Fisiere de comenzi Unix

Fisiere de comenzi Unix

• 5.1 Generalitati despre programarea shell
• 5.2 Afisarea datelor. Comentarii
• 5.3 Variabile
• 5.4 Citirea datelor. Comanda read
• 5.5 Verificarea unei conditii. Comanda test
• 5.6 Instructiunea if
• 5.7 Instructiunea case
• 5.8 Instructiunea for
• 5.9 Instructiunea while
• 5.10 Instructiunea until
• 5.11 Crearea meniurilor simple. Instructiunea select
• 5.12 Alte comenzi si chestii interesante
• 5.13 Exemple de scripturi

5.1 Generalitati despre programarea shell

Interpretorul de comenzi al sistemului de operare Unix furnizeaza, pe langa posibilitatea de executare a comenzilor, un set de instructiuni care permite scrierea de programe asemanatoare celor scrise in limbaje de programare de nivel inalt. Fireste, posibilitatile acestui limbaj sunt mult mai slabe decat cele ale unui limbaj ca C ori Pascal, dar exista aplicatii in care efortul de programare este mult redus. Pe linga comenzile "obisnuite", care apar in orice sistem de operare, Unix furnizeaza si o multime de utilitare, mai ales pentru fisiere text. Limbajul Shell este puternic si eficient pentru:

• Aplicatii a caror rezolvare implica mai multe operatii realizabile prin comenzi Shell;
• Aplicatii care manipuleaza date sub forma fisierelor text sau a liniilor de text;
• Aplicatii care cer consultarea directoarelor si parcurgerea sistemului de fisiere;

Nu in ultimul rand, atunci cand facem operatii periodice care implica folosirea comenzilor Shell, putem sa ne automatizam munca prin crearea unui fisier de comenzi.
Vom numi fisier de comenzi orice secventa de comenzi memorata intr-un fisier disc. Prin program Shell sau script vom intelege un fisier ce contine, pe linga comenzi, structuri de control al executiei (instructiuni repetitive si de decizie) si variabile. Acest capitol prezinta cele mai importante concepte in programarea scripturilor sub Bourne Again Shell (BASH) , cel mai raspindit in sistemul Linux. Pentru a programa sub alt shell, trebuie consultate documentatiile corespunzatoare, pentru a vedea care sunt diferentele.

Obiectele ce compun un script sunt:

• Comenzi Linux;
• Variabile:
1. Variabile definite de utilizator;
2. Variabile predefinite (sistem);
3. Variabile speciale;
• Instructiuni de citire/scriere:
1. read pentru citirea datelor;
2. echo pentru afisarea datelor si mesajelor;
• Instructiuni de decizie:
1. if -instructiune de decizie simpla;
2. case-instructiunea de decizie multipla;
3. select-instructiune pentru crearea de meniuri simple;
• Instructiuni iterative:
1. for
2. while
3. until
• Instructiuni de salt:
1. break-iesire fortata dintr-un ciclu
2. continue-forteaza continuarea unui ciclu pentru urmatoarea valoare a contorului

Dupa cum ati observat, nu exista o instructiune de salt neconditionat (goto), programele capatand astfel lizibilitate. Introducerea instructiunilor repetitive permite scrierea de programe structurate, spre deosebire de "limbajul" batch din sistemul de operare MSDOS.

Un script poate primi in linia de comanda argumente. De asemenea, se pot apela, din interiorul unui script, alte scripturi.

Scripturile pot fi scrise cu ajutorul unui editor de texte ca vi, ed, emacs. Apoi se stabileste dreptul de executie a fisierului, numele sau putand fi folosit ca o comanda obisnuita. Shell-ul va executa fisierul comanda cu comanda.
Un exemplu de fisier de comenzi simplu este urmatorul:

        pwd

        ls -l

        finger

EXERCITIU: Ce efect are executarea acestui fisier de comenzi ?

5.2 Afisarea datelor. 747d33h Comentarii

Introducerea de comentarii

De cele mai multe ori, la inceputul programului, trebuie sa precizam care este efectul acestuia, pentru ca nu este intotdeauna evident acest lucru (s-ar putea ca pe unii utilizatori sa nu-i intereseze cum lucreaza scriptul ci doar ce face acesta). La inceputul programului trebuie precizat sub ce interpretor a fost scris. De exemplu, comanda speciala #!/bin/sh indica faptul ca instructiunile care urmeaza trebuie interpretate de Bourne Shell.
O linie de comentariu incepe intotdeauna cu semnul # si nu este interpretata de shell.

Proceduri de citire/scriere

Afisarea informatiilor se face cu ajutorul comenzii echo a carei sintaxa este:
echo [optiuni] [parametri]
Comada echo trimite parametrii pe canalul de iesire standard. Principalele caractere speciale ale comenzii sunt:

Caracter special	Efect
\a	Alarma sonora
\n	Salt la linie noua
\b	Intoarcere
\t	Marcheaza un paragraf (TAB)
\\	Afisarea unui backslash

Pentru a se tine cont de caracterele speciale ce apar in sirurile de caractere date ca argumente, trebuie folosita optiunea -e, de exemplu:
echo -e "Luni\nMarti", afiseaza:

        Luni

        Marti

Afisarea valorii unei variabile se realizeaza prin folosirea caracterului $ inaintea numelui variabilei.
echo $s, afiseaza valoarea variabilei s.

5.3 Variabile

Variabile definite de utilizator

Numele variabilelor definite de utilizator trebuie sa respecte urmatoarele reguli:

• Un nume de variabila poate contine litere mari si mici, cifre si caracterul "_";
• Un identificator nu poate incepe cu o cifra (evitati folosirea ca prim caracter a caracterului "_");
• Lungimea identificatorului nu este, teoretic, limitata;
• Prin conventie, variabilele definite de utilizator se scriu cu litere mici;

Declararea unei variabile se face implicit prin atribuirea unei valori (ca in BASIC).

x=Miercuri este o operatie de atribuire, in urma careia variabila x este declarata ca variabila sir de caractere si primeste valoarea "Miercuri". Nu lasati spatii inainte sau dupa semnul "=" !
O variabila poate contine caractere speciale sau spatiiin textul dat ca valoare, caz in care se folosesc ghilimelele:

 Comenzile:

   s="Azi e luni si\nincepe semestrul"

   echo -e $s

     afiseaza:

    azi e luni si

    incepe semestrul

Exista posibilitatea de a proteja o variabila la eventuale modificari accidentale, folosind comanda readonly (variabila). Dupa aceasta comanda, incercarea de a modifica valoarea variabilei determina aparitia unui mesaj de eroare.

In cazul in care nu mai stim numele tuturor variabilelor folosite, putem obtine lista variabilelor, inclusiv valoarea actuala, prin comanda set. Aceasta lista contine nu numai variabilele definite de utilizator ci si variabilele sistem.
Variabilele pot fi exportate in alte shell-uri, prin comanda export (var).... Un script ce contine comenzile #!/bin/sh si export a b c, va exporta variabilele a,b,c in Bourne Shell. Shell-ul care importa variabile poate sa le modifice valoarea, dar modificarile nu sunt transmise si in shell-ul care le-a exportat.
Exemplu:

 Presupunem ca s-au definit variabilele:

 a="Decat mult si fara rost"

 b="putin"

 c="prost"

si s-a creat urmatorul script, in fisierul deviza:

        #!/bin/sh

        echo -e "$a mai bine $b si $c !\n"

        a="Ce mai faci ?\n"

        echo -e $a

Daca se dau comenzile:

        hasdeu~$ export a b c

        hasdeu~$ deviza

        hasdeu~$ echo $a

se va afisa :

        Decat mult si fara rost mai bine putin si prost !     

        Ce mai faci ?

        Decat mult si fara rost

Putem defini explicit variabile de tipul intreg prin comanda declare -i (var), incecarile ulterioare de a da variabilei o valoare sir de caractere determinand obtinerea valorii 0 pentru acea variabila.
Operatorii disponibili sunt:

• +, -, *, / -adunare, scadere, inmultire, impartire
• % -modulo aritmetic
• <, >, <=, >= -operatori relationali
• == si != pentru egal, respectiv diferit
• && si || pentru si, respectiv sau logic
• &, |, ^ -comparare bit cu bit (si, sau, respectiv sau exclusiv)

Exemplu:

        declare -i n1

        declare -i n2

        n1=8

        n2=6

        n1=n1+n2  #sau let n1=n1+n2

        n2=n2%2

        echo $n1 $n2

Se poate folosi comanda let pentru a realiza mai rapid operatiile.

Variabile sistem

Foarte multe utilitare lucreaza cu variabile a caror valoare este predefinita si care sunt la dispozitia tuturor utilizatorilor (le vom numi variabile sistem). De obicei, variabilele sistem sunt scrise cu litere mari, pentru a le deosebi de variabilele definite de utilizator. Modificarea valorii unei variabile sistem poate crea neplaceri, deoarece utilitarele care folosesc valoarea variabilei vor lucra defectuos !!!
Dintre variabilele sistem prezentam urmatoarele:

VARIABILE	SEMNIFICATIE
HOME	Contine calea de acces absolut spre directorul personal
PATH	Contine caile in care shell cauta programele, de regula /usr/bin si /bin
PS1	Defineste prompterul asociat interpretorului, implicit $
PS2	Defineste al doilea prompter, implicit >, atunci cand o comanda se continua pe alta linie
PS3	Variabila utilizata de comanda select, pentru a specifica un prompter care sa apara inaintea fiecarei intrari in meniul creat de utilizator
OLDPWD	Conserva calea de acces in directorul precedent
PWD	Memoreaza calea catre directorul curent
RANDOM	Contine, la fiecare acces, un numar aleator intre 0 si 32767

De exemplu, pentru a schimba prompterul implicit, se foloseste variabila PS1, careia ii dam valoarea PS1="da comanda, omule $"

Variabile speciale (predefinite)

O categorie aparte de variabile sistem sunt cele predefinite, numite si variabile speciale. Ele sunt variabile readonly, initializate si actualizate doar de interpretor. Variabilele speciale sunt date in urmatorul tabel:

VARIABILE	SEMNIFICATIE
$?	Contine codul de revenire a ultimei comenzi executate
$$	Identificatorul de proces al shell-ului activ
$!	Identificatorul (pid) ultimului proces lansat in paralel
$#	numarul de argumente pozitionale pentru shell

Valori returnate

Este foarte important a se putea determina daca o comanda a fost executata cu succes sau nu. Fiecare comanda returneaza o valoare (exit status) memorata in variabila $?. Daca valoarea este 0 inseamna ca a aparut o eroare in cursul executiei ultimei comenzi si este nenula in caz contrar. Testul executiei cu succes se poate face cu ajutorul comenzii test, ce va fi prezentata ulterior.

Parametri de pozitie

Pentru a putea furniza si argumente in linia de comanda a unui script, se folosesc parametri de pozitie, prin care sunt disponibile valorile acestora. Parametri de pozitie sunt notati cu $1, $2,..., $9. $0 contine numele scriptului, $1 contine primul parametru, $2 contine al doilea parametru e.t.c
Variabila speciala $# va contine numarul parametrilor de pe linia de comanda, fiind utila pentru testarea existentei tuturor argumentelor necesare scriptului respectiv. Exista posibilitatea folosirii a mai mult de noua parametri in linia de comanda, insa nu vom detalia aici acest lucru (nici nu cred ca veti avea nevoie de aceasta facilitate).

5.4 Citirea datelor. Comanda read

Pentru a avea un contact direct cu utilizatorul, in afara folosirii parametrilor de pozitie, exista pozibilitatea de a se introduce date prin intermediul comenzii read.Datele citite sunt transmise pe canalul de intrare standard si memorate in variabilele pasate ca parametrii din comanda read. Sintaxa este urmatoarea:

        read (variabila)...

La intalnirea unei comenzi read, shell-ul asteapta introducerea datelor si validarea lor prin apasarea tastei ENTER. Shell-ul imparte linia de intrare in cuvinte, afectand primul cuvant primei variabile, al doilea celei de-a doua variabile...Ultimele cuvinte sunt memorate in ultima variabila. Este de dorit ca orice comanda read sa fie precedata de un echo, pentru a explica utilizatorului ce dorim sa introduca.

5.5 Verificarea unei conditii. Comanda test

Comanda test verifica indeplinirea unei conditii si intoarce o valoare care sa marcheze acest lucru. Pentru a se cunoaste rezultatul testului, se foloseste variabila $?. Aceasta are valoarea 0 daca testul este pozitiv (conditie adevarata) si o valoare diferita de 0 in caz contrar.
Comanda test realizeaza urmatoarele teste:

• teste asupra fisierelor
• teste asupra sirurilor de caractere
• teste numerice

Teste asupra fisierelor

Testul asupra unui fisier consta in verificarea daca acesta verifica o conditie specificata printr-o optiune. Sintaxa generala este urmatoarea:

test -optiune (fisier sau director)
Conditiile posibile sunt:

OPTIUNE	SEMNIFICATIE
-e	Fisierul exista (indiferent de tipul sau)
-f	Fisier normal ?
-d	Fisier director ?
-c	Fisier special (periferic) de tip caracter ?
-b	Fisier special de tip bloc ?
-p	Fisier pipe ?
-r	Drept de acces pentru citire ?
-w	Drept de acces la scriere ?
-x	Drept de executie ?
-s	Fisier nevid ?

Comanda test poate fi combinata cu alte comenzi cu ajutorul operatorilor && si ||, formindu-se siruri de comenzi. Cea mai folosita combinatie este cea cu comanda echo:

test -x doom && echo "Aveti drept de executie !!!"
stabileste daca exista drept de executie asupra fisierului doom si, in caz afirmativ, afiseaza un mesaj.

Teste asupra sirurilor de caractere

Exista doua tipuri de teste asupra sirurilor de caractere: test pentru a controla daca un sir de caractere este vid si test pentru a vedea daca doua siruri sunt identice. Pentru primul tip de test avem doua optiuni:

        test -z "variabila" (testeaza daca variabila contine un sir vid)

        test -n "variabila" (testeaza daca variabila contine un sir nevid)

Variabilele se scriu intre ghilimele pentru a ne asigura ca nu vor aparea erori de sintaxa din cauza sirurilor vide.

A doua forma ne permite sa verificam daca doua siruri sunt sau nu identice, de exemplu:

        test "$a" = impozit 

verifica daca variabila $a are ca valoare sirul impozit.

        test "$f" != exit

verifica daca variabila $f nu are valoarea exit

Aici nu este obligatorie folosirea ghilimelelor pentru sirurile de caractere.

Teste numerice

Pentru testele numerice, comanda test trebuie sa aiba trei parametri:
test (valoare1) -optiune (valoare2) , unde valoare1 si valoare2 sunt termenii care se compara, iar optiunea specifica relatia de ordine folosita.

OPTIUNE	SEMNIFICATIE
-eq	Egal
-ne	Diferit
-lt	Mai mic (less than)
-gt	Mai mare (greater than)
-le	Mai mic sau egal
-ge	Mai mare sau egal

Exemplu:

        x=10

        y=6

        test "$x" -ge "$y" && echo "$x mai mare ca $y"

Scriptul verifica daca valoarea variabilei x este mai mare sau egala cu valoarea lui y si

afiseaza mesajul corespunzator. 

Daca unul dintre termeni nu este definit (variabila neinitializata), atunci comanda test nu va functiona.

Exista posibilitatea de a combina mai multe teste prin folosirea unor optiuni de combonare "logica":

OPTIUNE	SEMNIFICATIE
!	Negatia logica
-a	Combinatie de teste prin SI logic
-o	Combinatie de teste prin SAU logic

Exemple:
1) test ! -s "$f"
returneaza valoarea 0 daca fisierul cu numele continut de variabila $f este vid.
2) test -d "$f" -a -x "$f" returneaza 0 daca fisierul $f este un director si avem drept de executie.
3) test -c "$1" -o -b "$1" && echo "Fisier asociat unui periferic"
returneaza 0 daca primul argument al liniei de comanda este un fisier special de tip caracter sau bloc; in acest caz se afiseaza si mesajul corespunzator.

Este posibila folosirea parantezelor pentru a crea expresii complexe. Pentru a putea folosi parantezele, acestea vor fi precedate de caracterul \, ca in exemplul de mai jos:
test \( -e "$1" \) -a \(-f "$1" -o -d "$1" \)
Exercitiu: Ce semnificatie are aceasta comanda ?

Forma restrinsa a comenzii test

Pentru a putea fi folosita mai usor in combinatie cu instructiunea if, comanda test are si o forma simplificata, in care numele comenzii este inlocuit de parantezele patrate [ si ]:

        [ -r lista ]

           este echivalenta cu

        test -r lista

Efectul executiei formei simplificate este acelasi !

5.6 Instructiunea if

Marele avantaj al limbajului de programare shell consta in existenta structurilor de control al executiei instructiunilor. Instructiunea if permite conditionarea executiei unei comenzi de indeplinirea unei conditii logice.
Sintaxa instructiunii este urmatoarea:

        if (expresie logica)

        then

           (comanda)...

        [else

           (comanda)... ]

        fi

         unde:

               (expresie logica)- comanda sau suita de comenzi cu rezultat logic

               (comanda)        - orice comanda acceptata de shell, inclusiv if

Instructiunea if functioneaza la fel ca instructiunile similare din limbajele Pascal si C. Cuvintele if, then, else si fi sunt cuvinte cheie. Este obligatoriu ca instructiunea if sa fie scrisa asa cum apare mai sus.

EXEMPLE: 1. Scriptul urmator:

        if grep "Georgescu" lista > /dev/null

        then 

          echo "Numele a fost gasit in lista "

        else

          echo "Numele nu este in lista "      

        fi

cauta numele Georgescu in fisierul lista si afiseaza un mesaj in care se precizeaza rezultatul cautarii. Dupa cum stiti (oare ?), comanda grep fara optiuni afiseaza liniile care contin sablonul specificat. Prin redirectarea iesirii (>/dev/null), se trimit liniile de text catre perifericul null (trimitere catre "nicaieri"), pentru ca nu ne intereseaza liniile gasite, ci doar daca exista asemenea linii.
2. In exemplul urmator vom rescrie scriptul precedent, sablonul si fisierul in care cautam fiind date ca argumente pe linia de comanda:

        if grep "$1" "$2" >/dev/null

        then 

          echo "$1 apare in fisierul $2"

        else 

          echo "$1 nu apare in fisierul $2"

        fi

3. Rescriem scriptul precedent, testand corectitudinea liniei de comanda (se verifica daca numarul argumentelor din linia de comanda este corect).

        if [$# -lt 2]

        then 

          echo "Prea putini parametri. Corect este: $0 sablon fisier"

          exit 1

        fi

        if grep "$1" "$2" >/dev/null 2>&1

        then 

          echo "$1 apare in fisierul $2"

        else 

          echo "$1 nu apare in fisierul $2"

        fi

        exit 0

OBSERVATII:
Pentru testarea numarului de parametri s-a folosit variabila speciala $#, care memoreaza numarul de argumente din linia de comanda a ultimei comenzi. S-a folosit comanda test in forma simplificata.
Comanda exit este folosita pentru terminarea fortata a executiei scriptului, un parametru nenul al acesteia indicand ca scriptul s-a terminat cu eroare. Daca numarul argumentelor este corect, scriptul va returna la terminare valoarea 0 (exit 0).
Am folosit expresia 2>&1 pentru a uni canalul de iesire si canalul de eroare standard. Acest lucru este necesar pentru ca, in cazul aparitiei unei erori, mesajul de eroare sa nu fie trimis pe canalul de eroare standard (ar aparea pe ecran si nu dorim acest lucru) ci pe canalul de iesire (iesirea a fost redirectata spre perifericul nul).

5.7 Instructiunea case

Pentru deciziile multiple a fost implementata instructiunea case, care are urmatoarea sintaxa:

        case (valoare) in

               (sablon_1) (comanda)...;;

               (sablon_2) (comanda)...;;

               ...

        esac

        unde:

               (valoare) -"variabila" de selectie

               (sablon_i)-criteriu de cautare (domeniu de valori)

               (comanda) -orice comanda sau succesiune de comenzi acceptate de shell

FUNCTIONARE:
Daca (valoare) se incadreaza intr-unul din domeniile specificate, se executa lista de comenzi corespunzatoare domeniului respectiv. Sunt permise folosirea caracterelor speciale in compunerea sabloanelor.
EXEMPLU:

        Urmatorul script:

        case $LOGNAME in

               root)          PS1="#";;

               lucian | danut) PS1="Buna prietene $LOGNAME $";;

               *)             PS1="Buna user obisnuit \h:\w\$ ";; 

        esac

        export PS1

        readonly PS1

poate fi introdus in fisierul /etc/profile pentru a stabili forma prompterului pentru fiecare categorie de utilizatori. $LOGNAME contine numele ultimului utilizator care s-a conectat la sistem. Utilizatorii lucian si danut au un prompter diferit de cel al utilizatorilor obisnuiti (sunt, probabil, prieteni cu root-ul...).
EXERCITIU:Rescrieti scriptul de la instructiunea if, verificand parametrii din linia de comanda cu instructiunea case.

5.8 Instructiunea for

Instructiunea for se foloseste atunci cand un grup de comenzi trebuie executat de mai multe ori. Spre deosebire de instructiunea for din alte limbaje, in limbajul shell nu se fixeaza o limita inferioara si una superioara pentru variabila contor, aceasta luand valori dintr-o lista explicita de valori sau potivit unui anumit criteriu de cautare (in FOXPRO se intalneste o astfel de forma a instructiunii for). Sintaxa este:

        for (variabila) in (lista)

        do

          (comanda)...

        done

Folosirea listelor explicite de valori

O lista explicita este specificata prin enumerarea valorilor sale. Variabila contor va lua ca valoare, pe rand, fiecare valoare din lista:

        for fis in lista1 lista2 lista3 

        do

          cat $fis

          rm -i $fis

        done

Variabila $fis ia, pe rand, valorile lista1, lista2, lista3, reprezentand nume de fisiere, afiseaza continutul fiecaruia, dupa care le sterge (cu confirmarea stergerii).

Liste construite dupa un anumit criteriu

Listele pot fi construite cu ajutorul simbolurilor folosite pentru scrierea numelor de fisier, referindu-ne la o multime de fisiere ce respecta un anumit criteriu. In exemplul urmator se vor afisa toate fisierele ce contin un text sursa C:

        for fis in *.c

        do

          cat $fis

        done

Liste de valori implicite

Lista de valori implicite este formata din lista parametrilor de pozitie, care este memorata variabila speciala $@.

        for fis in $@

        do

         lpr $fis                      

        done                           

               care este echivalent cu:

        for fis

        do

          lpr $fis

        done    

5.9 Instructiunea while

Ciclul while este folosit pentru executia unei liste de comenzi atat timp cat este adevarata o anumita conditie. Sintaxa este urmatoarea:

        while (expresie logica)

        do

          (comanda)...

        done

De cele mai multe ori, se foloseste comanda test drept expresie logica in instructiunea while.
EXEMPLE:
1. Pentru validarea corectitudinii datelor de intrare vom scrie urmatoarea secventa de instructiuni:

        echo -e "Introduceti numele fisierului: \c"

        read fis

        while [-z "$fis"]

        do

          echo "Eroare de introducere"

          echo -e "Introduceti numele fisierului: \c"

          read fis

        done

Se poate folosi un ciclu while cu executie infinita datorita comenzii true, care returneaza intotdeauna valoarea zero:

        while true

        do

          ...

        done

In acest caz, se vor folosi instructiuni de iesire fortata din ciclu ca break si exit.

5.10 Instructiunea until

Ciclul until se termina atunci cand conditia devine adevarata. Sintaxa este:

        until (expresie logica)

        do

          (comanda)...

        done

Se poate folosi comanda false pentru a obtine o bucla until infinita.

5.11 Crearea meniurilor simple. Instructiunea select

Sintaxa instructiunii select este:

        select (variabila) in (lista de valori)

        do

         (comanda)...

        done

Lista de valori este afisata pe ecran prin canalul de eroare standard. Fiecare optiune, precizata in lista de valori, este precedata de un numar de ordine. Instructiunea se termina prin apasarea combinatiei ctrl+D.
EXEMPLU:

 Scriptul (sa presupunem, ca are numele exemplu):

        PS3="Introduceti un numar intre 1 si 3: "

        select optiune in matematica fizica informatica

        do

               if [ -n "$optiune" ]

               then

                  echo "Materia preferata este $optiune"

               fi

        done

are urmatorul efect:

        hasdeu:~$ exemplu

        1) matematica

        2) fizica

        3) informatica

        Introduceti un numar intre 1 si 3: 3

        Materia preferata este informatica

        1) matematica

        2) fizica

        3) informatica

        Introduceti un numar intre 1 si 3: ctrl+D

        hasdeu~$

Daca se omite lista de valori, se lucreaza implicit cu parametrii de pozitie, la fel ca in cazul instructiunii for.

5.12 Alte comenzi si chestii interesante

Substitutia unei comenzi

Shell-ul ne ofera posibilitatea de a substitui numele comenzilor cu numele dorite de utilizator. Sintaxa este urmatoarea:

        sir=$(suita de comenzi)

Spre exemplu, pentru a substitui comanda pwd, scriem:

        unde_sunt=$(pwd)

In continuare, scriind sirul unde_sunt se va executa de fapt comanda pwd.

Definirea functiilor

Definirea unei functii se poate face din linia de comanda, scriind numele functiei si parantezele (). La intalnirea parantezelor, shell-ul asteapta introducerea acoladei deschise si a corpului functiei, iar in final acolada inchisa (semnificand terminarea definirii functiei). Sa definim o functie pentru listarea directoarelor date ca argumente, in forma lunga:

        hasdeu~$ listez ()

Pentru a se afisa declaratia functiei se foloseste comanda declare -f . Definitia unei functii nu este disponibila, ca si in cazul variabilelor, decat in shell-ul in care au fost definite. Pentru a putea exporta o functie in alt shell, se foloseste aceeasi comanda, insa cu parametrul -fx, urmat de numele functiei exportate.
Pentru ca functia sa ramana disponibila si dupa ce shell-ul in care a fost definita isi incheie executia, putem scrie functia in fisierul .profile (un fel de autoexec.bat), fiind astfel recunoscuta la fiecare conectare.
Cea mai buna solutie este aceea a scrierii functiei intr-un fisier de tip "mai special", numit, sa zicem, bash.func. Comanda . bash.func va face "vizibile" functiile din acest fisier in shell-ul activ.
EXEMPLU:

        listez ()

        sterg ()

Exercitiu : Ce efect are executia functiei sterg ?
Pentru crearea scripturilor complexe, se pot folosi functii definite la inceputul scriptului, functiile jucand rolul de subprogram.
Nu este indicata folosirea comenzii exit in corpul unei functii pentru ca va putea avea efectul deconectarii utilizatorului din sistem. Cand este necesara terminarea unei functii se va folosi comanda return.

5.13 Exemple de scripturi

1. Scrieti un script care sa primeasca drept argument un nume de utilizator si sa afiseze daca acesta este conectat in sistem si cate sesiuni are deschise.