EXPERTIZA JUDICIARA (INTERPRETAREA, VALORIFICAREA CONCLUZIILOR SI VALOAREA PROBATORIE) IN SISTEMUL DE DREPT ROMAN; VALOAREA PROBANTA A EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE SI MEDICO-LEGALE, ACTE IMPERIOS NECESARE SOLUTIONARII CAUZELOR

EXPERTIZA JUDICIARĂ (INTERPRETAREA, VALORIFICAREA CONCLUZIILOR sI VALOAREA PROBATORIE) ÎN SISTEMUL DE DREPT ROMÂN; VALOAREA PROBANTA A EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE sI MEDICO-LEGALE, ACTE IMPERIOS NECESARE SOLUŢIONĂRII CAUZELOR CARE AU CA OBIECT CERCETAREA UNOR INFRACŢIUNI ÎMPOTRIVA VIEŢII

Expertiza judiciara constituie, în conformitate cu dispozitiile art. 64 din Codul de procedura penala, un mijloc de proba ala­turi de declaratiile partilor, înscrisuri, mijloacele materiale de proba s.a.

Probele sunt elementele de fapt care servesc la constatarea existentei sau inexistentei infractiunii, la identificarea persoanei care a savârsit-o si la cunoasterea împrejurarilor necesare justei solutionari a cauzei.

Pentru a sluji procesului penal, în sensul lamuririi cauzei sub toate aspectele, probele trebuie apreciate si interpretate în sen­sul în care explica logic producerea unui fenomen, fie el si infractional.

Aceasta activitate se circumscrie sarcinii generale a organelor judiciare de a administra probele.

în masura în care toate elementele de fapt materializate în diferite acte procedurale confirma fara dubii o versiune sau alta, pot fi verificate în procesul pena! si dobândesc valoare probatorie. Calitatea probelor si implicit a actului de justitie, mai ales atunci când este vorba de infractiuni contra vietii, trebuie sa fie ireprosabila.

în acest context, este clar ca expertiza judiciara, cu precadere cea criminalistica si medico-legala, ca mijloc de proba, con­tribuie la aflarea adevarului, în mod substantial cu conditia ca examinarea unor urme sau obiecte purtatoare de urme, a cadavrelor si persoanei sa aiba într-adevar caracter obiectiv-stiintific.

însa, datorita unor situatii mai mult sau mai putin obiective, în practica judiciara în materie penala, se întâmpla ca expertiza sa confirme o alta stare de fapt, în raport cu celelalte probe administrate. Adica datele de ancheta sa fie cele reale, iar concluziile expertizei sa contina date si elemente contrare realitatii sau în orice caz insuficiente pentru lamurirea unor anumite împrejurari.

în asemenea situatii, este evident ca anumite acte si activitati efectuate fie de organele judiciare, fie de experti, sunt facute cu încalcarea sau ignorarea legii ori necunoasterea unui fenomen sau împrejurari, lacune care se reflecta apoi în solutii gresite, contestabile oricând. Din aceasta perspectiva, dezideratul fiecarui procuror, ca titular al urmaririi penale, ar trebui sa fie acela al administrarii tuturor probelor, cu respectarea stricta a normelor de procedura penala si a regulilor de tactica si metodica crimi­nalistica privind, printre altele: apropierea de momentul savârsirii infractiunii; administrarea în totalitate a probelor, fara a con­sidera fara temei ca o proba sau alta este de prisos sau nu ar lamuri cauza; respectarea drepturilor partilor dar si ale expertilor, etc.

Instrumentarea cauzelor care au ca obiect infractiuni împotriva vietii - si în special cele de omor,- presupun o implicare totala a procurorului în administrarea probelor, atât în acuzare, cât si în aparare si, de asemenea, o acuratete deosebita a acestora pentru a se evita neclaritatile si acele situatii care creeaza dubii. Pentru a se evita, în ultima instanta, solutiile gresite cu con­secinte uneori ireparabile, este nevoie de o perfectionare continua a procurorului criminalist. în acest sens, pledam pentru o spe­cializare a fiecarui anchetator, pe domeniul în care flerul, talentul, pasiunea si nu mai putin puterea de munca sa fie criteriile primordiale de selectie si numire a procurorilor criminalisti.

Pentru a ilustra problemele expuse pâna acum si a contura si mai bine ideea ca de calitatea expertizei judiciare depinde, într-o mare masura, calitatea actului de justitie, tin sa ma refer la doua cazuri, ambele având ca obiect stabilirea împrejurarilor, conditiilor si cauzei mortii unei persoane.

a. într-un dosar al Parchetului de pe lânga Tribunalul Satu Mare, preluat de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Oradea, solutia de netrimitere în judecata a persoanei cercetate a fost apreciata - pâna la urma - ca legala si temeinica, însa a suscitat numeroase controverse, discutii, opinii care au condus la infirmarea solutiei si reluarea urmaririi penale; aceasta s-a datorat, în buna masura, necoroborarii probelor administrate pe parcursul cercetarilor.

Pentru a întelege necesitatea si obligativitatea coroborarii probelor în scopul aflarii adevarului, am sa fac o scurta prezentare a starii de fapt: la 25 octombrie 1990 a survenit moartea unui elev de 15 ani în Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Oradea, în pofida tratamentului chirurgical si medicamentos aplicat. Considerându-se un caz medico-legal, au fost sesizate organele de urmarire penala pentru efectuarea cercetarilor. Autopsia medico-legala efectuata a stabilit ca moartea minorului a fost violenta si s-a datorat unei meningite purulente ce prezenta o complicatie dupa plaga penetranta craniana cu lezare meningo-cerebrala si diseminare septica. S-a concluzionat, de asemenea, ca plaga penetranta intracraniana a putut fi produsa prin lovirea craniului victimei, în regiunea frontala anterioara stânga cu o stinghie de lemn, prevazuta cu un cui. S-a mai facut precizarea ca de la data posibila a agresiunii ar fi putut sa treaca 3 zile, aproximativ, pâna când fenomenul meningo-encefalic putea ajunge evidentiabil pe plan clinic. Mai mult, la autopsie, a fost pozata leziunea intracraniana ce prezenta în opinia medicului legist traseul parcurs de corpul strain, contondent, în masa cerebrala. Cu alte cuvinte, medicul a conchis ca între plaga penetranta craniana cu lezarea

13 '

meningo-cerebrala si meningita purulenta exista legatura de cauzalitate. Conduziile primului raport de autopsie au fost avizate de comisiile de specialitate din cadrul Institutului Medico-Legal.

în pofida acestor concluzii, care atestau o agresiune cu lovire adiva cauzatoare de leziune care a dat nastere procesului infectios cu instalarea mortii, s-a adoptat o solutie de netrimitere în judecata a faptuitorului, întrucât datele de ancheta confirmau o alta stare de fapt. Solutia a fost infirmata si cercetarile completate inclusiv în privinta lamuririi aspectului medico-legal al cauzei, în final, s-a adoptat tot o solutie de scoatere de sub urmarire penala a învinuitului.

în fapt, era vorba de un elev al unei scoli profesionale, cazat la internatul unitatii de învatamânt, sub supravegherea, fireste, a unui pedagog. într-una din zile, pe fond de indisciplina, elevii, indusiv vidima, au fost sanctionati de pedagogul de serviciu, cu lovirea la palma cu o nuia si o sipca. A aparut, la un moment dat, o marturie potrivit careia vidima ar fi fost lovita în cap în zona sprâncenoasa stânga, cu o sipca prevazuta cu un cui la unul din capete. Aceasta varianta a fost preluata de apartinatorii vidimei si relatata ca atare echipei de medid, care a efeduat interventia chirurgicala. La 3 zile de la acest eveniment, elevul în cauza s-a prezentat la cabinetul medical al scolii, împrejurare în care s-a constatat existenta unui furuncul în regiunea sprâncenoasa. Aceeasi afectiune a constatat-o si medicul oftalmolog din ambulatoriu cu ocazia examenului local. Starea sanatatii elevului S.V s-a înrautatit, fiind necesara internarea la Sectia neurochirurgie a Spitalului Judetean Oradea. Diagnosticul la internare a fost acela de "meningo-encefalita, iar la 72 de ore de la internare s-a suspectat si un empien subarahnoidian. S-a pradicat apoi o incizie de volet fronto-parietat stâng, iar dupa îndepartarea periostului infiltrat s-a gasit la nivelul osului frontal un orificiu puncti­form, prin care se scurgea lichid cefalo-rahidian (LCR) purulent. S-a pradicat craniotomie FP-stg. de 12/8 cm, iar la incizia durei s-a eliminat spontan empien (puroi) subarahnoidian filant usor fetid. S-a evacuat colectia purulenta de la nivelul empienului cere­bral stângt ce patrundea si interemisferic. S-a practicat spalarea cu apa oxigenata si ser fiziologic si s-au implantat doua tuburi de dren, dintre care unul la nivelul interemisferic.

în pofida tratamentului chirurgical si medicamentos, elevul a decedat.

Semnalez ca în foaia de observatie dinica generala (FOCG), atât la rubrica "istoricul bolii", cât si la "epicriza", s-a consem­nat ca elevul a fost lovit la cap cu o sipca prevazuta cu un cui, amanunt care a fost preluat ulterior si de medicul legist.

Un alt amanunt care strabate FOCG este cel privind prezenta "orifidului pundiform" în osul frontal, ded o leziune fara dimen­siuni (ca dovada ca radiografia nici nu a evidentiat-o).

si înca un amanunt este acela referitor la faptul ca în timpul efeduarii cranio-tomiei, fragmentul de os cu orificiul pundiform a fost aruncat astfel ca nu a putut fi examinat de medicul legist.

Am facut o prezentare mai amanuntita a adelor medicale si a raportului de autopsie, pentru a arata în fond inadvertentele de continut care aveau sa se contureze si mai pregnant mai târziu.

Revenind la datele de ancheta, mentionez ca în marea lor majoritate, elevii interni si colegi ai vidimei au declarat ca au fost loviti cu nuiaua la palme, unul singur afirmând ca elevul S.V. ar fi fost lovit cu un domag prevazut cu noduri.

Personalul medical din ambulatoriu a declarat ca în cursul anamnezei si al consultului local elevul S.V nu a afirmat ca a fost lovit de pedagog în cap.

Elevii, colegi ai victimei, au dedarat dupa terminarea scolii când devenisera majori si nu se mai aflau sub supravegherea pedagogilor - ca S.V. nu a fost lovit cu sipca în cap. în schimb, câtiva dintre ei au precizat ca au observat pe fruntea lui S.V. un cos aparut cu câteva zile înaintea evenimentului, furunculul tratat empiric si ca, la un moment dat, a folosit usturoi, probabil, în ideea dezinfectarii si cauterizarii zonei lezate.

Ancheta a mai scos în evidenta si alte amanunte de fapt, care nu atestau o posibila lovire a vidimei, pe care însa nu le mai dezvolt acum.

La 3 zile dupa producerea decesului si începerea cercetarilor, pedagogul a prezentat organelor de urmarire penala o sipca, care a fost examinata traseologic. Nu s-a evidentiat un orificiu la capatul lemnului, care sa ateste locasul cuiului în litigiu.

Aceasta constatare scotea din discutie, implicit, crearea acelui orificiu pundiform din osul frontal. Pe de alta parte, orificiul punctiform consemnat în FOCG de medicul chirurg, care a efectuat craniotomia, a fost confirmat de acesta, însa cu prilejul audierii a aratat ca era de natura fiziologica (orifidul prin care treceau vasele diploice -a se vedea anexa), si nu de natura trau­matica.

în fata acestor date de ancheta, pe de-o parte, si a celor obiectiv-stiintifice-medico-legale, pe de alta parte, contradictorii unele fata de altele, procurorul a ales într-o prima faza solutia cea mai comoda, aceea a dubiului care profita persoanei cercetata, înlaturând opinia expertilor legisti.

Pe parcursul completarii urmaririi penale, s-a purtat o întreaga corespondenta cu institutiile medico-legale, în vederea lamuririi aspedului medico-legal al cauzei sau aducerii acestuia la rezultatul datelor de ancheta, în vederea unei posibile coroborari.

în final, cauza a fost lamurita si prin prisma concluziilor medico-legale, în sensul ca un aviz ai Comisiei Superioare Medico-Legale atesta ca nu exista nici o legatura între lezarea mecanica a creierului si meningita purulenta subarahnoidiana, ceea ce însemna ca în realitate leziunea din masa cerebrala nu s-a datorat patrunderii unui corp strain (cui). Acesta excludea lovirea vic­timei cu acea sipca prevazuta cu un cui.

Ramânea de explicat totusi mecanismul propagarii infectiei de la exterior la meninge. Printr-un aviz, Comisia Superioara

14

Medico-Legala a precizat ca fiind posibila producerea infectiei subarahnoidiene, prin propagarea de la un focar extern tratat cu mijloace empirice. S-a mai aratat ca infectia situata la nivelul fruntii se putea propaga prin vasele diploice la meninge cu formarea unei colectii purulente ia acest nivel. într-un alt aviz, Comisia Superioara Medico-Legala preciza ca fiind posibila producerea infectiei meningo-cerebrale (care a constituit cauza mortii) prin dezvoltarea la distanta în creier a unei infectii cu punct de ple­care de la un furuncul suprasprâncenos, tratat empiric, de la care, pe cale hematogena, s-a propagat infectia la meninge si creier. Comisia a mai precizat, în acel aviz ca printre altele, existenta unui orificiu punctiform în calota craniana nu putea fi retinut. Cu alte cuvinte, membrii comisiei au negat pur si simplu existenta orificiului punctiform, înlaturând în felul acesta datele obiective consemnate de medicul chirurg în foaia de observatie.

în oricare din cele doua avize, existenta traumatismului cranian a fost exclusa, asa încât s-a putut admite ca acel furuncul a declansat procesul infectios cu localizare în meninge si ca, în final, moartea minorului a fost de natura patologica.

De aici, se poate observa ca expertiza medico-legala initiala nu a putut sa constituie mijloc de proba, întrucât nu s-a coroborat cu datele de ancheta continând date privitoare la fapte medicale si medico-legale neconforme realitatii sau insuficiente pentru o examinare edificatoare.

S-a suspectat o încercare de consens, de compromis între faptele medicale cuprinse în foaia de observatie si constatarile medico-legale la autopsie, desi nu exista un suport real neechivoc în aceasta privinta. Aceasta s-a datorat, în primul rând, împre­jurarii ca din nefericire medicii clinicieni consemneaza în foile de observatie, la datele de istoric, tot felul de relatari ale apartina­torilor, care nu întotdeauna sunt reale, relatari care sunt apoi preluate în mod mecanic de catre medicul legist.

b. într-un alt caz, expertiza judiciara a contribuit la elucidarea situatiei de fapt, la încadrarea juridica a faptei si sta­bilirea vinovatiei faptuitorului.

Cum faptul mortii persoanei se situeaza înaintea punerii în miscare a mecanismului urmaririi penale, expertiza medico-legala -caci despre acest gen de expertiza este vorba - s-a efectuat în lipsa unor date de ancheta (cum este si firesc sa se întâmple în sensul ca expertiza, ca proba, trebuie sa confirme o situatie de fapt si nu situatia de fapt sa confirme expertiza ca act singular) si a stabilit totusi corect cauza medicala a mortii. De cele mai multe ori, pentru autopsia medico-legala prezenta cadavrului este suficienta, cu conditia ca expertul, medic legist, sa respecte cu cea mai mare strictete regulile privitoare la protocolul de autop­sie, în sensul examinarii amanuntite a tuturor partilor si segmentelor anatomice, deschiderii si examinarii tuturor cavitatilor, recoltarii unor probe de tesut, sânge, fragmente de organe etc. pentru examene complementare s.a.

în speta pe care o comentez, câteva amanunte au scapat expertului, dintre care unul foarte important, si anume con­semnarea unei leziuni externe suprasprâncenoase (este adevarat, suturata anterior într-o alta clinica) la rubrica "semne de tratament medical", si nu la rubrica "semne de violenta", desi era evident ca acea plaga sprâncenoasa se produsese în acelasi context cauzal.

Toata aceasta problematica medico-legala a cazului s-a lamurit dupa eforturi sustinute, multiple infirmari ale solutiei si redeschideri ale urmaririi penale.

în paralel, ancheta a continuat, s-au administrat probe noi, pâna la un moment dat, dupa care - considerându-se epuizate toate posibilitatile de probatiune - s-a renuntat la continuarea cercetarilor, acreditându-se ideea ca probele testimoniale în prin­cipal, rezultate din ancheta procurorului, corespund realitatii si ca în fapt era vorba de o moarte accidentala, survenita în urma caderii în timpul executarii unei "foarfece", în pofida concluziilor medico-legale care certificau o luga corespondenta cu I.M.L (noua sau zece acte medico-legale s-au emis în cauza), o moarte violenta de natura traumatica produsa printr-un mecanism activ de lovire cu corp contondent.

S-au adoptat cinci solutii de neurmarire penala, care au fost tot de-atâtea ori infirmate, cauza fiind preluata si definitivata la Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie, Serviciulde Criminalistica.

în speta de fata s-au facut greseli atât pe linia anchetei, cât si în ce priveste expertiza medico-legala. Dupa refacerea pro-batoriilor si reaprecierea acestora, s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului (minor la data savârsirii faptei), care ulterior a fost condamnat de instanta.

Dificultatea cazului s-a datorat, mai întâi, faptului ca cercetarea ia fata locului a fost deficitara, culminând cu neridicarea unui ciot, purtator de urme biologice (sânge), pe baza caruia se putea efectua o examinare traseologica comparativa, corp în lega­tura cu care se sustinea ca patrunsese în craniul victimei.

Dificultatea cazului s-a datorat si inexactitatilor consemnate în raportul de autopsie medico-legala si, în primul rând, în igno­rarea acelei plagi sprâncenoase si necuprinderea ei în mecanismul activ de lovire a victimei; era vorba de o plaga suprasprân-cenoasa, care constituia în fapt poarta de intrare în cavitatea craniana a corpului delict folosit de agresor.

Acest amanunt a scapat, probabil, atât membrilor Comisiei de Avizare, cât si celor din Comisia Superioara si, pe cale de con­secinta, nu s-a putut explica logic si de fapt în nicrun fel mecanismul lezarii cranio-meningo-cerebrale si a permis, totodata, procurorului sa faca o întreaga corespondenta cu Institutul Medico-Legal care, printre alte concluzii si avize, i-a furnizat si date medico-legale care confirmau datele de ancheta. Numai ca datele de ancheta nu erau conforme realitatii.

Asa cum am spus, în cadrul refacerii anchetei s-a stabilit ca reale erau, de data aceasta, concluziile medico-legale cu toate lamuririle aduse acestora, elemente care - coroborate cu alte câteva probe - au condus la formarea convingerii ca lovirea urmata de moartea persoanei a fost consecinta faptei agresive a autorului.

15

*

Am aratat pâna acum ca expertiza judiciara constituie proba în justitie, ca are valoare probatorie în masura în care se coro­boreaza cu celelalte date de ancheta, cu celelalte probe administrate într-o cauza penala.

Dar pâna unde merge valoarea probatorie a expertizei, când celelalte probe sustin o alta versiune ?

Poate procurorul sa înlature o expertiza care are caracter obiectiv stiintific, pentru ca, de pilda, doi martori într-o cauza, sin­gura proba testimoniala, sa admitem, au perceput un fapt penal într-un anume fel, iar declaratiile lor sunt în contradictie cu expertiza?

Procurorul este obligat sa ceara expertului tot atâtea lamuriri, pentru a-l aduce la acelasi numitor cu celelalte probe sau tre­buie sa tina cont de expertiza, convins fiind ca expertul are dreptate si sa înlature celelalte probe ?

Dar daca probei cu martori i se asociaza, coroboreaza sa zicem constatarea de la locul faptei, dar care si aceasta mai cuprinde împrejurari neadevarate, poate procurorul sa înlature expertiza care s-ar afla în contradictie cu aceste probe?

Procurorul nu este medic legist si nici specialist criminalist, si daca asa stau lucrurile, pentru explicarea unor împrejurari, fapte, situatii din cuprinsul expertizei, posibilitatea data de lege de a cere lamuriri suplimentare sau de a face o noua expertiza sunt suficiente?

Are procurorul vocatia de a aprecia ca o leziune nu s-a produs într-un anume mod, pentru ca martorii nu au vazut momen­tul agresiunii si ca, deci, între cele doua categorii de probe ar exista contradictii?

lata câteva întrebari cu privire la valoarea probatorie a expertizei si a posibilitatii de apreciere din partea organelor judiciare a acestor categorii de probe, întrebari la care urmeaza sa ne oprim pe parcursul desfasurarii seminarului.

*

Din prezentarea sumara a celor doua situatii, se poate conchide ca administraera probei cu expertiza în cadrul dosarelor care au ca obiect cercetarea infractiunilor împotriva vietii este de mare importanta si ca aceasta contribuie la elucidarea cazurilor într-o proportie relativ mare, în conditiile în care examinarile de specialitate sunt efectuate în mod obiectiv si stiintific.