Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























CONCEPTUL DE COMUNICARE

Comunicare











ALTE DOCUMENTE

BLOCAJE ÎN COMUNICARE ŞI MODALITAŢI DE DEPĂŞIRE A ACESTORA
Rolul gândirii în realizarea procesului de comunicare
ARTA CONVERSATIEI
Arta de a avea intotdeauna dreptate
Comunicarea ca proces de influenta
Paradigma behaviorista a comunicarii si influenta sociala
Modelul Lazarsfeld, Berelson, Gaudet, Katz
RELATIILE PUBLICE SI MASS-MEDIA
CONCEPTUL DE RELATII PUBLICE
CONCEPTUL DE COMUNICARE




INTRODUCERE IN TEORIA COMUNICARII

CONCEPTUL  DE  COMUNICARE

Daca v-ati pus intrebarea cum ar trebui sa definiti comunicarea in cazul in care vi s-ar cere acest lucru si ati ezitat, nu va faceti probleme!

Spre consolarea dumneavoastra, amintim ca in anul 1970, cercetatorul D. Dance a identificat nu mai putin de 15 tipuri de definire pentru comunicare, dintre care retinem sase1. Asadar, comunicarea poate fi privita ca:

proces de transmitere sau de receptare; 424b13e

o problema de intentionalitate, pe care unele definitii o includ ca pe o caracteristica esentiala (exista grade de intentionalitate atat in transmiterea cat si in receptarea de informatii);

efect sau cauza a unei anumite multimi de relatii sociale si structuri interactionale;

proces linear sau circular si interactiv;

sursa de ordine, unitate si coeziune sau cauza a schimbarii, fragmentarii ori a conflictului;

optiune intre perspectiva activa (incercam sa-i influentam pe altii sau situatia in care ne aflam) si cea reactiva (acceptam influenta, ne adaptam la imprejurari).

K. Merten, la randul sau, a cautat sa gaseasca cele mai reprezentative modalitati de definire a comunicarii si a numarat circa 160 astfel de tentative, dintre care 75 vad comunicarea ca un proces simplu, iar 64 ca pe unul simetric (alte 21 de definitii nu intrau in aceste doua clase)2:


comunicarea, proces simplu:

comunicarea ca transmitere;

comunicarea ca act stimul-raspuns;

comunicarea ca interpretare;   

comunicarea, proces simetric:

comunicarea ca intelegere;

comunicarea ca schimb;

comunicarea ca "impartasire";

comunicarea ca relatie;

comunicarea, comportament social;

comunicarea ca interactiune.    


                                                                        

Termenul de comunicare a fost utilizat incepand cu secolul al XIV-lea cu sensul de "a pune in comun", "a fi in relatie", "a impartasi", avand la origine latinescul "communis"; in secolul al XVI-lea si mai cu seama in al XVII-lea, odata cu dezvoltarea retelelor de drumuri, a postei si a mijloacelor de transport, a comunica devine sinonim cu "a transmite", pentru ca abia in a doua jumatate a secolului al XX-lea sa se asocieze comunicarea principalelor media-presa, cinema, radio, televiziune3. Cel mai adesea, comunicare a fost redusa sa fie la un simplu schimb de informatii, fie la stabilirea unei relatii intre persoane, cu sensul de actiune de comunicare ori rezultat al acestei actiuni (ceea ce este comunicat are forma materiala-documente, date etc. sau imateriala-idei, sentimente etc.) O abordare relativ recenta sustine ca in cazul comunicarii este vorba mai degraba de un proces, deci de o interventie complexa ce implica transformari la nivelul celor ce intra in relatia comunicationala.

Intr-o alta ordine de idei, majoritatea teoriilor comunicarii au fost fondate de modelul codului (un emitator codifica un mesaj si un receptor decodifica mesajul, intre cei doi interpunandu-se un "mijloc" de comunicare), deci comunicare egal codificare, respectiv decodificare de mesaje. In opozitie cu aceasta interpretare, cercetatori ca Paul Grice si Davis Lewis ne propun un model inferential,4 potrivit caruia a comunica echivaleaza cu a produce si a interpreta "indici"/semne (in logica, inferenta este operatia de trecere de la un enunt la altul,  in care ultimul enunt este dedus din primul).

Ei pornesc de la premisa ca mesajul in sine este intotdeauna incomplet si ca receptorul trebuie sa-l completeze (sa-l "imbogateasca") facand inferente5, pe baza cunostintelor sale si a datelor situatiei in care are loc comunicarea (de unde necesitatea dezvoltarii codului prin inferenta).

Se pare ca unicul aspect asupra caruia exista o relativa consensualitate in definire il reprezinta acela al comunicarii ca interactiune bazata pe schimbul de semnificatii (Iacob, L., 1997).

Cea mai elaborata pespectiva asupra comunicarii a fost construita de un grup de cercetatori condusi de epistemologul si specialistul in stiintele comunicarii Alex Mucchielli (1998). Pornind de la premisa ca in cadrul comunicarii intra cvasitotalitatea expresiilor umane, aceasta abordare, numita "teoria proceselor comunicationale" se bazeaza pe trei teoreme: teorema semnificatiei, teorema constructelor sensului prin contextualizare si teorema interventiei proceselor de comunicare.

Teoria proceselor de comunicare sustine ca notiunea de sens in comunicare ia nastere intr-un cadru generalizabil, confirmand unul dintre postulatele Scolii de la Palo Alto, care privilegiaza contextul interactiunilor, cu mentiunea ca nu doar contextele contribuie la crearea semnificatiei schimbului (de mesaje), ci ca insasi contextele si semnificatiile se construiesc prin schimb. Deci semnificatiile nu sunt "date", ci emergente, sensul emerge din configuratiile situationale in care activitatile se desfasoara si care sunt co-construite de actorii aflati in relatia comunicationala. Prin urmare, atentia trebuie indreptata nu doar asupra informatiei, difuzarii si metamorfozelor sale, ci si asupra operatiunilor comunicationale ce au condus la crearea sensului.

Prezentam succint unul dintre exemplele date de A. Mucchielli in sustinerea teoriei sale.

Un grup politic important declara public faptul ca se desolidarizeaza de alte grupuri cu care se afla intr-o alianta guvernamentala, datorita unor afaceri in care sunt implicati aliatii lor. Aceasta reactie este mediatizata si produce o restructurare a campului relatiilor politice dintre partide, deci are loc un proces de reconfigurare in campul actorilor politici (transforma contextul aliantelor posibile). Orice comunicari ce vor fi facute ulterior de partidele politice vor lua semnificatii prin raport cu noua pozitie relationala ce urmeaza a fi definita.  In plus, putem spune ca in timp ce se deruleaza, aceasta comunicare ia un sens de apel la alte aliante politice. Aceasta actiune de transformare este fundamentala si confirma ca sensul unei comunicari se naste din punerea in relatie cu alte elemente contextuale.                       In plus, putem spune ca in timp ce se deruleaza, aceasta c

Din aceasta perspectiva o situatie de comunicare nu poate fi inteleasa decat daca se tine seama de contextele constitutive, pe care le expunem in continuare:

contextul spatial - procesele de contextualizare spatiala evidentiaza faptul ca ceea ce este spus intr-o relatie comunicationala ia sens prin raport cu dispunerea locurilor actorilor si constrangerile spatiale ale acestora;

contextul fizic si senzorial - ceea ce este spus ia sens prin raport cu ansamblul elementelor senzoriale si fizice (privire, sunete, apropiere, miros, atingere etc.);

contextul temporal - ceea ce s-a spus anterior contribuie la formarea sensului a ceea ce se spune ulterior;

contextul pozitiilor - ceea ce este spus ia sens prin raport cu pozitionarea actorilor intre ei (vom intelege aici pozitia, nu ca pe o variabila spatiala, ci ca pe un una ce tine de rolul social al actorilor);

contextul relational social imediat - ceea ce se spune ia sens prin raport cu calitatea relatiilor dintre actori si depinde de ansamblul sistemului interactional creat;

contextul cultural de referinta la norme si reguli colective - sensul se creeaza prin raport cu normele existente ori construite in cursul schimbului (nu se poate comunica fara un minim acord asupra unor norme);

contextul expresie a identitatilor actorilor - ceea ce este spus ia sens prin raport cu ceea ce se stie sau este afisat ca intentie si ca miza la nivelul actorilor relatiei comunicationale6.

Pentru a sesiza natura si particularitatile procesului de comunicare vom realiza un inventar partial al principalelor interogatii legate de acesta, inspirat de cercetatorul Denis McQuail (1994).

Procesul de comunicare, unidirectional sau interactional? Nu putem opta ferm pentru una dintre abordari, datorita varietatii extreme a situatiilor de comunicare. Decisiv apare aici fenomenul de feed-back (retroactiune), precum si gradul de circularitate implicat. O conversatie interpersonala intamplatoare sau o negociere verbala reprezinta procese esential circulare si interactionale. Orice act de comunicare este un raspuns la un act de comunicare anterior si are particularitatea de a fi deschis modificarilor - participantii sunt egali si alterneaza rolurile de emitator-receptor de mesaj, in timp ce in cazul comunicarii unidirectionale initiativa apartine permanent emitatorului (comuni-catorului).

Procesul de comunicare, proces deschis sau inchis? Depinde de gradul in care rezultatul comunicarii este predictibil si planificat sau supus unor incertitudini ce pot proveni din diferite surse. Forme de comunicare ca cea artistica, comunicarea de masa, contactele informale interpersonale sunt procese deschise.

In procesul de comunicare semnificatiile sunt fixe sau tranzactionate?

    Variabilitatea tranzactionala se refera la toleranta diferitelor semnificatii intentionate de comunicator sau percepute de receptor; unele mesaje sunt neambigue si permit o unica interpretare, altele nu. In cazul comunicarii artistice sau al conver-satiei informale ambiguitatea este ridicata. In astfel de situatii exista un grad relativ ridicat de toleranta fata de variatia si subiectivitatea perceptiei, si se considera ca receptorul isi structureaza propriul univers social in chiar momentul receptarii. In comunicarea stiintifica ori in cea in care se urmareste ghidarea si controlul, procesul de comunicare nu este, in mod obisnuit, tranzactional.

Procesul de comunicare are un scop precis? Cel mai adesea, da, dar exista forme de comunicare cum este cea de masa in care nu se urmareste un scop foarte riguros definibil - mesajele difuzate de media pot fi utilizate de oricare dintre membri audientei, prin urmare putem vorbi de scop din perspectiva organizatiei media pe de o parte, ori de interesul specific al unui agent de publicitate care face apel la media, pe de alta parte (vom reveni asupra acestei abordari).

Este sau nu procesul de comunicare dependent de sistem? Comunicarea este "sistematica" atunci cand acte succesive de transmitere si receptare a mesajelor sunt relationate intr-o maniera determinista intre ele si cu contextul in care au loc (in sensul ca circumstantele pot determina procesul de comunicare, iar rezultatele comunicarii modifica feed-back-ul contextual7).

Sa incheiem aceasta prima etapa a abordarii comunicarii riscand o definitie. Prin urmare, vom intelege prin comunicare procesul social prin care se urmareste realizarea transmiterii de informatii, influenta si constientizarea, exprimarea identitatii actorilor, structurarea relatiilor, constructia referintelor colective.

2. COMUNICAREA - PROCES SOCIAL

Trecerea de la comunicarea individuala la cea sociala s-ar produce, dupa Jacques Durand (1981), prin trei stadii succesive8: mai intai exista o multitudine de comunicari individuale, aspectul social al acestora tinand doar de numarul lor mare (socialul este aici o realitate pur statistica); la al doilea nivel, comunicarea individuala ia o dimensiune sociala pentru ca este preluata si amplificata de un mijloc social de comunicare (vezi mass media, de exemplu); la al treilea nivel apare o comunicare specific sociala, legata de reguli, de institutii, cu un limbaj mai elaborat si mai normativ prin raport cu exprimarea individuala spontana.

Iata cateva exemple de evolutii de la comunicarea individuala la cea sociala.

In domeniul politicii: opinii individuale  opinie publica  sondaje de opinie  voturi; in domeniul comportamentului: comportament individual  comportament de multime  moda  ritualuri, jocuri, sporturi; in domeniul educatiei: educatie familiala  dialog intre generatii  media educative  scoala, universitate.

Comunicarea umana reprezinta un proces atat de important incat este greu de imaginat niveluri de socializare in absenta comunicarii, de aceea aderam la afirmatiile lui E. Sapir, potrivit caruia "numai in aparenta societatea este o suma statica de institutii sociale; in realitate ea este reanimata si reafirmata creator in fiecare zi de actele particulare de natura comunicativa care au loc intre indivizii care o alcatuiesc () orice structura culturala, orice act individual care tine de comportamentul social implica intr-un sens explicit sau implicit, comunicare"9.

Sa amintim in acest context eforturile antropologului Ray Birdwhistell (1970) de a construi o teorie a comunicarii ce se bazeaza pe idee ca viata sociala tinde sa se mentina intr-o stare stabila, iar comunicarea nu este doar o activitate voluntara intre doua sau mai multe persoane, ci un proces "prin care fiintele umane stabilesc o continuitate previzibila in viata lor"10.

In termenii lui Y. Winkin, "atunci cand este conceputa ca o activitate sociala, un mecanism superior este pus de-asupra comunicarii individuale. Fiecare act de transmitere de mesaje este integrat intr-o matrice mai vasta, comparabila in extinderea ei, culturii. Este matricea care primeste numele de comunicare sociala. Ea constituie ansamblul de coduri si de reguli ce fac posibile si mentinerea in regularitate si previzibilitate a interactiunilor, si relatiile dintre membrii aceleiasi culturi. Comunicarea sociala este deci permanenta () ea permite actiunii unui individ de a se insera intr-o continuitate" - vezi in acest sens, clasificarea comunicare individuala (telegrafica) si comunicare sociala (orchestrala)11.

Comunicarea a mai fost definita si ca proces ce determina cresterea numarului trasa-turilor comune, a ceea ce impartasesc partici-pantii. Este cert faptul ca o particularitate comuna tuturor proceselor de comunicare este aceea ca intotdeauna interactiunea antreneaza o schimbare. Ori de cate ori are loc comunicare se produce o schimbare de stare, se intampla ceva ce modifica relatia participantilor unul fata de celalalt sau/si fata de lumea exterioara. Practic, nu exista comunicare fara efecte.

Comunicarea presupune sau stabileste intotdeauna o relatie sociala intre participanti, dobandind, prin urmare, caracterul de actiune sociala - "actiunea este sociala in masura in care, datorita semnificatiei subiective pe care i-o acorda actorul individual, ia in considerare comportamentul celorlalti si, in consecinta, are o desfasurare orientata", arata M. Weber12 (1947). Asa se intampla si in cazul comunicarii - cel care transmite un mesaj are in minte un anumit receptor si isi modeleaza actiunea prin referirea constienta la acesta. La randul sau, receptorul acorda anumite semnificatii mesajelor prin orientarea catre o sursa umana. Deci vom considera toate relatiile de comunicare relatii sociale, fara ca si reciproca acestei afirmatii sa fie adevarata, pentru ca relatiile comunicationale reprezinta o subcategorie a relatiilor sociale13.

3. ACTUL COMUNICARII - MODELE  LINEARE  SI DINAMICE

In studiul proceselor de comunicare cercetatorii au elaborat diferite modele, ce pot fi grupate in functie de sensul/sensurile schimbului de informatii, de interactiunile rezultate etc.

Spre exemplificare, Ioan Dragan (1996) opereaza cu clasificarea modelelor matematice (modelul teoriei informatiei, modelul cibernetic), modele lingvistice, modele sociologice (modelul Scharamm, modelul Gerbner s.a.m.d.). Alti autori le clasifica in modele lineare, circulare si interactive (R. Rieffel, 1995). In cele ce urmeaza ne vom opri asupra catorva dintre cele mai reprezentative modele de comunicare.

Modelul Shannon & Weaver (1949)

Inginerii C.E. Shannon si W. Weaver, angajati ai laboratoarelor Bell Telephone din New York au cautat sa maximizeze eficienta transmiterii semnalelor prin telefon si unde radio. Demersul lor a dus la crearea unei teorii matematice a comunicarii, aplicabila si in alte situatii de transfer informational decat cele amintite, punctul de plecare fiind lucrarile lui R.V.L. Hartley, cel care a utilizat pentru prima oara cuvantul "informatie" in sensul sau matematic (1927). In linii mari, modelul propus de cei doi are urmatoarea structura:

                                                               Semnal

Sursa de       Mesaj                   Semnal     receptiona      Mijloc de           Mesaj     

informatie                               Emitator                                    receptare a                           Destinatar

                                                                                  mesajului

                                                                             

                                                              Sursa de

                                                                   bruiaj

Desi modelul se bazeaza pe trei nivele - cel tehnic (A), cel semantic (B) si cel al eficientei transmiterii (C), atentia celor doi a fost centrata indeosebi pe primul nivel (A).

 C. Shannon a avut ideea de a stabili o relatie intre informatie si incertitudine, in sensul ca informatia reduce incertitudinea. Cantitatea de informatie pe care o obtinem cand se produce un eveniment este egala cu cantitatea de incertitudine care era asociata inaintea acestui eveniment. Masurand incertitudinea, Shannon ne ofera o unealta pentru masurarea informatiei (incertitudinea depinde de doi factori - numarul de evenimente posibile, cu cat sunt mai numeroase cu atat incertitudinea celui care se va produce este mai mare, si probabilitatea de producere a fiecaruia dintre evenimente)14.

Observam ca actul de comunicare este identificat cu informatia, iar informatia, cu transmiterea de semnale. Pe de alta parte, comunicarea este vazuta ca proces linear, unidirectional. Or tocmai aici se afla principala limita a modelului - nu exista feed-back, cel ce modifica atat mesajul cat si relatia comunicationala in sine. Nu exista, de asemenea, nici o referire la importanta contextului in care are loc comunicarea si care o poate influenta. Cu toate minusurile lui, acestui model ii datoram debutul a ceea ce avea sa devina "studiile comunicarii".

Modelul Lasswell (1948)

Un model oarecum similar (ca reprezentare) cu cel anterior a fost elaborat de sociologul Harold D. Lasswell:

In conceptia sa, comunicarea se stabileste intotdeauna in acelasi sens: de la emitator la receptor, deci unidirectional, ceea ce face ca receptorul sa aiba un rol pasiv in relatia comunicationala15.

Schema lui Lasswell prezinta cateva limite majore - limiteaza comunicarea la un proces de persuasiune, netinand seama de context, adica de situatiile concrete in care se desfasoara, si ignora fenomenul de feed-back, altfel spus, veritabilul rol de receptor, de decodificare personala si de capacitate de raspuns.

Modelul Schramm (1954)

Pe baza modelului Shannon & Weaver, Wilbur Schramm a elaborat propriul model, al carui principal merit ramane acela de a fi subliniat natura interactiva16 a procesului de comunicare. Schramm afirma ca in esenta, procesul de comunicare consta in "punerea in acord a receptorului cu emitatorul, cu privire la un mesaj", ceea ce implica doua momente importante-codificarea si decodificarea mesajului.

Codificarea consta in faptul de a traduce mesajul intr-un limbaj adecvat atat canalului de transmitere, cat si receptorului, adica transformarea unei idei, a unei opinii, de exemplu, in mesaj, constituit din semnale organizate dupa conventiile unuia sau mai multor coduri (vom reveni asupra notiunii de cod). Altfel spus, a codifica inseamna a pune intr-o forma inteligibila, accesibila si transmisibila  semnalele si  simbolurile. Decodificarea se refera la "retraducerea" mesajului de catre receptor, la extragerea semnificatiilor necesare, adica intelegerea si interpretarea semnelor codificate ce compun mesajul.

Al doilea model Schramm demonstreaza natura interactiva a procesului de comunicare, ceea ce presupune existenta unui "camp de experienta" atat la nivelul emitatorului, cat si la cel al receptorului, ca o conditie absolut necesara "armonizarii " celor doi. In desenul de mai jos observam o zona de suprapunere a celor doua campuri de experienta, deci "experienta cumulata" a celor ce comunica. Cu cat aceasta suprafata este mai mare, cu atat comunicarea este mai eficienta.

In completarea modelului sau, W. Schramm releva calitatea de interpret a individului aflat in relatie comunicationala: el este in acelasi timp atat codificator, cat si decodificator de mesaj

Al treilea model Schramm aduce elementul fundamental al comunicarii - feed-back ul (retroactiunea), reactia de raspuns la un mesaj in scopul elaborarii altui mesaj, ceea ce confirma circularitatea procesului comunicational.

Modelul lui W. Schramm

Figura Prima schema generala a comunicarii - W. Schramm

Sursa        Codificare       Semnal            Decodificare     Destinatie


Figura A doua schema generala a comunicarii - W. Schramm

            Campul                                                Campul

            experientei                                           experientei

            Sursa                           Semnal                           Destinatar


            Codificare                                                      Decodificare

Figura A treia schema generala a comunicarii-W. Schramm

            Decodificator             Interpret                  Codificator

      Codificator            Mesaj                          Decodificator

      Interpret                                                               Interpret

     Decodificator                                                         Codificator

Mesaj

           

Modelul Gerbner (1956)

In anul 1956, cercetatorul american George Gerbner a formulat un model in care apar elemente noi, cum ar fi: perceptia, productia si semnificatia mesajelor; mesajul ca unitate a formei si continutului; productia mesajelor si perceptia evenimentelor s.a.m.d. Modelul este linear (pune in relatie evenimentele, productia mesajelor si perceptia acestora) si evidentiaza caracterul subiectiv, selectiv, variabil si imprevizibil al procesului de comunicare.

Modelul poate fi prezentat astfel: 1. cineva; 2. percepe un eveniment; 3. si reactioneaza; 4. intr-o situatie data; 5. utilizand anumite mijloace; 6. pentru a face disponibile mesajele; 7. care au o anumita forma; 8. si se situeaza intr-un anumit context; 9. transmit un continut; 10. si genereaza anumite consecinte.

Figura Modelul lui G. Gerbner

          M

 uman sau masina    E1                    Selectie, context                            E

perceptie,        accesibilitate, eveniment          


S         Cn

       forma       continut

Tabel

Axa orizontala - reda procesul de perceptie:

Axa verticala - cuprinde elemente ce caracterizeaza productia mesajelor (procesul comunicarii) si controlul relatiei dintre M (agent) si S/Cn (mesaj). Este axa mijloacelor de comunicare:

1. La originea procesului de comunicare se afla

 perceptia unui eveniment. Primul element al modelului este M (cel care percepe).

2. Perceptia implica o legatura intre eveniment (E) si reconstituirea lui senzoriala, creativa si cognitiva de catre M. El poate fi un eveniment natural (ploaie, foc) sau un eveniment mediatizat care va fi un mesaj de tipul S/E.

3. Perceptia lui E este o reactie a lui M, reactie care se manifesta prin diferite mijloace.

4. Reactia si receptarea se produc intr-o situatie data care o poate influenta si modifica. Situatia are dimensiuni psihologice, fizice si sociale. Intre E (eveniment) si E1 (perceptie, mesaj) intervin: 1. Actiunea de selectie; 2. Accesibilitatea evenimentului (posibilitatea de a fi perceput); 3. Contextul in care se produce.

5. Mijloacele comunicarii sunt formate de: 1. Agenti care permit transmiterea fizica a semnalelor (semnele, mijloace tehnice, canale, media); 2. Procedee de alegere si combinare a mijloacelor utilizate; 3. Resursele administrative, institutionale pentru contextul productiei si distribuirii mesajelor. Toate aceste mijloace permit transformarea unei reactii (perceptii) intr-un mesaj, care poate fi perceput.

6. Mijloacele servesc la a face disponibile destinatarului elementele componente ale mesajului. "Disponibilitatea" mesajului rezulta din creatia si distributia sa intr-un context dat (spatial si temporal) ca si din controlul mijloacelor.

7. Forma (S) este data de enuntul mesajului; ea este legata de mijloacele utilizate si  indisolubil legata de continutul mesajului. Mesajul trebuie sa posede o forma si o structura (bine definite).

8. Enuntul mesajului se produce intr-un context dat. Contextul se refera la elementele care intervin pentru a face ca un eveniment sa fie selectat pentru a fi perceput.

9. Orice transmisie structurata si nealeatoare este un semnal. Forma semnalului (mesajului) cuprinde calitati de reprezentare, de referinta, de simbolizare sau de corespondenta. Semnalul cuprinde elemente de forma si de continut ale mesajului, adica de semnificatie a mesajului (S si Cn sunt indisolubile), ceea ce face ca mesajul sa aiba calitati de forma si de continut specifice.

10. Orice perceptie a unui enunt produce consecinte (efecte). Unele dintre acestea tin de eficienta, altele sunt consecinte neintentionate sau nedorite ale comunicarii.

Modelul H.U.B. (1974)

Modelul circular al comunicarii sau modelul concentric, cum mai este numit, apartine unui grup de cercetatori format din Ray Hiebert, Donald Ungurait si Thomas Bohn (HUB).17

El este inspirat de ideea din ce in ce mai raspandita in anii '70, ca procesul de comunicare nu urmeaza o schema simpla, lineara, ci ca legaturile dintre emitator si receptor sunt mult mai complexe si mai variate decat s-a crezut pana atunci. Prin urmare, s-au propus modele concentrice, in spirala (vezi modelul Dance), in elice s.a.m.d. ale comunicarii, toate insistand asupra capacitatii receptorului de a selectiona, a interpreta si a reinterpreta mesajele. Modelul de fata este aplicabil in cazul comunicarii de masa/mediatizata, care implica in realitate o negociere sau o tranzactie continua intre emitator si receptor (ceea ce justifica reprezentarea intr-o forma dinamica).

Vom observa un ansamblu de elemente concentrice si o serie de actiuni si retroactiuni continue.

Figura Modelul H.U.B. al comunicarii

Controlori

                                                                      (gate-keepers)

  Continuturi

Text Box: Amplificare

  distorsiune

  si zgomot

   CONTINUTURI       Comunicatori                CONTINUTURI

                                           Coduri

Text Box: Retroactiune                                   Mass media

                                        Regulatori

                                             Filtre

                                            Audiente

                                               Efecte

Intr-o prima etapa, comunicatorii (redactia unui ziar ori a unei televiziuni) produc mesaje ce trec mai intai prin diferite stadii de codificare (coduri), sub forma informatiilor scrise ori audiovizuale. Anterior difuzarii, acestea sunt filtrate de controlor ("Gatekeepers"), adica de profesionistii ce decid asupra procesului de selectie. In fine, mesajele sunt emise prin media (ziar, televiziune). Intr-o a doua etapa intervin "regulatorii", ce pot fi grupuri de presiune, institutii (asociatii) ce pot exercita o anumita influenta asupra media, prin urmare pot afecta continutul si eficienta mesajelor. Urmeaza filtrele informationale de ordin fizic (oboseala receptorului, de exemplu) sau psihologic (centrul de interes al receptorului). In fine, mesajele ating audienta si provoaca anumite efecte.

Modelul integreaza in schema "zgomotele" (acestea pot fi specifice canalului de transmitere-imagine sau sunet de o slaba calitate, de exemplu, ori semantice, cum ar fi utilizarea unui limbaj greu accesibil), adica acele elemente care afecteaza calitatea comunicarii (si eficienta ei), retroactiunile (raspunsul receptorilor spre comunicatori ori controlori), precum si amplificarea (acordarea unei mai mari importante unei anumite informatii sau personalitati prin raport cu celelalte.

4. TIPURI DE COMUNICARE

Criteriul

Tipuri de comunicare

Distanta dintre cei aflati in relatia de comunicare

- Comunicarea apropiata sau directa - A se adreseaza lui B;

- Comunicarea indirecta sau telecomunicarea, adica comunicarea care propune utilizarea unor canale (dispozitive) tehnice

Directia comunicarii

- Comunicarea unidirectionata - situatie in care emitatorul si receptorul isi pastreaza tot timpul "statutul" si mesajul circula intr-un unic sens;

- Comunicarea bidirectionala - emitatorul si receptorul schimba alternativ rolul in procesul de comunicare, mesajul circula in doua sensuri - caz: dialog, discutie telefonica.

Participantii/actorii

- Comunicarea intrapersonala - o singura persoana care vorbeste cu sine;

- Comunicarea interpersonala/interindividuala - implica minimum doua persoane;

- Comunicarea de grup - este o forma a comunicarii interpersonale, dar care include un numar mai mare de persoane, gradul de participare fiind variabil;

- Comunicarea de masa - comunicatorii profesionisti se adreseaza unor mase (indivizi numerosi, eterogeni, dispersati geografic diferit) prin intermediul canalelor.

Forma/

expresia comunicarii

- Comunicarea verbala - prin apel la cuvantul scris sau vorbit;

- Comunicarea nonverbala - prin apel la gesturi, pozitii etc.

Natura interactiunii

- Comunicarea  intrapersonala, interpersonala, in grup mic, publica

Finalitatea

- Comunicarea accidentala, consumatorie sau subiectiva, instrumentata, defensiva, informativa, persuasiva, fatica.

Codul utilizat

- Comunicarea verbala (orala, scrisa), paraverbala, nonverbala

Continutul dominant

- Comunicarea referentiala, operational-metodologica, atitudinala

Natura informatiei

- Comunicarea digitala si analogica

5. MESAJ SI INFORMATIE

Cea mai simpla definire a mesajului ar fi suita de semnale "impachetate" dupa unul sau mai multe coduri; ceea ce trece de la emitator la receptor. Un cod (sau un sistem de semne) este alcatuit din unitati (semne) si structuri (reguli de combinare), rolul sau fiind acela de a asocia structuri de date cu structuri de semnificatie. Prin urmare, un cod (sau un limbaj) reprezinta o pluralitate de semne care au o semnificatie comuna pentru un numar de interpreti (participanti la procesul de comunicare).

Un inventar sintetic al principalelor clase de mesaje include:

1. mesaje vizuale

- semiotice: limbaj scris

- utilitare (data, ordin, decizie)

- imaginare (fictiune); realiste (fotografia)

- izomorfe:  imagini fixe

- imaginare (arte grafice)

              sau

- iconice  imagini animate (cinema, televiziune)

2. mesaje sonore    

- semiotice: limbajul vorbit

- izomorfe: zgomote

- imaginare: muzica            

3. mesaje tactile                 

- continue: socuri, presiuni, alunecari etc.

- vibratorii: trepidatii

4. mesaje olfactive 

- realiste (mirosul dintr-un spatiu)

- simbolice (limbajul parfumurilor).

Cat priveste informatia, iata cateva tentative de definire. Pentru R. Rieffel (1995, loc. cit.) informatia reprezinta un stoc de date (mesaje, semnale, simboluri) transferat prin procesul de comunicare; comunicarea este cea care permite fiintei umane sa creeze semnificatii noi, sa interpreteze mesajele, deci sa valorifice informatiile. D. Miller defineste informatia referindu-se la "prezenta unuia dintr-o multime de stimuli diferentiabili", un stimul reprezentand influenta care este "simbolic si arbitrar asociata cu un obiect (stare, eveniment sau proprietate) si care permite organismului stimulat sa distinga acest obiect de altele"19. Limita acestei definitii consta in aceea ca implica un criteriu particular de relevanta: masura in care receptorul il gaseste util pentru a opera diferentieri.

J.J. Van Cuillenburg et. al.20 apreciaza informatia ca "ceea ce se comunica intr-unul sau altul dintre limbajele disponibile", deci combinatia dintre semnale si simboluri.

Exista, avertizeaza autorii, trei aspecte ale conceptului de informatie:

 aspectul sintatic:    

- succesiunea de semnale grafice, auditive sau electrice, impusa de emitator;

 aspectul semantic           

- vezi semnificatia acordata semnalelor, pe baza conventiilor sociale/culturale. Distingem aici intre informatia semantica intentionala = informatia pe care emitatorul doreste sa o transmita si informatia semantica realizata = informatia pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat;

 aspectul pragmatic - ceea ce se intampla cu informatia primita, efectul ei asupra  receptorului.

Jacques Attali ne asigura ca informatia este forma sau ordinea detectabila in orice materie sau energie, fiecare obiect putand fi privit ca mesaj (exista sau nu), semnal (provoaca o reactie), discurs (realizat printr-o "tehnologie"), simbol (pentru ca el semnifica ceva din punct de vedere social) si relatie (cine l-a facut, de ce, cu ce intentie).21

O definitie mai accesibila a informatiei este data de W.R. Garner (1962) - informatia este ceea ce reduce, prin transmiterea ei, ignoranta si incertitudinea privind starea unei situatii date si mareste capacitatea de organizare, structurarea si functionare a unui sistem dat.

Daca "informatia are valoare si se masoara in campul cunoasterii, iar comunicarea in cel al actiunii si al organizarii"22 (D. Bougnaux) rezulta ca a doua o precede si o conditioneaza in mod necesar pe prima. Informatia este, in cele din urma, un "apel" venit dintr-o lume exterioara si care strabate ceea ce ne inconjoara pentru a ne ghida, a ne imbogati si, eventual, a ne complica vietile (loc. cit.).

Din perspectiva cognitivista, informatia este disponibila si perceptibila in mediu, nici un organism neputand manifesta un comportament orientat decat in masura in care este in relatie informationala cu mediul (informatia are un rol determinant in controlul conduitei sale). Deci independent de prezenta unui agent cognitiv/observator, informatiile exista si sunt fondate pe invariatii, adica pe relatii constante si regulate intre fapte, evenimente sau situatii: daca doua fapte sunt corelate, atunci unul este purtator de informatii pentru celalalt.

Pe acest temei, L. Quere23 constata ca un obiect poate constitui suportul unei informatii prin intermediul determinarii cauzale a starii in care se afla (girueta indica directia vantului); informatia vehiculata de un fapt este relationata de o constrangere (fara o evaluare/relationare sistematica si univoca a doua sau mai multe fapte, nu se poate considera ca unul il indica pe celalalt), in fine, informatia este de natura relationala: un fapt nu contine informatii despre el insusi, ci despre un altul.

Pentru G. Bateson, informatia este "diferenta care face diferenta"24, exemplul ales de el fiind o harta care, daca ar avea toate datele teritoriului a carui reprezentare este, ar trebui sa aiba dimensiunile teritoriului. Deci cartograful va reproduce decat unele diferente de nivel, de vegetatie etc., adica acele elemente "care fac diferenta", care aduc informatii, in functie de scara hartii, de mijloacele de reproducere, de destinatia documentului. Analogia de mai sus arata ca informatia nu este "substanta", ci un raport intre doua variabile.

6. COMUNICAREA: CONTINUT SI RELATIE

Pentru a reduce incertitudinile legate de conceptul de comunicare, ne vom opri asupra catorva aspecte esentiale, ale caror semnificatii depasesc simpla delimitare conceptuala.

Comunicarea umana cuprinde doua aspecte - continutul si relatia - indisociabile, cea de-a doua aparand ca o metacomunicare25. Prin continut intelegem informatia, mesajul, aspectul cantitativ al comunicarii, neputand avea interactiune intre indivizi fara ca un mesaj sa nu fi fost transmis de la unul la celalalt.

Conceptul de metacomunicare a fost elaborat de Gregory Bateson, ca urmare a reflectiei asupra conceptelor cu care opereaza cibernetica - el nota ca pentru orice circuit recursiv autoreglator este necesar sa distingem intre informatiile privind relatii din elementele sub-ansamblurilor acelui circuit si informatiile privind ansamblul circuitului. Aplicandu-le la studiul comunicarii, Bateson observa ca pentru a reduce ambiguitatea inerenta codificarii informatiei, ar fi necesar ca individul sa poata invata/intelege, sensul de atribuit diferitelor mesaje pe care le recepteaza, numind metamesaje26 aceasta noua clasa de informatii de un nivel superior de abstractie, care califica un ansamblu de mesaje. In acest sens remarca faptul ca indivizii recurg la metacomunicare pentru a-si da seama "daca o secventa comportamentala trebuie inteleasa in sens literal, ludic, metaforic etc."

In contextul lingvistic (unde nu se iau in considerare decat mesajele verbale) se utilizeaza termenii de "metalimbaj"27 si de "functie metalingvistica" pentru a desemna toate cuvintele sau frazele care, plecand de la enunt, desemneaza si gestioneaza enuntarea. Deci, comunicarea presupune intotdeauna o metacomunicare, care le indica celorlalti in ce categorie, la ce nivel sau adresa trebuie clasat un anumit mesaj (vizual, verbal sau comportamental).

Teoria enuntarii subliniaza primatul relatiei28, enuntarea este un aspect al relatiei, desemneaza  ansamblul parametrilor ca actul de a vorbi, comportamentul, intentia, gesturile, tonul, vocea, privirea, locul, cadrul ocupat de emitator, pe scurt, toate conditiile fizice, psihologice si sociale care fac posibil ca un mesaj sa "treaca", sa fie mai bine receptionat decat altul, independent de adevarul sau falsul intrinsec continutului sau. Enuntul rezuma mesajul "propriu-zis".

Cercetarile efectuate de reprezentantii {colii de la Palo Alto (vezi Watzlawick et.al.) converg in aceeasi directie: primatul relatiei (comunicarii) asupra informatiei (continutului) pentru ca aceasta nu poate fi inteleasa decat daca se percepe cadrul sau intentia pe care o presupune (de exemplu accentul, debitul vocii, infatisarea, tonul, atitudinea preced orice discurs), asadar anterioritatea (primatul) relatiei este in acelasi timp si logica, si genetica, prin raport cu continutul.29

In interactiunile umane, fiecare dintre parteneri este "indrumat" sa ia in seama continutul plus ceva, pe care G. Bateson (1951) il numeste "Ordinul"30 interactiunii - adica o "injonctiune comportamentala", relatia prin care sunt transmise informatii asupra informatiilor (metacomunicare) si al carei obiect este acela de a transmite dorintele de comportament reciproc: de ce maniera doresc sa tratez si de ce maniera doresc sa fiu tratat. Aspectul relational nu este intotdeauna constient definit, dar rolul sau in comunicare este esential pentru ca pozitioneaza indivizii in interactiune.

Exista cercetatori care reunesc totalitatea trasaturilor nonverbale (vocale si non vocale) pe care le utilizeaza cei aflati in relatie de comunicare sub denumirea de paralimbaj. Intelegand prin paralimbaj manifestarile auxiliare limbii propriu-zise, Laver si Hutcheson (1972) disting intre informatia cognitiva (legata de mijloacele lingvistice si paralingvistice, cum ar fi gesturile ce se substituie cuvintelor), informatia injonctiva (preocupata de reglarea interactiunii, care include mijloace paralingvistice ca gesturi, miscari, intonatii pentru a sugera unui interlocutor sa ia cuvantul, de exemplu, dar si unele mijloace lingvistice cum ar fi frazele de bun venit) si informatia indiciala, incluzand comunicarea non verbala in special in ultimele doua categorii.31

Informatia indiciala este oferita pentru a transmite un element important despre sine, se poate realiza prin limbaj, imbracaminte, insemne (insigne, de exemplu), dar mijlocul cel mai frecvent este paralingvistic.

Dupa C. Baylon si X. Mignot (1991) intr-o conversatie, de exemplu, interlocutorii utilizeaza "un sistem total de comunicare", in care sunt schimbate trei tipuri de informatii:

cognitive - continutul semnelor lingvistice schimbate;

indiciale - indreptate spre locutor in scopul definirii si controlarii rolului pe care il joaca in timpul conversatiei;     

injonctive (sau conative) - informatiile schimbate de participanti pentru a face sa progreseze conversatia, a alterna locutorii, a ajunge la un rezultat.32

Nonverbalul contribuie la definirea contextului situatiei comunicative si realizeaza, prin functia sa metacomunicativa, incadrarea interactiunii. Bunaoara, informatiile despre varsta, sex, etnie, apartenenta socio-culturala, stare de spirit etc., preponderent non verbale, constituie "schimburile dinaintea schimburilor verbale"33, care sunt responsabile de introducerea anumitor expectatii si conditii prealabile comunicarii: distanta interlocutorie, nivelul de adresabilitate, pozitia atitudinala (simpatie, antipatie, neutralitate). In acelasi timp, in "zona" comunicarii non verbale pot  fi localizate mai multe indicii ale conduitelor simulate - non verbalul este mai dificil de controlat prin raport cu scrisul si vorbirea.

7. DIGITAL SI ANALOGIC IN COMUNICARE

P. Watzlawick a operat o clasificare a comunicarii pornind de la stiintele ingineresti si pe baza opozitiei verbal-nonverbal, in analogica si digitala. O informatie poate fi codificata si introdusa intr-un computer printr-un ansamblu de operatii bazate pe o logica binara (0-1) - se vorbeste in acest caz de informatie digitalizata.

In mod similar, limbajul bazat pe arbitrarul semnului poate fi conceput ca un proces de codificare digitala (nu exista nici-un raport intre un nume si un lucru decat atata cat exista intre un numar de telefon si abonatul care ii corespunde). Exista si o alta modalitate de prelucrare a datelor, de o maniera analogica, cum ar fi tunelul aerodinamic ce reproduce vantul natural, pentru a determina profilul unui obiect, ceea ce atesta ca exista un raport intre marimile utilizate in masina (tunel) si marimile obiectului real.34

In mod similar, modurile de comportament nonverbal, pot fi considerate ca analogice (de exemplu, amploarea unui gest, profunzimea vocii, lungimea pauzei, tensiunea musculara etc., care corespund marimilor relatiilor ce fac obiectul discursului). Watzlawick arata ca metamesajele nu sunt, in general, explicite sau digitale, ci sunt transmise sub o forma analogica (expresia fetei, tonul vocii etc.)..

Sa retinem ca o caracteristica fundamentala a comunicarii umane faptul de a insuma comunicare (se "spune" ceva) si metacomunicare (se "califica" ceea ce este spus), neputand separa continutul de relatie, cea de-a doua inglobandu-l pe cel dintai.

Pentru a relua termenii de mai sus, fiintele umane utilizeaza doua moduri de comunicare - digital si analogic. Limbajul digital "are o sintaxa logica foarte complexa si relativ accesibila, dar nu poseda o semantica adecvata pentru relatie. Limbajul analogic, din contra, poseda semantica, dar nu si sintaxa potivita unei definiri neechivoce a naturii relatiei"35 (Watzlawick, Beavin, Jackson, 1972).

Importanta comunicarii nonverbale este atestata de numerosi cercetatori, dintre care il amintim pe Albert Mehrabian (Tactics in Social Influence, 1969), potrivit caruia din totalul mesajelor emise de un individ, aproximativ 7% sunt verbale (numai cuvinte), 38% sunt vocale (tonalitatea vocii, inflexiunea si alte sunete specifice), iar 55% sunt mesaje nonverbale. Dupa Ray Birdwhistell, componenta verbala in cazul conversatiei dintre doi indivizi ar detine sub 35%, iar comunicarea non-verbala 65%.

In comunicarea de masa (televizuala) lucrurile stau oarecum la fel ca in cazurile de mai sus. Acelasi A. Mehrabian afirma ca "la televiziune, ceea ce spune o persoana nu reprezinta decat 7% din ceea ce comunica in mod real, 38% din mesaj este transmis prin modul sau de a se exprima (voce, vocabular, ritm al discursului) si 55%, prin expresiile fetei si miscarile corpului.36

8.  COMUNICARE - RELATIE. .   PRIVIREA, TACEREA, GESTUALITATEA

Cele mai multe informatii despre particularitatile comunicarii non-verbale le datoram psihologilor. Iata cateva din concluziile lor.37

Privirea  - in comunicarea verbala schimburile de replici sunt marcate de alternanta centrarii si decentrarii privirii prin raport cu figura partenerului. Acest fenomen este determinat de trei factori:

Importanta relativa pe care o au in fiecare moment al schimbului verbal cele doua surse de informare implicare, pentru fiecare din parti, mai exact sursa externa, partenerul, discursul sau, manifestarile sale verbale si nonverbale si sursa interna, propriile procese de producere de informatie ale subiectului. Preponderenta temporara a primei surse suscita centrarea vizuala: cea de-a doua, decentrarea.

Al doilea factor implicat este legat de calitatile fizice ale canalului de comunicare: nivelul atentiei vizuale pentru partener este functie de importanta relativa a surselor de inferente active in canal (zgomote).

Atentia vizuala in comunicare este influentata si de motivatia sociala ori dispozitia partenerilor de a comunica. Comunicarea bazata pe cooperare, dependenta, atractie, aprobare este insotita de un nivel ridicat de centrare vizuala asupra partenerului. Dificultatea, jena, depresia genereaza un nivel slab de focalizare asupra partenerului. Conditiile de slaba motivatie ori reticenta de a interactiona antreneaza, in general, niveluri de focalizare ce tind spre zero.

Ca element al comunicarii nonverbale, si privirea nuanteaza, consolideaza, autentifica ori neaga mesajul verbal38, "miscarile ochilor indicand modul de gandire".

In interactiunea comunicativa, privirea are mai multe roluri, dintre care retinem:

indicare a rolului in comunicare - un subiect care vorbeste, priveste mai putin interlocutorul decat atunci cand asculta (41% fata de 75%);

exprimare a feed-back-ului;

informare a unei alte persoane ca poate interveni in discutie;

semnalare a naturii relatiei instituite - dominare ori supunere.39

Tacerea in comunicare

Intr-o interactiune se pot inregistra mai multe tipuri de "taceri", semnificativa fiind nu atat absenta sunetului, desi are si ea o importanta relativa, ci absenta unui tip specific de sunet. Jack Bilmes (1996) gaseste ca simplei absente a sunetului ii putem spune "tacere absoluta"40, in timp ce "tacerea notabila" ar fi absenta pertinenta a unor anumite sunete. In cazul conversatiei, de exemplu, absenta sunetului - "tacerea conversationala" - care este o specie a tacerii notabile, poate avea, la randul ei, mai multe semnificatii. Tacerea ar fi mai mult decat ceea ce precede, intrerupe sau se opune conversatiei, ar deveni o anumita "forma de discurs". Ea se integreaza comunicarii, alaturi de cuvintele "nespuse", ajutand la atribuirea de semnificatii unui enunt - "comunicarea nu este nici o reactiune, nici o interactiune, ci o tranzactie in care omul inventeaza si atribuie semnificatii pentru a-si realiza proiectele".41

Gest si comunicare

Comunicarea verbala este insotita aproape intotdeauna de gesturi, incat gestul este deopotriva o practica sociala (chiar intr-o conversatie fara vizibilitate, cum ar fi cea telefonica, gesturile sunt prezente), o mostenire culturala si un "fenomen social total", un revelator al identitatii individului si comunitatii.42 In anul 1951 antropologul Gregory Bateson si psihiatrul Jurgen Reusch publicau lucrarea "Communication: the social matrix of psychiatry", in care prezentau complexitatea procesului comunicational, sustinand ca fiintele umane sunt "biologic constranse" sa comunice, comunicarea nereducandu-se la transmiterea de mesaje verbale, explicite si intentionale, ci integreaza "ansamblul de procese prin care subiectii se influenteaza mental"43, ceea ce avea sa devina unul dintre postulatele Mental Research Institute (Palo Alto, California) - este imposibil sa nu comunici. La randul sau, Ray Birdwhistell44, avea sa dea comunicarii amploarea acordata in mod traditional de antropologi notiunii de cultura: "cultura si comunicarea sunt termeni ce reprezinta doua puncte de vedere sau doua metode de reprezentare ale interrelatiei umane (interconnectedness), structurala si regulata. In cultura, accentul este pus pe structura; in comunicare, pe proces".

9. COMUNICARE - INTERACTIUNE

Interactiunea, cuvantul-cheie care atesta caracterul circular al comunicarii este actiunea reciproca ce include atat comunicarea verbala cat si pe cea non-verbala, indisociabile de context (mediul in care are loc comunicarea este purtator de reguli, de coduri ce tind sa-i confere o anumita specificitate). Ea poate fi descrisa si ca suma a influentelor pe care un individ le poate avea sau suporta prin raport cu comportamentul comunicational al altui individ ori ca "influente reciproce pe care partenerii le exercita asupra celuilalt".

Pentru J.B. Thompson (2000) exista trei tipuri importante de interactiune: a) fata in fata; b) mediata; si c) cvasiinteractiunea mediata.45

a) Interactiunea fata in fata presupune impartasirea unui sistem de referinte spatio-temporal comun celor ce participa - context de coprezenta - si are caracter dialogic; interlocutorii utilizeaza, de obicei, o multitudine de referinte simbolice pentru a transmite mesaje si pentru a le interpreta pe cele transmise de altii.

b) Interactiunea mediata implica interlocutori aflati in contexte distincte din punct de vedere spatial si temporal, si prezenta unui mijloc tehnic ce se interpune intre ei (telefon, scrisoare etc.); intr-o astfel de situatie, cei doi vor oferi un plus de informatie contextuala in mesajele lor prin raport cu interactiunea fata in fata. O particularitate semnificativa este aceea ca are loc o restrangere a referintelor simbolice: de exemplu, nu apar unele referinte asociate coprezentei fizice, cum sunt gesturile, intonatia etc., dar sunt prezente alte referinte simbolice, cum ar fi cele legate de scris, daca este vorba de o corespondenta, deci interactiunea mediata dobandeste un caracter relativ mai dechis.

Comunicarii fata in fata (relationala), A.P. Bocher (1984) ii atribuia cinci functii: 1) a genera o impresie favorabila interlocu-torului; 2) a organiza o relatie (a crea o structura de putere si control); 3) a construi si a valida un mod comun de a privi lumea; 4) a exprima sentimente si ganduri, si 5) a proteja punctele vulnerabile46. In aceasta situatie, comunicarea non-verbala ofera, in principiu, sugestii despre atitudinea fata de sine si fata de altii a locutorului, atitudinile fata de gradul de confort cu privire la interactiunea in sine, in timp ce unele trasaturi minore ale limbajului indica preferintele, intimitatea si statusul.

c) Cvasiinteractiune mediata (sau "interactiunea parasociala") este cea mai extinsa in spatiu si timp, implicand o disponibilitate extinsa a informatiei si a continutului simbolic - aici intalnim mijloacele de comunicare in masa - "este o situatie structurata in care unii indivizi sunt angajati in primul rand in producerea formelor simbolice pentru cei care nu sunt prezenti fizic, in timp ce ceilalti sunt implicati in primul rand in primirea formelor simbolice produse de cei carora nu le pot raspunde". Prin urmare, are un caracter monologic, fluxul informational fiind unidirectionat.

 Tipologia interactiunilor comunicationale dupa J. B. Thompson:

Caracteristicile interactiunii

Interactiunea

fata in fata

Interactiunea

mediata

Cvasi-interactiunea mediata

Dispunere spatio-temporala

-context de co-prezenta;

-sisteme de referinte spatio-temporale comune.

-separatia contextelor;

-disponibilitate mare in spatiu si timp.

-separatia contextelor;

-disponibilitate extinsa in spatiu si timp.

Gama de referinte simbolice

Multiple referinte simbolice

Restrangerea gamei de referinte simbolice

Restrangerea gamei de referinte simbolice

Orientarea actiunii

Orientata spre anumiti indivizi

Orientata spre anumiti indivizi

Orientate spre o gama nedefinita de potentiali destinatari

Dialogica sau monologica

Dialogica

Dialogica

Monologica

NOTE

1. D. Dance, "The concept of communication", Journal of Communication, 20, 1970, pp. 201-210, apud Denis McQuail, Comunicarea, Institutul European, Iasi, 1999

2. K. Merten, Kommunikation: Eine Begriffs-und Prozessanalyse, Opladen, Westdeutscher Verlag, 1977, apud Sven Windahl et. al., Using Communication Theory, Sage Publication, London, 1992, p. 17

3. R. Rieffel, "Notions et modéles" in C.J. Bertrand, Médias, Ellipses, Paris, 1995, pp.13-25

4. D. Sperber, D. Wilson, Relevance. Communication and Cognition (1986), dupa La Pertinence. Communication et Cognition, Minuit, Paris, 1989, p. 14

5. P. Livet, "Les intentions de la communication", in Reseaux, nr. 50/1991, Paris, pp. 63-76

6. A. Mucchielli, Les sciences de l'information et de la communication, Hachette Superieur, Paris, 1998 - vezi pe larg Vasile S. Dancu, Comunicarea simbolica. Arhitectura discursului publicitar, Dacia, Cluj Napoca, 1999, cap. 3.

7. D. McQuail, Comunicarea, Institutul European, Iasi, 1999, pp. 42-45

8. J. Durand, Les formes de la communication, Dunod, Paris, 1981

9. E. Sapir, "Communication", in International Enciclopedia of Social Sciences, 1930, apud D. McQuail, op.cit., p. 18

10. R. Birdwhistell, Kinesics and Contact: Essay on Body Notion Communication, Philadelphia, University of Pensylvania Press, apud. Y. Winkin, Antropologie de la communication. De la théorie au terrain, De Boeck Université, Paris-Bruxelles, 1996, p. 9

11. Y. Winkin, Anthropologie de la communication, De Boeck Universite, Paris, Bruxelles, 1996

12. M. Weber, The Theory of Social and Economic Organization, ed. T. Parsons, Free Press of Glencoe, 1947, apud D. McQuail, op. cit., p. 35

13. D. McQuail, op. cit., p. 35

14. I. Dragan, Paradigme ale comunicarii de masa, {ansa, Bucuresti, 1996 - vezi pe larg Denis McQuail, Sven Windahl, Communication Models for the Study of Mass Communications, Longman, London-New York, 1989, pp. 10-36

15. R. Rieffel, loc. cit.

16. vezi nota 12

17. R. Rieffel, loc. cit.

18. L. Iacob, "Comunicarea - «Forta gravitationala» a campului social", in Comunicarea in campul social, Texte alese, L.M. Iacob, B. Balan, S. Boncu, Universitatea Al.I. Cuza, Iasi, 1997, pp. 14-49

19. D. Miller, "What is Information Measurement?", American Psychologist, 8, 1953, apud D. McQuail, op. cit., p. 30

20. J.J. Van Cuilenburg et al., {tiinta comunicarii, Humanitas, Bucuresti, 1998, p. 25

21. J. Attali, Le parole et l'outil, PUF, Paris, 1975, p. 62

22. D. Bougnaux, Introducere in stiintele comunicarii, Polirom, Iasi, 2000

23. L. Queré, "Au juste, qu'est-ce que l'information?", in Reseaux, nr. 100, Paris, 2000,       pp. 331-357

24. Y. Winkin, "Information selon Bateson", in L. Sfez (coord.), Dictionnaire critique de la communication", P.U.F., Paris, 1993, pp. 430-441

25. B. De Hennin - "Contenu et relation de la communication", in L. Sfez (coord.): Dictionnaire critique de la communication, P.U.F., Paris, pp. 425-430

26. C. Seron, T. Garcia, "Metacommunication", in L. Sfez (coord.), op. cit., pp. 431

27. D. Bougnaux, Introducere in stiintele comunicarii, Polirom, Iasi, 2000, p. 28

28. D. Bougnaux, La communication contre l'information, La Découverte, Paris, 1996, p. 71

29. D. Bougnaux, loc. cit.

30. B. De Hennin, loc. cit.

31. D. Mc Quail, op. cit., p. 86

32. C. Baylon, X. Mignot, La Communication, Nathan Université, Paris, 1991

33. L. Iacob, op. cit., p. 19

34. Y. Winkin. Anthropologie de la communication. De la théorie an terrain, De Boeck Université, Paris-Bruxelles, 1996, p. 57

35. P. Watzlawick, J.H. Beavin, D.D. Jackson, Une logique de la communication, Paris, Seuil, 1072, apud Comunicarea in campul social. Texte alese, Iasi, 1997, pp. 87-106

36. P. Babin, Langage et culture des médias, Edition Universitaire, Paris, 1991, p. 25

37. P.Rimé, "Communication verbale et non verbale" in Grand  Dictionnaire de la Psychologie, s.d. H. Bloch et. al., Larousse, Paris, 1991 (vezi pe larg Dictionar de Psihosociologie, editat de Septimiu Chelcea, Editura I.N.I., Bucuresti, 1998, pp. 68-77)

38. G. Croussy - La communication audio-visuelle, Ed. D'Organisation, Paris, p. 126

39. D. R. Frumusani - Semiotica, Societate, Cultura, Institutul European, Iasi, 1999, p. 196

40. J. Bilmes, "La silence constitué. La vie dans un monde de plénitude du sens", in Reseaux, nr. 80, Paris, 1996, pp. 129-135

41. L. Sfez - "Théorie et pratique des mass media", in L. Sfez (coord.), op. cit., p. 1083

42. D.R. Frumusani, op. cit., p. 182

43. Y. Winkin, Anthropologie de la communication, De Boeck Université, Paris-Bruxelles, 1996, p. 53

Nota - vezi in acest sens cercetarile lui S. Hall, G. Bateson, E. Goffman, P. Watzlawick, cunoscute si sub denumirea de "viziune orchestrala" a comunicarii.  Postulatele lor fondatoare se pot exprima sintetic in urmatorii termeni: 1) este imposibil sa nu comunici - prin cuvinte sau taceri, prin gesturi voluntare sau involuntare, actul social intra in sistemul complex, orchestral al comunicarii; 2) comunicarea se desfasoara la doua nivele - al continutului transmis si al relatiei instituite; 3) comunicarea digitala (lingvistica) este dublata de cea analogica (gestuala); 4) comunicarea se desfasoara pe secvente; 5) relatia comunicationala se instituie intre parteneri similar situati in ierarhia sociala (relatie simetrica) sau cu statut si rol diferit (relatie asimetrica ori complementara) - apud. D.R. Frumusani, op. cit., 1999, p. 184

44. op. cit.

45. J.B. Thompson, Media si modernitatea. O teorie sociala a mass-media, Antet, Bucuresti, c. 2000.

46. S. Duck, Relatiile interpersonale, Polirom, Iasi, 2000, p. 21

TEME

1.      Redactati propria definitie a comunicarii (circa 50 cuvinte) - 4 puncte

2.      Redactati propria definitie a informatiei  (circa 50 cuvinte) - 4 puncte

3.      In opinia dv., cum ar trebui sa se desfasoare o relatie de comunicare intre student si profesor, pentru ca fiecare dintre cei doi sa aprecieze ca exista un bun climat de comunicare? -2 puncte


Document Info


Accesari: 2281
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )