PROCEDURA INCEPERII URMARIRII PENALE

PROCEDURA ÎNCEPERII URMĂRIRII PENALE

Sectiunea I

 Începerea urmaririi penale

§1.Începerea urmaririi penale în cazul în care sunt întrunite conditiile prevazute de lege

1.Verificarea conditiilor

Începerea urmaririi penale presupune efectuarea tuturor actelor procesuale si procedurale necesare în vederea realizarii obiectului urmaririi, motiv pentru care majoritatea activitatilor se concentreaza în jurul strângerii si administrarii probelor referitoare la existenta infractiunii, la identificarea faptuitorului si la stabilirea raspunderii acestuia, astfel încât sa se poata decide daca este sau nu cazul sa fie trimis în judecata[1].

Pentru declansarea activitatii de urmarire penala, organele în drept trebuie sa fie sesizate despre savârsirea unei fapte penale prin sesizarile prevazute de dispozitiile art. 221, C. pr. pen. Organul de urmarire penala, primind sesizarea, are obligatia :

a)Sa verifice continutul sesizarii din care trebuie sa rezulte: daca s-a savârsit o fapta penala; identitatea faptuitorului (daca este cunoscuta) datele    din  care  reiese exactitatea sesizarii  (acte doveditoare).

b)Atunci când din continutul sesizarii nu se desprind suficiente date pentru începerea urmaririi penale, se trece la efectuarea actelor premergatoare, în acelasi scop stabilindu-se daca: fapta s-a savârsit în realitate si de catre cine; constituie o infractiune; nu exista vreunul din cazurile de împiedicare a începerii urmaririi penale, organul de urmarire procedând Ia începerea urmaririi penale.

2.Actul de dispozitie

Dupa verificarea si constatarea ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru începerea urmaririi penale organul de urmarire penala va dispune actul procesual care constituie actul de dispozitie pentru începerea u 919h77j rmaririi penale care se consemneaza într-un proces verbal deoarece: este un act constitutiv al procesului penal, prevazut de lege; reprezinta o manifestare de vointa a organului judiciar prin  care   se   declanseaza  activitatea  procesuala  în  vederea realizarii scopului acesteia.

Sunt cazuri urgente, care nu sufera amânare, în care dispozitia de începere a urmaririi penale poate fi data de un organ necompetent, lucrarile întocmite de acesta vor fi înaintate procurorului care exercita supravegherea activitatii, pentru a fl trimise organului de urmarire competent[2].

În cazul în care începerea urmaririi penale se face fara acte premergatoare, dispozitia se da în momentul în care se rezolva sesizarea. Atunci când este necesara efectuarea actelor premergatoare, începerea urmaririi se va dispune dupa efectuarea lor. Apropierea momentului sesizarii de cel al începerii urmaririi penale ar duce la operativitate si eficienta în activitatea organelor de urmarire penala.

3.Actul procedural în care se consemneaza dispozitia de începere a urmaririi penale

Dispozitia de începere a urmaririi penale, conform art. 228, C. pr, pen., se consemneaza într-o rezolutie, cu exceptia sesizarii din oficiu pentru care actul procedural care marcheaza începerea procesului penal este procesul verbal încheiat se catre organul de urmarire penala. Atunci când organul de urmarire penala se sesizeaza din oficiu, acesta are obligatia sa efectueze doua procese verbale dupa întocmirea actelor premergatoare de constatare a efectuarii actelor premergatoare si de începere a urmaririi penale. Rezolutia este un act simplu deoarece se refera la fapta si persoana indicata prin sesizare. Daca în sesizare sunt descrise corect fapta, faptuitorul, încadrarea juridica, rezolutia poate fi : "în temeiul art. 228, C. pr. pen., dispune începerea urmaririi penale pentru infractiunea si faptuitorul indicat în sesizare"[3].

Începerea urmaririi penale poate fi dispusa prin proces verbal sau chiar prin ordonanta atât în caz de plângere cât si de denunt atunci când procurorul, solutionând un conflict de competenta, stabileste competenta prin ordonanta, începând si urmarirea penala prin acelasi act. Procesul verbal si ordonanta sunt acte procedurale mai complexe decât rezolutia deoarece cuprind mai multe date si chiar o motivare. Procesul verbal de constatare, prevazut în art. 90, C. pr. pen., constituie mijloc de proba, iar procesul verbal de începere a urmaririi penale, prevazut de art. 228, alin. 3, C. pr. pen., constituie materializarea dispozitiei de începere a urmaririi penale. Primul constata existenta unei stari de fapt, cel de-al doilea doar existenta unor date despre savârsirea unei fapte penale, urmând a se confirma sau infirma cu ocazia cercetarilor daca fapta s-a savârsit sau nu.

Încadrarea juridica a faptei trebuie consemnata în procesul verbal de începere a urmaririi penale, fiind o îndatorire de baza a organului de urmarire penala, deoarece de ea depind o serie de consecinte juridice importante cum ar fi: competenta, posibilitatea de a efectua urmarire penala din oficiu pe baza autorizatiei sau a plângerii prealabile, posibilitatea luarii unor masuri preventive împotriva învinuitului etc.

Pentru organul de urmarire penala este importanta cunoasterea calitatii persoanei, deoarece de multe ori aceasta determina posibilitatea începerii sau continuarii urmaririi penale de catre alte organe.

Procurorul, conform atributiei de supraveghere a urmaririi penale, trebuie sa aiba posibilitatea sa verifice actele care stau la baza începerii urmaririi penale pentru a putea da îndrumarile legale.

În cazul în care, din cuprinsul actelor de sesizare, se constata vreun caz de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale, organul de cercetare penala înainteaza procurorului acte încheiate însotite de un referat, cu propunerea de a nu începe urmarirea penala, dispunând acest lucru prin rezolutie. Atunci când constata ca nu a existat sau ca a disparut împrejurarea pe care se întemeiaza dispozitia de neâncepere a urmaririi penale, procurorul infirma motivat aceasta dispozitie restituind actele organului de cercetare si dispunând începerea urmaririi penale[4].

4.Începerea urmaririi penale în cazul prevazut de art. 10. lit.b. C. pr. pen. si propunerea de scoatere de sub urmarire în cazul prevazut

Conform art. 228, C. pr. pen., se arata, ca în prevederile art. 10, lit. b, C. pr. pen., ca este obligatorie începerea urmaririi penale. Art. 18, C. pen., prevede si începerea urmaririi penale pentru a se aplica învinuitului în cadrul procesului penal o sanctiune cu caracter administrativ.

Organul de urmarire penala trebuie sa aprecieze gradul de pericol social al faptei penale respective fundamentat si rezultat din ansamblul probelor administrative în cauza, fapt ce determina si începerea urmaririi penale.

Organul de urmarire penala, atunci când constata din actele premergatoare efectuate ca se impune aplicare acestui caz de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale, are obligatia ca, înainte de a face propunerea de scoatere de sub urmarire penala, sa înceapa urmarirea penala[5].

Atunci când procurorul gaseste întemeiata propunerea organului de urmarire penala, conform prevederilor art 11, pct. 1, lit. b, art. 10, lit. b si art. 249, dispune în cauza, pe cale de ordonanta, scoaterea de sub urmarire penala. Dând o asemenea dispozitie, conform art. 18, C. pr. pen, procurorul va dispune una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute în art. 92. C. pen.

Ordonanta trebuie sa cuprinda, potrivit dispozitiilor art. 224, C. pr. pen., pe lânga mentiunile aratate în art. 203, C. pr. pen., datele privind persoana la care se refera scoaterea de sub urmarire penala, cât sl temeiurile de fapt si de drept pe baza carora se dispune solutia respectiva.

În cazul în care procurorul constata din examinarile actelor dosarului ca nu este posibil sa se dispuna scoaterea de sub urmarire penala atunci când a dispus-o doar partial, conform prevederilor art. 248. C. pr. pen., el restituie dosarul organului de cercetare penala cu dispozitia de a continua cercetarea (art. 229, alin. 2, C. pr. pen.). Daca organul de cercetare penala are de facut obiectii, acesta poate sesiza pe primul procuror sau, atunci când dispozitiile sunt date de catre acesta, pe procurorul ierarhic superior, fara a întrerupe executarea lor.

Potrivit prevederilor art. 275, C. pr. pen., învinuitul poate face plângere împotriva scoaterii de sub urmarirea penala dispusa de catre procuror, daca prin aceasta sa adus o vatamare a intereselor sale legitime, ceea ce ar atrage consecinte juridice favorabile[6].

§2.Neînceperea urmaririi penale atunci când nu sunt întrunite conditiile prevazute de lege

1.Propunerea   organelor   de   cercetare   de   a   nu   începe urmarirea penala

Atunci când organul de urmarire penala primeste sesizarea are obligatia sa verifice si sa constate, dupa caz, din sesizare sau din actele premergatoare, daca din cuprinsul lor nu se degaja vreun caz de împiedicare a începerii urmaririi penale. Propunerea organului de urmarire penala este o parere (dispozitie) bazata pe constatarile privind existenta vreunui caz de împiedicare a începerii urmaririi penale.

Propunerea rezultata din art. 228, alin. 4, C. pr. pen., se refera numai la cazurile în care s-au efectuat actele premergatoare dupa primirea plângerii sau denuntului, nu si la sesizarea din oficiu. Aceasta propunere, prevazuta dar neexprimata în mod expres în Codul de procedura penala, poate fi consemnata si materializata într-o adresa, referat sau orice alt act asemanator care trebuie sa cuprinda în mod legal temeiul pe care se fundamenteaza propunerea.

Atunci când se constata împiedicarea începerii urmaririi penale, propunerea trebuie facuta de organul de urmarire penala de îndata. Orice tergiversare ar duce la încalcarea principiului celeritatii justitiei (aplicabil si fazei de urmarire penala)[7].

2.Actul   de   dispozitie   al   procurorului   de   a   nu   începe urmarirea penala

Când procurorul nu este de acord cu începerea urmaririi penale, el o confirma prin rezolutie motivata datorita constatarii lipsei de temei sau de stingere a actiunii penale care va trebui sa cuprinda, pe lânga  mentiunile  aratate  în  art.   203,C.pr.pen.,date   privind faptuitorul si fapta ia care se refera sesizarea sau procesul verbal[8].

Rezolutia are caracterul unui act de dispozitie propriu procurorului sau numai de confirmare a solutiei dispusa de catre organul de cercetare penala. în cazul în care procurorul constata netemeinicia propunerii organului de cercetare, îi restituie cauza pentru a începe urmarirea penala.

Procurorul este singurul în drept sa hotarasca asupra neânceperii urmaririi penale, având dreptul de decizie cu privire la urmarirea penala. Actele procurorului sunt acte de dispozitie care pot fî infirmate de procurorul ierarhic superior atunci când intervine vreun caz din cele prevazute de art. 11, C. pr. pen., clasarea, scoaterea de sub urmarire penala cât si neânceperea urmaririi penale.

Atunci când procurorul este de acord cu propunerea de a nu se începe urmarirea penala si se dispune aceasta solutie, va înstiinta persoana care a facut sesizarea.

În art. 228, alin. 5, C. pr. pen,, se prevede ca procurorul, atunci când constata ca nu sunt întrunite conditiile de a se dispune neânceperea urmaririi penale, va restitui actele organului de cercetare penala pentru începerea urmaririi penale. Când procurorul nu este de acord cu propunerea de a nu se începe urmarirea penala, poate dispune:

-continuarea verificarilor prin acte premergatoare pentru a

-se constata daca într-adevar exista cazul de împiedicare invocat; restituie dosarul cu intentia de a se începe urmarirea penala;

-începe urmarirea penala si va dispune continuarea ei.

Conform art. 216, C. pr. pen., se prevede ca procurorul sa. ia masuri, sa dea dispozitii în scris si motivate. Se procedeaza astfel pentru ca organul de urmarire penala sa fie avizat de încalcarea prevederilor legale si sa fie îndrumat asupra masurilor ce urmeaza sa le ia în viitor pentru solutionarea cauzei.

Sectiunea a II-a

Cazuri speciale

§1.Dispozitii de începere sau nu a urmaririi penale

1.Începerea   urmaririi   penale   pentru   fapte   si   persoane.

Propunerea de a începe urmarirea penala pentru alte fapte si persoane în caz de indivizibilitate si conexitate

În aplicarea prevederilor legale privind indivizibilitatea si conexitatea este posibil ca pentru unele fapte sau persoane reclamante sa se impuna începerea urmaririi penale, iar pentru altele pentru care a intervenit un caz de împiedicare a acestei masuri sa se propuna neânceperea urmaririi penale, situatii care nu sunt prohibite de nici o prevedere a Codului de procedura penala[9].

2.Actul   procedural   în   cazul   începerii   sau   neînceperii urmaririi penale pentru infractiuni conexe sau indivizibile

Începerea urmaririi penale se va dispune prin rezolutie, proces verbal, iar pentru celelalte fapte si persoane propunerea de neâncepere a urmaririi penale se materializeaza într-un referat sau adresa[10].

Începerea urmaririi penale cu privire la o singura fapta penala va permite organului de cercetare sa efectueze cercetarea si pentru celelalte fapte cuprinse în aceeasi sesizare.

§2.Dispozitii speciale

1.Începerea urmaririi penale în cazul descoperirii de noi infractiuni în cursul judecatii

Sesizarile adresate organelor de urmarire penala sunt principale atunci când organul de urmarire penala a fost sesizat pentru prima data si secundare atunci când cauza revine la organul de urmarire penala ca urmare a retrimiterii dosarului de catre alte organe de urmarire sau de instanta.

Începerea urmaririi penale în cazul infractiunilor de audienta este un mod de sesizare secundar. Conform dispozitiilor art. 229, alin. 1, C. pr. pen., daca în cursul sedintei de judecata se comite o infractiune, constatarea acesteia se face de catre presedintele completului de judecata, iar dupa identificarea faptuitorului, se încheie un proces verbal care se trimite procurorului în vederea efectuarii urmaririi penale[11].

Din textul de lege prezentat rezulta ca fapta penala trebuie sa fie comisa în fata completului de judecata, dar nu se stipuleaza în mod expres calitatea subiectului, el putând fi participant în proces sau orice alta persoana care asista la sedinta de judecata.

Nu se face referire nici la natura infractiunilor care se comit în fata completului de judecata, fiind posibil sa se savârseasca orice fapta penala, indiferent daca lezeaza sau nu autoritatea membrilor completului de judecata. De exemplu, ultrajul (art. 299, C. pen.), marturia mincinoasa (art. 260, C. pen.) etc.

Procesul verbal, dupa completare, va fi trimis procurorului care, la rândul lui, îl va retrimite în vederea efectuarii urmaririi penale organului competent de cercetare. Procesul verbal de constatare a infractiunii de audienta este, în principiu, un act de sesizare. în unele cazuri constituie si un act pentru începerea urmaririi penale.

2.Extinderea procesului penal

Atunci când se descopera noi acte materiale care apartin aceleiasi infractiuni, judecarea lor se poate face dupa extinderea actiunii penale de catre instanta, iar în cazul descoperirii de noi fapte sau de noi persoane vinovate de savârsirea infractiunii cu care a fost sesizata, judecarea are loc dupa extinderea procesului penal, iar atunci când procurorul participa la proces, judecata are loc dupa punerea în miscare a actiunii penale de catre aceasta[12].

Extinderea procesului penal se face în cazul în care apar fapte noi în sarcina inculpatului si date cu privire la participarea unor persoane la savârsirea infractiunii, împrejurari care pot duce la schimbarea încadrarii juridice a faptei pentru care sa pus în miscare actiunea penala (art. 334, C. pr. pen.).

Extinderea actiunii penale pentru noi acte materiale care apartin infractiunii consta în savârsirea de catre inculpat a unor infractiuni continuate, complexe din obisnuinta sau continue care nu au fost retinute în actul de sesizare. Extinderea se face de catre instanta, prin încheiere, dupa care se poate proceda la judecarea noilor acte materiale fara a mai fi necesara o sesizare din partea procurorului, materializata printr-un act de inculpare sau de trimitere în judecata[13].

Dreptul de trimitere în judecata apartine procurorului. Instanta nu este autorizata sa se autosesizeze decât în cazurile prevazute de lege. în ipoteza în care prin concluziile de învinuire inculpatul a fost trimis în judecata pentru o anumita fapta prevazuta de legea penala, iar procurorul prezent la dezbatere nu a cerut extinderea procesului penal si în ce priveste alte fapte, instanta nu poate judeca pe inculpat decât pentru fapta pentru care a fost trimis în judecata[14]. Când fapta noua nu este în legatura cu cea care se judeca, în acest caz, daca procurorul participa la judecata, se poate sesiza din oficiu si dispune începerea urmaririi penale, sau sesizeaza organul de cercetare penala în vederea începerii urmaririi penale[15].

Fapta descoperita are legatura cu cea care se judeca, în acest caz procurorul poate cere extinderea procesului penal si pentru aceasta fapta, fiind necesar acordul instantei[16].

Când procurorul nu participa la judecata, extinderea procesului penal se face din oficiu, de catre instanta, act care tine loc si de punere în miscare a actiunii penale. în vederea completarii urmaririi penale, instanta restituie cauza la procuror pentru efectuarea urmaririi penale[17].

Atunci când, în cursul judecatii, se descopera date cu privire la participarea unei alte persoane la savârsirea faptei penale pusa în sarcina inculpatului, date cu privire la savârsirea unei alte infractiuni de catre o alta persoana, dar în legatura cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal si cu privire la acea persoana[18].

În cazul în care instanta nu este de acord cu extinderea procesului penal, poate respinge aceasta cerere, procurorul trebuind sa se sesizeze din oficiu

pentru începerea urmaririi penale; iar atunci când instanta este de acord cu propunerea procurorului poate dispune extinderea procesului penal fata de noua persoana, ceea ce denota ca sa pornit procesul penal si fata de acea persoana[19].

3.Suspendarea urmaririi penale

Urmarirea penala se desfasoara în principiu cu participarea învinuitului sau inculpatului. Prezenta acestuia la efectuarea urniaririi penale este necesara pentru buna desfasurare a cauzei penale si pentru asigurarea realizarii complexe a dreptului de aparare.

Institutia suspendarii urmaririi penale se bazeaza, pe împrejurari neimputabile inculpatului de a lua parte la proces, fapt ce a determinat întreruperea procesului penal. Conform art. 239, C. pr. pen., urmarirea penala se suspenda când învinuitul sau inculpatul sufera de o boala grava care îl împiedica sa ia parte la procesul penal[20].

a)Boala învinuitului sau inculpatului urmeaza a se stabili pe cale de expertiza medicala, nefiind suficiente constatarile organului de urmarire sau adeverintele medicale invocate de cel în cauza;

b)Boala sa fie grava, având în vedere numarul mare si diferentiat al maladiilor si al gradului lor de gravitate;

c)În cazul bolii psihice urmeaza a se constata eventuala stare de iresponsabilitate a faptuitorului[21].

d)Când sunt mai multi învinuiti sau inculpati si unul sufera de o boala grava,  iar disjungerea cauzei este posibila,  suspendarea în raport de toti împricinatii este gresita;

Organului de cercetare în perioada suspendarii îi revin urmatoarele obligatii:

-sa continue efectuarea actelor de urmarire a caror îndeplinire nu este împiedicata de boala celui în cauza;

-sa se intereseze periodic daca mai subzista boala care a determinat suspendarea, ca în cazul însanatosirii învinuitului sau inculpatului, sa se poata relua urmarirea penala.

Atunci când se constata ca a încetat cauza care a determinat suspendarea urmaririi penale, organul de cercetare penala înainteaza dosarul procurorului cu propunerea de a se relua urmarirea penala. Procurorul va dispune prin ordonanta reluarea urmaririi penale, dupa care va trimite dosarul organului de cercetare pentru continuarea cercetarii penale[22].

§4.Urmarirea, militarilor

Infractiunile savârsite de militari se pot împarti în :

a)nfractiuni la care  urmarirea începe  numai la  sesizarea comandantului prevazute în art :331-336; art.348, art.353 si art 354 C. pen;

b)lte infractiuni, iar în acest caz nu este necesara sesizarea comandantului, organul de urmarire procedând la începerea urmaririi penale potrivit regulilor obisnuite, având obligatia de a informa pe comandant de îndata ce a început urmarirea.

Art. 226, aUn. 3, C.pr. pen., se refera la îndeplinirea a doua activitati procesuale în cauzele penale cu referinta la infractiuni savârsite de militari în exercitiul atributiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul[23].

Începerea urmaririi penale este conditionata de sesizarea comandantului militar pentru infractiunile care au legatura cu ordinea si disciplina militara. Sesizarea comandantului militar nu se poate retrage pentru a determina încetarea urmaririi sau procesului penal[24].

CONCLUZII

Urmarirea penala constituie prima faza a procesului penal si, practic, în multe cauze, desfasurarea ei duce la concluzia necesitatii trimiterii inculpatului în judecata în vederea tragerii lui la raspundere penala si punerea în executare a hotarârii judecatoresti. Organele de urmarire penala actioneaza în mod permanent si operativ, pe urmele infractiunilor si al infractorilor, intervenind cu cea mai mare eficienta pentru descoperirea si prinderea acestora, pentru strângerea probelor care sa le dovedeasca vinovatia.

Urmarirea penala reprezinta o activitate necesara si sub aspectul ocrotirii celor nevinovati împotriva unei constrângeri nejustificate, aflarea adevarului cu privire la fapta si faptuitor ca sarcina a organelor de urmarile penala, împiedicarea tragerii la raspundere a celor nevinovati, asigurarea respectarii drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Conform art. 228, C. pr. pen., organul de urmarire penala, sesizat prin plângere, denunt sau din oficiu, este obligat sa înceapa efectuarea urmaririi penale daca a constatat ca s-a savârsit o infractiune si nu exista vreo cauza de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale.

Actele prin care se strâng probele necesare lamuririi cauzei sunt actele de cercetare ce constau în procedee probatorii : ascultarea partilor si a martorilor, confruntarea lor; ridicarea de obiecte si înscrisuri si efectuarea de cercetari la fata locului, de reconstituiri, perchezitii; efectuarea de constatari tehnico-stiintifice si medico-legale, precum si de expertize. Actele prin care se pune în miscare actiunea penala sunt acte de urmarire penala.

Procurorul supravegheaza ca urmarirea penala sa fie efectuata complet, temeinic si operativ, ca actele de urmarire sa fie efectuate conform dispozitiilor legale, sa fie luate toate masurile necesare pentru prevenirea savârsirii de noi infractiuni.

Efectuarea urmaririi penale cuprinde întreaga activitate desfasurata de organele de cercetare penala sl de procuror încadrata între actul de începere a urmaririi penale si actul prin care aceasta este finalizata, anume emiterea rechizitoriului sau a ordonantei de scoatere de sub urmarire ori încetarea urmaririi penale.

Pentru a se dispune începerea urmaririi penale se cere îndeplinirea a doua conditii :

-o conditie pozitiva în sensul existentei unei sesizari despre savârsirea unei infractiuni, provenita printr-unul din modurile de sesizare prevazute de lege ( generale: plângerea, denuntul, sesizarile persoanelor cu functii de conducere ce pot fi înlocuite cu sesizari din oficiu; speciale: plângerea prealabila, sesizarea si autorizarea organului prevazut de lege, exprimarea dorintei guvernului strain).

-o conditie negativa în sensul existentei vreunui caz de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevazuta de art. 10, C. pr. pen.

Verificarea seriozitatii unei plângeri, denunt, sesizari din partea conducerii unei unitati ori a informatiilor primite pe orice cale de catre organul de urmarire penala se poate face prin investigatii proprii sau ale altor organe competente. Dispozitia de începere a urmaririi penale se exprima în scris, printr-o rezolutie sau printr-un proces verbal (când s-a sesizat din oficiu).

Cercetarea penala are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunii pentru care s-a început urmarirea penala, identificarea faptuitorului si stabilirea raspunderii acestuia pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea în judecata. Primind dosarul de cercetare penala care cuprinde si referatul cu propuneri ale organului de cercetare, procurorul este obligat ca în termen de cel mult 15 zile sa procedeze la verificarea lucrarilor de urmarire penala si sa se pronunte asupra lor. Procurorul restituie cauza în vederea refacerii urmaririi penale atunci când a fost efectuata cu încalcarea legii de procedura, actele nelegale urmând a fi refacute în conditiile legii.

Procurorul, atunci când constata ca în cauza nu exista învinuit, dar exista unul din cazurile prevazute de art. 10, C. pr. pen. ori vreun caz de nepedepsire, dispune clasarea cauzei (art. 11, pct. 1, lit. a, C. pr. pen.). Când exista învinuit sau inculpat în cauza, procurorul dispune scoaterea de sub urmarire penala în cazul în care constata existenta unui caz prevazut de art. 10, lit. f-j, C. pr. pen. ori a unui caz de nepedepsire, procurorul dispune încetarea urmaririi penale prin rezolutie motivata (când nu s-a pus în miscare actiunea penala) si prin ordonanta (când exista inculpat în cauza).

Dupa ce s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala sau încetarea urmaririi, se poate constata ca nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestor masuri sau a disparut împrejurarea pe care se întemeia solutia data de catre procuror. Redeschiderea urmaririi penale se dispune de catre procuror prin ordonanta, dupa care se trimite cauza organului de cercetare care va relua cercetarea de la stadiul în care se afla în momentul scoaterii de sub urmarire sau a încetarii urmaririi.

Solutia cea mai des întâlnita în practica de urmarire penala este trimiterea în judecata a inculpatului. Actul de trimitere în judecata este rechizitoriul în care se consemneaza actele de dispozitie ale procurorului.

Rechizitoriul, împreuna cu dosarul, se înainteaza instantei de judecata printr-o adresa semnata de catre seful parchetului. Prin trimiterea dosarului la organul de judecata înceteaza orice lucrare de urmarire penala în cauza data.

BIBLIOGRAFIE

1.     Antoniu, Teofil, Natura  juridica  si functia actelor premergatoare în reglementarea procesual- penala, în R.R.D. nr. 12/1970, p. 37.

2.     Antoniu,Teofil, Solutionarea cauzei prin clasare în R.R.D.nr.7/1973, p. 95

3.     Basarab, Matei, Drept procesual penal, Univ. Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1973.

4.     Boroi, Alexandru, Nistoreanu Gheorghe, Drept penal si drept procesual penal. Curs selectiv pentru licenta, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005

5.     Ciopraga, Aurel, Criminalistica. Tactica., Iasi, 1986.

6.     Dongoroz, Vintila s.a., Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala român. Partea generala, vol. I, Ed. Academiei, Bucuresti, 1975.

7.     Dongoroz, Vintila s.a., Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala româna, vol. II, III, Bucuresti, 1977.

8.     Dongoroz,Vintila,Curs de procedura penala, editia a II-a, Bucuresti,1942.

9.     Dumbrava, Vladimir, Sanctiunea nulitatii si efectele acesteia cu privire la unele acte de urmarire penala, în R.R.D. nr. 7/1969, p. 79.

10. Gorganeanu, I. Consideratii  privind   actele   premergatoare efectuate de organele de urmarire penala, în R.R.D. nr. 1/1976, p. 31.

11. Hecht, Valdemar Legaturi si deosebiri între unele institutii de drept procesual penal  în  cadrul  urmaririi penale, în R.R.D. nr. 8/1973, p.104.

12. Ionaseanu, E.V., Procedura   începerii   urmaririi   penale,   ed. Militara, Bucuresti, 1979.

13. Ionescu,Nicolae, Sesizarea organelor judiciare, ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985.

14. Kahane, Siegfried, Drept  procesual  penal, ed. Didactica   si Pedagogica, Bucuresti, 1963.

15. Kahane, Siegfried, Actele    de    sesizare  care conditioneaza începerea  urmaririi penale,  în  R.RD.   nr.4/1973, p. 117-119.

16. Navrot, S., Unele probleme de drept procesual penal referitoare la  situatia   în  care   urmarirea penala se face în mod obligatoriu de catre procuror, în  R.R.D. nr. 1/1973, p. 155.

17. Neagu, Emil, Drept   procesual   penal,   ed.  Academiei, Bucuresti, 1988.

18. Neagu, Ion, Drept procesual penal, Editura Euro-Trading, Bucuresti, 1997
19. NISTOREANU, Gh., APETREI, M., NAE, L., "Asistenta juridica în procesul penal", Editura Ministerului de Interne, 1993
20. NISTOREANU, Gh., APETREI, M., NAE, L., TULBURE, A.S., "Manual de drept procesual penal", Editura Europa Nova, Bucuresti, 1999
21. Pop, Ion, Consideratii în legatura  cu  actele premergatoare efectuate de procuror în cursul urmaririi penale, în R.R.D. nr. 7/1981, p. 24.
22. Ramureanu, V., Sesizarea   organelor  judiciare în reglementarea   noului   Cod   de   procedura penala, în  R.R.D. nr. 3/1969, p. 26.
23. Scarloiu, Grigore, Pornirea procesului  penal  si actele premergatoare   efectuate   de   organele   de urmarire penala,  în J.N. nr. 10/1966, p. 85.
24. Tanoviceanu,I., Tratat de drept si procedura penala, vol.IV, Tip. Curierul Judiciar, Bucuresti 1924-1927.
25. Theodoru, Gr., Drept procesual penal, Univ. Al. I. Cuza Iasi,1971.
26. Theodoru, Gr. Moldovan, Lucia, Drept  procesual  penal   ed.   Didactica   si Pedagogica, Bucuresti, 1979.
27. Theodoru, Gr. Plaesu, Tudor, Drept procesual penal, vol. II, Univ. Al. I. Cuza Iasi, 1987.
28. Volonclu, Nicolae, Drept procesual penal, Univ. Bucuresti, 1987.
29. Volonciu, Nicolae, Tratat de procedura penala. Partea generala. Bucuresti, 1993.
30. Volonciu, Nicolae, Tratat de procedura penala. Partea speciala, Bucuresti, 1994.
31.  Codul de procedura penala.