Dupa cum am precizat, prin
obiect al raportului juridic civil întelegemconduita
partilor, adicaactiunea la care este îndrituit subiectul-activ si cea de care este tinut subiectul pasiv.
Desi esteîn strînsa legatura obiectul si continutul raportului juridic civil nu se confunda
Suntem
în prezenta a doua elementeale raportului juridic civil.
-
In raporturile patrimoniale, conduita partilor se refera deseori la lucruri cu
care oamenii intraîn contact, numite si bunuri. Aceste bunuri
nu intraînsaîn structura raportului
juridic.
“Bunul” este luat în considerare ca obiect
derivat al raportului juridic civil (Beleiu).
Bunurile
In
legislatie nu gasim o definitie a “bunului”, desi sunt numeroase textele
care folosesc cuvântul“bun” ori cel de “lucru”.
Doctrina
defineste bunul ca fiind o
valoare economica ce
este utila
pentru satisfacerea nevoilor materiale sau spirituale ale omului şi care
este în acelaşi timp , susceptibilă de apropriere sub forma dreptului
patrimonial.
Corelatia dintre notiunile “bunuri”si patrimoniu
In
strânsa legatura cu notiunea de bun, este si aceea de patrimoniu.
Prin
patrimoniu se întelege totalitatea
drepturilor si
obligatiilor patrimoniale care
apartin unei persoane fizice
ori juridice.
Intre
bun si patrimoniu exista legatura de la parte la întreg.
Deci
bunul poate fi privit: 16416i824q
-
atât individual - ut singuli
-
cât si ca element activ al
patrimoniului.
Clasificarea
bunurilor
1.
In functie de natura lor si de calificarea data de lege, bunurile se împart în:
-
mobile (miscatoare)
-
imobile (nemiscatoare)
In
dreptul nostru civil, exista trei categorii de bunuri mobile, si trei categorii de
bunuri imobile.
a)
Categoriile de bunuri mobile:
-
mobile prin natura lor, prevazute în articolul 473 Codul civil “Sunt mobile prin natura
lor, corpurile care se pot transporta dela un loc la altul, atât cele care se misca de la sine precum sunt animalele
precum si cele care nu se pot stramuta din loc decât printr-o putere straina, precum lucrurile neânsufletite (Beleiu p.107)”.
-
mobile prin determinarealegii (prevazute de art.474 Codul
civil “Sunt mobile prin
determinarea legii obligatiile si actiunile care au ca obiect sume exigibile sau efecte
mobiliare, actiunile
sau interesele unor companii financiare”.
Sunt
mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viata asupra statului sau
asupra particularilor.
- mobile
prin anticipatie - ele nu-s prevazute de codul civil, ci de doctrina, si se admite ca sunt mobile prin
anticipatile acele bunuri care,
prin natura lor, sunt imobile,dar pe care partile unui act juridic le
considera mobile în considerareaa ceea ce vor deveni (ex.M.O.227/1997 - Ord.
G.69/97) precizeaza ca bunurile mobile prin
anticipatie sunt, bunuri care prin
natura sunt imobile, dar partile contractante le considera ca fiind mobile cum sunt
recolteleneculese, dar înstrainate prin act juridic,
cu anticipatie
(Beleiu p.107).
Categoriile
de bunuri imobilesunt:
1.imobile
prin natura lor (art.462, 464, 465 al.1 Cod civil) “Fondurile de pamânt si cladirile sunt imobile prin natura
lor”.
“Morile de vânt, sau de apa, asezate pe stâlpi sunt imobile prin
natura lor”.
“Recoltele care înca se tin de radacini si fructele de pe arbori, neculese
înca, sunt asemenea imobile”.
2. imobile
prin obiectul la care se aplica (art.417 Codul civil) “Sunt uzufructul
lucrurilor imobile, servitutile, actiunile care tind a revendica un imobil”.
3. imobile
prin destinatie sunt enumerate în art.468-470 din Codul civil:
Obiectul ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui
fond. Sunt imobile prin destinatie, când ele s-au pus de proprietar pentru serviciu si exploatarea fondului:
-
animale afectate de cultura;
-
instrumente aratoare;
-
porumbii din porumbare;
-
lapinii tinuti pe lânga casa;
-
stupii cu roi;
-
semintele date arendasilor;
-
pestele din iaz;
-
teascuri, căzi, alambicuri, vase;
-
paie si gunoaie.
Imobile
prin destinatie
sunt toate efectele mobiliare ce proprietarul a aşezat catre fond în perpetue (oglinzile într-un apartament,
statuile).
Importanta clasificarii (Belein) 109
-
regimul juridic al acestor bunuri este diferit
- în ce priveste efectele posesiei:
-
pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune (prescriptie achizitiva);
-
pentru mobile posesia de buna credinta valoreaza proprietate (art. 1909 Codul civil).
-în ce priveste drepturile reale
accesorii:
-
ipoteca are ca obiect un imobil
-
gajul priveste
un mobil
-în ce priveste dreptul international privat
-
imobilului i se aplica - legea tarii pe teritoriul careia este situat (lex rei sitae).
-
mobilului I se aplica
legea proprietarului bunului lex personalis care este : lex patrie (legea
cetăţeniei ) sau după caz , lex domicilii (legea domiciliului )
( PotrivitLegii 105/1992 -art.49-65)).
-în ce priveste competenta teritoriala
-
litigiul cu privire la un imobil se judeca de instantaîn raza careia se afla bunul;
-
litigiul cu privire la un mobil este competenta instanta domiciliului pârâtului (actor se quitur forum
rei);
- în ce priveste prescriptia extinctivă
- în ce priveste
regimul înstrainarii lor ( Legea 18/1991, Legea 54/1998, Ordonantele 27/1992 si
nr.15/1993).
2. Bunuri aflate în circuitul civil si bunuri scoase
din circuitul civil
Bunurile aflate
în circuitul civil sunt acele bunuri care pot fi dobândite si înstrainate
prin act juridic.
Aceste bunuri formeaza regula, iar legea trebuie sa prevada
exceptiile, în mod expres. Ca ex. art.963 Codul civil : “Numai lucrurile ce sunt în comert pot face obiectul unui
contract”.
Din aceasta
categorie fac parte:
- bunuri care pot circula liber, neângradit;
-
bunuri care pot fi dobândite, detinute ori înstrainate conditional (ex. arme de foc si munitii Legea 17/1996; produse si substante stupefiante Legea
73/69; deseuri
toxice Legea 137/1993 s.a.)
Bunurile
scoase din circuitul civil nu pot forma obiectul actului juridic civil: se
spune ca sunt inalienabile.
Ex. teritoriul
României (art.3(1) din Constitutie)
Ex.Legea 18/1991 republicata potrivit art.5 alin.2:
“Terenurile care fac parte din domeniul public inalienabile, insesizabile si
imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât daca, potrivit
legii, sunt dezafectate din domeniul public”.
Actele juridice încheiate cu încalcarea prevederilor
privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de
nulitate absoluta.
Importanta
clasificarii rezida tocmai pe planul valabilitatii actelor juridice
civile sub aspectul obiectului lor.
3.
Bunuri - determinate individual
(res certa)
-
determinate generic (res genera)
Bunurile
individual- determinate sunt acelea care potrivit naturii lor sau vointei exprimataîn actul juridic, se
individualizeaza
prin însusiri proprii, speciale. Individual
determinate sunt, prin excelenta, unicatele.
Determinate generic sunt acele bunuri care se
individualizeaza prin însusirile speciei ori categoriei din care fac parte. Individualizarea se face
prin cântarire, masurare, numarare etc.
Importanta juridica a clasificarii
-
momentul transmiterii dreptului real, în actele translative de drepturi reale;
-
daca obiectul este res certa,
dreptul real se transmite în momentul realizarii acordului de vointa, chiar daca nu s-a predat bunul;
-
daca obiectul este res
genera, dreptul real se transmite în momentul individualizarii ori predarii (în lipsa de stipulatie contrara).
-
suportarea riscului contractului
-
pentru res certa, daca piere fortuit înainte de predare, debitorul este liberat de obligatia predarii
-
pentru res genera, daca piere fortuit înainte de predare, debitorul nu este liberat de
obligatia de predare, deoarece
el trebuie sa
procure alte bunuri, potrivit regulii - genera non pereunt ( bunurile de gen nu pier )
- locul predarii
bunului
- bunul res certa trebuie predat în locul unde se gasea la data contractarii (art.1319 Codul
civil) (în lipsa de stipulatie contrara).
-
bunul de gen trebui e predat la domiciliu debitorului, pentru ca plata este cherabila, nu portabila (art.1104 Codul civil).
4. Bunuri
fungibile si nefungibile
Bunul fungibileste acel bun care, în
executarea unei obligatii, poate fi înlocuit cu altul, fara sa afecteze
valabilitatea platii.
Bunul nefungibil este acel bun care nu poate
fi înlocuit cu altul, în executarea unei obligatii, astfel ca, debitorul nu
este liberat decât prin predarea bunului datorat.
Ca regula:
- bunurile certe sunt nefungibile
- bunurile generice sunt fungibile
Caracterul fungibil ori nefungibil al unui bun este dat
atât de natura bunului, cât si de vointa partilor unui act juridic.
Importanta clasificarii - are semnificatia juridica
practica în valabilitatea platii.
5. Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile
Este consumptibil acel bun care nu poate fi folosit
fara ca prima lui întrebuintare sa nu implice consumarea substantei ori
înstrainarea lui.
Este neconsumptibil - bunul care poate fi folosit
repetat fara ca prin aceasta, sa fie necesara consumarea substantei ori
înstrainarea lui.
Bunuri consumptibile sunt: banii, combustibilii, alimentele etc
Bunuri
neconsumptibile sunt: constructii, terenuri, masini etc.
Importanta clasificarii rezidaîn materia contractului de
împrumut.
Obiectul
împrumutului de folosinta - se numeste comodat - si este reprezentat de un
bun neconsumptibil
Obiectul
împrumutului de consumatie se numeste mutum- si-l formeaza bunurile consumptibile.
6. Bunuri frugifere
si bunuri nefrugifere
Este frugifer bunul care poate produce
periodic, fara consumarea substantei sale, alte bunuri sau produse, numite
fructe.
Este nefrugifer bunul care nu are însusire de
a da nastere, periodic, la produse fara consumarea substantei sale.
Se disting trei categorii de fructe potrivit art.483 Codul civil.
Potrivit art.522
Codul civil:
- Fructele naturale sunt acelea ce pamântul
produce de la sine: productia si prăsila (sporul animalelor);
- Fructele industriale ale unui fond sunt
acelea care se dobândesc prin cultura.
Productele sunt foloase trase dintr-un bun cu
consumarea substantei sale, ex. piatra dintr-o carieră, nisipul dintr-o albie.
Fructele naturale si cele industriale se dobândesc prin culegere; pe când cele civile se dobândesc zi cu zi (prin
simpla scurgere a timpului).
Importanta clasificarii:
- în materie de uzufruct -
izufructuarul are dreptul doar la fructe, nu si la producte care se cuvin numai
proprietarului .
-
posesia de buna-credinta conduce numai la dobândirea proprietatii fructelor, nu si a productelor.
7. Bunuri
divizibilesi bunuri nedivizibile
Bunul
divizibileste acela care poate fi împartit, farasa-si schimbe, prin aceasta, destinatia sa economica.
Bunul
indivizibil este acela care nu poate fi împartit fara a nu-si schimba, prin aceasta destinatia sa economica.
Ex.:
o bucata de stofa poate fi împartita - fiind bun divizibil, pe când un autoturism este un
bun indivizibil.
Importanta clasificarii se gaseste în materie:
-
de partaj si
-
de obligatii
Bunul
indivizibil fie se atribuie unei singure parti,cu obligatia la o sulta catre cealalta, fie scos la vânzare prin licitatie.
Bunul
indivizibil, care formeaza obiectul unei obligatii cu mai multe subiecte
(pluralitate pasiva)
determina o indivizibilitate
naturala.
8. Bunuri
principale si bunuri accesorii
Bunul
principal este acela care poate fi folosit independent fara a servi la întrebuintarea altui bun.
Bunul
accesoriu este acela care este destinat sa serveasca la întrebuintarea unui alt bun, principal.
Ca
bunuri accesorii mentionam: cureaua pentru ceas,
antena pentru televizor, cutia pentru vioara.
Importanta clasificarii se regaseste în materia executarii obligatiilor civile : în cazul cînd se datoreaza un bun, debitorul
trebuie sa
predea atât
bunul principal, cât si pe cel accesoriu (în lipsa de stipulatie contrara) conform principiului
(accesorium sequitur principale).
9. Bunuri corporale
si bunuri necorporale
Este corporal acel bun care are o existenta
materiala, fiind usor perceptibil simturilor omului.
Este incorporal acel bun ce are o existenta
nemateriala ideala, abstracta, putând fi perceputa cu ochii mintii. Drepturile patrimoniale
sunt asemenea bunuri, facând exceptie dreptul de proprietate care în vorbirea obisnuita se confundă cu
bunul care formeaza
obiectul său.
Pe
lânga drepturile reale (altele
decât drepturile de
proprietate, se disting trei categorii de bunuri incorporale)
-
proprietatile incorporale (fondul
de comert, drepturile de
proprietate industriala, drepturile de autor);
-
titlurile de valoare ( valorile mobiliare, actiunile, obligatiunile);
- creantele.
Importanta clasificarii
- dobândirea proprietatii mobiliare ca efect al posesiei de
buna credinta opereaza doar pentru bunurile mobile corporale (art.1909 Codul
civil)
- dobândirea
proprietatii prin simpla traditie(remitere), opereaza pentru bunurile corporale nu
pentru cele incorporale.
-
titlurile de valoare, se transmit diferit dupa cum sunt:
-
la purtator- prin tradituine
-
nominative - prin cesiune
-
la ordin- prin gir sau andosare.
10.
Bunuri sesizabilesi bunuri insesizabile
Este
sesizabil bunul ce poate forma obiectul executarii silite a debitorului
(enumerarea facuta de art.409 Codul
proc.civ.).
Este
insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii.
Document Info
Accesari:
36
Apreciat:
Comenteaza documentul:
Nu esti inregistrat Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta