SILOGISTICA

SILOGISTICA

Cel mai important rationament deductiv cu propozitii de predicatie este, fara indoiala, silogismul. Aproape doua mii de ani, silogistica a reprezentat chintesenta logicii formale, partea ei cea mai tehnica si totodata cea mai bine elaborata.

Paternitatea teoriei i se atribuie in mod corect lui Aristotel care la sfarsitul Respingerilor sofistice face chiar o declaratie in acest sens:

In afara de acestea, daca in retorica exista un material numeros si vechi, in silogistica nu exista inainte absolut nimic vrednic de citat; de aceea cercetarile noastre ne-au luat mult timp si ne-au costat multa osteneala. Deci, daca in urma cercetarii amanuntite, vi se pare, tinand seama de situatia teoriei la inceput, ca expunerea noastra poate sta alaturi de toate celelalte tratate stiintifice dezvoltate traditional, va ramane tuturor, adica tuturor celor care ati urmarit lectiile mele, sa fiti ingaduitori fata de lipsurile cercetarii si sa aratati o vie multumire fata de lipsurile ei.[1]

Nu se poate spune ca istoria nu ar fi raspuns cum se cuvine dorintei lui Aristotel mai ales ca un logician de talia lui Kant afirma la sfarsitul secolului XVII ca "de la Aristotel, logica nu a facut nici un pas inainte si nici unul inapoi"; ea a iesit perfecta din capul lui Aristotel, au adaugat apoi contemporanii, asa cum Pallas Athena a iesit cu sulita si scut din capul lui Zeus.

Aprecierea lui Kant este o exagerare pentru ca si in antichitate si mai tarziu, in evul mediu, logica a cunoscut o puternica dezvoltare.

In ciuda gradului sau inalt de elaborare, sau poate tocmai de aceea, silogistica a avut de infruntat tot felul de critici care au obligat-o, daca nu la revizuiri, cel putin la anumite clarificari. In scepticismul antic, de exemplu, au fost formulate mai multe obiectii insa doua au retinut in mod special atentia: 1) in orice silogism concluzia se bazeaza pe anumite premise. Aceste premise sunt justificate de alte silogisme ale caror premise sunt justificate prin alte silogisme si tot asa la infinit. Prin urmare, intemeierea silogistica a concluziilor este imposibila. 2) Silogismul comite eroarea cercului vicios (o petitio principi, cum se mai spune) pentru ca premisa "Toti oamenii sunt muritori" nu poate fi adevarata fara sa fie adevarata concluzia "Socrate este muritor". Adevarul premisei depinde, asadar, de adevarul concluziei si nu adevarul concluziei de adevarul premisei, cum ar fi fost normal. In plus, continutul cognitiv al concluziei este cuprins in continutul premisei (daca ai spus toti oamenii sunt muritori, automat ai spus ca si Socrate este muritor).

Aristotel a cunoscut foarte bine aceste obiectii, iar de unele dintre ele se ocupa chiar foarte pe larg. De pilda, raspunsul la prima obiectie este continut in teoria lui despre principii din Metafizica.

Trebuie sa te opresti undeva, spune Aristotel, in sensul ca trebuie plecat de la ceva, iar acest ceva sunt principiile. Ele pot fi generale, cum este principiul noncontradictiei, sau pot fi specifice, in sensul ca apartin unei stiinte anume. Indiferent insa de forma pe care o imbraca, principiile nu au o justificare silogistica (deductiva) ci una intelectiva, ele sunt rezultatul intelectului intuitiv, asa numitul nous intuitiv.

Parerea mea este ca nici cea de-a doua obiectie nu i-a fost straina lui Aristotel si ca definitia pe care el o da silogismului in Analitica Prima este chiar raspunsul lui la aceasta obiectie: "silogismul, spune Aristotel, este vorbirea in care daca ceva a fost dat, altceva decat datul urmeaza cu necesitate din ceea ce a fost dat"[2].

Ceea ce subliniaza Aristotel in aceasta definitie este diferenta dintre datul premiselor si datul concluziei si, bineinteles, necesitatea unuia in raportul sau logic cu celalalt. Totusi, definitia este prea larga, ea se aplica nu doar silogismului ci rationamentului deductiv in gen 919c22j ere.

Interesant este ca Aristotel nu pare preocupat de specificul derivarii silogistice, ci de raportul cognitiv dintre premise si concluzie, problema mai curand epistemologica decat strict logica.

Pana in sec XX aceasta obiectie apare constant in critica silogismului. John St. Mill, de exemplu, admite obiectia de petitio principi insa el va muta centrul de greutate al discutiilor de la rationamentul deductiv la cel inductiv. Mortalitatea ducelui de Wellington, spune el, este intr-adevar o certitudine astazi, insa aceasta certitudine nu trebuie cautata in adevarurile generale - toti oamenii sunt muritori - acestea nu sunt decat "agregate de adevaruri particulare", ci in simplul fapt ca Ioan, Toma si toti ceilalti oameni care au trait candva sunt acum morti. Inductia, prin urmare, este cea care poate sa duca la ceva nou si nu deductia, in particular silogismul, acesta poate actiona cel mult post factum in organizarea cunoasterii.

Desi interesanta, obiectia nu-si atinge tinta din simplul motiv ca Aristotel nu s-a ocupat de silogistica cu termeni singulari unde, intr-adevar, lucrurile pot fi vazute si in acest fel, ci de silogistica cu termeni generali. Nici John St. Mill si nici alti critici ai silogismului nu au realizat, la vremea lor, acest lucru.

O noua criza a silogismului s-a declansat la inceputul sec. XX odata cu ascensiunea logicii simbolice. "Un excelent antrenament la sarlatanismul solemn", "un nonsens trivial", "o traditie tesuta din absurditati", iata in ce termeni aprecia B. Russell importanta silogisticii.

La randul lui, A. Padoa vedea predarea silogisticii in scoli  de-a dreptul "inutila", iar pentru C. I. Lewis "a considera silogismul ca indispensabil, sau drept rationamentul prin excelenta, constituie apoteoza stupiditatii"[3].

De abia spre mijlocul sec. XX, Jan £ukasievicz va normaliza situatia punand silogistica la locul ei in structura teoretica a logicii moderne. Cartea sa, Aristotle's Sylogistic From the Standpoint of Modern Formal Logistic (1951, reeditare in 1957) reprezinta si astazi un punct culminant al cercetarilor in domeniu.

Silogistica si-a pierdut, fara indoiala,  intaietatea insa aceasta nu ne da dreptul sa sarim in extrema cealalta, cea a neglijarii ei totale. Asa cum arata Lukasiewicz, silogistica este doar una dintre multele teorii ale logicii formale moderne si, fara a-i exagera importanta, trebuie sa-i acordam atentia cuvenita. Aceasta cu atat mai mult cu cat si in silogistica exista probleme deschise (voi da in acest capitol solutia mea la problema modurilor silogistice indirecte).

Dintre logicienii romani care au contribuit la dezvoltarea silogisticii se cuvin amintiti: Gr. Moisil, Fl. Tutugan, P. Botezatu, Gh. Enescu si S. Vieru. Cartea lui I. Didilescu si P. Botezatu, Silogistica, aparuta in 1976 la Editura Didactica si Pedagogica cuprinde cam tot ce s-a obtinut mai important in materie de silogistica pana la acea data.

6. 1. Structura silogismului. Figuri si moduri silogistice

Daca examinam mai atent silogismele pe care le-am exemplificat in introducerea acestui capitol vom observa ca, in ciuda tuturor diferentelor dintre ele, aceste rationamente au cateva elemente comune.

In primul rand, aceste rationamente au trei termeni si trei propozitii dintre care doua premise si o concluzie. Numarul de trei termeni si trei propozitii este conditia necesara a oricarui silogism:

Acest lucru fiind stabilit, precizeaza Aristotel, este clar ca o concluzie silogistica urmeaza din doua premise si nu din mai multe. In adevar, cei trei termeni formeaza doua premise, afara numai daca o noua premisa nu s-a admis, cum s-a spus la inceput, pentru a perfectiona silogismul. Este, de aceea, clar ca, in orice argumentare silogistica, daca premisele din care urmeaza concluzia propriu-zisa () nu sunt in numar cu sot, aceasta vorbire ori nu este un silogism, ori a admis mai mult decat era necesar pentru stabilirea tezei[4].

Dintre termenii silogismului doi apar atat in concluzie cat si in premise, iar unul apare numai in premise nu si in concluzie.

Termenii concluziei se mai numesc si termeni extremi. Subiectul concluziei, notat de obicei cu S, se numeste termenul minor, iar predicatul ei, notat cu P, termenul major. Termenul care face legatura dintre major si minor in premise se numeste termen mediu.

Aceste denumiri care apar la Aristotel s-au pastrat pana in zilele noastre.

Functia de "major" si "minor" in premise se datoreaza pozitiei celor doi termeni in operatia logica de predicatie (se considera major termenul care se predica si minor cel care suporta predicatia).

Premisa care contine termenul major se numeste premisa majora, iar cea care contine termenul minor, premisa minora astfel ca forma standard a silogismului va fi atunci urmatoarea:

                                                Premisa majora

                        Premisa minora

                                                               Concluzie

Se intelege ca rareori in vorbirea curenta un silogism apare in forma standard, insa, prin transformari echivalente, el poate fi adus la o asemenea forma.

Termenul mediu poate ocupa urmatoarele functii logice in structura silogismului:

1)      Subiect in majora si predicat in minora:

2)      Predicat atat in majora cat si in minora:

3)      Subiect atat in majora cat si in minora:

4)      Predicat in majora si subiect in minora:

Aceste structuri formale date de pozitia termenului mediu fata de cei doi extremi se numesc figuri silogistice.

Avand in vedere ca de fiecare data concluzia este o propozitie "S - P", cele patru figuri silogistice pot fi redate in felul urmator:

                       (1)                           (2)                          (3)                           (4)

                   M -  P                     P -  M                   M  -   P                    P -   M

            S  -  M                    S  -  M                   M   -  S                    M  -  S

                 S  -  P                     S -   P                    S  -    P                    S   -  P

Figurile silogistice sunt structuri formale extrem de generale, practic, cele mai generale structuri silogistice in care nu apar decat cei trei termeni ai silogismului intr-o ordine impusa de functia lor logica. Prin determinarea cantitativa si calitativa a premiselor si concluziei din cele patru figuri silogistice se obtin structuri formale mai putin generale numite moduri silogistice. De exemplu, daca in figura a treia premisa majora este o propozitie de tip e, minora de tip a, iar concluzia de tip o se obtine modul silogistic

                                   

                                                       M e P

                                                                   M a S

                                S o P

Fata de figurile silogistice care sunt nedeterminate in toate privintele, modurile silogistice sunt nedeterminate doar sub aspectul termenilor pe care ii contin. Inlocuind in  modul de mai sus pe M cu acid, P cu sare si S cu compus chimic, obtinem silogismul:

                                   

                                   Nici un acid nu este sare

                                   Toti acizii sunt compusi chimici

                                   Unii compusi chimici nu sunt saruri

O data lamurite aceste lucruri, se ridica doua intrebari: 1) cate moduri silogistice pot fi construite in cele patru figuri? si 2) care dintre aceste moduri sunt valide si de ce?

La prima intrebare se raspunde simplu. Printr-un calcul elementar se poate arata ca cele patru propozitii de predicatie dau in fiecare figura 64 de moduri ceea ce inseamna ca, in total, exista 64 ´ 4, adica 256 de moduri silogistice.

La a doua intrebare raspunsul este ceva mai complicat si necesita o abordare speciala.

6. 2. Legile generale ale silogismului

Multimea silogismelor construite in limbajul natural este potential infinit insa conceptele de mod si figura silogistica dau posibilitatea reducerii acestei infinitati la cateva  scheme simple si destul de intuitive. Practic, orice silogism corespunde unui anumit mod si unei anumite figuri silogistice. In plus, daca un mod silogistic este valid inseamna ca toate silogismele obtinute din el vor fi, de asemenea, valide. Iata de ce este important sa stim care sunt modurile valide in fiecare figura in parte.

Determinarea modurilor valide reclama studierea legilor generale si speciale ale silogismului.

Legile generale stabilesc conditiile pe care trebuie sa le satisfaca silogismele, in genere, indiferent de figura din care provin ele. Legile speciale stabilesc conditiile specifice fiecarei figuri in parte.

Exista sase legi generale dintre care trei se refera la termeni si trei la premise.

Incepem cu legile termenilor.

1)      Intr-un silogism valid exista trei si numai trei termeni.

Dupa cum am vazut, aceasta lege provine de la Aristotel si este o regula de constructie. Cu numai doi termeni pot fi construite propozitii care difera doar prin calitate si cantitate, eventual prin ordinea celor doi termeni si prin nimic altceva. Daca intre aceste propozitii exista relatii inferentiale ele corespund inferentelor imediate, in cel mai bun caz, si nu inferentelor de tip silogistic.

Daca exista patru sau mai multi termeni, atunci cei doi extremi nu pot fi legati intre ei astfel incat sa rezulte o concluzie, ca in exemplul de mai jos:

                                   

                                  Toate corpurile au masa

                                  Masa are patru picioare

                                  Toate corpurile au patru picioare

Cuvantul "masa" din acest rationament exprima doua notiuni (masa ca proprietate si masa ca obiect) dar atunci nu vom avea trei, ci patru termeni dintre care nici unul nu poate indeplini rolul de termen mediu. O asemenea eroare de constructie este cunoscuta in logica sub numele de "eroarea impatririi termenilor". Intelegem, asadar, ca intr-un silogism valid nu pot exista decat trei termeni.

2)      Intr-un silogism valid termenul mediu trebuie sa fie cel putin odata distribuit.

Daca termenul mediu este nedistribuit in ambele premise, atunci el nu poate "lega" cei doi extremi astfel incat sa poata rezulta o concluzie. Demonstratia se face prin reducere la absurd.

Sa luam un mod silogistic oarecare, sa zicem

                                                        M i P

                                                        S a M

                                                           ?

in care termenul mediu este nedistribuit si sa vedem ce concluzie rezulta in acest caz. Reprezentam mai intai premisele acestui mod cu ajutorul diagramelor Euler:

Termenul S poate figura in oricare din pozitiile (1), (2) sau (3) pentru ca in fiecare din ele propozitia SaM este adevarata. Fiecare pozitie va da, insa, un alt raport intre S si P:

                (1) = S e P

                (2) = S i P si S o P

                (3) = S a P

Prin urmare, toate cele patru propozitii de predicatie sunt concluzii legitime ale modului exemplificat. Dar aceste propozitii sunt contradictorii doua cate doua ceea ce contravine ideii de validitate pe care am definit-o la inceput. Deci termenul mediu trebuie sa fie cel putin o data distribuit (incalcarea acestei reguli poarta numele de "eroarea mediului nedistribuit").

3) Intr-un silogism valid extensiunea termenilor din concluzie nu trebuie sa depaseasca extensiunea lor din premise.

Daca majorul (respectiv minorul) este distribuit in concluzie, el trebuie sa fie distribuit si in premisa care il contine. In caz contrar, comitem ceea ce se cheama "eroarea majorului (minorului) ilicit". Demonstrarea legii este intru totul similara celei de mai sus, asa ca o las pe seama cititorului.

Legi referitoare la premise:

4) Intr-un silogism valid cel putin o premisa trebuie sa fie universala.

Sa consideram un mod silogistic cu doua premise particulare, sa zicem:

                                   

                                                        M i P

                                                        S o M

                                                           ?

Ce concluzie rezulta in acest caz?

Reprezentam mai intai cele doua premise cu ajutorul diagramelor Euler:

Si de aceasta data termenul S poate ocupa trei pozitii si in toate trei minora este o propozitie adevarata. Vom avea, asadar, concluziile:

                         (1) = S e P

                         (2) = S i P si S o P

                         (3) = S a P

Pentru ca aceste concluzii sunt contradictorii doua cate doua, silogismul este nevalid. Deci cel putin o premisa trebuie sa fie universala.

5) Intr-un silogism valid cel putin o premisa trebuie sa fie afirmativa.

Aceleasi concluzii rezulta daca ambele premise ale silogismului sunt negative. Cititorul poate incerca sa verifice acest lucru in oricare din cele patru figuri printr-un procedeu asemanator celui de mai sus.

6) Intr-un silogism valid concluzia urmeaza intotdeauna partea cea mai slaba.

Se considera, in general, ca o propozitie negativa este mai slaba logic decat una afirmativa, iar o particulara mai slaba decat o universala. Inseamna ca:

a) Daca intr-un silogism una din premise este afirmativa si una negativa, concluzia va fi cu necesitate negativa.

b) Daca una din premise este universala si una particulara, concluzia va fi cu necesitate particulara.

c) Daca una din premise este particular negativa sau daca una este particulara si alta negativa, concluzia va fi, iarasi,  particular negativa.

Demonstrarea legii 6) se face prin examinarea raporturilor dintre termeni. Daca o premisa este negativa inseamna ca termenul mediu este separat de cel putin unul  din extremi, asa ca extremii nu pot fi uniti intr-o concluzie afirmativa. Daca, in schimb, o premisa este particulara, atunci si concluzia va fi particulara, altfel, se comite eroarea majorului sau minorului ilicit.

Intre calitatea si cantitatea propozitiilor intr-o deductie silogistica a aparut o perfecta simetrie pe care o exprimam cu ajutorul tabelelor de mai jos in care majora este notata cu M, minora cu M', iar concluzia cu C:

Simbolurile A, N, U, P inseamna: afirmativ, negativ, universal si particular. Din doua negative, ca si din doua particulare, nu rezulta nici o concluzie; in rest, concluzia urmeaza partea cea mai slaba, asa cum stipuleaza legea 6.

6. 3. Legi speciale si moduri valide

Determinarea modurilor valide in fiecare figura se face cu ajutorul legilor speciale care nu sunt altceva decat legile generale aplicate conditiilor specifice ale fiecarei figuri. Ca si in cazul legilor generale, legile speciale se demonstreaza tot prin metoda reducerii la absurd.

6. 3. 1. Legile speciale si modurile valide ale figurii intai

In figura intai

M - P

S - M

S - P

se demonstreaza doua legi speciale:

1) Intr-un silogism valid de figura intai, premisa minora este intotdeauna afirmativa.

Demonstratie:

Presupunem ca premisa minora este negativa. Conform legii 6), concluzia va fi si ea negativa. In acest caz, predicatul ei, respectiv, termenul P va fi distribuit. Ca sa fie distribuit in concluzie, termenul P trebuie sa fie distribuit si in premisa care il contine, conform legii 3). In premisa majora termenul P este predicat asa ca daca este distribuit, aceasta premisa va fi si ea negativa. Deci, daca minora este negativa, rezulta ca si majora va fi negativa. Dar atunci, conform legii 5), nu rezulta nici o concluzie pentru ca aceasta lege cere ca cel putin o premisa sa fie afirmativa. Prin urmare, intr-un silogism valid de figura I premisa minora nu poate fi decat afirmativa.

2) Intr-un silogism valid de figura intai, premisa majora este intotdeauna universala.

Demonstratie:

Intrucat minora este afirmativa, predicatul ei va fi nedistribuit. Dar predicatul ei este tocmai termenul mediu. Conform legii 2), termenul mediu trebuie sa fie cel putin o data distribuit. Singura premisa in care mediul mai poate fi distribuit este majora unde el este subiect. Ca sa fie aici distribuit, premisa majora nu poate fi decat universala.

Moduri valide

Cu ajutorul celor doua legi putem construi toate modurile valide ale figurii intai. Procedam dupa cum urmeaza:

Daca majora este universala, ea nu poate fi decat a sau e. Minora fiind afirmativa, ea este ori a, ori i.  Obtinem, prin urmare, urmatoarele combinatii ale premiselor: aa, ea, ai, ei.

Conform legii 6), concluziile acestor combinatii de premise vor fi a, e, i, o, ceea ce inseamna ca am obtinut modurile valide: aaa-1, eae-1, aii-1, eio-1. In aceasta notatie, prima vocala corespunde majorei, a doua minorei, iar a treia concluziei; numarul 1 indica figura.

Iata cele patru moduri valide ale acestei figuri:

MaP                 MeP                 MaP                MeP

                           SaM                 SaM                 SiM                   SiM

                           SaP                  SeP                  SiP                    SoP

Pentru a le putea retine mai usor, medievalii au introdus cuvintele mnemotehnice Barbara, Celarent, Darii si Ferio. Observam ca in fiecare cuvant, vocalele a, e, i, o apar in ordinea premiselor si concluziei din modul respectiv.

6. 3. 2. Legile speciale si modurile valide ale figurii a doua

In figura a doua

                                                                     P - M        

S - M

S - P

se demonstreaza tot doua legi speciale, si anume:

1) Intr-un silogism valid de figura a doua, o premisa este intotdeauna negativa.

Demonstratie:

Termenul mediu in figura a doua este predicat in ambele premise asa ca pentru a fi cel putin o data distribuit, una din premise trebuie sa fie negativa.

2) Intr-un silogism valid din figura a doua premisa majora este obligatoriu universala.

Demonstratie:

Daca o premisa este negativa, conform legii 6) si concluzia va fi tot negativa. Fiind negativa, predicatul ei, adica termenul P, va fi distribuit. Conform legii 3), el trebuie sa fie distribuit si in majora, unde este subiect. Prin urmare, majora nu poate fi decat universala.

Moduri valide

Conform celor doua legi, in figura a doua sunt legitimate urmatoarele patru combinatii de premise: ea, ae, ei, ao. In fiecare combinatie concluzia se stabileste cu ajutorul legii 6) ceea ce inseamna ca se vor obtine si aici tot patru moduri valide: eae-2, aee-2, eio-2, aoo-2. Acestea sunt:

PeM                 PaM                PeM                 PaM

SaM                 SeM                 SiM                  SoM

SeP                  SeP                  SoP                  SoP

Pentru desemnarea lor au fost inventate formulele mnemotehnice: Cesare, Camestres, Festino, Baroco.

6.3.3. Legile speciale si modurile valide ale figurii a treia

Figura a treia

M - P

M - S

S - P

are, de asemenea, doua legi speciale:

1) Intr-un silogism valid din figura a treia, premisa minora este obligatoriu afirmativa.

Demonstratie:

Presupunem ca premisa minora este negativa. Conform legii 6), concluzia va fi si ea negativa ceea ce inseamna ca predicatul ei, termenul P, este distribuit. Intrucat P este predicat si in majora, unde de asemenea trebuie sa fie distribuit, urmeaza ca si majora este negativa. Din doua negative, insa, nu rezulta nici o concluzie asa ca premisa minora nu poate fi negativa.

2) Intr-un silogism valid din figura a treia, concluzia este intotdeauna particulara.

Demonstratie:

Intrucat minora este afirmativa, predicatul ei, respectiv, termenul S este nedistribuit. Daca este nedistribuit in premise, el nu poate fi distribuit in concluzie unde este subiect (aceeasi lege generala 3). Prin urmare, concluzia nu poate fi decat particulara.

Moduri valide

Situatia in figura a treia este intrucatva diferita pentru ca aici cunoastem minora si concluzia urmand ca, in functie de cele doua, sa determinam majora. Vom avea deci alte combinatii, si anume: ?ai, ?ii, ?ai, ?ao, ?io. Cunoscand insa concluzia si una din premise putem determina, tot prin legea 6), cealalta premisa. Vom avea, asadar, modurile: aai-3, aii-3, iai-3, eao-3, oao-3, eio-3.

MaP                 MaP                MiP                 MeP                 MoP                MeP

MaS                 MiS                  MaS                 MaS                 MaS                 MiS

SiP                   SiP                   SiP                   SoP                  SoP                  SoP

In figura a treia sunt deci sase moduri valide: Darapti, Datisi, Disamis, Felapton, Bocardo, Ferison.

6. 3. 4. Legile speciale si modurile valide ale figurii a patra

Figura a patra aduce primele surprize. Ne reamintim ca aceasta figura are forma:

P - M

M - S

S - P

Spre deosebire de celelalte figuri, in figura a patra nu vor mai fi doua, ci trei legi speciale care nu mai sunt date in forma categorica, ci in forma ipotetica.

1) Intr-un silogism valid de figura a patra, daca premisa majora este afirmativa, atunci premisa minora va fi obligatoriu universala.

Demonstratie:

Intrucat premisa majora este afirmativa (prin supozitie) predicatul ei, respectiv, termenul M va fi nedistribuit. Ca sa fie cel putin o data distribuit, asa cum cere legea generala 2), premisa minora trebuie sa fie universala. Aici termenul mediu este subiect si, dupa cum stim, subiectul este distribuit doar in universale.

2) Intr-un silogism valid de figura a patra, daca una din premise este negativa, atunci premisa majora va fi obligatoriu universala.

Demonstratie:

Conform legii generale 6), daca una din premise este negativa, concluzia va fi si ea negativa. In acest caz, termenul P (predicatul concluziei) este distribuit. Legea generala 3) cere ca un termen distribuit in concluzie sa fie distribuit si in premisa care il contine. In majora P este subiect asa ca majora nu poate fi decat universala.

3) Intr-un silogism valid din figura a patra, daca premisa minora este afirmativa, concluzia va fi particulara.

Demonstratie:

In premisa minora, termenul S este predicat si daca minora este afirmativa, predicatul ei este nedistribuit. In concluzie S este subiect, si pentru ca este nedistribuit in premisa trebuie si aici sa fie tot nedistribuit. Prin urmare, daca minora este afirmativa, concluzia va fi obligatoriu particulara.

Moduri valide

Cum se determina modurile valide in acest caz? Mai intai construim modurile silogistice pe care le genereaza fiecare lege speciala in parte. De exemplu, conform primei legi, daca majora este afirmativa, minora va fi universala. Aceasta inseamna ca majora va fi a sau i, iar minora a sau e. Rezulta combinatiile de premise: aa, ae, ia si ie. Conform legii generale 6) obtinem modurile: aaa, aai, aee, aeo, iai si ieo.

La fel procedam si in cazul celorlalte doua legi speciale.

Se obtin in acest fel mult mai multe moduri silogistice decat in restul figurilor insa nu toate sunt valide. Din totalul modurilor obtinute, valide sunt doar cele care satisfac concomitent cele trei legi speciale.

In tabel figureaza toate modurile generate de cele trei legi speciale insa numai modurile stelate satisfac cele trei legi simultan. De pilda, modul eao^* obtinut din legea 2 satisface concomitent legea 1 si 3, deci este un mod valid. Nu acelasi lucru se intampla cu modul ieo care satisface doar legea 1, nu si pe celelalte; deci modul este nevalid.

In final, din cele 18 moduri obtinute, valide sunt doar cinci:

PaM                PaM                PiM                 PeM                 PeM

                      MaS                 MeS                 MaS                 MaS                 MiS

SiP                   SeP                  SiP                   SoP                  SoP

Iata si denumirile mnemotehnice ale modurilor validie din figura a patra: aai-4 (Bramantip), aee-4 (Camenes), iai-4 (Dimaris), eao-4 (Fesapo) si eio-4 (Fresison).

6. 4. MODURI SUBALTERNE (TARI SI SLABE)

Din totalul de 256 moduri silogistice in toate cele patru figuri, legile speciale legitimeaza doar 19 moduri valide. Sunt acestea singurele moduri silogistice valide sau mai pot fi construite si altele?

Observam, mai intai, ca exista moduri valide care au concluzii universale ceea ce inseamna ca prin subalternarea concluziilor se obtin alte moduri care au aceleasi premise, dar concluzii particulare. Aceste moduri sunt redundante fata de modurile universale si se numesc moduri subalterne slabe.

In figura intai, modurile Barbara si Celarent dau modurile subalterne slabe Barbari (aai-1) si Celaront (eao-1).

In figura a doua exista, de asemenea, doua moduri universale - Cesare si Camestres - care dau modurile subalterne Cesaro (eao-2) si Camostrop (aeo-2).

In figura a treia nu exista asemenea moduri pentru ca aici concluziile sunt intotdeauna particulare, iar in figura a patra exista modul universal Camenes din care provine subalternul Camenop (aeo-4).

Exista, asadar, cinci moduri subalterne slabe pe langa modurile valide studiate deja.

In afara modurilor subalterne slabe exista si asa numitele moduri subalterne tari. Acestea provin din modurile silogistice cu premise universale si concluzii particulare.

De exemplu, modul Darapti prin subalternarea premiselor va da modurile subalternele tari Datisi si Disamis:

Acest tip de subalternare se deosebeste de prima sub doua aspecte. In primul rand, nu toate subalternarile de acest fel conduc la moduri valide, ca in primul caz, iar daca sunt valide ele nu difera modurile valide ale aceleiasi figuri.

In figura IV apare o alta situatie:

Prin subalternarea minorei in Fesapo se obtine ca subaltern tare Fresison iar prin subalternarea majorei se obtine un mod subaltern nevalid (contravine legii 2 din figura a patra).

In sfarsit, exista moduri valide care au o dubla subalternare cum este modul Darii din figura intai. El este subaltern tare fata de Barbari care, la randul lui, este subaltern slab fata de Barbara.

Recapitulam in tabelul de mai jos toate modurile valide obtinute pana acum:

	A,    E,    I,     O
A        E I O	(1)   (2)   (3)   (4)   (5)   (6)   (7)   (8)   (9) (10) (11) (12) (13) (14) (15) (16)

Intrarile acestui tabel corespund celor patru propozitii de predicatie. Pe verticala figureaza premisa majora, iar pe orizontala premisa minora astfel ca fiecare numar din tabel reprezinta clasa modurilor silogistice a caror majora si minora se intersecteaza in acel numar. De exemplu, (7) este clasa tuturor modurilor silogistice care au majora in E si minora in I, iar (10) este clasa modurilor cu majora in I si minora in E. La fel, celelalte.

(1) = Barbara(i), Bramantip, Darapti

                                    (2) = Camestres(op), Camenes(op)

(3) = Darii, Datisi

(4) = Baroco

(5) = Celarent(ont), Cesare(o), Felapton, Fesapo

(6) = Æ

(7) = Ferio, Festino, Ferison, Fresison

(8) = Æ

(9) = Disamis, Dimaris

(10) =  (11) = (12) = Æ

(13) = Bocardo

(14) =  (15) = (16) = Æ

Exista, asadar, 24 de moduri valide din totalul de 256 de moduri posibile, cate 6 in fiecare figura.

6. 5. PROBLEMA MODURILOR SILOGISTICE INDIRECTE

In ciuda indelungatei sale istorii, silogistica aristotelica inregistreaza si cateva probleme nerezolvate dintre care de departe cea mai importanta este problema modurilor indirecte.

In ce consta aceasta problema?

Se stie ca in Analitica Prima, Aristotel studiaza doar primele trei figuri silogistice, figura a patra fiind adaugata ulterior. Conform traditiei, figura a patra a fost introdusa de medicul grec Galenus (129 - 199 e.n.), de unde si denumirea ei de "figura galenica".

Normal ar fi fost atunci ca teoria silogismului sa fie incompleta la Aristotel intrucat ii lipsesc tocmai modurile figurii a patra. Teoria este insa completa, iar modurile acestei figuri sunt prezentate de Aristotel ca moduri indirecte ale figurii intai.

A aparut deci un concept nou - conceptul de mod silogistic indirect.

Ce sunt aceste moduri si de ce se numesc ele indirecte?

Simplu spus, un mod indirect este un mod silogistic in care termenii concluziei sunt inversati astfel ca minorul este predicat aici despre major. De exemplu,

MeS

PaM

                                                               PeS

este un mod indirect de figura intai. Daca vom inversa premisele acestui mod (minora sa devina majora, si invers) obtinem:

PaM

MeS

PeS

care nu este altul decat Camenes din figura a patra. Prin urmare, un mod direct din figura a patra provine dintr-un mod indirect de figura intai prin comutarea (inversarea) premiselor.

Exista cinci astfel de moduri indirecte in figura intai care au urmatoarele denumiri mnemotehnice: Baralipton, Celantes, Dabitis, Fapesmo si Frisesomorum.

Desfasurate dupa premisele si concluziile lor, aceste moduri se prezinta astfel:

Inversam in aceste moduri locul premiselor astfel incat termenii major si minor sa-si recapete locul lor firesc:

Din cate observam, modurile astfel obtinute sunt tocmai modurile figurii a patra, respectiv:

             Baralipton,      Celantes,        Dabitis,            Fapesmo,        Frisesomorum,

             Bramantip,     Camenes,        Dimaris,          Fesapo,           Fresison.

Aceasta dovedeste ca teoria silogismului prezentata de Aristotel in Analitica prima este totusi completa intrucat modurile figurii a patra apar la el ca moduri indirecte ale figurii intai.

In secolul XVII, Iulius Pacius va mai adauga un mod indirect de figura a doua - modul Firesmo:

si modurile Fapemo si Frisemo din figura a treia:

Prin comutarea premiselor, Firesmo va da Festino (mod direct de figura a doua) iar Fapemo si Frisemo dau modurile directe Felapton si, respectiv, Ferison (figura a treia).

Silogistica indirecta.

Aristotel a rezolvat problema completitudinii pentru silogistica insa au aparut acum cateva probleme noi, nu mai putin importante:

● Exista si alte moduri indirecte valide fata de cele deja discutate? Daca da, cate sunt si, mai ales, cum pot fi obtinute ele?

● Ce raporturi exista intre modurile indirecte? Dar intre modurile directe si cele indirecte?

● Care sunt motivele pentru care Aristotel nu a studiat figura a patra silogistica?

Solutia pe care eu am dat-o acestei probleme si pe care voi incerca sa o schitez in cele ce urmeaza face distinctie intre aspectul logic al acestei probleme si aspectul ei istoric[5]. Din punct de vedere istoric problema consta in a explica de ce Aristotel a folosit doar trei figuri in loc de patru, ce l-a determinat pe el sa opereze cu conceptul de mod silogistic indirect?

Ipoteza autorilor William si Martha Kneale este ca Aristotel ar fi utilizat un tip special de diagrame in obtinerea figurilor si a modurilor silogistice, ceea ce poate fi perfect adevarat insa textele lui Aristotel nu contin nici o marturie in acest sens. Asa stand lucrurile, am preferat sa tratez problema modurilor silogistice indirecte doar ca problema logica ignorand pur si simplu aspectul istoric al problemei.

Sub aspect logic, solutia pe care o propun consta in admiterea a patru figuri silogistice indirecte astfel ca fiecare figura isi are propriile sale legi si, a fortiori, propriile sale moduri valide:

                         (1')                   (2')                   (3')                     (4')

                M - P               P - M                M - P                 P - M

                              S - M               S - M                 M - P                 M - P

                              P - S                P - S                  P - S                  P - S

(1) Figura intai indirecta.

Aceasta figura are trei legi speciale, la fel ca figura a patra directa:

1)   Intr-un silogism valid din figura intai indirecta daca o premisa este negativa, atunci     premisa minora va fi obligatoriu universala.

2)      Daca premisa majora este afirmativa, atunci concluzia va fi particulara.

3)       Daca premisa minora este afirmativa, atunci premisa majora va fi universala.

Avand in vedere ca demonstrarea acestor legi nu aduce nimic nou fata de demonstrarea legilor figurii a patra directe, las cititorului ca exercitiu demonstrarea lor.

Procedand in maniera deja cunoscuta obtinem in figura intai indirecta modurile: aai - 1' (Baralipton), aii - 1' (Dabitis), eae - 1' (Celantes), aeo-1' (Fapesmo) si ieo - 1' (Frisesomorum).

(2) Figura a doua indirecta.

Ca si in figura a doua directa, exista si aici doua legi speciale:

1) Intr-un silogism valid de figura a doua indirecta una din premise este obligatoriu negativa.

2) Premisa minora este obligatoriu universala.

Cu ajutorul acestor legi se obtin patru moduri valide, respectiv: eae - 2', oao - 2', aee - 2' si ieo - 2'. Modul ieo - 2' este modul Firesmo introdus de Iulius Pacius.

(3) Figura a treia indirecta.

Din aceleasi considerente, in figura a treia indirecta vor fi tot doua legi speciale:

1) Intr-un silogism valid din figura a treia indirecta premisa majora este obligatoriu afirmativa.

2) In modurile valide de figura a treia indirecta concluzia este obligatoriu particulara.

Cele doua legi vor legitima, la fel ca in figura a treia directa, sase moduri valide: aai - 3', aii - 3', aeo - 3', aoo - 3', iai -3' si ieo - 3'. Modurile aeo - 3' si ieo - 3' sunt modurile lui Iulius Pacius, Fapemo si Frisemo.

(4) Figura a patra indirecta.

Legile figurii a patra indirecte sunt asemenea legilor figurii intai directe:

1) Intr-un silogism valid din figura a patra indirecta premisa majora este intotdeauna afirmativa.

2) Premisa minora este intotdeauna universala.

Moduri valide: aaa - 4', aee - 4', iai - 4', ieo - 4'.

*

Rezumam modurile indirecte obtinute in maniera deja adoptata:

                           (1) =  aai - 1', aai - 3', aaa(i) - 4',

                           (2) =  aeo - 1', aee (o) - 2', aeo - 3', aee(o) - 3',

                           (3) =  aii - 1', aii - 3',

                           (4) = aoo - 3',

                           (5) = eae(o) - 1', eae(o) - 2',

                           (6) = (7) = (8) = Æ,                         

                           (9) = iai - 1', iai - 4',

                         (10) = ieo - 1', ieo - 2', ieo - 3', ieo - 4',

                         (11) = (12) = Æ,

                         (13) = oao -2',

                         (14) = (15) = (16) = Æ.  

Solutia prezentata conduce la urmatoarele concluzii:

· Modurile directe si indirecte isi corespund biunivoc dovedindu-se echivalente relativ la operatia de comutare a premiselor.

· Din echivalenta modurilor deducem echivalenta figurilor: (1) º (4'), (2) º (2'), (3) º (3'), (4) º (4').

· In multimea modurilor indirecte obtinute se regasesc modurile lui Iulius Pacius (Fapemo, Frisemo si Firesmo).

· Solutia confirma observatia lui Aristotel potrivit careia in toate figurile silogistice combinatiile de premise ae, respectiv, ie dau moduri valide.

In final, silogistica se dovedeste a avea o structura perfect simetrica, ea se compune din silogistica directa si silogistica indirecta, fiecare avandu-si propriile sale figuri si propriile sale moduri silogistice. Este indiferent pe care o consideram de baza pentru a o obtine pe cealalta.

6. 6. METODE  DE  DEMONSTRARE  A  VALIDITATII  MODURILOR SILOGISTICE

Am construit pana acum o serie de moduri silogistice pe care le-am presupus valide din simplul motiv ca ele respecta legile generale si speciale ale silogismului, dar avem noi certitudinea ca aceste legi sunt si suficiente? Normal ar fi sa dispunem de anumite metode in baza carora sa putem decide pentru fiecare mod in parte daca este sau nu valid.

Exista in momentul de fata mai multe metode, unele dintre aceste metode fiind date chiar de Aristotel. Este vorba de metoda reducerii directe, metoda reducerii indirecte si metoda ectezei. In schimb, metoda diagramelor, metoda antilogismului, metoda modelelor  s.a. sunt metode nearistotelice. Logica simbolica va imbogati lista acestor metode dand astfel posibilitatea aprofundarii silogisticii si sub alte aspecte.

6. 6. 1. Metoda reducerii directe

Aceasta metoda consta in reducerea tuturor modurilor silogistice din figurile a doua, a treia si patra la modurile figurii intai. Rezulta de aici ca modurile figurii intai sunt moduri privilegiate (Aristotel le numeste "perfecte"), iar figura intai, "figura perfecta". Iata cateva din considerentele care dau figurii intai acest statut special:

· In figura intai apar in calitate de concluzii toate cele patru propozitii de predicatie: a, e, i, o, spre deosebire de celelalte figuri in care se demonstreaza cel mult propozitiile e, i, o .

· Figura intai este singura figura in care se demonstreaza o propozitie de tip a - modul Barbara (faptul ca o propozitie in a este concluzia unui singur mod silogistic nu a fost suficient exploatat in filosofia logicii deductive).

· Relatiile dintre termeni in modurile figurii intai sunt conforme asa numitei axiome a silogismului (dictum de omni et nullo) formulata de Aristotel in Analitica Prima:

 Daca A este enuntat despre toti B si B despre toti C atunci A trebuie enuntat despre toti C. Si la fel, daca A nu este enuntat despre nici un B, iar B despre toti C, este necesar ca A sa nu apartina nici unui C. ( 25b 55-56 si 26a 1 - 3).

Expresiile acestor "enuntari" sunt cele doua moduri ale figurii intai, respectiv, Barbara si Celarent:

BaA                 BeA

CaB                 CaB

                                                      CaA                 CeA

 Remarcabila este si evidenta concluziei in Barbara si Celarent, spre deosebire de restul modurilor unde concluzia este mai putin sau chiar deloc evidenta. Ca lucrurile stau realmente astfel ne-a dovedit-o si testul cu care a debutat acest capitol. Daca concluzia ar fi peste tot la fel de evidenta, atunci toate probele din test ar fi fost rezolvate corect ceea ce, evident, nu s-a intamplat.

Daca modurile figurii intai sunt perfecte, in sensul ca validitatea lor nu poate fi pusa la indoiala, atunci orice alt mod care poate fi redus prin transformari echivalente la unul din modurile figurii intai va fi, de asemenea, valid.

Metoda reducerii directe consta tocmai in acest fapt, ea permite transformarea modurilor figurilor a doua, a treia si a patra, considerate toate imperfecte, in moduri ale figurii intai.

Elaborata de Aristotel, metoda a fost perfectionata de medievali care i-au dat forma unui veritabil algoritm. In mare, este vorba de un set de reguli incorporate in denumirile mnemotehnice ale modurilor, reguli ce indica, pentru fiecare mod in parte, modul perfect din figura intai la care se reduce el.

Sa vedem pentru inceput regulile generale ale metodei dupa care vom face cateva aplicatii:

R1) Prima litera din denumirea modului redus corespunde primei litere din denumirea modului din figura intai la care se face reducerea. De exemplu, Disamis din figura a treia incepe cu litera D; deci modul din figura intai la care va fi redus este Darii.

R2) Simbolurile a, e, i, o au semnificatia lor obisnuita, cu precizarea ca in denumirea modului ele apar in ordinea deja cunoscuta (majora - minora - concluzie).

R3) Litera "s" semnifica conversiunea simpla a propozitiei precedente.

R4) Litera "p" semnifica conversiunea per accidens a propozitiei precedente.

R5) Litera "m" semnifica operatia de permutare a premiselor.

Toate celelalte litere care apar intr-un cuvant mnemotehnic, de ex. r, n, t etc. nu au nici o semnificatie si se marcheaza cu "Æ", ele au doar rol de legatura in interiorul cuvantului.

Exemplul 1. Sa se demonstreze prin metoda reducerii directe validitatea modului Disamis (figura a treia).

Scriem mai intai cuvantul pe verticala, ca mai jos, si consemnam semnificatia fiecarei litere in parte:

D - Modul din figura intai la care se reduce Disamis este Darii;

I - Majora este particular afirmativa;

S - Majora se converteste simplu;

A - Minora este universal afirmativa;

M - Se comuta premisele;

I - Concluzia este particular afirmativa;

S - se converteste simplu concluzia.

    

 Aplicam aceste reguli modului Disamis si obtinem modul Darii:

Exemplul 2. Reducerea directa a modului Bramantip.

B - Modul din figura intai la care se face reducerea este Barbara(i),

R - Æ,

A - Majora este universal afirmativa,

M - Se comuta premisele,

A - Minora este universal afirmativa,

N - Æ,

T - Æ,

I - Concluzia este particular afirmativa,

P - Concluzia se converteste simplu.

Inainte de-a proceda la reducerea modului observam ca in componenta cuvantului intra literele R, N, T care nu inseamna nimic din punct de vedere al reducerii silogistice, rolul este pur sintactic.

O observatie interesanta care ar merita de asemenea retinuta este ca aceste reduceri sunt, de fapt, deductii si atunci Barbara si Celarent sunt un fel de axiome ale silogisticii. De altfel, in axiomatizarea silogisticii Lukasiewicz a plecat chiar de la ideea aristotelica de reducere.

Reducerea directa a modurilor indirecte.

Modurile figurii a patra indirecte sunt perfecte din aceleasi considerente din care sunt considerate perfecte modurile figurii intai directe. Prin urmare, reducerea modurilor indirecte se va face la modurile indirecte ale figurii a patra dupa exact aceleasi reguli ca la reducerea modurilor directe. Asa stand lucrurile, metoda reducerii directe, ca metoda de demonstrare a validitatii modurilor silogistice, poate functiona in doua sensuri: a) prin reducere la modurile figurii intai directe, sau b) prin reducere la modurile figurii a patra indirecte.

6. 6. 2. Metoda reducerii indirecte

Aceasta demonstratie se aplica doar modurilor Bocardo si Baroco care nu pot fi reduse direct la modurile figurii intai (in componenta lor intra propozitii particular negative neconvertibile).

Reducerea indirecta este o demonstratie prin reducere la absurd, ea se bazeaza pana la urma tot pe modurile figurii intai, dar intr-o alta forma.

Fie modul Baroco din figura a doua:

Presupunem ca modul este nevalid. Aceasta inseamna ca premisele lui sunt adevarate si concluzia falsa.

Dar daca concluzia este falsa, atunci contradictoria ei, respectiv, propozitia SaP va fi adevarata.

Intercalam propozitia SaP printre premisele silogismului initial in asa fel incat sa obtinem un mod de figura intai:

Se observa ca inlocuind propozitia SaP in minora silogismului initial s-a obtinut modul Barbara din figura intai, cu concluzia in SaM. Aceasta concluzie este contradictoria premisei SoM din modul initial care, prin supozitie, a fost considerata adevarata. Prin urmare, SaM nu poate fi decat falsa. Daca este falsa, atunci cel putin una din premisele din care ea s-a obtinut ea trebuie sa fie falsa. Or, PaM este adevarata prin supozitie, deci nu poate fi falsa decat SaP. Daca insa SaP este falsa, atunci este adevarata contradictoria ei, adica propozitia SoP. Dar aceasta este tocmai concluzia modului Baroco.

Am ajuns astfel in urmatoarea situatie: din supozitia ca premisele modului Baroco sunt adevarate si concluzia falsa, altfel spus, din supozitia ca modul este nevalid, a rezultat ca concluzia lui nu poate fi falsa. Inseamna ca nici modul nu poate fi nevalid.

La fel se demonstreaza validitatea modului Bocardo:

                                                                MoP

                                                                MaS

                                                                SoP

1) Presupunem ca modul este nevalid. Urmeaza ca premisele lui sunt adevarate si concluzia falsa.

2) Daca SoP, concluzia modului Bocardo, este falsa inseamna ca este adevarata contradictoria ei, respectiv, propozitia SaP.

3)    Inlocuim in Bocardo premisa majora cu propozitia SaP (contradictoria concluziei) si obtinem modul Barbara din figura intai:

SaP

MaS

MaP

4) Propozitia MaP (concluzia modului Barbara) este contradictoria propozitiei MoP aceasta fiind majora modului Bocardo. Pentru ca MoP este adevarata (prin supozitie) rezulta ca este falsa MaP.

5) Intrucat Barbara este valid, dar concluzia lui este falsa inseamna ca cel putin una din premisele lui trebuie sa fie falsa. Cum minora sa, propozitia MaS, este adevarata prin supozitie, inseamna ca este falsa majora sa, respectiv, propozitia SaP.

6) Daca SaP este falsa va fi adevarata contradictoria ei, propozitia SoP. Dar SoP este tocmai concluzia lui Bocardo pe care am presupus-o falsa pentru ca Bocardo sa fie nevalid. Neputand fi falsa inseamna Bocardo nu poate avea premise adevarate si concluzie falsa, deci este un mod valid.

Demonstratia prin reducere indirecta se poate aplica oricarui mod silogistic, chiar si celor din figura intai, numai ca atunci va trebui sa ne bazam pe validitatea altor moduri, din alte figuri. In plus, relatia de contradictie este inlocuita uneori cu relatia de contrarietate, ceea ce insa nu schimba cu nimic lucrurile.

Sa luam pentru exemplificare modul Cesare din figura a doua:

Contradictoria concluziei este SiP si va inlocui majora pentru a da modul Disamis din figura a treia:

Convertim concluzia din MiP in PiM si facem in continuare acelasi rationament ca la Baroco si Bocardo. Dupa cum am spus, in aceasta demonstratie ne sprijinim nu pe validitatea unui mod din figura intai, ci pe validitatea lui Disamis , un mod de figura a treia.

6. 6. 3. Metota ectezei.

Aceasta metoda a fost data de Aristotel pentru demonstrarea validitatii modurilor Baroco si Bocardo cu premise necesare si a modului Darapti cu premise simple. In esenta, metoda consta in transformarea modurilor particulare in moduri universale ca urmare a transformarii propozitiilor particulare in propozitii universale. Pentru ca in acest fel modurile particulare ale figurii intai se reduc la modurile universale, metoda ectezei poate fi asociata metodei reducerii directe.  

Sa luam modul Ferio din figura intai:

Reprezentam premisa minora cu ajutorul diagramelor Euler:

Zona hasurata din diagrama corespunde acelei parti din S care este M. Notam aceasta parte cu S₁ si reformulam particulara afirmativa SiM prin universala afirmativa S₁aM. Mai departe, inlocuind premisa minora din Ferio cu propozitia nou obtinuta obtinem modul Celarent din figura intai:

Analog se demonstreaza ca modul Darii se reduce la Barbara. Prin urmare, si modurile particulare ale figurii intai pot fi reduse la modurile universale (metoda ectezei devine in felul acesta o metoda de reductie). Totusi, Aristotel nu recomanda metoda ectezei pentru modurile particulare ale figurii intai, ci pentru Darapti, Disamis si Datisi din figura a treia, o recomandare nu tocmai usor de inteles avand in vedere dificultatile aplicarii metodei in demonstrarea lui Darapti (ca sa nu mai vorbim ca cele trei moduri se pot valida foarte bine prin reducere directa).

6. 6. 4. Metoda diagramelor Venn.

Pentru explicarea acestei metode recomand cititorului sa reia lectura paragrafului 4.3, din Cap. II. Reamintesc, pentru inceput, interpretarea celor patru propozitii de predicatie conform diagramelor Venn:

  SaP   Û    = Æ

                                                            SeP   Û   SP = Æ

                                                            SiP    Û   SP ¹ Æ

                                                            SoP   Û   ¹ Æ

Pentru a testa validitatea unui mod silogistic inlocuim premisele si concluzia modului respectiv cu interpretarile Venn dupa care reprezentam aceste propozitii cu ajutorul diagramelor.

In interpretare Venn apar clase vide si clase nevide (clasele vide se prezinta hasurat iar cele nevide se marcheaza printr-un asterisc).

Daca modul este valid, atunci diagrama concluziei se va contine in diagrama premiselor.

Exemplul 1. Sa se demonstreze prin diagrame Venn validitatea modului Camestres (figura a doua).

Se interpreteaza mai intai premisele si concluzia conform regulilor cunoscute:

PaM   Û   P= Æ

                                              SeM   Û   SM = Æ

                                              SeP    Û   SP = Æ

Se construieste apoi diagrama modului:

Ce observam in aceasta diagrama? In primul rand ca cele doua premise se reprezinta cu ajutorul unor clase vide (zonele hasurate). Clasa corespunzatoare concluziei (SP) este si ea vida, dar aceasta clasa vida rezulta numai dupa ce am reprezentat clasele vide corespunzatoare premiselor.

Intrucat diagrama concluziei este continuta in diagrama premiselor, silogismul este valid.

Exemplul 2. Modul Disamis:

MiP    Û   MP ¹ Æ

                                                          MaS   Û    M= Æ

                                                           SiP    Û    SP ¹ Æ

                                                                                              MP ¹ Æ

             

    M  = Æ

                                                                                                  SP ¹ Æ

                                                                                                                                                                                         

                                                                                         

Si aici diagrama concluziei este continuta in diagrama premiselor, deci modul este valid.

Probleme speciale ridica silogismele cu premise universale si concluzii particulare. In aceste moduri doar conluzia are caracter existential, nu si si premisele, ceea ce ar insemna sa deducem ceva ce exista din ceva ce nu exista, sau, in termeni de clase, sa obtinem o clasa nevida din mai multe clase vide.

Pentru a evita situatiile de acest fel, in modurile silogistice cu premise universale si concluzie particulara se adauga o premisa suplimentara prin care ne asiguram de caracterul nevid al unuia dintre termeni.

Exemplul 3. Demonstratia validitatii modului Darapti.

Interpretam cele trei propozitii si adaugam premisa suplimentara:

                                                         MaP   Û   M = Æ, M ¹ Æ

                                                         MaS   Û   M = Æ

                                                           SiP   Û    SP ¹ Æ

Clasa M este nevida, dar, din diagrama observam ca aceasta clasa se compune din patru subclase pe care le-am notat cu 1, 2, 3 si 4. In care din ele trebuie plasat semnul * pentru a marca faptul ca termenul M este nevid?

Nu stim deocamdata, asa ca il asezam in circumferinta clasei M:

Refacem acum diagrama cu reprezentarea claselor vide si nevide impuse de celelalte premise:

                                                                                SP ¹ Æ

                    M = Æ                     M= Æ

Din reprezentarea premiselor a rezultat ca sunt vide subclasele 1, 2 si 4, deci pentru ca  termenul M sa fie nevid, singurul loc unde mai putem plasa asteriscul este subclasa 3. Dar aceasta subclasa este inclusa in clasa SP, deci si aceasta clasa va fi tot nevida. Insa tocmai acest lucru il exprima concluzia modului pe care il testam. Prin urmare, diagrama concluziei se contine in diagrama premiselor, deci modul este valid.

Modurile existentiale se impart in trei mari grupe in functie de premisa existentiala pe care o presupune fiecare:

S ¹ Æ	M ¹ Æ	P ¹ Æ
aai - 1 eao - 1 eao - 2 aeo - 2 aeo - 4	aai - 3 eao - 3 eao - 4	aai - 4

Exemplul 4. Modul aai - 4 (Bramantip).

                                                        PaM   Û   P = Æ,   P ¹ Æ.

                                                        MaS   Û   M = Æ

                                                         SiP    Û    SP ¹ Æ

Clasa P se compune, ca si in cazul precedent, din patru subclase pe care le-am notat cu 1, 2, 3, 4. Nu stim cum sunt ele asa ca vom plasa semnul * in circumferinta clasei P:

Refacem diagrama hasurand clasele vide, asa cum o indica premisele:

                                                                                                  

                                                                                                M= Æ

                   SP ¹ Æ          M = Æ       

Intrucat subclasele 1, 2, 4 sunt vide vom plasa semnul * in subclsa 3 asigurand astfel neviditatea clasei P. Dar subclasa 3 este inclusa in SP deci si SP este nevida. Diagrama concluziei se contine in in acest fel in diagrama premiselor, deci si acest mod este valid.

6.      6. 5. Metoda antilogismului

In 1883, Cristine Ladd-Franclin a elaborat o metoda de testare silogistica cunoscuta sub numele de metoda antilogismului. Este o combinatie intre metoda diagramelor Venn si metoda reducerii la absurd bazata pe conceptul de antilogism. Acesta este un concept relativ construit pe interpretarea Venn a fiecarui mod silogistic in parte. De exemplu, daca A, B |- C este interpretarea Venn a unui silogism oarecare, antilogismul sau este format din multimea celor doua premise plus negatia concluziei.

Fiecare mod silogistic isi are propriul sau antilogism, si invers, fiecare antilogism se poate transforma intr-un singur silogism:

                          Silogism                                      Antilogism

                                                                

Un silogism este valid daca si numai daca antisilogismul sau satisface conditiile: 1) in antilogism una dintre cele trei propozitii este o inecuatie, 2) una dintre ecuatii are in cealalta ecuatie o variabila negata, 3) daca o variabila a inecuatiei este negata, ea trebuie sa apara negata si in ecuatia care ocontine (si la fel daca in inecuatie variabila este nenegata). Cum silogismul nostru satisface toate cele trei conditii, el este un mod valid (este modul Celarent din figura intai).

In caz ca antilogismul nu satisface concomitent cele trei conditii, silogismul corespunzator lui este nevalid. De exemplu, modurile existentiale nu sunt valide conform metodei antilogismului pentru ca niciunul dintre ele nu verifica simultan cele trei conditii (las cititorului ca exercitiu verificarea acestor moduri).

6. 7. VARIETATI SILOGISTICE

Entimema, Epicherema, Polisilogismul si Soritul

Silogismele studiate pana acum sunt silogisme in forma standard care nu se intalnesc decat foarte de rar in vorbirea curenta. Aceasta, fie pentru ca intr-un silogism se omite partea subanteleasa, fie pentru ca doua sau mai multe silogisme sunt inlantuite astfel incat concluzia unuia sa devina premisa celalalt. Nefiind vorba de forme inferentiale noi, am numit aceste situatii "varietati silogistice. Se intelege ca nici validitatea lor nu este una proprie, este validitatea silogismelor de origine.

 

1) Entimema.

Silogismul in care una din premise sau concluzia este omisa ca subinteleasa se numeste entimema. Din silogismul:

                              Toti oamenii sunt coruptibili

                              Aristide este om

                              Aristide este coruptibil

putem forma urmatoarele entimeme:

           

(1)                                                  Aristide este coruptibil pentru ca

                                                      Aristide este om.

Este o entimema obtinuta prin eliminarea premisei majore de aceea se mai numeste si entimema de gradul intai.  

O alta entimema este urmatoarea:

           

(2)                                                  Aristide este coruptibil pentru ca

                                                      Toti oamenii sunt coruptibili.

in care s-a eliminat premisa minora. Entimema obtinuta este de gradul al doilea. In fine,

           

(3)                                                 Toti oamenii sunt coruptibili si

                                                      Aristide este om.

este o entimema de gradul al treilea in care lipseste concluzia.

Din cate observam, in primele doua entimeme concluzia este asezata inaintea premisei iar legatura dintre ele este realizata printr-un cuvant concluziv (pentru ca, deci, prin urmare, in consecinta, urmeaza ca s.a.):

  pentru ca

In cea de-a treia entimema premisele sunt legate conjunctiv, iar concluzia este omisa. Asa cum am mai spus, aceste forme inferentiale nu aduc nici o noutate, validitatea lor se datoreaza exclusiv validitatii silogismului din care provin. Deci, pentru a testa o entimema trebuie mai intai sa identificam silogismul din care provine respectiva entimema si apoi sa vedem daca acest silogism este sau nu valid.

In principiu orice silogism poate genera entimeme, efectiv insa, acest lucru se intampla numai cu silogismele figurii intai, mai precis, cu modurile Barbara si Celarent care sunt si cele mai evidente (intr-un silogism se omite doar ceea ce se subantelege). Cu acest inteles, termenul "entimema" este cunoscut in logica clasica incepand cu Boethius pentru ca la Aristotel entimema insemna altceva, ea era silogismul "care pleaca de la probabilitati ori semne". Asa cum prezinta Aristotel lucrurile in Analitica prima, entimema este mai degraba un procedeu retoric decit un rationament strict logic.

2. Polisilogismul.

O inlantuire de mai multe silogisme in care concluzia unuia devine premisa pentru celalalt se numeste polisilogism. Mai departe, silogismul a carui concluzie serveste de premisa altui silogism se numeste prosilogism, iar silogismul ce contine concluzia altui silogism se numeste episilogism.

Cele mai importante polisilogisme sunt cele formate pe structura figurilor intai si a patra:

                                 (1)                                                    (2)

                       Toti A sunt B                                   Toti D sunt E

                       Toti B sunt C                                   Toti C sunt D

                       Toti A sunt C                                   Toti Csunt E

                       Toti C sunt D                                   Toti B sunt C

                       Toti A sunt D                                   Toti B sunt E

                            Toti D sunt E                                   Toti A sunt B

                            Toti A sunt E                                   Toti A sunt E

In polisilogismul (1) se incepe cu premisa minora, iar in al doilea cu premisa majora. In primul polisilogism, numit progresiv sau sintetic, se ajunge la predicate din ce in ce mai generale, iar in al doilea, numit regresiv sau analitic, se ajunge la predicate din ce in ce mai particulare.

3. Soritul.

Daca in polisilogismele de mai sus eliminam concluziile intermediare obtinem o noua inlantuire silogistica numita sorit. Este vorba asadar de un polisilogism eliptic, un fel de "entimema" a polisilogismului:

                           (1')                                                               (2')

              Toti A sunt B                                              Toti D sunt E

              Toti B sunt C                                              Toti C sunt D

              Toti C sunt D                                              Toti B sunt C

              Toti D sunt E                                              Toti A sunt B

              Toti A sunt E                                              Toti A sunt E

Soritul (1') se mai numeste aristotelic iar soritul (2') se numeste gocleian, dupa numele logicianului Rudolf Goclenius (sec. XVI). Ca si in cazul entimemei, validitatea rationamentelor soritice se intemeiaza pe validitatea silogismelor si a polisilogismelor de origine. Aceasta se vede si din legile speciale si generale ale celor doua forme de sorit. De exemplu, pentru soritul aristotelic se demonstreaza doua astfel de legi:

1) Intr-un sorit aristotelic nici o premisa nu poate fi negativa in afara de ultima.

2) Intr-un sorit aristotelic nici o premisa nu poate fi particulara, afara de prima.

Legile soritului gocleian sunt si ele foarte asemanatoare:

1') Intr-un sorit gocleian nici o premisa nu poate fi negativa, afara de prima.

2') Intr-un sorit gocleian nici o premisa nu poate fi particulara, afara de ultima.

Mai departe, cele patru legi soritice pot fi sintetizate numai in doua:

1'') intr-un sorit poate fi negativa numai premisa care contine termenul major,

2'') intr-un sorit poate fi particulara numai premisa care contine termenul minor.

Pentru cititorul care a inteles demonstratiile legilor generale si speciale ale silogismului, demonstrarea legilor soritice nu ridica nici un fel de problema. 

4. Epicherema.

Este rationamentul provenit din inlantuirea mai multor entimeme:

                       

Toti B sunt C, pentru ca toti C sunt D

                                      Toti A sunt B, pentru toti B sunt E

                                         Toti A sunt D

Rationamentul este greoi si, la fel ca entimema cu  inrudeste indeaproape, nu aduce din punct de vedere teoretic nici un element de noutate. Insa, la fel ca entimema, epicherema poate fi exploatata retoric. Abilitatea in manipularea premiselor, omiterea premiselor problematice, combinarea inedita a premiselor evidente cu cele mai putin evidente s.a. pot induce interlocutorului un fals sentiment de rigoare si implicit de validitate (v, cap. VI, retorica argumentarii).. 

6. 8. CATEVA EXTINDERI  SI  DEZVOLTARI.

SILOGISTICA EXCEPTIVA

Silogistica studiata in acest capitol este forma perfectionata a silogisticii aristotelice, ea a fost definita de Lukasiewicz drept "teoria relatiilor a, e, i, o in domeniul termenilor generali nevizi". Este teoria de baza (paradigma) silogisticii care, in timp, a primit numeroase dezvoltari.

Din pacate, teoria de baza este adeseori confundata cu dezvoltarile ei astfel ca multe din criticile care s-au adus silogismului in decursul timpului vizau nu silogistica propriu-zisa, ci tocmai aceste extinderi ale ei. Asa cum am mai spus, celebrul silogism despre mortalitatea lui Socrate nu este un silogism aristotelic, el nici macar nu a fost formulat vreodata de Aristotel, cel putin nu in scrierile pe care le cunoastem astazi de la el. Acest silogism tine de silogistica cu termeni singulari, adica de una dintre extinderile silogisticii.

Dezvoltarile silogisticii sunt multe si variate, cateva din aceste extinderi datorandu-se unor cunoscuti logicieni romani. Voi cita in primul rand silogistica cu termeni negativi construita de Fl. Tutugan in cartea sa Silogistica judecatilor de predicatie. Tot lui Fl. Tutugan i se datoreaza si silogistica cu propozitii compuse.

Asa cum am aratat in cap II, Tutugan a pus la punct o metoda de analiza logica a propozitiilor de predicatie care i-a permis, intre altele, reconstructia pe baze noi a silogisticii.

Interesant este ca in silogistica lui Tutugan o concluzie poate fi derivata si din premise negative de aceea numarul modurilor valide in silogistica lui este mult mai mare.

Incepand cu anul 1938, Gr. Moisil a construit silogistica plurativa (numita stocastica sau statistica) in care intra propozitii de genul: "Cei mai multi S sunt P", "Exista destui S care sa fie P", "Nu foarte multi S sunt P" s.a. Tot lui Gr. Moisil ii datoram unele abordari ale silogisticii in logica fuzzy.

La randul lui, Gh. Enescu studiaza silogistica cu termeni singulari si cu termeni vizi. Sorin Vieru a abordat probleme legate de axiomatizarea silogisticii, iar P. Botezatu a aratat cum poate fi construita silogistica sub forma de calcul natural.

Despre toate aceste contributii, ca despre multe alte probleme, cititorul se poate informa din monografia lui Didilescu si Botezatu, Silogistica. Teoria clasica si interpretarile moderne (Bucuresti, 1976).

In studiul meu, Logica conceptelor paraconsistente am incercat o extindere silogistica in raport cu propozitiile exceptive pe care am numit-o silogistica exceptiva.[6] Reiau ideea fara a intra in detalii.

Propozitiile exceptive sunt propozitiile de forma "Toti S, cu exceptia lui X, sunt P", respectiv, "Niciun S, cu exceptia lui X, nu este P".

In aceste scheme conceptele S si P sunt simplu consistente, in schimb, X este paraconsistent. In prima propozitie, X = S, iar in a doua X = SP.

De exemplu:

Toate metalele, cu exceptia mercurului, sunt solide,

Toate mamiferele, cu exceptia monotremelor, sunt vivipare, 

Nici o masina, cu exceptia salvarii, nu circula pe rosu,

Nici un metal, cu exceptia aurului, nu rezista oxidarii.

Exceptiile pot viza orice situatie ce poate fi descrisa cu ajutorul cuantorului universal (o lege, o regula, o norma etc.).

In propozitiile exemplificate, conceptele metal si solid sunt simplu consistente, fata de mercur care este paraconsistent: mercur = metal nesolid (sau metal care nu este solid). La fel sunt: mamifer vivipar, metal neoxidant etc.

Propozitiile particulare nu pot fi exceptive, ci doar exclusive. In loc de "Unii S, cu exceptia lui X, sunt P", unde exceptia aproape ca nu isi are rostul, vom spune: "Unii S, dar nu X, sunt P", "Unii S, exclus X, sunt P". De exemplu: "Unii ziaristi, dar nu Popescu, sunt simpatici", "Unele orase, exclus Bucurestiul, sunt poluante".

Acelasi lucru este valabil pentru particularele negative: "Unele plante, dar nu trandafirul, nu sunt perene ", "Unii profesori, exclus cei de fata, nu sunt pregatiti".

Revenim la propozitiile exceptive. Prima mea observatie este ca propozitiile exceptive nu respecta raporturile patratului logic. De exemplu, din universala exceptiva "Toti S, cu exceptia lui X, sunt P" se poate deduce particulara "Unii S nu sunt P". Aceasta pentru ca X este, el insusi, un S.

De notat ca X poate fi un obiect sau o clasa de obiecte, de la caz la caz.

La fel, din universala negativa se poate deduce particulara afirmativa. Deci si intr-un caz si in celalalt sunt suspendate raporturile de contradictie.

Dar atunci care este contradictoria universalei exceptive "Toti S, cu exceptia lui X, sunt P"?

Dupa parerea mea, candidatul cu cele mai bune sanse ar fi: "Unii S, dar nu X, nu sunt P". Acelasi lucru este valabil despre propozitiile negativ exceptive

Modificari substantiale inregistreaza modurile silogistice. De pilda, Barbara, poate avea doua forme, in functie de numarul premiselor exceptive:

 

           Toti M cu exceptia lui X sunt P,                   Toti M, cu exceptia lui X sunt P,

           Toti S sunt M,                                               Toti S, cu exceptia lui Y, sunt M,

           Toti S, cu exceptia lui X, sunt P.                  Toti S, cu exceptia lui X si Y sunt P.

Tot doua forme va avea si modul Celarent:

Nici un M cu exceptia lui X nu este P,         Nici un M, cu exceptia lui X, nu este P,

            Toti S sunt M,                                              Toti S, cu exceptia lui Y, sunt M

            Nici un S, cu exceptia lui X, nu este P.        Nici un S, cu exceptia lui X si Y, nu este P.

In modurile particulare, de pilda Ferio sau Darii, concluzia nu este exceptiva, ci exclusiva:

            Toti M, cu exceptia lui X, sunt P,                 Nici un M, cu exceptia lui X, nu este P,

            Unii S sunt M                                                Unii S sunt M                                        ,

            Unii S care nu sunt X sunt P,                        Unii S care nu sunt X nu sunt P

Modurile cu premise universale si concluzie particulara genereaza tot cate doua moduri exclusive. Iata cele doua moduri exclusive din Darapti:

             Toti M, cu exceptia lui X, sunt P                 Toti M cu exceptia lui X, sunt P

                Toti M sunt S                                               Toti M, cu exceptia lui Y, sunt S

                Unii S care nu sunt X sunt P                        Unii S care nu sunt X si Y sunt P.

Chiar si numai din aceste exemple ne dam seama ca silogistica exceptiva adauga la regulile generale ale silogismului cateva reguli noi, cum ar fi:

   ● Concluzia intr-un silogism este exceptiva daca cel putin una din premise este exceptiva.

   ● Daca ambele premise sunt exceptive, concluzia insumeaza exceptiile.

   ● Dintr-o concluzie exceptiva si una particulara rezulta o concluzie exclusiva.

   ● In modurile existentiale, concluzia exclusiva insumeaza exceptiile.

O alta observatie: in forma "Toti S, cu exceptia lui X, sunt P" accentul cade pe S care este subiectul logic al propozitiei. Daca insa vrem sa accentuam nu subiectul, ci exceptia, atunci formulam o alta propozitie: "Desi X este S, X nu este P", "Cu toate ca X este S, X nu este P". Aici nu despre S este vorba ci despre X, el este in acest caz subiectul propozitiei noastre. De exemplu: "Desi liliacul este pasare, liliacul nu zboara", "Cu toate ca mercurul este metal, mercurul este lichid".

Iata deci o noua forma propozitionala: "Desi P, Q", respectiv, "Desi P, non-Q" (reformulat: "Cu toate ca P, are/nu are loc Q").

Doua intrebari se ridica in legatura cu propozitiile de aceasta forma: 1) cand sunt adevarate aceste propozitii si cand sunt false?  2) ce fel de rationamente se pot face cu ele?

Cu privire la prima intrebare, adevarul propozitiei "Desi P, Q" cere existenta unei legi sau reguli. Aceasta lege/regula se exprima fie printr-o implicatie, fie printr-o propozitie universala (de ex. "Toate metalele oxideaza", "Toate masinile polueaza", "Daca ceva este mamifer, el nu este zburator" etc.).

Regula impreuna cu propozitia exceptiva dau rationamentul:

             Oricare ar fi x, daca x este S, x este P.

             Desi a este S, a nu este P.

Acelasi rationament reformulat cu ajutorul universalei afirmative:

             Toti S sunt P,

             Cu toate ca a este S, a nu este P.

Ca si in cazul precedent, S si P sunt simplu consistente, in timp ce S este paraconsistent. Aceasta face ca rationamentul nostru sa fie din capul locului opus silogismului pentru ca, intr-un silogism obisnuit, din "Toti S sunt P" si "a este S" rezulta "a este P". Or, in cazul de fata lucrurile stau exact invers, ceea ce obtinem aici este propozitia "a nu este P".

Pe scurt, este vorba de un alt tip de rationament unde nu mai avem de-a face cu premise si concluzii, ci cu reguli si exceptii. Este vorba de un rationament nonstandard, un rationament specific conceptelor paraconsistente

Propozitia "Toti S sunt P" se numeste regula, propozitia "a este S" se numeste conditie, iar "a nu este P" este exceptia.

De exemplu:

             Toate metalele sunt solide, (regula)

             Cu toate ca mercurul este metal (conditie), mercurul nu este solid (exceptie).

Atentie, insa! Exceptia nu se deduce si nu se induce din regula si conditie, ea doar are loc cand are loc regula si conditia. Daca aceste elemente nu ar exista, se intelege ca nu ar exista nici exceptia. In plus, regula si conditia nu sunt suficiente, ele sunt doar necesare exceptiei. Nu putem spune de pilda:

Toti oamenii sunt muritori;

Desi Socrate este om, Socrate nu este muritor.

Din punct de vedere formal nu exista nici o deosebire intre cele doua rationamente, totusi, numai primul este valabil, nu si al doilea.

De ce?

Pentru simplul motiv ca intr-un astfel de rationament operam cu concepte obisnuite (le-am numit simplu consistente) unde regulile nu inregistreaza exceptii. Or, rationamentele noastre sunt cu totul altceva, ele sunt rationamente destinate exclusiv recunoasterii exceptiilor.