi decat despre afaceri isi plictiseste foarte repede chiar si propriii colegi;

�       Arata interes fata de felul in care ceilalti isi castiga existenta, conditiile si noile directii care au fost impuse intreprinderii in care lucreaza acestia;

�       Nu stie absolut tot, dar este la curent cu principalele stiri din lume;

�       Este in stare sa schimbe foarte usor subiectul discutiei;

�       Se adapteaza la persoana cu care vorbeste;

�       Face declaratii si-si expune parerile bazandu-se pe cunoastere si experienta, nu numai pe ipoteze;

�       Priveste persoana cu care vorbeste drept in ochi, contactul vizual fiind foarte important;

�       Evita sa corecteze greselile gramaticale sau pronuntia altuia in public;

�       Manifesta interes pentru vestile bune despre colegi;

�       Nu intrerupe, fiind foarte nepoliticos sa intrerupi pe cineva in mijlocul povestirii sau expunerii unei idei;

�       Discuta cu un strain, intr-o maniera mai degraba prietenoasa decat indiscreta;

�       Accepta complimentele cu eleganta, nu refuza un compliment care tocmai i-a fost facut;

�       Stie cum sa faca complimente cu eleganta; lauda trebuie facuta cu sinceritate, fara exagerare;

�       Stie cand si cum sa abordeze subiecte care nu privesc afacerile;

�       In timpul unei conversatii nu exagereaza in privinta propriilor interese; el trebuie sa-si trateze cu inteligenta si discretie propriile pasiuni particulare;

�       Nu strica placerea altuia; daca cineva are ceva nemaipomenit de comunicat si vrea sa impartaseasca si altora, nu-l descurajeaza chiar daca stie ca nu e decat un entuziast, daca cineva sustine cu convingere ceva pozitiv nu incearca sa o contrazica de fat cu toti; de fata cu ceilalti poate face eventual o afirmatie care dovedeste ca are alta parere;

�       Se adreseaza ficaruia din grup, nu doar uneia sau alteia; nu discuta doar cu o persoana din grup despre un subiect comun si pe ceilalti ii ignora;

�       Stie cum sa faca o persoana timida sa se simta ca facand parte din grup;

�       Isi da seama cand a inceput sa-si plictiseasca ascultatorul;

�       Incearca sa umple golul cand se face o pauza jenanta;

�       Manifesta diplomatie cand se intampla ca intr-o calatorie sa aiba foarte mult de lucru, dar are alaturi o persoana care insista sa discute, raspunde politicos dar concis la intrebarile persoanei respective.

            Subiecte tabu şi gafe

            Există subiecte care pot fi discutate doar între prieteni. Unul dintre ele, şi nu cel mai puţin important, este cel al banilor. Dacă e permis să vorbeşti la o petrecere despre preţul unei călătorii, este o gafă să discuţi despre preţul unui cadou. Asemenea gafe ne fac să-i recunoaştem pe parveniţi de la o poştă. Dar culmea prostului gust este să te plîngi de lipsa banilor, de necazurile din familie sau de la serviciu. În plus, e şi inutil – nimeni nu-ţi va rezolva problemele. Vei fi doar compătimit şi te vei pune într-o situaţie umilitoare.

            Tot gafă e ca la o petrecere să ceri consultaţii cuiva cu o anumită meserie. Nici un bancher nu-ţi va indica cel mai bun plasament pentru banii tăi numai pentru că este invitat în aceeaşi casă cu tine. Nimic nu-l va constrînge să-ţi dea informaţiile pe care banca sa le cumpără cu bani grei.

            Cei mai răi dintre toţi sunt bolnavii eterni, pentru care o consultaţie este oricînd bine venită, uitând că nici un medic nu va putea pune un diagnostic în asemenea condiţii. În plus, nimeni nu va fi fericit să dea consultaţii în timpul liber. Dacă are umor, ar putea reacţiona ca medicul vienez devenit celebru prin răspunsul dat cu ocazia unei serate la care i s-a cerut o consultaţie: “Cu plăcere, doamnă, binevoiţi să vă dezbrǎcaţi!”

            Aproape orice medic, avocat sau profesor poate să vă relateze una sau două întîmplări care ilustrează mania multor oameni de a amesteca viaţa profesională cu timpul liber cînd sunt într-o societate.

            Banii, grijile familiare sau profesionale, consultaţiile de orice fel sunt deci teme de ocolit. Alte subiecte tabu sunt politica şi religia, amîndouă fiind legate de opinii prea ferm conturate în mintea omului pentru a fi schimbate la o reuniune oarecare fărǎ riscul de a ajunge la ceartă. Şi una, şi cealaltă ţin de pregătirea şi intelectul omului, variind uneori enorm de la o persoană la alta. Totuşi, în cazul unor discuţii aprinse, să urmăm exemplul celor care nu-şi pierd cumpătul. În acelaşi timp, rolul gazdei sau, în absenţa ei, al altui invitat este să schimbe subiectul.

            Să reţinem, în concluzie, căî reuşita unei petreceri depinde de talentul de a-şi alege musafirii. Să nu ne ambiţionăm să-i chemăm deodată pe toţi cunoscuţii noştri, aparţinînd unor medii total diferite, numai ca să scăpăm de nişte obligaţii. Să fim atenţi şi la vîrsta invitaţilor. Cînd facem invitaţiile, e bine să precizăm fiecărui musafir în parte cine mai vine.

In general, subiectele care nu ar trebui abordate sunt:

�       Sanatatea ta; nu este nimeni interesat de rezultatul analizelor tale medicale; daca este intrebat ce mai face raspunde simplu „bine”;

�       Sanatatea altor persoane,trateaza pe cineva bolnav ca pe oricine altcineva;

�       Subiecte controversate cand nu stie de care parte sunt interlocutorii; dac nu te afli pe un teren sigur este mai bine sa nu aduci in discutie subiecte de care oamenii sunt legati emotional – religia, probleme de genetica, razboiul nuclear;

�       Cat de mult costa lucrurile; o persoana a carei conversatie revine mereu la cat de scumpe sunt lucrurile, cat costa cutare lucru, ce venit are fiecare, lasa impresia calui mai grosolan materialism;

�       Ghinioanele personale; nu incerca sa aduci vorba cu un prieten despre vreo mare pierdere pe care a suferit-o, un deces in familie, distrugerea casei etc. Daca victima aduce vorba, atunci exprima intrega compasiune si ascult-o atata vreme cat doreste sa-ti povesteasca;

�       Subiecte banale si plictisitoare; nu ceva care a fost indelung dezbatut;

�       Povestioare de un gust indoielnic; glume deocheate;

�       Barfe daunatoare;

Conversatia la petrecere si conversatia la masa

Orice reuniune sau acţiune protocolară, oricât de atent ar fi pregătită, riscă să devină plictisitoare în lipsa unor conversaţii interesante şi utile. Pentru crearea unei atmosfere plăcute, gazda trebuie să se gândească la alegerea oaspeţilor, astfel încât între aceştia să existe anumite puncte de contact, fie prin faptul că lucrează în aceleaşi domenii de activitate sau în domenii care au contingenţă între ele, fie prin formaţia lor intelectuală.

Organizarea acestor acţiuni nu constituie un scop în sine. Ele trebuie să devină instrumente de muncă, să constituie un element principal al activităţii diplomatice, o componentă principală a muncii de informare şi de relaţii.

Arta conversaţiei nu poate fi însuşită după anumite formule. Pentru desfăşurarea unei conversaţii plăcute şi mai ales utile muncii de informare se cer o bună pregătire politică şi profesională, cunoştinţe variate de cultură generală, tact, atenţie, politeţe şi alte asemenea însuşiri pe care diplomaţii trebuie să le posede şi care pot fi obţinute printr-o muncă stăruitoare, permanentă de pregătire multilaterală.

În ceea ce priveşte atitudinea în timpul unei conversaţii, de obicei se spune că nu este frumos „să pari nici mai inteligent şi nici mai instruit decât interlocutorul tău”. În timpul unei conversaţii, diplomatul trebuie să aibă o atitudine corectă, însă degajată, să fie plăcut în conversaţie şi să o canalizeze în problemele care îl interesează. Desigur, respectul opiniei personale obligă pe oricine să asculte cu politeţe tezele interlocutorului său. Aceasta nu înseamnă că nu se poate interveni, ci este chiar recomandabil să se intervină însă într-o formă politicoasă, dar fermă, în explicarea poziţiilor proprii atunci când ele sunt interpretate în mod eronat. Acest lucru trebuie făcut cu calm şi tact, astfel încât modul în care se susţine o părere contrarie să nu se facă de pe o poziţie de superioritate ostentativă sau persiflare. Trebuie evitate întreruperile partenerului cu exclamaţii de felul: „nu aveţi dreptate!”, „ce eroare!” etc.

Se va evita, pe cât posibil, tusea sau strănutul zgomotos în timpul conversaţiilor, acestea făcându-se cât mai discret posibil şi întotdeauna în dosul batistei, cu corpul întors într-o parte faţă de interlocutor.

La o masă este recomandabil ca diplomatul să se întreţină cu partenerul din dreapta şi din stânga sa şi să evite, pe cât posibil, discuţiile cu partenerii îndepărtaţi. La recepţii, cocktailuri este recomandabil să se circule printre invitaţi, să nu se evite conversaţia cu străinii, iar reprezentanţii din cadrul aceloraşi ministere sau ambasade să nu se adune în grupuri.

Conversatia fara cuvinte

            Cuvantul nu reprezinta singurul mijloc de comunicare si intelegere. Oamenii isi exprima gandurile si dorintele cu ajutorul mimicii si gesturilor, la care participa cu precadere capul, fata, ochii, mainile.

            Clatinarea din cap inseamna acceptarea, confirmarea, aprobarea unui lucru. In schimb, miscarea laterala este inteleasa ca negare, dezacord fata de opiniile exprimate. Capul plecat poate fi semn de tristete, mahnire, resemnare, recunoastere a suprematiei adversarului sau poate de reflectie profunda.

            O persoana care asculta cu interes are figura concentrata, linistita. Vestile bune insenineaza fata, o fac sa devina surazatoare, cele rele ii confera o expresie dura, crispata, incordata. Expresia fetei ajuta sa intelegem cum recepteaza interlocutorul mesajul nostru, daca accepta propunerile facute sau are anumite retineri, mai mari sau mai mici.

            Ochii participa activ la intretinerea contactului dintre oameni. Putem privi cu mandrie, cu prietenie, ostil, dispretuitor, admirativ. Uneori privim curajos, drept in ochi. Alteori ne aplecam privirea, exprimand rusinea, jena.

            Mainile atarnande semnifica neputinta, ridicandu-le aratam semnul ca ne predam. Lasandu-le in jos, exprimam indoiala. Asezand mana pe inima, marturisim sinceritatea, deschiderea. Scarpinatul in cap semnifica grija, necazul. Frecarea mainilor e semn de bucurie, dar poate exprima si reactia la frig.

            Mimica si gesturile reprezinta mijloace auxiliare in procesul de comunicare. Ele nu exprima insa gandurile variate si complicate ale omului, atat de bine cum o fac cuvintele.

           

           

Bibliografie:

           

Baldrige Letitia, Codul manierelor in afaceri, Business Tech International Press, pp.68-85

Marinescu Aurelia, Codul bunelor maniere astazi, edit. Humanitas,

Pietkiewicz Edward, Eticheta managerului, edit. All, 1999, pp.19-24

Powered by http://www.preferatele.com/ cel mai tare site cu referate