Strategii de comunicare. Meta-comunicarea

Strategii de comunicare. Meta-comunicarea

În Matricea Comunicării au fost descrise elementele care formează procesul de comunicare în perspectiva NLP. Modalitatea în care aceste elemente sunt „dozate” în comunicare formează strategiile de comunicare. Pentru definirea unei strategii de comunicare a unei persoane, este nevoie să avem în vedere:

• determinarea mesajului general şi analiza în amăn 949o147j unt a elementelor ce îl formează şi a

meta-mesajelor;

• stabilirea stării actuale şi a stării dorite astfel încât prin comunicare să se atingă starea dorită;

• stabilirea canalelor prin care mesajele şi meta-mesajele vor fi trimise cu eficienţă maximă;

• identificarea şi interpretarea feedback-ului.

Foarte importantă în comunicare este abilitatea de a recunoaşte şi interpreta mesajele de feedback şi de a acţiona în consecinţă. Este vorba despre ceea ce se numeşte „flexibilitate” – capacitatea de adaptare şi de a răspunde în funcţie de anumiţi stimuli. Iar această flexibilitate în comunicare are la bază monitorizarea şi măsurarea („calibrarea”) mesajelor care sunt trimise şi recepţionate.

În consecinţă, mesajele şi meta-mesajele vor fi adaptate conform reacţiilor primate

Meta-comunicarea

După cum am menţionat anterior, particula „meta” este identică în NLP cu „despre”. Astfel, meta-comunicarea înseamnă comunicare despre comunicare. Prin meta-comunicare se trasează un anumit cadru de referinţă format din reguli, expectanţe şi presupoziţii. Spre exemplu, înaintea unui training, trainerul ar putea (şi chiar este indicat) să „seteze” anumite reguli de comunicare în cadrul grupului, să „traseze” anumite linii generale de desfăşurare a activităţii şi aşa mai departe. Aceasta este meta-comunicarea.

Este important ca să se facă distincţia între meta-mesaje şi meta-comunicare. Aceste două noţiuni sunt la nivele diferite de sinteză a informaţiei („chunking levels”, aşa cum se numesc ele în jargonul englez NLP). Meta-comunicarea este la un nivel „macro”, un nivel de sinteză scăzută (spre extrema de generalizare, sintetic). Meta-mesajul este la nivel „micro”, un nivel de sinteză ridicată (spre amănunt, analitic).

Meta-mesajul personalizează comunicarea şi indică specific elementele despre care se comunică: „TU nu ai fost capabil să faci acest lucru.” Comunicarea nu este atât direcţionată către faptul că o sarcină nu a fost îndeplinită corect, ci mai degrabă că „tu” nu ai fost capabil să te ridici la cerinţele sarcinii. Tonul, timbrul şi volumul vocii scot în evidenţă meta-mesajul. Dacă ar fi fost ranforsat cuvântul „lucru”, atunci atenţia s-ar fi deplasat către sarcină.

Meta-comunicarea ar fi fost ceva de genul: „Să vorbim despre acest lucru şi de ce este important el pentru noi.” Meta-comunicarea se referă la cadrul de referinţă care „înconjoară” comunicarea (la care tot contextual comunicării se raportează).

Un studiu american efectuat asupra liderilor foarte eficienţi a scos în evidenţă faptul că aproape jumătate din „cantitatea” de comunicare pe care ei o transmiteau este de fapt meta-comunicare. Liderii eficienţi acţionau dintr-un cadru de genul: „Iată cum doresc să vă transmit lucrul acesta” şi nu unul de genul: „Aş dori să vă vorbesc despre...” Este ca şi când îşi „pregăteau terenul” pentru ca în final să spună ideea pe care doreau să o sublinieze.

De cele mai multe ori meta-comunicarea este necesară pentru stabilirea contextului comunicării. Este cazul în care se doreşte comunicarea cu un grup (fie o echipă, fie o organizaţie întreagă) care „operează” dintr-un alt cadru decât cel obişnuit. Un exemplu ar fi diferenţele culturale, religioase sau chiar economice. Setarea cadrului de referinţă este în aceste cazuri extrem de importantă pentru ca oamenii din cadrul acelui grup să interpreteze corect mesajul care a fost dorit să fie transmis. În caz contrar, se poate doar spera că oamenii aceia să aibă acelaşi cadru de referinţă (credinţe, reguli, valori, experienţă) ca şi comunicatorul, astfel încât să existe înţelegere.

De asemenea, stabilirea unui cadru clar şi relativ rigid ajută oamenii care recepţionează mesajul să aibă „un punct de sprijin”, un punct de referinţă în cazul anumitor neclarităţi apărute pe parcursul expunerii sau interacţiunii dintre comunicator şi grup. Acest lucru este foarte folositor pentru că fiecare om este diferit şi fiecare reacţionează diferit şi în momente diferite de timp la anumite bucăţi de informaţie. Pentru a se menţine armonia (sinergia) grupului este folositor ca fiecare individ în parte să se raporteze la cadrul de referinţă setat prin meta-comunicare atunci când sistemul lui intern i-o cere, şi nu atunci când îi este impus de către lider sau cerut de grup.