DREAPTA SI STANGA IN IDEOLOGIA POLITICA

DREAPTA sI STÂNGA ÎN IDEOLOGIA POLITICĂ

Evolutie si sensuri actuale

Obiective:

·        Examinarea evolutiei diferentierii dintre dreapta si stânga politica

·        Argumentarea actualitatii diferentierii, cu sublinierea dimensiunilor politice si

economice

Aplicate la ideologie, "dreapta" si "stânga" se refera la doua seturi de idei,convingeri, atitudini politice, aflate în relatii de contradictie, având deseori oîncarcatura emotionala si neepuizând gama alternativelor politice asa cum sunt eleexprimate atât în programele partidelor, cât si în orientarile valorice existente lanivelul opiniei publice. Lipsa rigorii stiintifice în delimitarea sensurilor celor doitermeni a condus la formularea a numeroase obiectii în legatura cu relevanta lorpentru compararea si clasificarea ideologiilor si partidelor politice. si totusi, eicontinua sa fie invocati de catre cercetatori, oameni politici sau, pur si simplu de catrecei ce dore 545h74f sc sa defineasca, la modul generic, un anume tip de atitudine politica.Initial, dreapta si stânga au definit pozitia fata de principiile Revolutiei franceze.

Mai exact, la o sedinta a Adunarii constituante din 1789, reprezentantiinatiunii, divizati în privinta problemei dreptului de veto al regelui, s-au împartittopografic în sala de sedinta, partizanii unui veto nelimitat asezându-se în dreaptapresedintelui adunarii. Asadar, opozitia dintre cele doua orientari se referea laprincipiile guvernarii: atasament fata de autoritatea monarhica sau preferinta pentruun guvern ales; atasament fata de trecut sau dorinta de schimbare revolutionara.Secolul al XIX-lea a perpetuat divizarea, chiar daca se foloseau rar termenii de"dreapta" si "stânga", confruntarea desfasurându-se îndeosebi între monarhisti sirepublicani: primii sustineau "tronul si altarul", adica un regim monarhic autoritar,sprijinit de valorile bisericii; ceilalti, o pozitie anti-clericala si republicana, bazata peideea suveranitatii poporului.

Treptat, pozitia în legatura cu forma de guvernamânt si-a pierdut forta dediferentiere între atitudinile politice fundamentale. Pe masura ce efectele revolutieiindustriale asupra structurii sociale se faceau tot mai mult simtite, aspectelor politiceimplicate în confruntarea dintre orientarile de dreapta si cele de stânga li se adaugacriterii economico-sociale. Astfel, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, stângaîncepe sa indice o atitudine favorabila intereselor participantilor directi la procesulmuncii, iar dreapta - detinatorilor de capital privat.Secolul XX va cunoaste o serie de metamorfoze ale sensurilor celor doitermeni.

Prima ipostaza semnificativa a fost aceea a extremismului. Este de notat ca,atunci când au intrat în Parlamentul italian, fascistii au ocupat locurile din extrema sadreapta. Acest extremism, considerat de dreapta, pentru ca, în numele unei noi ordini,exalta deschis forta, violenta, teroarea, s-a opus unui alt extremism - comunismul luiStalin - considerat de stânga, pentru ca exercita dictatura în numele valorilordemocratice, asociate cu deosebire clasei proletariatul industrial si partidului care sedeclara exponentul sau.

Dupa al doilea razboi mondial, în forme si cu amplori diferite, s-au succedat,atât în Europa, cât si în America, "valuri" de stânga, respectiv de dreapta.Primul moment de referinta l-a constituit aparitia, în anii '60, a ceea ce s-anumit "Noua Stânga", o ideologie eclectica ce si-a propus sa revitalizeze gândirea destânga, punând sub semnul întrebarii unele idei marxiste (apreciau însa scrierileumaniste ale tânarului Marx, pe care le contrapuneau celor din perioada dematuritate), criticând socialismul est-european si partidele comuniste occidentale,exprimând totodata neîncredere în politica de partid conventionala, în sistemuldemocratic traditional - de unde o oarecare turnura anarhista.

Ca urmare, reprezentantii sai sunt apreciati în primul rând în calitate de critici sociali. În perioadarespectiva Noua Stânga a exercitat o influenta considerabila, determinând constituireaunor miscari care, neîncrezatoare în potentialul revolutionar al clasei muncitoare (ideesustinuta de vechea stânga), atribuiau rolul esential în schimbarea socialaintelectualilor si grupurilor marginale (incluzând aici si tineretul). Aceste idei ce s-audovedit deosebit de penetrante mai cu seama datorita lui Herbert Marcuse,considerat mentorul spiritual al acestei orientari. Miscarile aferente Noii Stângi auzdruncinat universitatile occidentale la sfârsitul anilor '60 si au mobilizat opiniapublica americana împotriva razboiului din Vietnam, dar, lipsindu-le structuraorganizata si programul articulat, au ramas la nivelul unor tendinte politice.

Replica la ideile Noii Stângi a fost data de ceea ce s-a numit "Noua Dreapta",afirmata în anii '70 si '80, ca miscare ideologica asociata cu renastereaconservatorismului - de altfel, Irving Kristol, unul din teoreticienii de marca aineoconservatorismului american, fusese numit "sfântul patron al Noii Drepte".Aparuta pe fondul dificultatilor economice ce au marcat perioada în cauza, aceastamiscare (lipsita, e adevarat de caracter unitar) a criticat ideile si practicile socialiste -si, în general cele proprii stângii - sustinând, ca obiectiv esential, limitarea roluluistatului în aproape toate domeniile. Desi se considera ca Noua Dreapta s-a manifestatcu mai mare forta în SUA si Marea Britanie, unde doi lideri politici (R. Reagan si M.Thatcher) au fost asociati acestei miscari, în fapt, ea a avut expresii semnificative înnumeroase alte tari. În Franta, de pilda, Noua Dreapta s-a concentrat spre critica ideiide egalitate, în principal pe considerentul ca aceasta determina uniformizarea sinivelarea sociala (dintr-o asemenea perspectiva sunt puse pe acelasi plan crestinismul,marxismul si cultura americana - de notat ca aceasta din urma apare ca o adevarataamenintare pentru cultura europeana traditionala).

Ultimele decenii au relevat o tendinta de atenuare a confruntarilor întreideologii si implicit, de atenuare a diferentierilor între dreapta si stânga. Înca laînceputul anilor '80, Naisbitt afirma sententios: "Stânga si dreapta în politica sunt pemoarte: aproape totul vine acum de la un centru radical" (John Naisbitt, 1989, p. 237).si totusi, diferentierea între dreapta si stânga nu a cazut în desuetudine. În Franta, depilda, se considera ca "opozitia stânga/dreapta, departe de a fi depasita, ramâne încacriteriul major de diviziune, nu numai pentru analistii si oamenii politici, ci pentruînsasi opinia publica" (Alain Monchablon, 1991, p. 146). Desigur, nu trebuie pierdutedin vedere unele diferente specifice între spatiul politic american si cel european,acesta din urma fiind, în mod traditional, marcat mai pregnant de factorul ideologic.

Este notabil ca, abordând dintr-o perspectiva comparativa principaleledimensiuni ce particularizeaza partidele politice în perioada postbelica, Arend Lijphart nominalizeaza pe primul loc ceea ce numeste "dimensiunea socioeconomica",prin care vizeaza tocmai diferentierea între stânga si dreapta. El precizeaza ca, spre deosebire de guvernarile de dreapta, cele de stânga s-aucaracterizat în mod sistematic printr-o rata mai înalta a cresterii sectorului public aleconomiei, bugete centrale mai mari, o mai pronuntata egalizare a veniturilor, eforturisporite pentru reducerea somajului si mai mult accent pe educatie, asistenta medicalasi asistenta sociala (Arend Lijphart, 2000, p. 88).Spre a realiza un plus de concretete si de nuantare, unele abordari diferentiazaîntre dreapta si stânga politica, pe de o parte, iar, pe de alta parte, între dreapta sistînga economica(Vernon Bogdanor, ed., 1987, p. 324), precizând:

- Stânga politica cuprinde de obicei credinta în perfectibilitatea progresiva aoamenilor, în posibilitatea de a face omul si societatea mai buni prin influentapolitica; o atitudine favorabila fata de schimbare si inovatie; preocuparea pentrumaximizarea libertatilor civile, pentru egalitatea în problemele politice si sustinereasuveranitatii poporului; preocuparea pentru fraternitate si pentru internationalism;afirmarea superioritatii ratiunii si stiintei asupra traditiei si dogmei religioase.

- Dreapta politica este mai sceptica în legatura cu posibilitatea îmbunatatiriinaturii umane prin influenta politica; e atasata mentinerii ordinii sociale, politice simorale; vede anumite virtuti în inegalitatea sociala si economica si tinde sa sustinanationalismul; apeleaza deseori la credinte si sentimente non-rationale, incluzând celereligioase, si afirma moralitatea traditionala a familiei.

- Stânga economica urmareste interesele muncitorului industrial si taranului,sustine interventia statului în mecanismul pietei, alaturi de protectia sociala pentrudezavantajati.

- Dreapta economica crede în libertatea de alegere în sfera economica sifavorizeaza o economie libera de piata, cu o minima interventie a statului; are rezervefata de sistemele de securitate sociala organizate de stat.Fara a considera ca trasaturile mentionate sunt criterii de diferentiere cu valoare absoluta, sa precizam ca aceste seturi de atitudini se pot combina în moduridiferite, rezultând ideologii sau programe politice specifice. Problema este, desigur,care anume set de atitudini se situeaza în prim-plan. Cu alte cuvinte, este necesaraprecizarea criteriilor esentiale în functie de care se face încadrarea într-o zona sau altaa spectrului politic, cu atât mai mult cu cât dreapta si stânga au si o puternicaîncarcatura extra-politica: nu numai economica, dar si culturala.

A câstigat teren punctul de vedere frecvent exprimat de politologii americanipotrivit caruia ceea ce în prezent diferentiaza dreapta de stânga este mai cu seamagradul si natura interventiei statului în activitatea economica si în viata sociala. Acestcriteriu pragmatic si - sa recunoastem - operational nu exclude însa raportarea lavalorile politice, pentru ca implica unele aspecte privind sensurile si scopurileinterventiei statului: orice interventie presupune o anumita limitare a libertatii -problema este: în favoarea carei valori (egalitatii, solidaritatii, ordinii etc).

Norberto Bobbio, în remarcabila sa lucrare Dreapta si stînga, formuleazadrept criteriu principal de diferentiere tocmai raportarea la valori, mai exact laprincipiul egalitatii: în vreme ce stânga urmareste cu prioritate sa reduca inegalitatea,dreapta considera inegalitatea o stare fireasca (Norberto Bobbio, 1999)Încercarea de a amplasa partidele politice în tipologia dreapta - stânga implicao serie de dificultati, determinate atât de evolutii uneori contradictorii, cu pendulariîntre cele doua pozitii, cât si de manifestarea unor diferente pregnante între partide ceîsi au sorgintea în aceeasi ideologie sau chiar în interiorul aceluiasi partid, precum side faptul ca, uneori, exista o considerabila distanta între modul de auto-definire a unuipartid si încadrarea ce rezulta din examinarea obiectiva a programului si politicii sale.În cazul partidelor liberale - purtatoarele celei mai vechi dintre ideologiilecontemporane - este de remarcat ca acestea au reprezentat stânga politica în Europasecolului al XIX-lea, pozitia lor definindu-se initial în opozitie cu traditionalismulconservator.

Dar evolutia lor ulterioara, tot mai mult marcata (în spatiul european) deopozitia fata de partidele socialiste, a determinat o deplasare spre centru sau chiar spredreapta (în functie si de ceilalti oponenti), îndeosebi sub aspect economic, pentru ca,sub raport politic, ele continua sa sustina ideea de libertate si drepturile omului. Deprecizat ca, în SUA, liberalismul nu numai ca este amplasat, de regula, în zonastângii, ci, mai mult chiar, sensul sau este deseori unul larg, acoperind tot ceea ce seafla la stânga conservatorismului.Partidele conservatoare sunt mai usor încadrabile în spectrul politic, desi estemai dificil, în cazul lor, sa se generalizeze asupra principiilor programatice, deoareceoamenii politici de aceasta orientare se declara în mod frecvent adversari ai teoriilorabstracte, preferând sa exprime în termeni concreti ceea ce vor sa conserve (si aceastadifera, sub multe aspecte, de la o tara la alta). Totusi, consecventa în sustinereatraditiilor si a ordinii sociale, în apararea proprietatii private si limitarea interventieistatului a consacrat încadrarea acestor partide în zona dreptei, atât sub dimensiuneapolitica, precum si sub cea economica.

Socialismul democratic occidental (social-democratia), nascut în zona stângii,repudiat si catalogat ca fiind de dreapta de catre comunismul dictatorial, nu numai caeste recunoscut acum ca fiind de stânga, ci, în conditiile schimbarilor fundamentaledin Europa Centrala si de Est, este considerat principal exponent al acestei orientari,alaturi de care îsi gasesc sau îsi pot gasi locul si alte partide: comunistii (cu oideologie reînnoita), ecologistii etc (Maurice Duverger, 1991). O asemenea situare nuexclude însa diferentierea interna a social-democratiei, care, ea însasi, cuprindevariante de stânga, de centru si chiar de dreapta.

Aceste referiri la amplasarea partidelor în spatiul ideologiilor politice implicasi o alta problema: ce înseamna "centrul"? Uneori i se atribuie sensuri depreciative:ar fi expresia compromisului, a carentelor în consistenta si coerenta, a insuficienteiclarificari în legatura cu optiunile fundamentale, a evitarii acestora, a oportunismului.Dar, dincolo de acestea, i se recunosc o serie de calitati, în sensul ca exprimamoderatia, echilibrul, refuzul pozitiilor radicale.În zona centrului sunt frecvent amplasate democratia-crestina si agrarianismul.Partidele crestin-democrate îmbina ideile crestine despre justitia economica si sociala(de regula, din perspectiva catolicismului, desi nu în mod exclusiv) cu celeconservatoare favorabile valorilor si institutiilor traditionale, precum si cu celeliberale privitoare la democratia politica, sustinând interventionismul economic sipoliticile sociale.

În general, se situeaza în zona centrului atât pentru ca îmbina acestetendinte, cât si pentru ca identifica scopul organizarii politice cu asigurarea unor"echilibre între individ si colectivitate" (Fr. Chatelet, E. Pisier, 1994, p. 83). În functiede obiectivele aduse în prim-plan, uneori se îndeparteaza de centru, deplasându-sespre dreapta sau spre stânga.Partidele agrariene au aparut la începutul secolului XX, cu scopul sustineriiintereselor producatorilor agricoli si, mai general, ale sectorului rural. Pozitia lor decentru rezulta din faptul ca apara proprietatea privata, dar cer, în acelasi timp,interventia guvernului pentru sprijinirea agriculturii, fiind dispuse sa realizeze aliantepolitice atât cu partidele situate în stânga lor, cât si cu cele din dreapta, în schimbulsustinerii politicii lor economice.

O alta problema controversata în legatura cu diferentierea între dreapta sistânga se refera la manifestarile extremiste, considerate uneori ca fiind de domeniulpatologiei sociale. Problema are relevanta deoarece atât stiintele politice, cât si opiniapublica, atunci când opereaza încadrari în spectrul politic, au în vedere mai cu seamadeosebirile transante, cele care marcheaza îndepartarea de centru. Se înscriu în aceastasfera atitudini, pozitii rigide, ireconciliabile, care favorizeaza ceea ce Sartori numea"forta centrifuga" în viata politica, reprezentând o certa amenintare pentru democratie.Începuta în perioada interbelica, prin opozitia dintre fascism si comunism, istoriaextremismului a continuat dupa al doilea razboi mondial îndeosebi sub formaterorismului neofascist ("negru"), dar si a terorismului savârsit în numele stângii (maicunoscute fiind "Brigazile rosii", ce s-au declarat alternativa radicala la stângatraditionala).

S-a consacrat formula "extremele se ating", pentru a descrie convergentaacestora în refuzul democratiei (chiar daca pe temeiuri diferite) si în utilizareaviolentei ca forma a luptei politice. De fapt, diferentierea între terorismul "de dreapta"si cel "de stânga" nu are prea mare relevanta: prin mijloacele utilizate, atât terorismulintern cât si cel international, atât cel de drept comun, cât si cel politic, se situeaza însfera criminalitatii.Dincolo de abordarile diferite, relativitatea distinctiei dintre dreapta si stânga adevenit tot mai evidenta în ultimele decenii. La accentuarea acestei relativitati acontribuit, fara îndoiala, si constituirea "familiilor" europene de partide, ce reunescforte politice cu traditii si prioritati specifice fiecarei tari.

Ca urmare, majoritateagrupurilor constituite în cadrul Parlamentului European si-au asumat o orientare decentru, centru-dreapta sau centru-stânga, în concordanta cu diversitatea interna. Estechiar cazul celui mai numeros grup, începând din 1999, Grupul Partidului Popular European si al Democratilor Europeni, care, potrivit prezentarii de pe propriul site,"uneste fortele crestin democrate, conservatoare, si alte forte politice de centru sicentru-dreapta". Urmatorul, ca pondere, Grupul Socialistilor în ParlamentulEuropean, desi focalizat pe obiective specifice stângii, este marcat de optiunile decentru-stânga, ca urmare a orientarii unor partide de referinta din componenta sa. Celde-al treilea plasat, Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa, siaasumat orientarea de centru, chiar daca unele partide ce-l alcatuiesc au optat pentruzona dreptei sau a centrului-dreapta.Diferentierea dintre dreapta si stânga se manifesta în mod specific în conditiile României de dupa 1989.

Atitudinea fata de interventia statutului si protectia sociala saconturat în contextul pozitiei fata de trecerea la economia de piata: dreapta sustinedezvoltarea rapida a sectorului privat si minima interventie a statului, protectia sociala fiind subordonata acestui obiectiv prioritar; stânga - trecerea graduala, în care, prin interventia statului, sa se asigure echilibrul între evolutia economica si protectia sociala. Pe fondul acestei diferentieri de principiu, s-a ajuns la un larg evantai al denumirilor, dar si la o preferinta evidenta a partidelor pentru autodefinirea pozitiei cafiind de centru, centru-stânga sau centru-dreapta. O asemenea amplasare poate fiinterpretata, desigur, din perspectiva strategiei electorale: o opinie publica insuficient edificata asupra diferentierilor ideologice si a implicatiilor practice ale acestora este previzibil ca va opta pentru forte politice carora li se poate asocia o imagine de echilibru si moderatie. Dar preferinta pentru centru este explicabila si prin faptul caorice etapa de tranzitie necesita o serie de clarificari ideologice succesive.

Evident, aderarea României la Uniunea Europeana a determinat si va determina, în continuare, reconsiderarea amplasarii unor partide în spectrul politic.

Bibliografie

1.Norberto Bobbio, Dreapta si stînga, Bucuresti, Humanitas, 1999.

2.Vernon Bogdanor, ed., The Blackwell Encyclopaedia of Political Institutions, Oxford, New York, Blackwell Reference, 1987.

3.François Châtelet, Eveline Pisier, Conceptiile politice ale secolului XX, Bucuresti, 4.Humanitas, 1994.

5.Maurice Duverger, Europa de la Atlantic la Delta Dunarii, Omegapres, 1991.

6.Anthony Giddens, A treia cale:renasterea social-democratiei, Iasi, Polirom, 2001.

7.Arend Lijphart, Modele ale democratiei, Iasi, Polirom, 2000.

8.Alain Monchablon, Cartea cetateanului, Bucuresti, Humanitas, 1991.

9.Liliana Mihut, Dilemele stiintei politice, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1995.

10.John Naisbitt, Megatendinte: Zece noi directii care ne transforma viata, Bucuresti, Editura Politica, 1989.

11.Parlamentul European, http://www.europarl.europa.eu/groups/

Test de autoevaluare

1. Începuturile diferentierii dintre dreapta si stânga dateaza din

a. perioada Revolutiei franceze

b. perioada interbelica

c. anii '60 - '70 ai secolului XX

2. Principalele criterii de diferentiere dintre dreapta si stânga sunt, în prezent:

a. forma de guvernamânt

b. apartenenta de clasa

c. gradul si natura interventiei statului în activitatea economica si sociala

d. modul de raportare la valorile politice fundamentale.

3. Care dintre enunturile de mai jos sunt corecte

a. Partidele liberale se situeaza în zona dreptei în toate tarile occidentale.

b. În unele tari, partidele liberale se amplaseaza în zona centrului.

c. Partidele crestin democrate se situeaza în zona centrului.