Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























NOTIUNI GENERALE DE DREPT COMERCIAL

Drept











ALTE DOCUMENTE

Cerere de chemare in judecata
REPREZENTAREA PARTILOR IN PROCESUL CIVIL
CRIMINOLOGIE
Evaluarea magistratilor si a instantelor in Europa
CONTROLUL ACTIVITATII ORGANELOR ADMINISTRATIEI PUBLICE
SISTEMUL POLITIC EUROPEAN
CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE
CERCETAREA INFRACTIUNILOR DE OMOR IN ECHIPA COMPLEXA
RASPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE ANIMALE, DE RUINA EDIFICIULUI SI DE LUCRURI IN GENERAL
SISTEMUL DREPTULUI




NOTIUNI GENERALE DE DREPT COMERCIAL

Utilizate în activitatea manageriala a unei institutii

1. NOŢIUNEA DE DREPT COMERCIAL

Denumirea "drept comercial" sugereaza ideea ca dreptul comercial constituie o reglementare juridica, adica un ansamblu de norme juridice care priveste comertul.

În sens etimologic, expresia de "comert" provine din latinescul "commercium", care la rândul sau reprezinta o juxtapunere a cuvintelor "cum" si "merx", ceea ce înseamna "cu marfa". Deci, comertul ar consta în operatiuni cu marfuri.

În sens economic, comertul este definit ca o activitate care are ca scop schimbul si, prin aceasta, circulatia bunurilor de la producator la consumator. Sub acest aspect, comertul ar consta în operatiunile cuprinse în intervalul dintre momentul producerii marfurilor si intrarii lor în circulatie, pâna în momentul ajungerii acestora la consumatori.

În sens juridic, notiunea de comert are un continut mai larg decât cel al notiunii definite în sens economic. Ea cuprinde nu numai operatiunile de interpunere si circulatia marfurilor, pe care le realizeaza negustorii, ci si operatiunile de producere a marfurilor, prin transformarea materiilor prime, materialelor, etc. si obtinerea unor rezultate de o valoare mai mare, pe care le realizeaza fabricantii sau, în general, întreprinzatorii.

Având în vedere acceptiunea juridica a notiunii de comert, dreptul comercial are o sfera mai cuprinzatoare, acesta reglementând activitatea comerciala, de 323x238d finita ca o activitate de producere si circulatie a marfurilor.

1.1. Obiectul dreptului comercial

Potrivit conceptiei clasice a dreptului comercial, exista doua sisteme care permit determinarea sferei dreptului comercial.

În sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice la care sunt supusi comerciantii. Deci, dreptul comercial este un drept profesional, care se aplica persoanelor care au calitatea de comerciant. Acest sistem a stat la baza primelor reglementari legale ale activitatii comerciale, anterioare marii codificari franceze de la începutul secolului al XIX- lea.

Dupa sistemul obiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comertului, adica acelor acte juridice, fapte si operatiuni, calificate de lege ca fapte de comert, indiferent de persoana care le savârseste. Acest sistem a constituit fundamentul Codului comercial francez de la 1807.

Codul comercial român are la baza, ca principiu, sistemul obiectiv.

1.2. Definitia dreptului comercial

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele juridice, faptele si operatiunile considerate de lege ca fapte de comert, precum si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant.

Istoria dreptului comercial este strâns legata de istoria comertului si, implicit a dezvoltarii societatii omenesti.

  La începuturile sale, comertul a fost guvernat de reguli cutumiare, fie de sorginte locale, fie de provenienta straina, ca urmare a legaturilor cu negustorii de pe alte meleaguri.

În 1887 a fost adoptat Codul comercial român, care este si astazi în vigoare. La elaborarea acestui cod a fost folosit Codul comercial italian din anul 1882. În Italia, Codul comercial francez a fost adoptat în 1808. Dar, ulterior, prin valorificarea traditiei, dar si a tot ce era nou în doctrina franceza, belgiana si germana, în anul 1882 s-a reusit adoptarea Codului comercial italian.

1.3. Izvoarele dreptului comercial

Art.1 C.com. dispune: "In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica Codul civil.". Din aceste dispozitii legale rezulta ca dreptul comercial are ca izvoare formale Codul comercial si Codul civil. Desi nu sunt mentionate, izvoare ale dreptului comercial sunt si legile comerciale speciale, respectiv legile civile speciale. Un anumit rol în aplicarea reglementarii legale îl au obiceiurile, jurisprudenta si doctrina dreptului comercial.

1) Izvoarele legislative ale dreptului comercial

Codul comercial reprezinta principalul izvor de drept comercial. El cuprinde norme juridice care reglementeaza institutiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comert, comerciantii, obligatiile comerciale si falimentul.

Legile comerciale speciale mai frecvent întâlnite sunt: Legea nr. 31/1990 republicata, cu modificarile ulterioare, Legea privind Registrul comertului, Legea privind combaterea concurentei neloiale, Legea privind impozitul pe profit etc.

Cu privire la corelatia dintre Codul comercial si legile comerciale speciale se aplica principiile generale (specialia generalibus derogant).

Codul civil reprezinta un izvor subsidiar al dreptului comercial, asa cum rezulta din dispozitiile art. 1C. com. O importanta deosebita o au dispozitiile Codului civil privind materia obligatiilor, în special cele referitoare la izvoarele si efectele obligatiilor, precum si cele relative la contractele speciale (contractul de societate, contractul de vânzare-cumparare, contractul de mandat etc.).

2) Uzurile comerciale nu sunt izvoare de drept. Dar, daca în dreptul nostru comercial nu exista uzuri legislative, doctrina recunoaste uzurile interpretative (conventionale).

Astfel, potrivit art. 970 C.civ., conventiile trebuie executate cu buna credinta. De asemenea, dispozitiile îndoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a încheiat contractul.

3) Doctrina dreptului comercial, ca si practica judiciara în domeniu, au un rol important în interpretarea legilor comerciale.

2. FAPTELE DE COMERŢ

Codul comercial român stabileste anumite acte juridice si operatiuni pe care le clasifica "fapte de comert". Prin savârsirea uneia sau mai multor fapte de comert se nasc raporturi juridice care sunt reglementate de legile comerciale.

Art. 3 Cod comercial prevede:" Legea considera fapte de comert:

1.      cumpararile de producte sau de marfuri spre a se revinde, fie în natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus în lucru,

2.      vânzarile de producte, vânzarile si închirierile de marfuri în natura sau lucrate,

3.      cumpararile sau vânzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale,

4.      orice întreprindere de furnituri,

5.      întreprinderile de spectacole publice, comisioane, agentii si oficii de afaceri,

6.      întreprinderile de constructii,

7.      întreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie,

8.      întreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta,

9.      operatiunile de banca si schimb,

10.  operatiunile de mijlocire în afaceri comerciale,

11.  întreprinderile de transport de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat,

12.  cambiile si ordinele de producte sau marfuri .. pct. 20.

Codul comercial român, ca si modelul sau italian, reglementeaza faptele de comert, iar nu actele de comert.

Legiuitorul român a voit sa supuna legilor comerciale nu numai raporturile rezultate din actele juridice (manifestarile de vointa savârsite în scopul de a produce efecte juridice), ci si raporturile izvorâte din faptele juridice. Deci, potrivit Codului comercial intra sub incidenta legilor comerciale nu numai contractele comerciale, ci si faptele licite (îmbogatirea fara justa cauza, plata nedatorata) si faptele ilicite savârsite de comercianti în legatura cu activitatea lor comerciala.

Enumerarea prevazuta la art. 3 Cod comercial are un caracter enuntiativ, exemplificativ si nu limitativ. Legiuitorul a consacrat ca fapte de comert cele mai frecvente acte juridice si operatiuni care constituiau baza activitatii comerciale la data adoptarii reglementarii. Aceasta înseamna ca la lista faptelor de comert prevazute expres de lege se pot adauga si alte fapte de comert, adica alte acte si operatiuni, cu conditia ca acestea sa aiba caracteristicile faptelor de comert expres recunoscute de lege.

Codul comercial nu da o definitie a faptei de comert; el stabileste numai o lista a actelor juridice si operatiunilor pe care le declara fapte de comert. În absenta unei definitii legale a faptei de comert, doctrina dreptului comercial a cautat sa formuleze o definitie generala a faptei de comert. Aceasta prezinta interes practic sub mai multe aspecte:

a)      întrucât unele acte juridice sunt bivalente - comerciale si civile - este imperios necesar sa se stabileasca un criteriu de delimitare între actele comerciale si cele civile,

b)      enumerarea faptelor de comert, facuta de art. 3 C. com. este enuntiativa si nu limitativa, astfel încât trebuie sa existe anumite criterii de comercialitate în temeiul carora judecatorul sa poata recunoaste si alte acte sau operatii ca fapte de comert, chiar daca ele nu sunt expres prevazute de lege;

c)      o definitie generala a faptei de comert serveste, pe un plan mai general, la determinarea sferei dreptului comercial si implicit delimitarea acestuia de dreptul civil.

Actele de comert sau faptele de comert sunt actele juridice, faptele juridice si operatiunile economice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit.

Faptele de comert reglementate de Codul comercial se împart în trei categorii: fapte de comert obiective, fapte de comert subiective si fapte de comert unilaterale sau mixte.

2.1. Faptele de comert obiective

Faptele de comert obiective sunt actele juridice sau operatiunile prevazute în principal de art.3 Cod comercial. Ele sunt denumite obiective deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica. Orice persoana este libera sa savârseasca ori sa nu savârseasca asemenea acte sau operatiuni. În aceasta situatie, persoana în cauza intra sub incidenta legilor comerciale. Faptele de comert obiective pot fi împartite în trei mari grupe:

2.1.1. Operatiunile de interpunere în schimb sau circulatie

Aceste operatiuni corespund notiunii economice de comert, în sensul de activitate de vânzare - cumparare a marfurilor pentru a ajunge de la producator la consumator. 

a. Cumpararea si vânzarea comerciala

Sub aspectul structurii sale, vânzarea-cumpararea comerciala este asemanatoare vânzarii-cumpararii civile. Este vorba de un contract în temeiul caruia o parte (vânzatorul) se obliga sa transmita celeilalte parti (cumparatorul) proprietatea unui lucru, în schimbul unui pret (art. 1294 C. civ.). Ceea ce deosebeste  vânzarea-cumpararea comerciala de cea civila este functia economica a contractului si anume interpunerea în schimbul bunurilor. Când contractul îndeplineste aceasta functie, vânzarea-cumpararea este o fapta de comert si deci supusa legilor comerciale.

Trasatura caracteristica a cumpararii si vânzarii comerciale o constituie intentia de revânzare; cumpararea este facuta în scop de revânzare sau închiriere, iar vânzarea este precedata de o cumparare facuta în scop de revânzare.

Intentia de revânzare sau închiriere trebuie sa îndeplineasca trei conditii:

Ř      intentia de revânzare sau închiriere trebuie sa existe la data cumpararii;

Ř      intentia de revânzare sau închiriere trebuie sa fie exprimata de cumparator, adica sa fie cunoscuta contractantului;

Ř      intentia de revânzare sau închiriere trebuie sa priveasca în principal bunul cumparat.

Cumpararea si vânzarea comerciala poate avea ca obiect numai bunuri mobile: producte, marfuri, titluri de credit.

Productele sunt produsele naturale ale pamântului care se obtin prin cultura sau exploatare directa (de exemplu cereale, legume) sau produsele animalelor (de exemplu lâna, laptele).

Marfurile sunt produse ale muncii destinate schimbului (de exemplu autoturismele).

Titlurile de credit sunt înscrisuri în baza carora titularii lor pot sa exercite drepturile specificate în cuprinsul lor.

Nu sunt fapte de comert cumpararile de producte sau de marfuri care s-ar face pentru uzul sau pentru consumatia cumparatorului ori a familiei sale.

b.  Operatiunile de banca si schimb:

Potrivit art. 3 pct. 11 C. Com. sunt considerate fapte de comert operatiunile de banca si schimb.

Operatiunile de banca sunt operatiunile asupra sumelor de bani în numerar, creditelor si titlurilor negociabile. Ele sunt operatiuni de depozit, de efectuare de plati, de acordare de credite, operatiuni asupra titlurilor de credit.

Operatiunile de schimb sunt operatiunile de schimb de moneda sau bilete de banca nationale sau straine, precum si operatiunile referitoare la transmiterea de fonduri prin evitarea transferului de numerar.

2.1.2. Intreprinderile:

In conceptia Codului Comercial întreprinderea apare ca o structura de organizare a unei activitati (un organism economic si social) iar nu ca un subiect de drept.

Întreprinderea constituie organizarea autonoma a unei activitati, cu ajutorul factorilor de productie (fortele naturii, capitalul si munca) de catre întreprinzator si pe riscul sau, în scopul producerii de bunuri si servicii, destinate schimbului, în vederea obtinerii unui profit.

Aceasta definitie priveste numai întreprinderile avute în vedere de Codul Comercial. Deci, pentru a fi supusa Codului Comercial, întreprinderea trebuie sa aiba ca obiect operatiunile prevazute de art. 3 C. Com., care sunt considerate fapte de comert.

Din definitia data rezulta urmatoarele caracteristici ale întreprinderii:

a)      existenta unei organizari autonome a unei activitati cu ajutorul factorilor de productie;

b)      asumarea de catre întreprinzator a coordonarii întregii activitati si implicit a riscului acestei activitati;

c)      scopul activitatii este producerea de bunuri si servicii destinate schimbului în vederea obtinerii unui câstig;

2.1.3. Faptele de comert conexe:

Faptele de comert conexe sunt acte juridice sau operatiuni care dobândesc comercialitate datorita strânsei legaturi pe care o au cu acte sau operatiuni considerate de lege fapte de comert.

Din categoria faptelor de comert conexe fac parte:

a)      contractele de report asupra titlurilor de credit;

b)      cumpararile sau vânzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale;

c)      operatiunile de mijlocire în afaceri;

d)      cambia sau ordinele în producte sau marfuri;

e)      operatiunile cu privire la navigati;

f)        depozitele pentru cauza de comert;

g)      contul curent si cecul;

h)      contractele de mandat, comision si consignatie;

i)        Contractele de gaj si fidejusiune.

2.2. Faptele de comert subiective:

Art. 4 C. com. dispune: "Se socotesc, afara de acestea (adica cele prevazute în art. 3 - nota n.s.), ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din însusi actul".

Prin urmare, pe lânga faptele de comert obiective, a caror comercialitate este independenta de calitatea persoanei care le savârseste, Codul comercial reglementeaza si faptele de comert subiective care dobândesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le savârseste.

2.3. Faptele de comert unilaterale sau mixte:

Potrivit art. 5 C. com., nu se pot considera fapte de comert vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupa pamântul sau, ori cel cultivat de acesta. Deci, vânzarea de produse agricole unui comerciant este act de comert pentru comerciant si act civil pentru agricultor.

Apoi,  art. 6 C. com. prevede ca asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai pentru asigurator.

Deoarece în toate aceste cazuri actele juridice sau operatiunile mentionate sunt fapte de comert numai pentru una dintre parti, ele au fost denumite fapte de comert unilaterale sau mixte.

Faptele de comert unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comerciala pentru ambele parti, chiar daca pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil (art.56 C. com.). 

 

3. COMERCIANŢII

3.1. Notiunea de comerciant:

Potrivit Codului Comercial Roman, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comerciantii, cât si necomerciantii. Reglementarea sa se aplica oricarei persoane care savârseste fapte de comert obiective (art. 3 C.com), indiferent daca persoana care le savârseste are sau nu calitatea de comerciant.

Daca savârsirea faptelor de comert are un caracter profesional, persoana în cauza devine comerciant (art. 7 C.com). Odata dobândita calitatea de comerciant, toate actele si faptele juridice ale acestei persoane sunt prezumate a fi comerciale (art. 4. C.com).

Daca însa, savârsirea faptelor de comert obiective de catre o persoana are caracter accidental, desi raportul juridic care s-a nascut este supus reglementarii comerciale, totusi, persoana care le-a savârsit pastreaza calitatea de necomerciant (art.9 C.com).

In concluzie, ca expresie a conceptiei sale obiective, codul comercial prevede ca "sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, având comertul ca profesiune obisnuita, si societatile comerciale." (art. 7 C.com)

Precizarea notiunii de comerciant prezinta un mare interes practic. Calitatea de comerciant implica un statut juridic diferit de cel al necomerciantilor, cu consecinte deosebite asupra raporturilor juridice la care participa:

a. legea institutie anumite obligatii pentru comercianti, considerate obligatii comerciale, astfel, înainte de începerea comertului, comerciantul este obligat sa ceara înmatricularea în registrul comertului, iar în cursul exercitarii si la încetarea comertului sa ceara înscrierea în registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror înregistrare este prevazuta de lege; orice comerciant are obligatia sa tina anumite registre de contabilitate (art. 22 C. com) si de asemenea sa desfasoare activitate comerciala în conditiile unei concurente loiale;

b.legea instituie o prezumtie de comercialitate; toate actele si operatiunile savârsite de comerciant sunt prezumate a fi fapte de comert si deci supuse legilor comerciale (art.4 C.com);

c. actele comerciale încheiate de comerciant sunt supuse unor reguli speciale, derogatorii de la regimul actelor juridice civile;

d.în cazul încetarii platilor pentru datoriile sale comerciale, comerciantul poate fi declarat în faliment; procedura falimentului este aplicabila numai comerciantilor ea nu se aplica necomerciantilor, chiar daca s-au obligat prin acte comerciale;

e. comerciantii pot participa la constituirea unor camere de comert si industrie, ca organizatii autonome, destinate sa promoveze si sa apere interesele lor;

f.  comerciantii sunt supusi impozitului pe profitul realizat prin activitatea comerciala;

Art. 34 C. com. prevede ca dispozitiile codului comercial privind registrele comerciale nu se aplica colportorilor comerciantilor care fac micul trafic ambulant, carausilor sau acelor al caror comert nu iese din cercul unei profesiuni manuale.

3.2. Calitatea de comerciant:

In temeiul Codului Comercial calitatea de comerciant se dobândeste în mod diferit, dupa cum este vorba de o persoana fizica sau de o persoana juridica.

3.2.1. Dobândirea calitatii de comerciant:

a.      Dobândirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica: "sunt comercianti aceia care fac fapte de comert având comertul ca profesiune obisnuita", potrivit art. 7 C. com.

Pentru dobândirea calitatii de comerciant sunt necesare trei conditii:

1.sa savârseasca anumite fapte de comert obiective;

2.sa savârseasca fapte de comert ca profesiune;

3.sa savârseasca fapte de comert în nume propriu;

Calitatea de comerciant a unei persoane fizice se cere a fi delimitata de alte profesiuni pe care le exercita persoanele fizice. Avem în vedere pe meseriasi, pe cei care exercita profesii liberale si pe agricultori. Meseriasul este considerat comerciant în cazurile în care cumpara marfuri în vederea prelucrarii si revânzarii lor (art. 3. pct.1. C.com) sau, folosind forta de munca straina, îsi organizeaza o întreprindere (art. 3 pct. 9 C.com.). Persoanele care exercita profesii liberale nu au calitatea de comerciant (exemplu medicii, avocatii, notarii publici). În cazul în care pentru exercitarea activitatii, cel care îndeplineste o profesiune liberala (dentistul) cumpara si foloseste anumite materiale se considera ca aceste acte sunt accesorii si deci persoana în cauza nu devine comerciant. Întrucât vânzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pamântul sau ori pe care le-a cultivat nu este fapta de comert, ci act juridic civil, înseamna ca agricultorii nu au calitatea de comercianti.

b.      Dobândirea calitatii de comerciant de catre societatile comerciale: potrivit art. 7 C. com. pe lânga persoanele fizice, au calitatea de comerciant si societatile comerciale. Sunt avute în vedere societatile comerciale reglementate de Legea Nr. 31/1990: societatea, în nume colectiv, societatea în comandita simpla, societatea pe actiuni, societatea în comandita pe actiuni si societatea cu raspundere limitata. Societatea comerciala are o unica finalitate; ea se constituie în scopul de a desfasura o activitate comerciala; societatea este comerciala numai daca obiectul ei, prevazut obligatoriu în actul constitutiv consta în savârsirea uneia sau mai multor fapte de comert obiective. Exercitarea activitatii comerciale este ratiunea de a fi a societatii comerciale. În consecinta, pentru a dobândi calitatea de comerciant, societatea comerciala trebuie sa se constituie cu respectarea conditiilor prevazute de lege în acest sens.

c.       Calitatea de comerciant a altor persoane juridice:

1. Statul si unitatile sale administrativ teritoriale: art. 8 C. com. prevede ca: "Statul, judetul si comuna nu pot avea calitatea de comerciant. Aceasta conceptie a codului comercial era justificata la data adoptarii sale, când activitatea statului si a unitatilor sale administrativ teritoriale privea numai serviciile publice. Pornind de la faptul ca statul savârseste pe lânga actele de autoritate necesare functionarii serviciilor publice si acte cu caracter privat, în doctrina s-a considerat ca el este subiect al raporturilor comerciale. Deci, cu toate ca nu are calitatea de comerciant, statul poate savârsi anumite fapte de comert. 

2. Regiile autonome: potrivit art.135 din Constitutie, proprietatea publica apartine statutului sau unitatilor sale administrativ teritoriale. Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. În conditiile legii ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate. Potrivit Legii Nr.15 / 1990, regiile autonome se organizeaza si functioneaza în ramurile strategice ale economiei nationale. Calitatea de comerciant a regiei autonome se dobândeste din momentul înfiintarii sale, dupa caz, prin hotarâre a guvernului sau prin decizia organului administratiei publice locale.

3.  Organizatiile cooperatiste: întrucât prin desfasurarea unor activitati de producere si desfacere de marfuri, de prestari de servicii, se urmareste obtinerea de profit, aceasta activitate are caracter comercial. În consecinta organizatiile cooperatiste au calitatea de comerciant.

4. Asociatiile si fundatiile: potrivit legii, scopul înfiintarii asociatiilor si fundatiilor este desfasurarea unei activitati dezinteresate, iar nu obtinerea unui profit. Deci asociatiile si fundatiile nu au calitatea de comerciant.

3.2.2. Dovada calitatii de comerciant:

In cazul unei persoane fizice, întrucât calitatea de comerciant se dobândeste prin savârsirea faptelor de comert obiective cu caracter profesional, înseamna ca aceasta calitate se poate proba numai prin prezentarea unor dovezi din care sa rezulte ca persoana în cauza a savârsit efectiv una sau mai multe fapte de comert prevazute de art. 3 C.com. ca o profesiune obisnuita si în nume propriu.

In cazul societatii comerciale, calitatea de comerciant se dobândeste prin însasi constituirea societatii. Deci, calitatea de comerciant a societatii comerciale se poate proba prin dovedirea constituirii societatii în conditiile prevazute de lege. Un mijloc de dovada care ar putea fi folosit este copia certificata de pe înmatriculare în registrul comertului a societatii comerciale.

3.2.3 Încetarea calitatii de comerciant

In cazul persoanei fizice, aceasta înceteaza sa mai aiba calitatea de comerciant în momentul în care nu mai savârseste fapte de comert ca profesiune. Încetarea trebuie sa fie efectiva si din ea sa rezulte intentia de a renunta la calitatea de comerciant.

In cazul societatii comerciale, calitatea de comerciant se pierde în momentul în care societatea înceteaza sa mai existe ca persoana juridica. Societatea comerciala îsi înceteaza existenta prin dizolvare si lichidare. Potrivit legii, dizolvarea poate avea loc prin trecerea termenului stabilit pentru durata societatii, imposibilitatea realizarii obiectului societatii sau realizarea acestuia, hotarârea adunarii generale, faliment. Dizolvarea societatii nu atrage dupa sine pierderea automata a personalitatii juridice a societatii. În aceasta situatie, societatea nu mai poate face operatiuni comerciale, dar poate face operatiunile necesare lichidarii.

ELEMENTE DE PROTOCOL

Necesare activitatii de secretariat

1. Rolul protocolului

Ceremonialul creeaza cadrul si atmosfera în care urmeaza sa se desfasoare raporturile dintre interlocutori / parteneri. Protocolul codifica regulile care guverneaza ceremonialul, al carui obiect este de a oferi fiecarui participant prerogativele, privilegiile si imunitatile la care are dreptul. Ceremonialul si protocolul garanteaza egalitatea în drepturi a partenerilor, care permite fiecareia dintre ei sa-si faca auzita în mod liber vocea. si unul si celalalt impun curtoazia care trebuie sa guverneze raporturile între oamenii de buna credinta. Ceremonialul si protocolul guverneaza, de asemenea, negocierea, încheierea si intrarea în vigoare a unor documente / acte specifice. Ambele au o incidenta zilnica asupra vietii si activitatii de afaceri.

Protocolul pune problema regulilor care determina ordinea de precadere între parteneri.

2. Eticheta

"Regulile de conduita" sau "regulile de comportare" la care se refera eticheta contribuie la buna desfasurare a relatiilor din societate, în general, si la o desfasurare normala a activitatii in afaceri în special. Este foarte importanta cunoasterea si aplicarea acestor reguli de catre fiecare partener, dat fiind ca necunoasterea sau ignorarea lor pot duce, uneori, la interpretari eronate, la complicatii relationale care depasesc sfera relatiilor strict personale ale celor în cauza. Nu se pot concepe relatii între parteneri fara contactul uman necesar si, în cadrul acestui contact, fara respectarea unor reguli de eticheta.

Necunoasterea acestor reguli poate fi considerata, în ultima instanta, o lipsa de competenta profesionala a unei persoane chemate sa reprezinte interesele unei parti pe planul relatiilor specifice. În concluzie, însusirea si respectarea unor reguli de eticheta pot si trebuie sa constituie o sarcina de ordin profesional.

A. Ţinuta fizica (pe strada si în societate)

Este foarte important ca partenerii sa aiba o tinuta corecta, îngrijita, sa se controleze permanent în fiecare ocazie asupra acesteia. În societate este gresit sa te sprijini de spatarul unui scaun sau de perete, sa tii mâinile în buzunar sau sa te joci nervos cu bricheta, batista sau alt obiect. Pe cât posibil, trebuie evitat sa stai cu spatele la alta persoana care este asezata pe scaun, fotoliu sau canapea. Asezarea pe scaun sau canapea trebuie facuta de asa maniera încât sa nu denote o stare de plictiseala sau satisfactia de a fi cucerit un loc pe care nu esti dispus sa-l cedezi. Trebuie evitata strângerea genunchilor cu mâinile, sprijinirea capului de spatar, batutul cu degetele pe bratele scaunului. Încrucisarea genunchilor la prea mare înaltime trebuie, de asemenea, evitata. Femeile trebuie sa acorde mare atentie felului cum stau pe scaun si cum îsi încruciseaza picioarele, astfel încât rochia sa poata acoperi genunchii. În timpul conversatiei este nepoliticos sa-l apuci de rever sau de nasture pe interlocutor pentru a da mai multa greutate argumentelor personale sau sa-l aprobi batându-l pe umeri ori lovindu-l cu cotul. De asemenea, trebuie evitate o gesticulare excesiva, un râs zgomotos, tusea, stranutul si alte zgomote dizgratioase (aerofagii etc.)

B. Salutul

Salutul este o manifestare de curtoazie fata de o alta persoana sau de un grup de persoane. El comporta, în mimica si în tinuta, o serie de nuante care pot sa-i modifice sau sa-i completeze sensul, sa constituie o expresie de stima sau o simpla obligatie formala. Câteva reguli de baza în legatura cu salutul:

Ř      barbatii saluta primii femeile;

Ř      persoanele mai tinere saluta primele pe cele mai în vârsta;

Ř      subalternii saluta pe superiorii in grad.

Raspunsul la salut este obligatoriu: un gest contrar poate fi socotit ca lipsa de politete. Este recomandabil ca barbatul când saluta cu palaria sa o tina de calota, înclinând usor capul si privind la persoana salutata. Daca mâinile îi sunt ocupate, se accepta salutul printr-o simpla înclinare a capului. În alte cazuri, salutul se face printr-o înclinare a capului. De obicei, femeia raspunde la salut printr-o usoara înclinare a capului, arborând uneori un surâs. În cazul întâlnirii cu o persoana cunoscuta pe care nu doresti, totusi, s-o saluti, eschivarea trebuie facuta cu tact. Când este întâlnita o persoana care pare cunoscuta, fara a o putea identifica imediat, este preferabil, sa fie salutata. Persoanele care se afla intr-o masina saluta primele persoanele cunoscute de pe strada, în cazul în care au fost vazute. Daca persoana cunoscuta este împreuna cu mai multi prieteni, necunoscuti celui care saluta, se saluta tot grupul. În timpul salutului se folosesc si formulele: "buna dimineata, buna ziua sau buna seara". La întâlnirile oficiale se pronunta denumirea rangului: "buna ziua domnule director, presedinte, ministru etc.#.

Strângerea de mâna poate interveni fie când persoanele care s-au salutat se opresc pentru a sta de vorba sau a continua drumul împreuna, fie cu ocazia prezentarii lor. În cazul strângerii de mâna rolurile sunt inversate: femeia este aceea care întinde prima mâna, persoana cea mai în vârsta celei mai tinere si persoana cu grad superior celei sau celor cu grad inferior. Pentru o secunda, cele doua persoane se privesc în ochi în momentul strângerii mâinii.

În toate împrejurarile, barbatii se scoala pentru a strânge mâna interlocutorului; femeile, în schimb, nu se ridica în picioare decât când este vorba de o persoana mult mai în vârsta sau pe care doreste s-o onoreze în mod special.

Sarutul mâinii continua înca sa fie practicat în numeroase locuri sau împrejurari, fiind considerat ca o forma de curtoazie, mai ales când este vorba de femei în vârsta sau casatorite, de sotii de înalti demnitari etc. Sarutul mâinii se face într-o forma politicoasa, prin aplecarea corpului, iar în anumite împrejurari este recomandabil sa se simuleze gestul (în aer liber, de exemplu). Este gresit sa se sarute mâna înmanusata. De asemenea, este gresit sa se rezerve acest gest numai pentru unele dintre femeile care se afla împreuna.

C. Prezentarile

În probleme de eticheta, de o deosebita importanta în activitatea partenerilor este felul în care se fac prezentarile. În aceasta privinta trebuie respectate urmatoarele reguli:

Ř      barbatul este prezentat femeii;

Ř      persoana mai tânara este prezentata celei mai in vârsta;

Ř      persoana cu gradul inferior este prezentata celei cu grad superior .

Persoana care face prezentarile se adreseaza cu formula: "îmi permiteti sa va prezint pe.". Daca persoana recomandata are mai multe titluri, se pronunta numai titlul cel mai mare. La prezentarea unuia dintre soti de catre celalalt se spune simplu: "sotul meu" sau "sotia mea". La prezentarea unei perechi se va spune: domnul si doamna Ionescu sau domnul Ionescu si doamna, începându-se întotdeauna cu sotul. Formule ca "încântat", "sunt fericit de a va fi întâlnit / cunoscut" se folosesc în mod curent.

Desi în practica noastra nu se obisnuieste autoprezentarea, în tot mai multe tari ea este cunoscuta în rândul oficialitatilor si în corpul diplomatic. În astfel de ocazii trebuie sa se evite ca la autoprezentare sa se adauge, în afara de nume, apelative "domnul" sau "doamna .", adaugându-se, eventual, functia sau calitatea. În unele situatii prezentarea sau autoprezentarea este urmata de schimbul cartilor de vizita.

Unele exceptii de la regulile de prezentare:

ˇ        fata tânara va fi ea prezentata unui barbat în vârsta si nu invers;

Daca se prezinta o personalitate politica sau bine cunoscuta în viata publica se va pronunta numai titlul acesteia nu si numele; ex. "domnul presedinte " etc.

D. Conversatia

Orice reuniune sau actiune protocolara, oricât de atent ar fi pregatita, risca sa devina plictisitoare în lipsa unor conversatii interesante si utile. Pentru crearea unei atmosfere placute, gazda trebuie sa se gândeasca la alegerea oaspetilor, astfel încât între acestia sa existe anumite puncte de contact, fie prin faptul ca lucreaza în aceleasi domenii de activitate sau în domenii care au contingenta între ele, fie prin formatia lor intelectuala.

Organizarea acestor actiuni nu constituie un scop în sine. Ele trebuie sa devina instrumente de munca, sa constituie un element principal al activitatii diplomatice, o componenta principala a muncii de informare si de relatii.

Arta conversatiei nu poate fi însusita dupa anumite formule. Pentru desfasurarea unei conversatii placute si mai ales utile muncii de informare se cer o buna pregatire politica si profesionala, cunostinte variate de cultura generala, tact, atentie, politete si alte asemenea însusiri pe care diplomatii trebuie sa le posede si care pot fi obtinute printr-o munca staruitoare, permanenta de pregatire multilaterala.

În ceea ce priveste atitudinea în timpul unei conversatii, de obicei se spune ca nu este frumos "sa pari nici mai inteligent si nici mai instruit decât interlocutorul tau". În timpul unei conversatii, diplomatul trebuie sa aiba o atitudine corecta, însa degajata, sa fie placut în conversatie si sa o canalizeze în problemele care îl intereseaza. Desigur, respectul opiniei personale obliga pe oricine sa asculte cu politete tezele interlocutorului sau. Aceasta nu înseamna ca nu se poate interveni, ci este chiar recomandabil sa se intervina însa într-o forma politicoasa, dar ferma, în explicarea pozitiilor proprii atunci când ele sunt interpretate în mod eronat. Acest lucru trebuie facut cu calm si tact, astfel încât modul în care se sustine o parere contrarie sa nu se faca de pe o pozitie de superioritate ostentativa sau persiflare. Trebuie evitate întreruperile partenerului cu exclamatii de felul: "nu aveti dreptate!", "ce eroare!" etc.

Se va evita, pe cât posibil, tusea sau stranutul zgomotos în timpul conversatiilor, acestea facându-se cât mai discret posibil si întotdeauna în dosul batistei, cu corpul întors într-o parte fata de interlocutor.

La o masa este recomandabil ca diplomatul sa se întretina cu partenerul din dreapta si din stânga sa si sa evite, pe cât posibil, discutiile cu partenerii îndepartati. La receptii, cocktailuri este recomandabil sa se circule printre invitati, sa nu se evite conversatia cu strainii, iar reprezentantii din cadrul acelorasi ministere sau ambasade sa nu se adune în grupuri.

E. Convorbirea telefonica

Telefonul este un mijloc important si extrem de util în rezolvarea sarcinilor profesionale curente, cât si în mentinerea legaturilor firesti între cunoscuti, prieteni. De aceea, convorbirile telefonice necesita respectarea unor anumite reguli de care este indicat sa se tina seama. În acest sens, trebuie cunoscuta în primul rând necesitatea de a se face prezentarile de rigoare, iar în al doilea rând, în cazul secretarelor, cum se face o legatura telefonica. Prezentarea trebuie sa se faca indicându-se numai numele apelantului (fara apelativul domnul.), precum si institutia la care lucreaza, evitându-se de obicei sa se indice si functia.

În situatia când legatura telefonica a fost facuta prin secretariat, apelantul trebuie sa astepte la telefon legatura cu persoana cautata. Tot în cazul legaturii stabilite prin secretariat este recomandabil ca secretara sa nu faca imediat legatura, ci sa procedeze în prealabil la identificarea persoanei care solicita convorbirea si sa ceara asentimentul celui chemat, întrucât anumite ratiuni pot impune ca o convorbire sau alta sa nu aiba loc atunci când este solicitata.

În cazul unei convorbiri oficiale care comporta o anumita importanta este bine sa se identifice persoana care o receptioneaza, tinând seama de obligatia de a întocmi nota telefonica. Pe nota transmisa se va preciza data, ora si numele persoanei care a receptionat comunicarea. În cazul transmiterii unei comunicari de o deosebita importanta, nu este gresit si nici nepoliticos sa se ceara citirea, pentru controlul exactitatii, a notei transmise.

F. Reguli ce urmeaza a fi respectate cu prilejul unor actiuni protocolare (mese, receptii, cocktailuri).

Ţinuta si comportarea lucratorului diplomatic în timpul actiunilor protocolare mentionate prezinta o deosebita importanta.

Ţinuta si comportarea în timpul unei mese

Ţinuta vestimentara va fi cea indicata în invitatie. În cazul când o asemenea precizare nu exista, se va îmbraca un costum adecvat ocaziei respective.

Ţinuta fizica trebuie sa fie degajata, nu fortata. Picioarele se tin normal pentru a nu incomoda vecinii. Coatele nu se tin pe masa. În timpul mesei numai capul poate sa fie putin aplecat deasupra marginei mesei si nicidecum umerii sau întregul bust. În mod normal ducerea mâncarii la gura se executa cu antebratul si mâinile fara a antrena miscarea bratului si a umerilor.

La începutul mesei, servetul se pune desfacut pe genunchi. El nu se va prinde în rascroiala hainei, în decolteu sau de gât. stersul gurii cu servetul se va face în mod cât mai discret posibil. La terminarea mesei, servetul nu se pliaza la loc, ci se strânge si se pune lânga farfurie. Nu se manânca în graba sau nervos. Gestul de a tine degetul mic în sus când se bea sau se manânca nu este recomandabil. Lingura si cutitul se folosesc numai cu mâna dreapta. Furculita se tine însa cu mâna stânga când, în acelasi timp, se foloseste si cutitul. Daca se foloseste numai furculita, ea poate fi tinuta în mâna dreapta. În cazul stângacilor adaptarea se face discret pe masura desfasurarii mesei, fara schimbarea ostentativa a tacâmurilor. În timp ce se manânca, tacâmurile se tin usor deasupra farfuriei, fara a le ridica cu vârful în sus sau a gesticula cu ele. Când se bea, tacâmurile se pun pe farfurie, încrucisate sau unul lânga altul, cutitul în partea dreapta iar furculita cu dintii în sus. Dupa terminarea fiecarui fel de mâncare, furculita si cutitul se pun în prealabil pe farfurie, în aceeasi pozitie: furculita va avea însa, de asta data, dintii în jos. Este nepoliticos sa se manânce direct de pe cutit. Când se scapa un tacâm pe jos, se ridica, se pune pe marginea mesei si se cere altul. În timpul mesei se vor evita zgomotele inutile si dizgratioase: sorbirea cu zgomot a supelor sau a ciorbelor, ciocnirea tacâmurilor, scobirea în dinti etc.

De asemenea pieptanatul, pudrarea sau rujarea în timpul mesei nu sunt un semn de buna crestere. Controlul tinutei trebuie facut înaintea intrarii în sufragerie.

La mese se poate ura vecinilor "pofta buna". Supele si bauturile se servesc de catre ospatar din partea dreapta, în timp ce restul felurilor de mâncare se servesc din partea stânga.

Serviciul începe cu femeia care ocupa locul de onoare la dreapta gazdei barbat, ultima servita fiind gazda femeie; apoi se trece la barbati, începându-se cu barbatul care ocupa locul din dreapta gazdei femeie si terminând cu gazda barbat. Semnalul de începere a mesei îl da gazda femeie, invitând oaspetii sa serveasca. Barbatul gazda invita oaspetii pentru servirea bauturii. Ridicarea de la masa va fi facuta la semnul dat de gazda femeie, dupa ce s-a asigurat însa ca toti invitatii au terminat de mâncat.

Toastul se rosteste, de obicei, la desert. Sunt cazuri însa când acesta este rostit si la începutul mesei. Într-o asemenea situatie trebuie sa se asigure ca bautura alcoolica sa fie deja turnata în pahare. Nu se toasteaza cu bauturi nealcoolice. Paharul cu care se toasteaza se ridica pâna la nivelul fetei. Daca în timpul toastului barbatii se ridica de pe scaune, femeile pot ramâne jos. Ele se vor ridica numai dupa un toast oficial, împreuna cu barbatii.

Organizarea unei mese-bufet se obisnuieste foarte des, mai ales când exista interesul de a se invita un numar mai mare de persoane. În acest caz, mâncarurile (bufetul) se aranjeaza pe mese lungi, în centrul sau pe una din laturile salonului. Oaspetii se servesc singuri sau ajutati de câtiva ospatari. Se poate mânca în picioare, caz în care este nevoie de mai multa dexteritate, întrucât cu mâna stânga se va tine farfuria si se va mânca cu mâna dreapta, folosirea cutitului fiind foarte anevoioasa. Daca este loc, se mai poate mânca asezând farfuria pe masa de bufet sau pe mese alaturate special amenajate în acest scop.

Cocktailurile si receptiile au loc în picioare. În acest caz serviciul poate fi asigurat, fie de ospatari, care circula printre invitati, cu platourile de mâncare si bautura, fie prin instalarea unor mese-bufet în centrul sau pe laturile saloanelor, oaspetii servindu-se singuri, sau cu ajutorul câtorva ospatari.

G. Fumatul

În aceasta problema, o prima regula de politete impune ca nefumatorii sa nu fie stingheriti de catre fumatori. Se recomanda ca un barbat sa nu fumeze în apropierea unei femei, un tânar lânga o persoana mai în vârsta, un functionar în fata sau lânga superiorul sau, daca stie ca toti acestia nu suporta fumul de tigara. În asemenea împrejurari, întrebarea "îmi permiteti sa fumez?", mai ales când este însotita de gestul de a scoate tigara din pachet sau a aprinde bricheta, este deplasata, deoarece interlocutorului îi va fi greu sa raspunda negativ. Abtinerea de a fuma, în asemenea situatii, este cea mai buna solutie. De asemenea, trebuie avute în vedere si alte câteva reguli esentiale:

Ř      nu se saluta cu tigara în gura;

Ř      nu se vorbeste cu tigara sau pipa în coltul gurii si nu se tine tigara permanent în gura pufaind din ea;

Ř      nu se intra cu tigara sau pipa aprinsa în locuinta unde esti invitat sau în biroul superiorilor în grad.

Se recomanda ca femeile sa nu fumeze pe strada sau daca fumeaza sa nu dea fumul pe nas. În societate barbatul ofera foc mai întâi femeilor si apoi barbatilor. O femeie poate oferi foc altor femei, dar nu este normal sa ofere foc barbatilor. Folosirea scrumierelor pentru aruncarea scrumului de tigara este absolut obligatorie. Este inadmisibil sa se foloseasca la întâmplare oricare vas drept scrumiera. Gazda nu va începe sa fumeze înainte de a oferi tigari invitatilor sai; invitatii nu vor fuma înainte de a cere permisiunea gazdei. La o masa oficiala nu se fumeaza decât din momentul când sunt oferite tigari de catre gazda, de obicei nu înainte de a se trece la felul principal de mâncare, respectiv la friptura.

H. Ţinuta vestimentara

În activitatea de relatii cu publicul, tinuta vestimentara are o deosebita importanta. Regula de eticheta vestimentara cere o îmbracaminte corecta, în plina armonie cu conformatia corpului si împrejurarile în care este purtata. În aceasta consta si adevarata eleganta. A fi elegant nu înseamna preocuparea exclusiva pentru numarul si pretul toaletelor, copierea fidela a modei lansate de diferite case de specialitate, ci preocuparea pentru alegerea unor materiale de buna calitate si o croiala corespunzatoare, capabile sa raspunda unor nevoi cât mai variate si fara a se demoda prea repede. La barbati accesoriile au mare importanta. Se cere: o camasa curata si bine calcata, o cravata discreta, asortata, ca si încaltamintea sau ciorapii, la culoarea costumului. La femei culorile si desenul materialului ca si croiala rochiei trebuie sa fie armonizate cu aspectul fizic. O femeie cu tenul palid nu va face decât sa-si evidentieze si mai mult paloarea daca se va îmbraca în culori galbene sau verzi. O femeie corpolenta si de statura mica nu va purta o rochie plisata sau cu dungi dispuse orizontal sau cu o croiala scurta, dupa cum o femeie înalta nu va purta o rochie cu dungi dispuse vertical. Excesul de bijuterii nu contribuie la obtinerea unei note de mai multa eleganta, ci dimpotriva.

Ţinuta de zi sau tinuta de oras (se foloseste dimineata si dupa-amiaza)

La actiunile la care se impune tinuta vestimentara de oras, pot fi oferite urmatoarele sugestii:

Pentru femei:

Ř      rochie scurta de sezon, deux-pieces sau tailleur, din materiale si culori potrivite sezonului (ziua nu se îmbraca rochii din materiale lucioase - lamé sau dantela);

Ř      manusi simple si palarie, asortate cu îmbracamintea;

Ř      accesorii discrete;

Ř      poseta obisnuita de o culoare asortata cu îmbracamintea;

Ř      pantofi de zi, cu tocuri joase, de o culoare asortata cu îmbracamintea (nu se recomanda pantofi din piele lucioasa);

Ř      palton, pardesiu sau haina de blana, dupa sezon.

Pentru barbati:

Ř      costum (haina si pantaloni) de aceeasi culoare (nu prea închisa), de croiala obisnuita;

Ř      camasa alba sau cu dungi de culoare asortata la costum;

Ř      cravata, ciorapi si pantofi asortati la culoarea costumului;

Ř      manusi numai când se poarta si palarie;

Ř      palton sau pardesiu, numai când este cazul.

Unele precizari:

Ř      costumul "uni" se poarta cu camasa "uni" si cravata cu dungi discrete;

Ř      la camasa în dungi se poarta si cravata "uni";

Ř      cravata moderna, înflorata sau cu diferite modele geometrice, trebuie sa fie aleasa cu multa grija;

Ř      culoarea ciorapilor se asorteaza cu cea a cravatei;

Ř      nu se poarta cravata la camasa cu mâneca scurta;

Ř      toamna, iarna si primavara se vor purta manusi din piele, în circumstantele care impun eleganta.

Ţinuta de seara sau tinuta de culoare închisa

La actiunile la care se impune tinuta vestimentara de culoare închisa, se recomanda:

Pentru femei

Ř      rochie de seara din matase, lamé, dantela, lâna, jersé etc., de obicei de lungime obisnuita sau daca moda impune, mai lunga;

Ř      manusi din piele sau matase, scurte (la rochie cu mâneci) sau lungi -3/4 (la rochie fara mâneci);

Ř      bijuterii de pret, dar discrete si în numar redus;

Ř      poseta de dimensiuni mici din piele, matase sau materiale lucioase (paiete, margele etc.), de culoare asortata cu îmbracamintea;

Ř      pantofi din piele lucioasa sau mata si ciorapi din matase sau dantela, în culori asortate cu îmbracamintea;

Ř      în sezonul rece, palton, pardesiu sau haina de blana de culoare închisa.

Ř      Aceasta este tinuta vestimentara recomandata pentru diferite ocazii oficiale, mese, receptii, gale de film, spectacole teatrale etc., însa în oras poate fi folosit, cu deplin succes, costumul taior sau deux-pieces, confectionat din materiale de buna calitate si cusut cu mult gust. Nu se recomanda folosirea pantofilor cu tocul înalt la tinuta cu pantaloni.

Pentru barbati

Ř      costum de culoare neagra sau închisa, cu pantaloni si vesta de aceeasi culoare (stofa uni sau cu dungi discrete din acelasi fir);

Ř      camasa alba;

Ř      cravata argintie sau asortata la culoarea costumului;

Ř      ciorapi negri;

Ř      manusi, când se poarta si palarie;

Ř      pantalon sau pardesiu când este cazul (totdeauna cu manusi).

Ţinuta pentru ceremoniile cu caracter funerar

La ceremoniile cu caracter funerar se recomanda urmatoarea tinuta vestimentara:

Pentru femei

Ř      îmbracaminte de sezon, de culoare neagra;

Ř      ciorapi negri subtiri;

Ř      poseta neagra;

Ř      pantofi negri;

Ř      batista alba, îndoliata;

Ř      palarie si manusi de culoare neagra;

Ř      palton, pardesiu sau fulgarin de culoare neagra, în functie de anotimp.

Pentru barbati

La înmormântari:

Ř      costum de culoare neagra;

Ř      camasa alba;

Ř      cravata, ciorapi si pantofi de culoare neagra;

Ř      palton, pardesiu, fulgarin, manusi si palarie de culoare neagra (în functie de anotimp);

Ř      fular alb, de matase.

b) La prezentarea de condoleante - haina neagra sau tinuta de culoare închisa. La prezentarea de condoleante se recomanda haina neagra, dar nu este obligatorie.

c) La depunerea de coroane de flori sau jerbe, se recomanda folosirea tinutei de culoare închisa.

Ţinuta de ceremonie sau tinuta speciala

În practica internationala, tinuta variaza de la o tara la alta, observându-se tendinta de renuntare la îmbracamintea clasica de mare ceremonie si anume; smoking, jacheta si frac. În ultimul timp, în multe tari, la ceremoniile de mare fast se foloseste costumul negru sau închis.

De regula la actiunile cu caracter diplomatic, trebuie respectata tinuta indicata pe invitatie. În cazul când nu exista o asemenea precizare, se va folosi îmbracamintea corespunzatoare practicii locale pentru toate actiunile prevazute în programul acestor vizite. Acest lucru impune cunoasterea dinainte a practicii locale în vederea confectionarii din timp a vestmintelor necesare.

De retinut:

Ř      daca barbatul este îmbracat în smoking, partenera va purta rochie scurta, fara mâneci, fara palarie si manusi (în unele tari, la mesele care au loc la ore târzii se indica rochie lunga);

Ř      daca barbatul este îmbracat în jacheta (de obicei, la vizite oficiale în cursul zilei), partenera va purta rochie scurta cu palarie si manusi;

Ř      daca barbatul este îmbracat în frac, partenera va purta rochie lunga, fara mâneci si cu manusi lungi.

Este imperios necesar ca în toate ocaziile, la actiunile protocolare, vizite, mese, receptii, cocktailuri, ceaiuri etc., sa se poarte îmbracamintea indicata în program sau pe cartea de invitatie. În lipsa unei asemenea precizari, se poate tine cont de urmatoarele recomandari:

Portul manusilor

Purtatul manusilor depinde de obiceiurile locale. Pe strada însa, barbatul îsi va scoate manusa din mâna dreapta pentru a saluta. Femeile nu-si scot manusile decât daca întâlnirea este fixata dinainte. În interior, barbatul nu intra cu mâna dreapta în manusa. Este preferabil ca ea sa se scoata înainte de a suna la usa. Manusile se scot în restaurant si într-o sala de dans, dar ele se pot purta în tren, la sport si pentru condusul masinii. La bal, la teatru, ca si la toate manifestarile publice care au loc în interior, barbatii îsi vor scoate manusile, în timp ce femeile - daca doresc - pot sa le pastreze. La o invitatie la masa, nu se intra în sufragerie cu manusile în mâna. Când se îmbraca pardesiul, mantoul, paltonul, manusile sunt obligatorii.

Alte reguli de eticheta:

Ř      Pe strada - prioritatea de trecere este urmatoarea: femeia trece înaintea barbatului, cel mai în vârsta înaintea celui mai tânar, gradul superior înaintea celui inferior.

Ř      Initiativa de a intra in discutie apartine femeii, celui mai în vârsta sau mai mare în grad (cu exceptia cazurilor când sunt de comunicat probleme urgente si importante pentru interlocutori).

Ř      La urcarea în mijloacele de transport public se da întâietate femeilor, persoanelor mai în vârsta si superiorilor în grad. La coborâre se procedeaza invers: barbatul sau persoana mai tânara coboara primul si ajuta apoi femeile sau pe cei mai in vârsta.

Ř      În cazul unei deplasari cu masina, locul de onoare este la spate în dreapta banchetei, dupa care urmeaza cel din stânga, iar locul trei, în fata, lânga sofer. În cazul când doua femei si un barbat sau doua femei si doi barbati se afla împreuna, locul femeilor este pe bancheta din spate, cea mai în vârsta stând la dreapta, iar a barbatilor în fata.

Ř      Daca doi barbati însotesc o femeie, cel mai in vârsta sau superior în grad sta pe bancheta din spate, la stânga femeii, iar al doilea barbat în fata.

3. Organizarea meselor, cocktail-urilor, receptiilor si întâlnirilor prietenesti

A. Organizarea meselor (dejun, dineu)

Organizarea si participarea la mese, unde sunt invitati oaspeti straini si personalitati locale, a încetat sa mai fie o simpla actiune de curtoazie, protocolara devenind o modalitate de lucru, un instrument care, folosind adecvat cadrul mai putin oficial în care se desfasoara, poate permite atât realizarea unor contacte mai strânse între participanti, cât si discutarea sau chiar rezolvarea unor probleme de munca.

Reusita unor astfel de mese, atingerea scopului urmarit, depind atât de oportunitatea actiunii si de alegerea oaspetilor, cât si de priceperea si tactul cu care gazda invita, primeste si se ocupa de invitati.

a) Oportunitatea organizarii meselor

În general, organizarea meselor diplomatice trebuie sa urmareasca un obiectiv precis, sa constituie o actiune de munca, care sa contribuie la sustinerea si dezvoltarea activitatii organizatorului, la largirea si întarirea contactelor cu persoanele invitate.

b) Alegerea invitatilor

Alegerea invitatilor, ca nivel si numar, este determinata de:

Ř      importanta persoanei sau delegatiei în cinstea careia este oferita masa;

Ř      scopul care se urmareste;

Ř      nivelul la care are loc actiunea respectiva.

Practica a demonstrat ca pentru reusita unei actiuni de acest fel este necesar sa existe un echilibru între nivelul si numarul oaspetilor straini invitati si cel al reprezentantilor gazdei, astfel ca participantii sa poata gasi subiecte de discutie de interes comun.

La alegerea invitatilor se va avea în vedere ca participantii sa se poata întelege între ei într-o limba de circulatie internationala, accesibila tuturor. Oaspetele care nu cunoaste nici o limba de circulatie internationala, dar a carui prezenta este dorita în mod deosebit, va fi invitat cu translatorul sau.

c) Trimiterea invitatiilor

Transmiterea si primirea invitatiilor reprezinta primul contact al organizatorului mesei cu cel invitat, astfel ca modul în care se deruleaza acest moment va contribui sau nu la reusita actiunii. Transmiterea invitatiilor se face dupa ce în prealabil, persoanele care urmeaza a fi invitate au fost consultate asupra datei si posibilitatii de participare. Mentionarea ocaziei sau scopului pentru care se face invitatia este un semn de respect si consideratie fata de cel invitat.

Textul invitatiei va fi redactat în numele celui care va oferi masa si va fi adresata persoanei si nu functiei celui invitat. În masura în care uzantele locale prevad, pe invitatii va fi indicata si tinuta dorita la actiune. În cazul protocolului românesc se foloseste, în special, "tinuta de oras", la dejun si "haina de culoare închisa", pentru dineu. În functie de nivelul si importanta care se acorda mesei, haina închisa poate fi folosita si pentru dejun. Practica internationala prevede pentru acest gen de actiuni:

Ř      "tenue de ville" - "informal dress" - costum de oras

Ř      "habit foncé" - "dark suit" - costum de culoare închisa

Ř      "cravate noire" - "black tie" - smoking.

Pe invitatiile trimise persoanleor care au acceptat participarea se va scrie, în coltul din dreapta jos, P.M.(pour memoire). Invitatiile transmise fara consultarea celui invitat vor purta mentiunea RSVP (repondez s'il vous plait).

De obicei, raspunsul la invitatie trebuie dat în timp util, pentru a permite gazdei, în caz de neparticipare, sa invite o alta persona. Este recomandabil ca raspunsul sa fie dat printr-o formula care sa includa multumiri pentru invitatie si precizarea ca se va putea sau nu onora invitatia. Nimeni nu poate fi reprezentat la o masa de o alta persoana, fara încunostiintarea si asentimentul prealabil al gazdei.

Este important ca invitatia sa ajunga la destinatar cu cel putin 10-14 zile înaintea actiunii.

d) Plasamentul la masa

Locul de onoare este asezat totdeauna pe latura care ofera, în functie de încapere, privirii ocupantului fie usa de intrare, fie fereastra daca usa este laterala, fie, în cazul în care si usa si fereastra sunt asezate lateral, perspectiva cea mai larga.

Plasamentul se face întotdeauna dupa ce a fost stabilita ordinea de precadere, atât a barbatilor cât si a femeilor. Ordinea de precadere se face tinând cont de functie. La nivel de reprezentare egal, vechimea în functie, gradul, vechimea la post etc., sunt elemente pe baza carora se poate realiza ordinea de precadere. Femeile vaduve sau divortate au precadere - în principiu - asupra celor necasatorite, atunci când nu au functie.

Pentru a înlesni identificarea locului la masa al fiecarui invitat, se vor folosi cartonase dreptunghiulare pe care scrie numele persoanei respective. Când numarul invitatilor este mare, pentru a se evita circulatia în jurul mesei pentru identificarea plasamentului la masa, se foloseste al doilea rând de cartonase pe care este schitat planul general al mesei si este marcat locul invitatului. În functie de numarul participantilor si formatul mesei, poate fi alcatuit un tablou cu plasamentul general, care se expune la loc vizibil pentru orientarea oaspetilor. Se pot avea în vedere si solutii combinate, de plasament la masa în forma de potcoava cu mese rotunde sau dreptunghiulare, în functie de nivelul participarii la actiuni si numarul invitatilor. În situatia când la o masa se invita o persoana cu grad mai mare ca cel al gazdei, aceasta din urma poate ceda locul sau acesteia. În caz contrar, persoana cu gradul mai mare va ocupa locul din dreapta oaspetelui principal. Când gazda este un celibatar sau sotia este absenta, se obisnuieste ca locul de onoare din fata gazdei sa fie oferit sotiei invitatului cu gradul cel mai mare. Când se doreste sa se acorde oaspetelui de onoare (necasatorit sau a carei sotie este absenta) o atentie deosebita, locul de onoare va fi cel din fata sotiei gazdei. În acest caz, gazda-barbat se aseaza fie la dreapta primei femei, fie pe ultimul loc - ceea ce este mai politicos. În functie de nivelul la care are loc actiunea, în situatia în care exista, locul translatorului poate fi: în spatele gazdei sau la masa, în stânga ei.

Masa Bufet

Se organizeaza când exista interesul de a se invita un numar mai mare de persoane. Mâncarurile vor fi asezate pe mese lungi, în centrul sau pe laturile salonului. Oaspetii se servesc singuri sau ajutati de câtiva ospatari. Se poate mânca în picioare în acelasi salon sau saloane alaturate, unde se pot aranja grupuri de masute, pe care se aseaza farfurii si tacâmuri. Nu se face plasament.

e) Aranjarea mesei

Aranjarea corecta si cu gust a mesei creeaza o ambianta placuta si usureaza atât serviciul ospatarilor, cât si consumul mâncarurilor pregatite[1].

Ř            Scaunele trebuie aranjate la distante potrivite: sa nu fie prea aproape pentru ca vecinii sa se jeneze reciproc în timpul mânuirii tacâmurilor si nici prea departate încât discutiile sa fie stânjenite.

Ř            Fata de masa clasica este alba sau cu desene discrete de aceeasi culoare (damasc). Înainte de a fi folosita, este indicat sa fie controlata daca este perfect curata si recent calcata, astfel încât pliurile sa nu împiedice aranjarea mesei. În cazul când sunt necesare mai multe fete de masa (ceea ce trebuie evitat în masura posibilului) se va observa ca suprapunerea lor sa se faca pe o linie cât mai putin perceptibila. Sub fata de masa se întinde, de obicei, un molton gros, care permite o mai buna fixare a tacâmurilor si, totodata, fereste masa de pete.

Ř            În ultimul timp, se folosesc în mod curent fete mici de masa, individuale, facute dintr-o pânza fina, de obicei cu broderie, din pai sau rafie în diferite culori. Fetele de masa individuale se folosesc numai când gazda dispune de o masa din lemn de calitate superioara si perfect lustruita.

Ř            servetelele se aranjeaza în diferite forme, pliate în forma dreptunghiulara sau triunghiulara, fie direct pe farfurie, fie la stânga acesteia. Cel mai practic este aranjarea lui în forma triunghiulara, cu vârful în sus, la stânga farfuriei, astfel încât sa mascheze feliile de pâine sau chifle.

Ř            Tacâmurile folosite la o masa oficiala trebuie sa fie de calitate buna, de preferinta din argint sau argintarie. Gazda are obligatia sa le controleze înaintea fiecarei mese, spre a se încredinta ca sunt curate si în buna stare. Nu este nimic mai neplacut decât ca, în timpul unei mese, vreunui invitat  sa-i cada, de exemplu, mânerul cutitului sau ca acesta sa nu taie. De regula, fiecare fel de mâncare se manânca cu tacâm separat. De aceea si tacâmurile se aranjeaza în ordinea servirii meniului, în jurul farfuriei. Iata, de exemplu, aranjamentul pentru un dineu:

-         la dreapta farfuriei: lingura de supa, cutitul de peste, cutitul de carne;

-         la stânga farfuriei: furculita de peste si cea de carne;

-         în fata paharelor: furculita, cutitul si lingurita de desert.

-         lamele cutitelor vor fi întotdeauna îndreptate spre farfurie.

Ř            ˇ        Paharele se aranjeaza în fata farfuriei, drept, oblic sau în semicerc, numarul lor depinzând de cel al bauturilor servite; fiecare fel de vin se bea dintr-un pahar separat. La un dineu, de exemplu, la care se vor servi doua feluri de vin si sampanie se vor pune patru pahare, cel mai mare fiind pentru apa. Daca aperitivul se serveste direct la masa, se pune în plus paharelul de tuica (sau alta bautura)care, de obicei, se umple înainte de asezarea oaspetilor la masa. Paharele de lichior sau coniac se pun pe masa odata cu cafeaua sau putin mai înainte.

Ř            ˇ        Masa se aranjeaza, de obicei, cu flori, pe mijloc, între cele doua rânduri de tacâmuri. Ornamentul cel mai practic consta într-un aranjament de diferite flori cu tijele taiate scurt, puse într-o vaza joasa, astfel încât oaspetii plasati fata în fata sa se poata vedea cu usurinta. Ca ornament mai pot servi fructierele pe care se aranjeaza fructe de sezon, bomboniere, precum si diferite bibelouri de calitate superioara. Buchete mai mari de flori se pot pune în vaze speciale pe mobilele din jur.

Ř            ˇ        Ca piese accesorii, la o masa mai pot fi aranjate: servicii pentru sare, piper, mustar sau alte diverse condimente, scrumiere etc. În cazul când la masa se serveste peste sau fructe care necesita folosirea degetelor pentru scoaterea oaselor, respectiv a sâmburilor, se obisnuieste ca în dreptul fiecarui invitat sa se puna câte un bol cu apa, în care oaspetii îsi vor putea clati degetele. În apa se pot pune petale de flori, felii de lamâie etc.

f) Meniul

Meniul va fi întocmit în functie de oaspeti si sezon, preocuparea de baza a gazdei trebuie s-o constituie calitatea mesei si felul în care este servita. Se vor evita mesele prea încarcate sau care presupun un consum exagerat de alcool.

La o masa (dejun, dineu) nu este indicat sa se serveasca, în afara desertului, mai mult de doua feluri, când sunt suficient de consistente sau trei, când se stabileste un meniu mai usor. În general, nu se serveste decât un singur fel de mâncare din carne. Numai la banchete se poate introduce si al doilea fel. Alegerea desertului se face în functie de restul meniului: un desert mai usor (salata de fructe, înghetata), daca celelalte feluri de mâncare au fost mai grele si un desert mai consistent (tort, placinta etc.) în caz contrar. Fructele pot fi servite ca desert (proaspete, compot, salata), fie dupa acesta, daca masa nu a fost prea încarcata.

Vinurile se aleg dupa componenta meniului. La o masa nu se vor servi mai mult de doua feluri de vin (alb, rosu) si un vin dulce, desert sau sampanie.

Cafeaua cu coniac (lichior etc) poate fi servita la masa sau într-un salon separat. Daca se serveste separat, dupa terminarea mesei, gazda-femeie se va ridica prima, invitând oaspetii în salonul respectiv.

Unele reguli de eticheta referitoare la actiunile protocolare enuntate

În cazul când seful unei institutii ofera o masa cu un numar mai mare de oaspeti, este bine ca cel putin unul dintre colaboratori sa fie invitat, pentru a-l ajuta la primire. Daca vestiarul este departe de salonul de primire, este bine ca acest colaborator sa întâmpine oaspetii la iesirea din vestiar, ajutându-i sa ia cunostinta de plasamentul la masa. Acesta se face pe o placa speciala, de obicei confectionata din piele sau material plastic, în care se introduc bucati mici de carton, pe care se scrie numele fiecarui invitat, aranjate în jurul unei piese, de forma mesei, montata în mijlocul placii;

Sosirea la masa cu punctualitate trebuie respectata cu strictete, pe de o parte având în vedere ca se pot servi unele mâncaruri fixe care se pregatesc "la minut", pe de alta parte, pentru a evita ca ceilalti invitati sa astepte pe cel întârziat. Pentru preîntâmpinarea unor asemenea situatii este recomandabil ca 15-30 minute de la ora indicata pe invitatie sa se serveasca drink-uri si mici aperitive, în picioare, prilej inclusiv pentru un prim contact între toti participantii la masa.

Ţinuta la o masa este cea indicata pe invitatie. În cazul când o asemenea precizare nu exista, în functie de anotimp si ora mesei, se va îmbraca un costum corespunzator, care poate fi de culoare mai deschisa la prânz si în orice caz de culoare închisa seara (gris-fer, bleu-marin etc). La orice masa, barbatii îmbraca însa camasa alba, cu pantofi si ciorapi asortati culorii costumului. Se va avea, de asemenea, grija ca între ciorapi si cravata sa nu fie un contrast izbitor. La o masa de prânz, femeile pot îmbraca o rochie simpla de zi, bine croita si potrivita vârstei - în privinta modelului si culorii. La o masa de seara (dineu) se va prefera o rochie de matase sau lâna, mai închisa, cu croiala simpla. Rochia de seara (de obicei mai lunga, dintr-un material închis si mai greu) nu se poarta decât atunci când barbatul este în smoking sau frac. Portul palariei la prânz este uzual, chiar la o rochie de strada. De asemenea, în special la o masa de seara, se obisnuieste sa se poarte manusi. Lungimea si culoarea acestora depind de croiala rochiei si de gustul personal.

Când ospatarul anunta ca masa este servita, gazda-barbat invita pe sotia oaspetelui principal si o conduce la locul ei. Gazda-femeie invita pe oaspetele de onoare sa între în sufragerie, dar ea trece dupa intrarea tuturor oaspetilor. La sfârsitul mesei, gazda-femeie se ridica si iese prima din sufragerie.

Înainte de invitarea la masa, gazda va avea grija sa recomande între ei pe oaspetii care nu se cunosc.

Servitul mesei începe întotdeauna cu oaspetii-femei, în ordinea de precadere a acestora si continua apoi cu barbatii, astfel încât gazda-sotie va fi servita ultima dintre femei, iar gazda-sot ultimul dintre barbati.

Se va controla cu grija îmbracamintea ospatarilor, ea trebuind sa fie curata si de aceeasi croiala. De asemenea, ospatarii vor fi instruiti cu privire la ordinea în care vor fi serviti oaspetii si la comportarea în timpul mesei (sa nu fie zgomotosi, sa nu serveasca sau sa circule în timpul toasturilor, decât daca este necesar sa umple paharele etc.).

Cei ce stau împreuna la aceeasi masa au obligatia de a discuta între ei. A proceda altfel înseamna o totala lipsa de politete. În cazul când doi oaspeti plasati unul lânga altul nu se cunosc, barbatul poate arata vecinei sale cartea lui de vizita, din dreptul tacâmului, spunând: "Numele meu, al dv.?" sau numai "numele meu", în timp ce se uita spre cartea de vizita a persoanei necunoscute.

Se poate fuma din momentul în care ospatarii servesc oaspetii cu tigari. În cazul când tigarile sunt pe masa, de obicei nu se fumeaza înainte de a se trece la ultimul fel de mâncare (carne) sau pâna când gazda nu face o invitatie în acest sens.

Oaspetele principal, care de obicei da semnalul de plecare, paraseste locuinta gazdei, în mod obisnuit, dupa 1/2-1 ora de la terminarea mesei. Bineînteles, în aceasta privinta nu exista o regula fixa, plecarea oaspetelui principal fiind în functie si de alte elemente ca: atmosfera existenta si natura discutiilor care se poarta, anumite interese personale sau angajamente ulterioare etc. În cazul când unii invitati au obligatii care nu le permit sa astepte plecarea invitatului principal, vor putea parasi locuinta, scuzându-se atât fata de acesta, cât si fata de gazda.

B. Organizarea cocktailurilor si receptiilor

Cocktail-urile si receptiile se organizeaza în diferite împrejurari ca: ziua nationala, prezenta în tara a unei delegatii straine etc. În general, cocktailurile se organizeaza în ocazii mai putin oficiale si au loc dupa-amiaza, la orele 17.00 sau 18.00. Receptiile au un caracter mai oficial, în cinstea unei delegatii de înalt nivel etc., ele având loc mai ales seara, în jurul orelor 19.00 sau 20.00. Pe invitatii se mentioneaza, de obicei, ocazia cu care se ofera cocktailul sau receptia respectiva. Oaspetii vor fi salutati, la sosire si plecare, de catre gazda si sotia sa si, eventual, de unul dintre colaboratori. O preocupare deosebita trebuie sa se acorde atentiei fata de oaspeti, urmarindu-se ca gazdele sa se întretina cu cât mai multi oaspeti si în special cu personalitatile mai marcante. Este recomandabil ca problemele pe care gazda are interesul sa le abordeze în ziua respectiva sa fie pregatite cu multa grija, indicându-se care anume dintre colaboratori va ridica una sau alta dintre ele si cui anume, astfel încât aceleiasi persoane sa nu i se ridice probleme similare de catre diferiti membri ai institutiei.

C. Ceaiuri si întâlniri prietenesti

Ceaiurile sunt actiuni protocolare organizate, fara o ocazie deosebita, cu scopul de a se crea o ambianta propice unor discutii amicale. Ceaiurile se organizeaza fie dimineata între orele 10.30-11.30 sau dupa-amiaza, începând cu orele 16.00 pâna la orele 18.00. La ceai se pot servi alune, fursecuri, bomboane de ciocolata, iar în încheiere diferite sucuri.


Document Info


Accesari: 915
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )