Actiunea civila

Definitie - Actiunea civila este un ansamblu de mijloace procesuale prin inter-mediul carora partea interesata poate solicita si îsi poate asigura concursul unei autoritati jurisdictionale în vederea recunoasterii sau a realizarii unui drept subiectiv ori a unui interes legitim, inclusiv prin punerea în aplicare a unor masuri de execu-tare silita.

Actiunea civila este o virtualitate, o posibilitate legala, o categorie abstracta care devine concreta si efectiva prin exercitarea ei. Constituita ca o categorie generala si abstracta a dreptului, actiunea civila în concret se poate înfatisa în diverse forme: actiune mobiliara, imobiliara, petitorie, patrimoniala, extrapatrimoniala etc.

Se spune ca actiunea civila este un ansamblu de mijloace procesuale care se deruleaza pe întreg parcursul procesului civil, în cele doua faze ale acestuia: judecata si executarea silita. Ea este imanenta oricarui drept subiectiv, adica nu exista un astfel de drept care sa nu fie insotit si de o actiune civila.

Actiunea civila nu se identifica cu cererea de chemare în judecata si nici nu se reduce la aceasta, cererea fiind doar un element al actiunii civile.

Este important de precizat ca în orice proces civil se intersecteaza doua actiuni civile: actiunea reclamantului si actiunea pârâtului.

Clasificarea actiunilor ci 12412n1323m vile

I.

a) Actiuni patrimoniale - Acele actiuni care sunt evaluabile în bani.

b) Actiuni extrapatrimoniale - Acelea neevaluabile în bani.

Importanta clasificarii consta în faptul ca uneori competenta materiala sau de atributiune a instantei judecatoresti se determina nu numai în raport cu natura litigiu-lui ci si, în subsidiar, în raport de valoarea pretentiilor deduse judecatii (pretentiile sub 2 miliarde sunt atribuite judecatoriei, iar cele peste 2 miliarde se atribuie tribunalului; în materie comerciala pretentiile peste 10 miliarde se atribuie tribunalului, iar cele peste aceasta limita se atribuie Curtii de Apel).

Drepturile care fac obiectul actiunilor extrapatrimoniale sunt, în principiu, indis-ponibile, neputând fi transmise altora. De asemenea aceste drepturi sunt, de regula, imprescriptibile. Tot caracteristic acestor actiuni este faptul ca nu pot fi exercitate prin subrogatie, adica nu pot fi exercitate prin actiunea oblica a creditorului sau prin actiunea pauliana a acestuia.

II.

a) Actiuni mobiliare - Acelea care au ca obiect un bun mobil prin natura lui, prin destinatie sau prin obiectul la care se refera.

b) Actiuni imobiliare - Acelea care se refera la un imobil prin natura lui, prin destinatie sau prin obiectul la care se refera.

Importanta clasificarii consta în aceea ca, atunci când obiectul litigiului îl consti-tuie un bun imobil, competenta teritoriala a instantei judecatoresti se stabileste în raport de locul unde e situat imobilul. De asemenea procedurile de urmarire silita sunt diferite atunci când se urmaresc bunuri mobile fata de situatia în care se urma-resc bunuri imobile.

III.

a) Actiuni personale

b) Actiuni reale

Importanta clasificarii:

Actiunile personale (cele privind o creanta) se exercita in personam, adica îm-potriva debitorului respectivei creante, iar actiunile reale se exercita in rem, adica împotriva aceluia ce detine bunul, indiferent de calitatea acestuia.

În principiu, actiunile reale sunt imprescriptibile sau, daca sunt prescriptibile, termenul de prescriptie este mai mare sau mai mic decât termenul general de prescriptie.

O alta deosebire este legata de competenta teritoriala, care, în cazul unei actiuni reale exercitate în legatura cu un bun imobil, se determina în raport cu locul situarii imobilului. În schimb, de regula, actiunile personale se introduc la instanta în cir-cumscriptia careia îsi are domiciliul pârâtul.

IV.

a) Actiunea în realizare - Este o actiune în condamnarea pârâtului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

b) Actiunea în constatare - Prin aceasta se urmareste constatarea existentei ori inexistentei unui drept (o hotarâre data în urma unei asemenea actiuni nu este sus-ceptibila de executare silita). Art. 111, C.pr.civ. stabileste trei conditii pentru exer-citarea unei actiuni în constatare:

1)     Partea sa nu poata exercita o actiune în realizarea dreptului.

2)     Partea sa nu justifice un interes.

3)     Obiectul actiunii în constatare nu-l poate constitui constatarea existentei sau inexistentei unui fapt, ci al unui drept.

c) Actiuni în constituire (în transformare) - Acele actiuni prin care, daca sunt admise, se creeaza o situatie juridica noua.

Orice hotarâre judecatoreasca poate produce efecte, atât ex tunc, cât si ex nunc (prof. Deleanu nu este de acord cu aceasta afirmatie).

Este important de precizat ca exercitarea unei actiuni în transformare se face, în principiu, personal. O astfel de actiune nu este transmisibila si în legatura cu o astfel de actiune nu sunt admise acte de dispozitie.

Cererea în justitie

Cererile în justitie pot fi grupate în doua categorii:

1) Cerere principala sau introductiva de instanta

2) Cerere incidentala (orice cerere facuta ulterior celei principale, dar în legatura cu aceasta).

1.     Cererea principala

Este aceea prin care partea deschide procesul civil (cererea de chemare în jude-cata).   Prin cererea de chemare în judecata reclamantul determina cadrul litigiului sub aspectul obiectului si al partilor în litligiu.

Pe temeiul art. 129, aln. ultim, C.pr.civ., instantele judecatoresti trebuie sa se pronunte omnia petita, în limitele a ceea ce i s-a cerut.

În cazul în care legea reglementeaza o competenta teritoriala alternativa, adica posibilitatea reclamantului de a alege între doua sau mai multe instante, prin introdu-cerea cererii de chemare în judecata, instanta este determinata în mod irevocabil.

Potrivit art. 109, C.pr.civ., în cazul în care legea stabileste o procedura prealabila obligatorie, cererea de chemare în judecata este inadmisibila daca nu s-a parcurs aceasta procedura. De exemplu, art. 720¹, C.pr.civ., prevede ca în litigiile comerciale reclamantul trebuie sa faca dovada ca a încercat concilierea, adica rezolvarea pe cale amiabila a diferendului cu pârâtul. Neîndeplinirea acestei proceduri prealabile de conciliere atrage ca sanctiune inadmisibilitatea cererii.

2.     Cererea incidentala

Orice cerere facuta ulterior celei principale, dar în legatura cu aceasta. Ea se poa-te înfatisa în urmatoarele forme:

a) Cererea aditionala - Aceea prin care reclamantul modifica unele elemente din cererea principala.

Art. 132, C.pr.civ. precizeaza ca nu se considera modificata cererea principala în urmatoarele situatii:

- Când se îndreapta o eroare materiala care s-a strecurat în cererea principala;

- Când reclamantul mareste sau micsoreaza "câtimea" (valoarea) obiectului cererii;

- Când reclamantul cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;

- Când o actiune în constatare este transferata ulterior într-o actiune în realizarea dreptului sau invers, o actiune în realizarea dreptului într-o actiune în constatare;

b) Cererea reconventionala - Aceea prin care pârâtul însusi formuleaza preten-tii fata de reclamant sau mijloace de aparare fata de pretentiile reclamantului.

c) Cererea de interventie voluntara a unui tert pentru a intra într-un proces civil. Aceasta are doua forme:

1) Interventia voluntara principala - Cea prin care tertul, solicitând sa intre în proces, opune un drept propriu ambelor parti din proces.

2) Interventia voluntara accesorie - Cea prin care tertul solicita intrarea într-un proces civil pentru a sprijini apararea uneia dintre parti.

d) Cererea de interventie fortata a unui tert în procesul civil - Presupune a-ducerea unui tert în proces la initiativa uneia dintre partile principale (reclamant sau pârât). Codul de procedura penala reglementeaza urmatoarele forme de interventie fortata:

- Chemarea în judecata a unei alte persoane - Chemarea unui tert care ar putea pretinde acelasi drept ca si reclamantul.

- Chemarea în garantie - Aducerea unui tert care are o obligatie legala sau con-tractuala de garantie sau de despagubire.

- Aratarea titularului dreptului - Solicitarea aducerii în proces a tertului în nume-le caruia pârâtul exercita dreptul sau detine bunul dedus judecatii.

Este important de precizat ca actiunea civila nu se identifica si nu se reduce la cererea de chemare în judecata, aceasta din urma fiind un mijloc procesual integrat în actiunea civila. Alaturi de hotarârea judecatoreasca, cererea de chemare în jude-cata este cel de-al doilea act procesual fundamental (principal).

Efectele cererii de chemare în judecata

1) Întreruperea prescriptiei extinctive - Art. 16, Decretul lege 167/1958 pre-vede ca termenul de prescriptie se întrerupe printr-un act începator de executare, asa cum este cererea de chemare în judecata. Pentru a întrerupe prescriptia extinctiva este necesar ca aceasta cerere sa fie efectiva.

Pentru a fi efectiva, dupa parerea prof. I. Deleanu, o cerere trebuie sa fie susceptibila de a se finaliza prin pronuntarea unei hotarâri judecatoresti. Asa fiind, daca instanta va anula cererea de chemare în judecata întrucât ea nu e timbrata, sau daca instanta va respinge cererea deoarece titularul acesteia (reclamantul) a renuntat la judecata sau la dreptul dedus judecatii, introducerea cererii nu mai întrerupe cursul prescriptiei extinctive, ea ne mai fiind efectiva.

2) Punerea în întârzâiere a debitorului - De la momentul introducerii cererii debitorul devine de rea-credinta. Astfel, el va datora, dupa caz, daune moratorii, daune compensatorii sau, daca bunul în litigiu e individual determinat, riscul pieirii bunului îi apartine.

3) O data cu introducerea cererii unele actiuni, în principiu netransmisibile, pot fi totusi transmise spre a fi continuate în judecata de catre succesorii reclamantului (de exemplu, actiunea în stabilirea paternitatii poate fi exercitata de minor prin mama, dar daca mama moare, actiunea poate fi continuata de mostenitori; la fel este si în cazul actiunii în tagada paternitatii).

4) Prin cererea de chemare în judecata se determina cadrul procesual al litigiului, atât sub aspectul obiectului litigiului, cât si sub aspectul participantilor la judecata.

Dupa parerea prof. I. Deleanu prin introducerea cererii se determina componenta obiectiva (litigiul) si componenta subiectiva (partile în litigiu). Instanta, pe temeiul art. 129, aln. ultim, C.pr.civ., trebuie sa se pronunte omnia petita.

5) În siutatiile în care legea reglementeaza o competenta teritoriala alternativa, adica posibilitatea reclamantului de a alege între mai multe instante, prin introdu-cerea cererii de chemare în judecata la o anumita instanta se considera ca alegerea sa e facuta în mod irevocabil. Prin introducerea acestei cereri, dreptul elegat (dedus în judecata) devine un drept litigios si, daca legea nu interzice expres, este posibil retractul litigios, adica posibilitatea pârâtului de a rascumpara creanta de la creditor prin plata sumei pe care acesta a platit-o.

Art. 45, C.com. interzice retractul litigios pentru ca operatiunile comerciale se fac în scop speculativ, or rascumpararea creantei la acelasi pret ar fi contrara acestui scop. Asadar, retractul litigios este permis doar acolo unde legea nu interzice expres.

Conditiile de exercitare a actiunii civile prin introducerea unei cereri de chemare în judecata

1. Afirmarea de catre reclamant a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim

Prof. I. Deleanu considera ca, desi în doctrina se mai utilizeaza si termenul "existenta" în loc de termenul "afirmare", acesta din urma este cel corect, deoare-ce existenta dreptului sau interesului legitim se verifica la sfârsitul judecatii prin darea hotarârii judecatoresti (aceasta afirmare se verifica prin administrarea de probe).

2. Justificarea unui interes

Nici un act de procedura nu poate fi facut de parte daca nu justifica un interes. Acest interes trebuie sa întruneasca câteva conditii:

a) Trebuie sa fie un interes juridic, adica consacrat si ocrotit prin normele dreptului.

b) Sa fie un interes legitim, adica sa fie conform cu normele de convietuire sociala si cu normele morale.

c) Interesul sa fie nascut si actual.

Un interes care înca nu s-a nascut sau un interes eventual nu poate justifica exe-cutarea unei actiuni. Totusi, art. 110, C.pr.civ. mentioneaza câteva situatii când, desi interesul înca nu e actual, cererea de chemare în judecata e, în principiu, admisibila:

- O cerere facuta pe cale principiala pentru asigurarea dovezilor în perspectiva unui viitor proces.

- În cazul unui contract de locatiune, cererea facuta pentru predarea bunului închiriat atunci când se va împlini termenul locatiunii.

- O cerere facuta, chiar înainte, pentru executarea unei obligatii alimentare, la termenul când aceasta obligatie va deveni scadenta.

- Presedintele instantei, la solicitarea partii, poate sa dea curs unei cereri daca prin întârzâierea judecarii ei partea ar suferi un prejudiciu.

d) Sa fie personal si direct.

Interesul trebuie sa apartina aceluia care exercita actiunea civila, iar foloasele sau neajunsurile exercitarii actiunii sa se rasfrânga doar asupra lui. Numai uneori legea permite exercitarea actiunii în numele altuia (Ex: Exercitarea actiunii civile de catre procuror în conditiile art. 45, C.pr.civ., exercitarea actiunii de catre o organiza-tie sindicala în numele si în interesul unui dintre membrii organizatiei).

3. Capacitatea de folosinta

Este aptitudinea generala si abstracta a unei persoane de a dobândi drepturi si de a-si asuma obligatii.

În spatiul procedurii penale lipsa capacitatii de folosinta, adica faptul ca persoana a decedat, atrage inadmisibilitatea cererii în justitie. Exista totusi în acest caz unele probleme discutate. Astfel se discuta cazul în care persoana decedeaza în timpul procesului. În acest caz, pe temeiul art. 243, C.pr.civ., judecata se suspenda pentru introducerea în cauza a mostenitorilor.

Se pune întrebarea ce se întâmpla daca se constata ca persoana era decedata la momentul introducerii cererii. Instanta a decis ca nu sunt aplicabile prevederile art. 243, C.pr.civ., pentru ca decesul a intervenit înaintea începerii judecatii. Prof. I. Deleanu considera ca aceasta decizie este corecta, însa, pe temeiul art. 132, C.pr.civ., partea poate sa solicite un termen pentru modificarea cererii, în sensul introducerii în cauza a mostenitorilor (ar fi vorba doar de ipoteza în care se va constata decesul pârâtului, adica a celui ce are doar legitimitate pasiva). Aceasta cerere nu e admisibila daca cererea a fost facuta de reclamant (cel ce are calitatea procesuala activa), însa actiunea se poate continua de catre mostenitori, daca nu are caracter strict personal.

4. Capacitatea de exercitiu

Reprezinta dobândirea si asumarea efectiva de drepturi si obligatii subiective.

Prof. I. Deleanu sustine ca în procesul civil exista un mai mare liberalism decât în dreptul civil material substantial.

Ex: Pe temeiul art. 129, C. fam., tutorele poate sa faca acte de procedura care, desi sunt acte de dispozitie, ele sunt totusi socotite acte de conservare;

Minorul poate el însusi sa faca acte de conservare, precum un act de întrerupere a prescriptiei sau o somatie de executare;

Minorul e ascultat în procedura adoptiei;

Minorul, care a împlinit vârsta de 14 ani, poate, el însusi, sa ceara, împotriva parintilor, modificarea conditiilor de crestere si educare;

Interzisul judecatoresc poate el însusi sa faca o actiune de divort, desi se afla sub interdictie, pentru ca e o actiune strict personala si numai el poate sa o introduca (practica judiciara o considera valabila daca e facuta într-o clipa de luciditate).

Sanctionarea nerespectarii regulilor cu privire la capacitate

Este prevazuta de art. 43, C.pr.civ., care precizeaza ca actul facut în lipsa capa-citatii e anulabil, deci ar putea fi vorba de o nulitate relativa. Prof. I. Deleanu considera ca e nevoie de aceasta precizare pentru ca din economia articolului ar putea rezulta ca suntem în prezenta unei nulitati absolute, ceea ce e fals. Deci, nulitatea este relativa, ea putând fi acoperita sau confirmata pe parcursul procesului.

5. Calitatea procesuala

De regula, actiunea se exercita de titularul dreptului, astfel ca el este cel ce are calitatea procesuala. Uneori însa, în cazurile prevazute de lege, au calitate procesuala mostenitorii si creditorul chirografar. De asemenea, actiunea poate fi exercitata prin mandatar, fie legal, fie conventional sau, în conditiile art. 45, C.pr.civ., actiunea poate fi exercitata si de catre procuror, dar numai daca aceasta priveste pe un minor, un interzis sau un disparut.

În legatura cu prevederile art. 45, C.pr.civ., Curtea Constitutionala s-a pronuntat într-o decizie, în sensul ca ele sunt neconstitutionale pe temeiul prevederilor din Constitutie, procurorul putând introduce si alte actiuni civile decât cele din acest articol, mai putin însa cele strict personale.

Totusi, în ciuda faptului ca deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si opozabile erga omnes, prin OUG 138/2000 si prin OUG 59/2001 pentru modifica-rea si completarea Codului de procedura civila, textul art. 45  (1), C.pr.civ. a ramas acelasi. De asemenea, în mod paradoxal, majoritatea judecatorilor au spus ca aceste prevederi sunt constitutionale, desi acestea sunt neconstitutionale, limitând atribu-tiile procurorului.

Pot avea calitate procesuala si alte autoritati, în conditiile prevazute de lege (Ex: Autoritatea tutelara).

Uneori, legea restrânge calitatea procesuala numai la anumite persoane (numai sotul sau numai sotia pot introduce actiunea de divort sau, în conditiile art. 54, C.fam., doar sotul poate introduce actiunea în tagada paternitatii).

S-a pus problema, în legatura cu o decizie a Curtii Constitutionale nr. 349/2001, în concordanta cu o hotarâre a CEDO din 27 octombrie 1994, prin care s-a decis ca prevederile art. 54, C.fam. (potrivit caruia actiunea în tagada paternitatii poate fi exercitata de sotul mamei) sunt constitutionale numai în masura în care în cerere se recunoaste acest drept si mamei si copilului.

Prof. I. Deleanu considera ca aceasta este o decizie revolutionara. În acest caz se pune problema termenului în care poate fi exercitata o actiune în tagada de catre mama sau de catre copil (pentru tata acest termen este de 6 luni de la momentul luarii la cunostinta). Astfel, exista doua opinii:

1. Termenul este de 6 luni si pentru mama si copil.

2. Termenul de 6 luni se refera la un drept al prezumatului tata de a face tagada si ca, în conditiile deciziei Curtii Constitutionale, trebuie sa ne gândim la dreptul mamei si al copilului ca la un drept de alta materie. Astfel, nu sunt aplicabile prin extrapolare prevederile art. 54, C.fam.

Se considera ca, printr-o astfel de actiune, se urmareste de fapt sa se puna în concordanta o realitate sau o stare de fapt referitoare la acel copil cu actele de stare civila (are ca scop stabilirea reala a filiatiei). De aceea, prof. I. Deleanu considera ca aceasta actiune în tagada paternitatii trebuie sa fie imprescriptibila. De asemenea, el considera ca instantele judecatoresti trebuie sa aplice deciziile Curtii Constitutionale fara nici un fel de rezerva, fara vreo distinctie între subiecti.