Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























UNIUNEA EUROPEANA (UE)

Stiinte politice











ALTE DOCUMENTE

Cuprins - Civ Seminar
MODELAREA POSMODERNULUI: PARODIA SI POLITICA
Conferinta "Prezenta trecutului: transformari si abordari ale trecutului in Europa Centrala si de Rasarit"
Deputatii si senatorii
Analiza de politici publice
Ideea europeana si Consiliul Europei
Doctrina politica conservatoare si democratia politica
Aparitia si evolutia stiintei politice
IDEEA EUROPEANA LA ROMANI
POLITICUL SI POLITICA - OBIECT DE STUDIU AL POLITOLOGIEI




UNIUNEA EUROPEANĂ (UE)

Comunitatile Europene si, mai târziu, Uniunea Europeana sunt

rezultatul unui proiect politic specific, al carui continut înglobeaza

astazi aproape toate aspectele vietii politice, economice, sociale din

statele membre. Este un demers unic nu doar prin apropierea fara

precedent pe care o realizeaza între membrii sai, ci si prin succesul de

care aceasta entitate se bucura pe scena relatiilor internationale34.

1. Evolutie istorica

Crearea, în 1949, a Consiliului Europei nu reprezenta pentru toti

adeptii Europei unite raspunsul asteptat asupra modului în care trebuia

organizat batrânul continent. Astfel, în anii '50, ideile lui Jean Monnet

de creare a unei uniuni mai strânse între popoarele europene, depasind

suveranitatile nationale, încep sa prinda contur si, la 9 mai 1950,

ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, îsi asuma

politic aceasta idee prin oferta publica pe care Franta o face Republicii

Federale Germania de a pune în comun productia de carbune si otel.

Desi adresata în mod expres guvernului german, viitoarea comunitate

era deschisa si participarii altor state europene.

În declaratia de la 9 mai 1950, Robert Schuman prezinta o

metoda consacrând mai întâi o "solidaritate de fapt", menita a fi

"fermentul unei Comunitati mai largi si mai profunde". Primele

institutii, asa cum sunt ele schitate în Declaratia Schuman, evidentiaza

dimensiunea supranationala a constructiei, reprezentata de o Înalta

Autoritate, "ale carei decizii vor lega Franta, Germania si tarile care

vor adera la ea". Proiectul este repede adoptat si de alte state

________________

34 A se vedea: Ion Jinga, Uniunea Europeana, realitati si perspective,

Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 9-53; Andrei Popescu, Ion Jinga,

op. cit, p. 63-70.

Universitatea Spiru Haret

58

europene si, la 18 aprilie 1951, sase tari europene (Franta, Germania,

Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) au semnat, la Paris, Tratatul

instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO),

intrat în vigoare un an mai târziu. Tratatul afirma crearea unei Piete

comune a carbunelui si otelului, care antreneaza suprimarea drepturilor

vamale si a restrictiilor cantitative la libera circulatie a produselor,

interzicerea masurilor discriminatorii si a subventiilor sau a

ajutorului acordat de stat. Principiul central al acestei piete comune

este libera concurenta, însa Comunitatea controleaza aprovizionarea sa

periodica si fixarea preturilor la cel mai scazut nivel.

Încercându-se sa se orienteze aceasta prima etapa a unei constructii

cu elemente federaliste si catre alte domenii, s-a propus crearea unei

Comunitati Europene a Apararii, care ar fi presupus organizarea unei

armate europene comune având contingente oferite de statele membre

si care ar fi fost "atasata institutiilor politice ale Europei unite".

Proiectul a fost însa respins si, dupa doar câtiva ani de la nasterea ei,

nou creata Comunitate parea a se afla într-un impas35.

Relansarea proiectului european a avut loc în 1957 prin

semnarea Tratatelor de la Roma, creând o Comunitate Economica

Europeana (CEE) si o Comunitate Europeana a Energiei

Atomice (CEEA).

Tratatul CEE îsi propunea instituirea unei Piete Comune ale

carei elemente principale sunt: eliminarea drepturilor vamale si a

restrictiilor cantitative si instituirea unui tarif vamal comun (deci,

realizarea unei uniuni vamale), libera concurenta, libera circulatie a

persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor, elaborarea unor politici

comune (prima dintre ele, prevazuta în Tratat, fiind politica agricola

comuna).

Anii '60 nu pareau favorabili dezvoltarii proiectului comunitar.

În 1961-1962, negocierile din cadrul "Comisiei Fouchet" au

încercat o relansare a Europei politice comune, însa viziunile diferite

despre "cât de supranationala" trebuie sa fie Europa supranationala au

determinat esecul acestui proiect. Criza pare sa se adânceasca în 1965;

problema bugetului propriu al Comunitatilor si cea a trecerii de la

votul în unanimitate la decizia majoritara în Consiliul de Ministri a

atins punctul culminant când reprezentantul permanent al Frantei pe

________________

35 A se vedea Ion Jinga, Andrei Popescu, Dictionar de termeni

comunitari, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p.140.

Universitatea Spiru Haret

59

lânga Piata Comuna este rechemat. Este perioada denumita a "scaunului

gol", care va fi deblocata în 1966 prin adoptarea "compromisului

de la Luxemburg" (se prevedea ca "problemele reprezentând interese

foarte importante pentru unul sau mai multi parteneri" necesita

cautarea unui acord unanim într-un timp rezonabil; desi, în principiu,

Tratatul nu se modifica, prin "compromisul de la Luxemburg" se

reasaza totusi jocul institutiilor)36.

În 1969 a avut loc la Haga o conferinta a sefilor de stat sau de

guvern ai statelor membre, al carei Comunicat final lansa un program

de lucru ambitios inspirat de tripticul presedintelui francez Georges

Pompidou: finalizare (trecerea de la faza tranzitorie la cea definitiva),

aprofundare (elaborarea unui plan pentru crearea unei uniuni

economice si monetare), largire (disponibilitatea Comunitatilor de a

începe negocieri cu state candidate).

Anii '70 au marcat numeroase progrese ale constructiei

comunitare: acceptarea de noi membri (Irlanda, Danemarca si Marea

Britanie devin membre ale Comunitatii), elaborarea Planului Werner

de uniune monetara, stabilirea unui program de actiune vizând ajutor

pentru regiunile nedezvoltate, participarea sporita a partenerilor sociali

la deciziile economice si sociale, decizia extinderii câmpului de interventie

comunitara, pregatirea unei politici europene în raport cu lumea

a treia, Statele Unite, tarile socialiste, începutul cooperarii politice. În

1974, dorinta presedintelui Pompidou de a institutionaliza Conferintele

la vârf a devenit realitate, prin ceea ce denumim, de atunci,

Consiliul European.

Aceste initiative au continuat sa fie dezvoltate în anii '80,

deschisi din ce în ce mai mult ideii de uniune politica. Noile orientari

ale politicii europene au fost regrupate în Actul Unic European (AUE)

(intrat în vigoare la 1 ianuarie 1987), text care reunea, pe de o parte,

amendamentele la Tratatele fondatoare (de aici si numele de "Unic")

si, pe de alta parte, procedurile de cooperare între "cei Doisp 454f57e rezece"

(în 1981, Spania si Portugalia au devenit membre ale Comunitatilor,

urmând, în 1986, Grecia). Obiectivul esential al Actului Unic poate fi

considerat vointa de a realiza un spatiu fara frontiere, permitând libera

circulatie a marfurilor, a serviciilor, a capitalurilor si a persoanelor

(desi pare paradoxal sa-ti propui un astfel de obiectiv dupa ce cu 30 de

ani în urma s-au suprimat taxele vamale între statele membre, s-a

________________

36 Ibidem, p. 69.

Universitatea Spiru Haret

60

introdus un tarif extern comun si s-au implementat politici comune,

Actul Unic European revela faptul ca frontierele materiale nu disparusera

înca).

Cele 300 de masuri introduse de Carta Alba a Comisiei (document

care a stat la baza redactarii AUE) au determinat, printre altele,

urmatoarele inovatii: libera circulatie a capitalurilor, liberalizarea

activitatilor bancare si a sectorului asigurarilor, o prima apropiere a

TVA-urilor, dreptul de rezidenta, suprimarea controalelor fizice la

frontiere. Actul Unic European conferea, de asemenea, puteri noi

instantelor comunitare.

Un alt moment de maxima importanta al istoriei comunitare este

semnarea Tratatului de la Maastricht în 1992 (intrat în vigoare în

1993), denumit si Tratatul asupra Uniunii Europene. Cele mai

importante elemente ale noului tratat sunt: înfiintarea unei uniuni

economice si monetare (cel mai târziu la 1 ianuarie 1999), un cadru

consolidat pentru noile politici comune, sporirea puterilor instantelor

comunitare, extinderea ariei de interventie a Comunitatilor, introducerea

cetateniei europene si crearea a doi noi piloni, alaturi de

Comunitati37: Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) si

cooperarea în domeniul Justitiei si Afacerilor Interne (CJAI)38.

Amploarea fenomenului comunitar este reflectata si de aderarea

la UE a unor noi state, în 1995: Austria, Finlanda si Suedia, devenite

membre ale Uniunii.

Noilor exigente ale Europei celor 15 s-a încercat a li se da un

raspuns prin Tratatul de la Amsterdam (semnat în 1997 si intrat în

vigoare la 1 mai 1999). Fara a raspunde asteptarilor, Tratatul de la

Amsterdam introduce câteva reforme vizând, în special, spatiul de

libertate, securitate si justitie (protectia drepturilor fundamentale, prevederi

privind regimul vizelor, azilul, imigrarea, cooperarea politieneasca

si judiciara în materie penala), dezvoltarea conceptului de

cetatenie europeana, un acord social consolidat, politica mediului,

protectia consumatorului, o politica externa eficace si coerenta, chestiuni

institutionale (sporirea rolului Parlamentului European, extinderea

votului cu majoritate calificata, consolidarea principiului

subsidiaritatii etc.).

________________

37 Comunitatile sunt considerate primul pilon comunitar, iar PESC si

CJAI, pilonii doi si, respectiv, trei.

38 Cei doi piloni, denumiti si extracomunitari, sunt supusi cooperarii

interguvernamentale.

Universitatea Spiru Haret

61

Anii '90 reprezinta si deschiderea extraordinara a Uniunii

catre tarile din Centrul si Estul Europei. Devenite membre asociate

ale Uniunii, prin semnarea Acordurilor Europene, aceste tari si-au

consolidat treptat relatiile cu UE, eforturile lor de a i se alatura

cunoscând o prima concretizare în 2004, când 8 state din spatiul

central- si est-european (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia,

Estonia, Letonia, Lituania), carora li se adauga Cipru si Malta, vor

deveni membre cu drepturi depline.

Contextul nou creat a pus Uniunea în fata unei duble

provocari: reforma interna (necesitatea crearii unui sistem functional

pentru un numar mai mare de membri) si gestionarea unei extinderi

fara precedent. Raspunsurile elaborate prin Tratatul de la Nisa (intrat

în vigoare în ianuarie 2003), desi propun formule noi39, nu au putut

rezolva în mod adecvat problemele cu care se confrunta constructia

comunitara. Aceasta sarcina a revenit Conventiei europene, organism

instituit de Declaratia adoptata la Laecken, în 2001, care a avut

drept misiune redactarea unui text constitutional care sa raspunda în

mod real nevoilor si realitatilor europene.

2. Cadrul institutional al Uniunii Europene40

Principalele institutii ale Uniunii Europene sunt: Comisia Europeana,

Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European, Curtea

de Justitie a Comunitatilor Europeane, Curtea de Conturi. Acestora

li se adauga, ca organ suprem de decizie politica, Consiliul European,

reuniune a sefilor de stat sau de guvern din tarile membre. Din 1999 a

î nceput sa functioneze si Banca Centrala Europeana (BCE).

Comisia Europeana reprezinta institutia care apara interesul

general al Uniunii. Ea este actualmente formata din 20 de comisari

(un comisar pentru fiecare stat membru si doi pentru statele mari:

Italia, Spania, Franta, Germania, Marea Britanie). Comisarii actioneaza

________________

39 Pentru prima data, statele candidate se regasesc incluse într-un

tratat comunitar, textul de la Nisa precizând numarul de voturi în Consiliu si

de reprezentanti în Parlamentul European pentru fiecare din statele candidate.

Cf. Tratatului de la Nisa, România va avea, în momentul aderarii, 14 voturi

în Consiliu si 33 de parlamentari europeni.

40 A se vedea, pe larg, Pierre Mathijen, Compendiu de drept european,

ed. a 7-a, Editura Club Europe, 2002, p. 61-191.

Universitatea Spiru Haret

62

total independent în raport cu guvernele lor nationale, iar mandatul lor

este de cinci ani.

Dupa cum se precizeaza în art. 157 CE, "Membrii Comisiei îsi

exercita functiile în totala independenta, în interesul general al

Comunitatilor.

În îndeplinirea misiunilor lor, nici nu solicita, nici nu accepta

instructiuni de la vreun guvern sau de la alte organisme. Ei se abtin de

la orice actiune incompatibila cu caracterul functiilor lor. Fiecare stat

membru se angajeaza sa respecte acest caracter si sa nu încerce sa-i

influenteze pe membrii Comisiei în exercitarea misiunii lor".

Tratatul prevede, de asemenea, incompatibilitatile mandatului de

comisar european cu alte activitati remunerate sau nu.

Functionarea Comisiei se supune principiului colegialitatii,

prevazut în articolul 219 CE; acest principiu stipuleaza ca "deliberarile

Comisiei sunt adoptate cu majoritatea numarului de membri prevazut

de articolul 157" (a se citi 213).

De asemenea, membrii Comisiei trebuie sa actioneze într-o maniera

unitara.

Presedintele si membrii Comisiei Europene sunt desemnati de

statele membre si îsi încep activitatea dupa ce au primit avizul

Parlamentului European.

Presedintele este cel care convoaca Comisia, cel putin o data pe

saptamâna. Reuniunile sale nu sunt publice, iar dezbaterile sunt

confidentiale.

Comisia este gardianul Tratatelor (ea vegheaza la punerea în

aplicare a Tratatelor fondatoare, a celor de revizuire, precum si la

respectul dreptului comunitar în statele membre), are initiativa

legislativa directa (poate face propuneri de acte constrângatoare -

regulamente, directive, decizii -, de acte privind activitatea celorlalte

institutii, de acte neconstrângatoare - avize, recomandari), poate fi

mediator între guvernele statelor membre în cadrul Consiliului European,

gestioneaza fondurile structurale si bugetul, precum si clauzele

de salvgardare41.

Comisia este ajutata în activitatea sa de comitete, prin delegarea

de competente în cadrul procedurii de comitologie.

________________

41 Clauze care pot fi invocate de un stat membru pentru a refuza

aplicarea unui act comunitar sau a unei anumite cooperari economice cu state

partenere; astfel de clauze pot fi invocate pentru apararea sanatatii publice,

securitate si siguranta publica.

Universitatea Spiru Haret

63

În domeniile extracomunitare, Comisia este asociata în Politica

Externa si de Securitate Comuna si are competente limitate referitor la

cooperarea în domeniul Justitiei si Afacerilor Interne.

Sediul Comisiei este la Bruxelles.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul UE este institutia care apara interesele statelor

membre. Este format din 15 membri (câte un reprezentant pentru

fiecare stat membru), care sunt "abilitati sa angajeze" guvernul

statului pe care îl reprezinta. Consiliul nu este o institutie permanenta,

însa reuniunile sale sunt relativ frecvente. Prezenta continua a

reprezentantilor statelor membre pe lânga institutiile comunitare este

asigurata de COREPER (Comitetul Reprezentantilor Permanenti), prin

cele doua componente ale sale: COREPER II (reprezentantii

permanenti, cu rang de ambasador) si COREPER I (reprezentantii

permanenti adjuncti, cu grad de ministri plenipotentiari).

COREPER abordeaza probleme legate de economie, finante,

relatii externe si negocieri internationale, probleme institutionale

(COREPER II) si probleme de natura tehnica (COREPER I). Pentru

problemele agricole, exista un Comitet special agricol.

Tratatul asupra Uniunii Europene consacra existenta unui Secretariat

General (cu sediul la Bruxelles) a carui misiune este de a asista

Consiliul în activitatea sa. Începând cu Tratatul de la Amsterdam,

Secretarul General al Consiliului este si Înaltul Reprezentant pentru

PESC.

Exista, de asemenea, un serviciu juridic al Consiliului si zece

directii generale.

Presedintia Consiliului este exercitata, prin rotatie, de statele

membre, din sase în sase luni. Presedintele îsi asuma responsabilitatea

tuturor declaratiilor facute de membrii Consiliului atât în raport

cu celelalte institutii comunitare, cât si în relatiile externe.

Consiliul este institutia care asigura coordonarea politicilor

generale ale statelor membre, detine puterea de decizie (chiar daca,

în ultima vreme, se constata o implicare tot mai mare a Parlamentului

în procesul decizional), împarte, cu Parlamentul, competentele

bugetare si este abilitat sa încheie tratate si sa dea Comisiei avizul

pentru demararea negocierilor în vederea încheierii de noi tratate.

Consiliul poate vota cu majoritate simpla, calificata sau în

unanimitate. Alegerea între majoritate si unanimitate, sau între

Universitatea Spiru Haret

64

diferitele tipuri de majoritati nu apartine Consiliului, ci este reglementata

de dispozitiile reglementând diferitele sectoare ale UE.

În ceea ce priveste cei doi piloni extracomunitari, Consiliul este

i nstitutia care detine cele mai largi competente.

Parlamentul European

Parlamentul European este institutia comunitara cu cel mai

spectaculos destin, ajungând, dintr-o simpla Adunare cu rol consultativ,

colegislator la nivel european.

Parlamentul European este institutia care reprezinta interesele

popoarelor din statele membre.

Format, initial, din reprezentanti ai parlamentelor nationale,

Parlamentul European (institutia si-a luat acest nume din 1962) este

astazi singura institutie a Uniunii ai carei membri sunt alesi în

mod direct de cetatenii europeni42. Mandatul acestora este de 5 ani.

Membrii Parlamentului se pot organiza în grupuri politice, în

functie de optiunile politice (si nu pe criterii nationale). Actualmente,

exista 8 grupuri politice (Partidul Popular European, Partidul

Socialistilor Europeni, Partidul European al Liberalilor Democrati si

Reformatori, Verzii - Alianta Libera Europeana, Stânga Unitara

Europeana-Stânga Verde Nordica, Uniunea pentru Europa Natiunilor,

Grupul Tehnic al Deputatilor Independenti, Europa Democratiilor si

Diferentelor) si 8 deputati neafiliati. Membrii unui grup politic nu pot

apartine unui singur stat membru.

Parlamentul îsi alege, de asemenea, un Presedinte (mandatul sau

este de doi ani si jumatate) si un Birou (format din Presedinte, 14

vicepresedinti si 5 chestori). Presedintele dirijeaza ansamblul activitatilor

Parlamentului, prezideaza sedintele plenare, reprezinta institutia

si exercita competente în cadrul procedurii bugetare.

Activitatea Parlamentului European se desfasoara în cele trei

sedii ale acestuia: la Bruxelles se reunesc comisiile permanente (în

prezent, exista 17 comisii), la Luxemburg se afla Secretariatul, iar la

Strasbourg au loc sedintele plenare. Perioadele de sesiune dureaza o

saptamâna pe luna (cu exceptia lunii august), dar exista si sedinte

suplimentare cu o durata mai mica (acestea se tin la Bruxelles).

Parlamentul European statueaza, conform tratatelor, cu majoritatea

absoluta a membrilor sai, dar Regulamentul sau intern este cel care

________________

42 Primele alegeri prin sufragiu universal direct pentru Parlamentul

European au avut loc în 1979.

Universitatea Spiru Haret

65

stabileste cvorumul (în general, acesta este de 2 /3 din numarul efectiv

de membri).

Parlamentul European exercita trei functii esentiale: functia

legislativa, functia bugetara si functia de control.

Parlamentul European intervine în mod diferit în procesul decizional,

în functie de procedura utilizata si de domeniul de reglementare.

Exista patru proceduri principale: avizul consultativ, avizul

conform, cooperarea si codecizia, ultima dintre acestea (a se vedea

Anexa I) plasând Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul.

Puterea bugetara este exercitata la nivel comunitar de

Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene. Parlamentul este

cel care stabileste, în luna decembrie, bugetul pentru anul urmator si

are ultimul cuvânt asupra majoritatii cheltuielilor. Bugetul nu intra în

vigoare înainte de a fi semnat de Presedintele Parlamentului.

Parlamentul exercita, de asemenea, un control politic asupra

celorlalte institutii comunitare si, în primul rând, asupra Comisiei

Europene. Parlamentul European poate introduce o motiune de cenzura

la adresa Comisiei (aceasta trebuie sa fie aprobata de majoritatea

absoluta a deputatilor sau de 2/3 dintre cei prezenti, prima demisie a

Comisiei în urma unei astfel de motiuni producându-se în 1999).

Consiliul European

Consiliul European reprezinta o reuniune periodica a sefilor de

stat sau de guvern din statele membre, principalele sale misiuni

fiind: sa dea un impuls politic general, sa defineasca marile orientari si

liniile directoare ale politicii comunitare, sa asigure coerenta diferitelor

aspecte ale Uniunii, sa deschida cooperarea în noi sectoare de

activitate.

Consiliul European se întruneste cel putin de doua ori pe an,

reuniunile sale având loc pe teritoriul statului care asigura presedintia

Consiliului UE.

Existenta acestei structuri nu împieteaza asupra functionarii

sistemului decizional comunitar, relatiile sale cu institutiile europene

contribuind la evolutia demersului comunitar.

Interventiile Consiliului European, consolidate de autoritatea

politica de care se bucura membrii sai, confera forta deciziilor

politice a caror consacrare juridica revine însa institutiilor

comunitare.

Universitatea Spiru Haret

66

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

Organizarea si functionarea Curtii de Justitie sunt descrise în

cele trei tratate fondatoare, ca si în Statutele Curtii. Fiecare dintre cele

trei tratate prevedea crearea unei Curti de Justitie. În urma semnarii, în

1957, a Conventiei referitoare la institutiile comune, Curtea a devenit

o institutie unica pentru toate cele trei Comunitati europene.

Curtea de Justitie este formata din 15 judecatori si 9 avocati

generali. Judecatorii sunt alesi pentru sase ani (o reînnoire partiala a

judecatorilor si a avocatilor generali are loc din trei în trei ani), fiind

desemnati de catre statele membre, dar sunt complet independenti în

raport cu acestea. Judecatorii si avocatii generali sunt persoane care au

exercitat înalte functii jurisdictionale în tarile de origine sau consilieri

juridici cu competente notorii. Ei trebuie sa-si exercite functiile într-o

totala impartialitate. Functiile de judecator sau de avocat general sunt

incompatibile cu orice alta functie politica, administrativa sau

activitate profesionala. Judecatorii si avocatii generali beneficiaza de

inamovibilitate.

Membrii Curtii îsi desemneaza un Presedinte pentru o perioada

de trei ani, mandatul sau putând fi reînnoit. Curtea îsi desfasoara

activitatea în plen sau în cadrul camerelor.

Activitatea Curtii nu este supusa controlului celorlalte institutii

comunitare.

Curtea are doua directii de activitate: atributii consultative si

atributii jurisdictionale, acestea din urma constituind adevarata sa

activitate. Mai multe tipuri de recursuri pot fi introduse în fata Curtii:

recursuri directe (împotriva institutiilor comunitare sau a statelor

membre), sesizari prejudiciare (jurisdictiile nationale fac apel la interpretarea

Curtii) si examinarea amânarilor (împotriva deciziilor Tribunalului

de Prima Instanta).

Curtea este asistata de Tribunalul de Prima Instanta.

Posibilitatea crearii unei jurisdictii de prima instanta era prevazuta

înca din tratatele constitutive, însa concretizarea ei s-a realizat

abia în 1988, în urma deciziei Consiliului de a crea un Tribunal de

Prima Instanta.

Acesta este format din 15 judecatori si îsi desemneaza, ca si

Curtea, un Presedinte pentru o perioada de trei ani.

Activitatea Tribunalului se desfasoara în cadrul camerelor, dar

exista si posibilitatea ca Tribunalul sa statueze în formula judecatorului

unic.

Universitatea Spiru Haret

67

Curtea si Tribunalul beneficiaza fiecare de câte un grefier

propriu, care asista si ajuta cele doua jurisdictii în activitatea lor.

Rolul Curtii, asa cum este mentionat în Tratatele fondatoare, este

de a asigura respectul dreptului comunitar, în interpretarea si

aplicarea tratatelor. Aceasta formula vizeaza în egala masura Tribunalul

de Prima Instanta.

Sediul Curtii de Justitie si al Tribunalului de Prima Instanta se

afla la Luxemburg.

Curtea de Conturi

Finantarea Comunitatii din resurse proprii a impus necesitatea

unui control financiar mai riguros decât cel prevazut de Tratatul

CECA (comisarii de conturi) sau decât cel organizat în cadrul CEE si

EURATOM (Comisie de control). Creata în 1975, Curtea de Conturi

îsi începe efectiv activitatea în 1977.

Curtea este formata din 15 membri, alesi dintre personalitati care

îsi desfasoara sau si-au desfasurat activitatea în statele de origine în

cadrul unor institutii de control extern sau având o calificare speciala

pentru aceasta functie; membrii Curtii trebuie sa prezinte toate

garantiile de independenta. Ei trebuie sa îsi desfasoare activitatea total

independent fata de guvernele statelor membre si în interesul general

al Comunitatii. Membrii Curtii sunt numiti pe o perioada de 6 ani de

Consiliu, dupa consultarea Parlamentului. Mandatul lor poate fi

reînnoit. Ei îsi aleg pentru o durata de trei ani un presedinte, al carui

mandat poate fi, de asemenea, reînnoit.

Functionarea Curtii este colegiala. Membrii sai, cu exceptia

presedintelui, sunt repartizati în doua grupuri de audit. Actele Curtii

(avize sau rapoarte anuale) se adopta cu majoritatea membrilor sai.

Principala misiune a Curtii este sa asigure controlul conturilor.

Ea nu dispune de puteri jurisdictionale. Curtea examineaza legalitatea

si regularitatea încasarilor si cheltuielilor si asigura buna gestiune

financiara, rezultatul analizei sale fiind transmis institutiilor si publicat

în jurnalul oficial.

Sediul Curtii este la Luxemburg.

Banca Centrala Europeana

Crearea unei monede unice si instituirea uniunii economice si

monetare au determinat crearea Bancii Centrale Europene, care sa se

ocupe de punerea în functiune a politicii monetare europene, definita

Universitatea Spiru Haret

68

de Sistemul European de Banci Centrale43 (SEBC). Organele decizionale

ale Bancii sunt Consiliul guvernatorilor si Directoratul.

Puterile Bancii Centrale sunt exercitate în cadrul misiunilor încredintate

SEBC de art. 105, paragraful 2, CE: definirea si aplicarea politicii

monetare a Comunitatii, conducerea operatiunilor de schimb în conformitate

cu art. 111, detinerea si gestionarea rezervelor oficiale de schimb

din statele membre, promovarea bunei functionari a sistemelor de plati.

Pentru a-si putea îndeplini misiunile, BCE poate adopta regulamente

obligatorii si direct aplicabile în statele membre, sa adopte

decizii si sa emita recomandari si avize; de asemenea, poate impune

amenzi si constrângeri întreprinderilor, în cazul nerespectarii regulamentelor

si deciziilor sale.

Comitetul Economic si Social

Comitetul Economic si Social îsi gaseste ratiunea de a fi în

cerinta de a reprezenta, la nivel comunitar, diferitele categorii implicate

în viata economica si sociala a Uniunii: producatori, agricultori,

transportatori, muncitori, profesiile liberale etc.

Fiecare stat membru propune o lista cu un numar dublu de

persoane fata de numarul de locuri atribuite respectivului stat, Consiliului

revenindu-i misiunea de a alege de pe listele prezentate (vot în

unanimitate), astfel încât sa se asigure o reprezentare adecvata a diferitelor

categorii socio-economice. Membrii Comitetului îsi desemneaza

pentru o perioada de doi ani un presedinte si un birou. Comitetul

si-a creat sectiuni specializate, corespunzând principalelor domenii de

activitate a Comunitatilor.

Începând din 1995, Comitetul are 222 de membri. Mandatul

acestora este de 4 ani.

Desi are doar un caracter consultativ, Comitetul joaca un rol

important în domeniul sau de interes, el fiind obligatoriu consultat în

anumite cazuri si având, de asemenea, dreptul de a emite un aviz

atunci când considera necesar.

Comitetul Regiunilor

Importanta regiunilor în elaborarea politicilor comunitare a fost

recunoscuta si prin constituirea Comitetului Regiunilor, organ cu

caracter consultativ, compus din reprezentanti ai colectivitatilor

________________

43 Rolul acestuia este de a gestiona masa monetara, de a efectua

operatiuni de schimb, de a detine si gestiona rezervele oficiale de schimb ale

statelor membre si de a veghea la buna functionare a sistemelor de plata.

Universitatea Spiru Haret

69

regionale si locale, ai carui membri sunt numiti pentru 4 ani de

Consiliul UE. Membrii Comitetului actioneaza în deplina independenta

si în interesul general al Comunitatii. Ei îsi desemneaza un

presedinte si un birou pentru o perioada de 2 ani.

Ca si Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor are, din

1995, 222 de membri, numiti dupa aceeasi procedura. Membrii Comitetului

actioneaza în totala independenta si în interesul general al Comunitatii.

Comitetul este consultat de Comisie, Consiliu si Parlament si

poate, de asemenea, emite avize.

Banca Europeana de Investitii

Desi Banca Europeana de Investitii îsi are originea în Tratatul

CEE, ea nu este o institutie comunitara.

Banca are o personalitate juridica distincta de cea a

Comunitatilor, organe de decizie si structura administrativa proprii.

Ea este independenta din punct de vedere financiar si nu depinde

de bugetul comunitar. BEI este totusi legata de Comunitati, atât prin

faptul ca organizarea si functionarea sa fac obiectul unui protocol

anexat la Tratatul CE, cât si datorita participarii sale la programele de

investitii ale Uniunii, facilitând finantarea acestora, în legatura cu

Fondurile Structurale si alte instrumente financiare ale Comunitatii.

Structurile Bancii cuprind Consiliul guvernatorilor, Consiliul de

administratie, Comitetul director si Comitetul de verificare.

Capitalul Bancii este subscris de statele membre, dupa o grila de

repartizare. Resursele Bancii sunt constituite din împrumuturi, pe care ea

le lanseaza pe pietele financiare si din fondurile împrumutate de Comisie.

Banca acorda împrumuturi în interiorul Comunitatii pentru

dezvoltare regionala, industrie, ameliorarea competitivitatii întreprinderilor,

comunicatiilor si infrastructurii, siguranta aprovizionarii cu

energie, protectia mediului si ameliorarea cadrului de viata. De asemenea,

ofera finantari în exteriorul Comunitatii, pentru state partenere.

Banca nu este supusa controlului Curtii de Conturi.

Sediul BEI este la Luxemburg.

3. Prezentare generala a dreptului comunitar44

Ordinea juridica care se constituie în cadrul Uniunii Europene

este una dintre cele mai impresionante. În fiecare an, tratatele

________________

44 Acest paragraf este preluat, cu unele modificari, din cursul Dreptul

social european, autori: prof.univ.dr. Andrei Popescu si prof.univ.dr. Nicolae

Voiculescu, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2003, p. 85-93.

Universitatea Spiru Haret

70

comunitare sunt la originea a mii de decizii care influenteaza în mod

direct realitatea existenta în statele membre ale Comunitatii, ca si

statutul personal al cetatenilor acestora. De câteva decenii, europenii

din statele membre nu mai sunt doar cetatenii statului lor, dar, în

acelasi timp, cetateni si ai Comunitatii, deciziile luate în cadrul

acesteia influentându-i în mod direct.

3.1. Izvoarele dreptului comunitar

a) Dreptul comunitar originar

Cele trei tratate ce au constituit comunitatile, inclusiv anexele si

protocoalele care li s-au adaugat, cu modificarile si completarile

ulterioare prin tratatele de la Maastricht, Amsterdam si Nisa, reprezinta

dreptul care a fost creat direct de catre statele membre, expresia

folosita pentru a-l desemna fiind aceea de drept comunitar originar.

Marile tratate de revizuire a tratatelor originale sunt:

- Actul Unic European, semnat în 1986 si intrat în vigoare în 1987;

- Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht),

semnat în 1992 si intrat în vigoare în 1993;

- Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 si intrat în vigoare

în 1999;

- Tratatul de la Nisa, semnat în 2000 si intrat în vigoare în 2003.

Aceste tratate fundamentale definesc scopurile si institutiile

Comunitatii si stabilesc un calendar pentru realizarea obiectivelor sale.

Sunt create în acest mod institutii ce au raspunderea sa edifice

cadrul comunitar deja trasat, conferindu-li-se, totodata, puteri legislative

si administrative.

b) Dreptul comunitar derivat

Al doilea izvor important de drept comunitar îl constituie dreptul

comunitar derivat, si anume acela creat de institutiile comunitare pe

baza tratatelor.

Ansamblul sistemului normativ al Uniunii Europene se supune

urmatorului principiu: reglementarile nationale trebuie sa fie înlocuite

printr-un act comunitar atunci când o reglementare precisa, comuna

tuturor tarilor membre, este necesara; în caz contrar, trebuie sa fie

avuta în vedere respectarea sistemelor juridice nationale.

În aceasta optica au fost dezvoltate instrumentele care permit

institutiilor comunitare sa actioneze în diverse moduri. Cazul extrem

este cel în care reglementarile nationale sunt înlocuite prin norme

Universitatea Spiru Haret

71

comunitare. Exista apoi dispozitii comunitare care permit institutiilor

Uniunii sa actioneze indirect asupra sistemelor juridice ale statelor

membre. Totodata, este posibil, în vederea rezolvarii unui caz concret,

sa fie luate masuri cu privire la o persoana desemnata sau susceptibila

a fi determinata.

Exista, în sfârsit, acte juridice care nu contin nici o dispozitie constrângatoare

cu privire la statele membre sau la cetatenii Comunitatii.

Articolul 189 al Tratatului de la Roma prevede o ierarhie a

izvoarelor de drept în cadrul CEE. Acestea sunt:

Regulamentele

Adoptate în general de catre Consiliu, mai rar de catre Comisie,

regulamentele sunt acte normative generale, obligatorii în toate

elementele lor si direct aplicabile în ordinea juridica interna a

statelor membre. Ele sunt obligatorii nu numai pentru state, dar si

pentru institutii sau întreprinderi si sunt creatoare de drepturi subiective

în folosul indivizilor.

Regulamentele sunt adevarate legi comunitare. Ele se disting

prin doua caracteristici care nu se regasesc în dreptul international:

- caracterul lor comunitar adica particularitatea lor de a crea

un acelasi drept în tot spatiul comunitar si de a fi valabile uniform si

integral în toate statele membre;

- aplicabilitatea directa, nefiind necesar sa fie transpuse în

prealabil în dreptul national. Ele confera, deci, drepturi directe sau

impun obligatii directe cetatenilor Uniunii, cu aceeasi putere ca si

legile nationale.

Cât priveste statele membre, institutiile si autoritatile lor, acestea

sunt direct legate de dreptul comunitar si sunt, de asemenea, tinute sa-l

respecte, asa cum o fac cu dreptul national.

Concepute ca instrumente ale uniformitatii în cadrul Uniunii,

este necesar ca statele membre sa actioneze în vederea integrarii lor

cu deplin efect în sistemele nationale.

Directivele

Caracteristica acestui instrument juridic este aceea ca leaga

statele în ceea ce priveste rezultatul ce urmeaza a fi atins, dar nu si

în ceea ce priveste formele si mijloacele utilizate, care tin de competenta

autoritatilor statale.

Directiva obliga statele sa se conformeze unui anume obiectiv,

dar lasându-le libertatea alegerii mijloacelor menite sa-i asigure

realizarea, într-un rastimp determinat.

Universitatea Spiru Haret

72

Directiva reprezinta, asadar, o forma atenuata de interventie în

sistemele juridice si economice nationale, permitând în special sa se

tina seama de situatia specifica existenta în statele membre în

procesul aplicarii sale.

Autorii tratatelor comunitare au considerat, cu drept temei, ca

modificarile profunde aduse sistemelor juridice nationale, pe care le

implica aplicarea tratatelor, impun acordarea catre state - care cunosc,

fireste, cel mai bine propria lor situatie - a posibilitatii de a aprecia si

hotarî în vederea concilierii imperativelor nationale si comunitare.

Pentru a atinge obiectivele fixate într-o directiva, statele membre

trebuie sa adopte o noua legislatie nationala sau sa modifice

ori sa abroge dispozitii legislative, regulamentare sau administrative

existente.

Directivele reprezinta, deci, un instrument foarte important în

procesul apropierii legislatiilor, deziderat înscris în Articolul 100 al

Tratatului CEE, oferind posibilitatea eliminarii contradictiilor si

diferentierilor între legislatiile nationale si armonizarii politicilor

economice si sociale ale statelor membre.

Directivele se adreseaza statelor membre si nu creeaza

drepturi sau obligatii directe pentru cetatenii Comunitatii. Într-adevar,

numai statele sunt destinatarele lor, doar punerea în aplicare

a acestora de catre autoritatile nationale conferind drepturi si

impunând obligatii cetatenilor. Aceasta are mai putina relevanta

pentru cetatenii din Uniune atât timp cât statele membre îsi satisfac

obligatiile ce le incumba în virtutea actelor de drept comunitar. Dar

acest sistem poate avea pentru ei inconveniente daca statele nu

realizeaza complet sau partial obiectivul stabilit de o directiva si care

le-ar fi adus unele avantaje. Pentru a evita astfel de neajunsuri, Curtea

Europeana de Justitie s-a pronuntat în favoarea dreptului cetatenilor

Uniunii de a se prevala în mod direct de dispozitiile directivelor (cazul

Van Duyn nr.41/74). Aceasta se va face însa cu conditia ca termenul

de transpunere în dreptul national a prevederilor directivelor sa se fi

scurs si ca dispozitiile acestor acte comunitare sa fie suficient de clare

pentru a nu lasa statelor membre nici un dubiu cu privire la continutul lor.

Faptul de a nu fi transpus o directiva în dreptul national, ca si în

cazul regulamentelor, expune statele membre la proceduri comunitare

de impunere a lor. În ambele situatii, statul respectiv va fi considerat

vinovat de încalcarea Articolului 5 al Tratatului CEE si a regulamentului

sau directivei respective.

Universitatea Spiru Haret

73

Odata ce obligatia a fost instituita, nu exista nici o posibilitate de

opunere, nici chiar întemeiata pe faptul ca netranspunerea actului

c omunitar nu a avut efecte negative asupra functionarii Uniunii.

Deciziile

Ca si regulamentele, deciziile au un caracter obligatoriu în ceea

ce priveste toate elementele lor. Ele sunt adoptate de Comisie sau

Consiliul UE si sunt direct aplicabile.

Deciziile au însa un caracter individual si, spre deosebire de

regulamente, nu obliga în principiu decât pe destinatarul lor.

Deciziile au mai fost numite si "acte administrative" ale Uniunii

Europene pentru ca adoptarea lor corespunde situatiilor în care administratiile

nationale stabilesc în mod obligatoriu pentru cetateni - adoptând

un act administrativ - conditiile de aplicare a unei legi la un caz particular.

Printr-o astfel de decizie, institutiile comunitare pot cere unei

tari membre sau unui cetatean sa actioneze sau sa nu actioneze,

c onferindu-le drepturi sau impunându-le obligatii.

Declaratiile si rezolutiile

Sunt instrumente juridice de importanta redusa care sunt, în

general, adoptate în cadrul Consiliului UE pentru a se manifesta o

i ntentie într-un domeniu determinat. Ele nu sunt mentionate în Tratat.

Recomandari si avize

Uniunea Europeana a adoptat metoda Organizatiei Internationale

a Muncii, în cadrul careia statele adopta recomandari atunci când nu

sunt înca în masura sa adopte o conventie. Aceasta tehnica pusa la

dispozitia Consiliului UE si a Comisiei în raporturile lor cu statele

membre este folosita pentru a le invita sa se alinieze, sa armonizeze

legislatiile lor în diferite domenii.

Este evident ca aceasta metoda nu are forta obligatorie a unei

regulament, nici chiar a unei directive.

Avizul poate fi adresat statelor membre de catre Comisie daca

aceasta considera necesar. Avizul nu leaga cu nimic statele si se

situeaza, în ierarhia izvoarelor, la un nivel inferior recomandarii.

Totusi, art. 118 al Tratatului CEE, referitor la armonizare, a prevazut

expres avizele care pot fi date de Comisie statelor, dupa consultarea

Comitetului Economic si Social.

Importanta recomandarilor si avizelor este, înainte de toate,

politica si morala. Prevazând aceste acte, autorii tratatelor au

Universitatea Spiru Haret

74

considerat ca statele si institutiile interesate se vor conforma în mod

voluntar avizelor transmise si vor trage concluziile ce se impun în

aprecierea unei situatii, tinând seama de consideratia de care se bucura

institutiile comunitare si de faptul ca ele dispun de o privire de

ansamblu si de informatii ce depasesc cadrul national.

Desi nu pot fi clasificate în mod formal ca surse ale dreptului

comunitar, ele trebuie privite, în lumina potentialului lor, ca elemente

auxiliare ale procesului legislativ în cadrul Uniunii.

Fiecare dintre izvoarele mentionate mai sus are domeniul sau

propriu, dupa cum sfera sa de competenta se afla în cadrul Uniunii sau

al statelor membre.

În domeniile în care institutiile comunitare dispun de puteri

proprii (acelea unde suveranitatea statelor este în cel mai înalt grad

atenuata, caci exista aplicabilitatea directa a dreptului comunitar, ca si

prioritatea acestuia asupra dreptului national contrar), izvoarele aplicabile

sunt, în primul rând, regulamentul si apoi decizia si directiva.

În domeniile care ramân în competenta statelor si unde obiectivul

este de a favoriza cooperarea lor, izvoarele utilizabile sunt avizul

si recomandarea.

c) Principiile generale ale dreptului

Punctul comun al izvoarelor de drept comunitar enumerate pâna

acum este ca ele formeaza un drept comunitar scris. Dar, ca orice ordine

juridica, nici aceea a Uniunii Europene nu se poate limita la norme scrise.

Ea prezinta, în mod obiectiv, lacune care trebuie sa fie acoperite prin

dreptul nescris. Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar sunt principiile

generale ale dreptului. Este vorba de norme care reflecta conceptiile

esentiale ale dreptului si justitiei carora li se supune orice ordine juridica.

Principiile de drept sunt stabilite si aplicate cu deosebire prin

intermediul Curtii Europene de Justitie, care, conform articolului 164

al Tratatului CEE, "asigura respectarea dreptului în interpretarea si

aplicarea tratatului".

Principiile generale de drept nu trebuie sa fie confundate cu

principiile fundamentale ale dreptului comunitar, astfel cum sunt prevazute

ele în Tratatul CEE, de exemplu, principiul liberei circulatii

a marfurilor si persoanelor, al nediscriminarii bazate pe sex sau

nationalitate etc.

Principiile generale ale dreptului furnizeaza materialul pe baza

caruia trebuie sa se fixeze, la nivel comunitar, regula de drept necesara

solutionarii unei probleme.

Universitatea Spiru Haret

75

Pâna în prezent, Curtea Europeana de Justitie, pentru a acoperi o

serie de lacune, a formulat urmatoarele principii generale de drept,

recunoscându-le ca izvoare nescrise ale ordinii juridice comunitare:

Proportionalitatea. Principiul proportionalitatii a fost aplicat, de

exemplu, în cazul derogarilor privitoare la libertatea miscarii de marfuri

si persoane. Curtea Europeana de Justitie a decis ca astfel de

masuri nu trebuie luate mai mult decât este necesar pentru a atinge

obiectivul propus.

Egalitatea. Principiul egalitatii înseamna, în cel mai larg înteles

al sau, ca persoanele aflate în situatii similare nu vor fi tratate diferit,

cu exceptia cazurilor în care tratamentul diferentiat este obiectiv

justificat.

Securitatea juridica. Acest principiu, de cea mai mare generalitate,

a fost aplicat în termeni specifici precum încrederea legitima sau

neretroactivitatea. Principiul încrederii legitime, derivat din dreptul

german, înseamna ca, în absenta unei probleme mai importante de

interes public, masurile comunitare nu trebuie sa afecteze încrederea

legitima a partilor interesate. Principiul neretroactivitatii, aplicat la

legislatia derivata comunitara, preîntâmpina eventualitatea ca o

masura sa aiba efect înaintea publicarii sale.

Garantii procedurale. Când drepturile unei persoane pot fi

afectate de dreptul comunitar, legislatia derivata a Uniunii Europene

prevede în mod normal garantii procedurale. Totusi, acolo unde asemenea

prevederi nu exista sau sunt lacunare, principiile generale ale

dreptului pot fi invocate. Sunt, spre exemplu, considerate garantii procedurale:

dreptul de a fi ascultat, dreptul la un proces adecvat (echitabil).

Totodata, conventiile internationale privind protectia drepturilor

omului la care au aderat statele membre pot oferi linii directoare în

cadrul dreptului comunitar. În aceasta situatie sunt Conventia Europeana

a Drepturilor Omului (1953), Carta sociala europeana (1961)

si Conventia Nr. 111 a Organizatiei Internationale a Muncii privind

nediscriminarea în munca si profesie s.a.

3.2. Caracteristici ale sistemului juridic comunitar

Dreptul comunitar, prin reglementarile sale bogate si nu rareori

stufoase, defineste raporturile dintre institutiile Uniunii Europene si

procedurile lor decizionale.

Dreptul comunitar determina, totodata, raporturi complexe între

Uniune si cetatenii sai, precum si între Comunitate si statele ce o

Universitatea Spiru Haret

76

compun. Acestea trebuie sa ia toate masurile cuvenite pentru a-si

îndeplini obligatiile ce le revin în virtutea tratatelor sau actelor constitutive

ale institutiilor comunitare. Ele trebuie sa sprijine Uniunea sa-si

îndeplineasca, în bune conditii, scopul sau si sa evite orice masuri

susceptibile sa puna în pericol realizarea scopurilor tratatelor (art. 5

din Tratatul CEE).

a) Legalitatea actelor institutiilor comunitare. Tratatele comunitare

stabilesc principiul în baza caruia actele institutiilor trebuie

sa fie conforme dispozitiilor tratatelor. În acest sens, de exemplu,

tratatele folosesc, în privinta raspunderilor încredintate Uniunii si

institutiilor sale, expresiile "în conformitate cu dispozitiile prezentului

tratat" sau "în conditiile prevazute de prezentul tratat".

b) Sistemul de protectie juridica. Ordinea juridica a Uniunii

constituie, în acelasi timp, un sistem coerent de protectie juridica

atunci când dreptul comunitar este contestat sau când sunt probleme

legate de aplicarea sa.

Curtea Europeana de Justitie si Tribunalul de prima instanta

sunt în centrul acestui dispozitiv de protectie.

Printre procedurile ce intra în competenta Curtii, completând pe

cele prezentate anterior, amintim:

- recurs contra statelor care nu si-au îndeplinit obligatiile ce le

incumba în virtutea tratatelor sau dreptului comunitar. Aceste actiuni

pot fi angajate fie de Comisie - cazul cel mai frecvent în practica -, fie

de un stat membru. Curtea ia cunostinta de litigiu si constata daca

exista sau nu violare a Tratatului. În caz afirmativ, statul respectiv este

obligat sa puna capat, fara întârziere, ilegalitatii constatate;

- recurs în carenta sau în anulare contra institutiilor comunitare

în cadrul controlului de legalitate a actelor pe care acestea le adopta.

Acest recurs poate fi introdus împotriva Consiliului si Comisiei atunci

când ele omit sa ia decizii care sunt prevazute în mod obligatoriu de

tratate sau de acte adoptate pe baza tratatelor;

- recurs privind responsabilitatea Uniunii;

- procedura de examinare a amenzilor pe care Comisia le poate

aplica în caz de violare a dreptului comunitar. În aceste cazuri, Curtea

Europeana de Justitie este jurisdictia de apel care are dreptul de a

anula, de a reduce sau de a spori cuantumul amenzilor;

- recurs în cadrul litigiilor între Uniune si functionarii sai sau

urmasii acestora;

Universitatea Spiru Haret

77

- rolul de tribunal arbitral în anumite cazuri, atunci când tratatele

îl prevad în mod expres si-i atribuie o competenta în acest scop.

Dat fiind ca instanta judiciara comunitara trebuie sa garanteze

interpretarea uniforma a dreptului comunitar, judecatorii nationali pot,

în spetele în care dreptul comunitar este, de asemenea, în cauza, sa

ceara Curtii Europene de Justitie precizari într-o decizie prejudiciara.

Printr-o asemenea decizie, jurisdictia europeana suprema joaca un rol

de consiliu juridic. Astfel, Curtea poate:

- sa precizeze sensul si întinderea dispozitiilor tratatelor sau regulamentelor

Consiliului UE si Comisiei;

- sa determine dreptul national sau dispozitiile de drept comunitar

la care se refera cauza;

- sa precizeze durata de valabilitate a unei norme comunitare;

- sa adopte decizii privind actele sau actiunile care tin de dreptul

comunitar sau de dreptul national;

- sa stabileasca daca o reglementare comunitara este suficienta

sau trebuie sa fie precizata sau completata prin dispozitii nationale;

- sa examineze validitatea actelor comunitare.

c) Raportul dintre dreptul comunitar si dreptul national.

Instituind Comunitatea Europeana, statele membre au limitat puterile

legislative suverane si au creat un ansamblu juridic specific.

Raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul national se caracterizeaza,

mai întâi, prin faptul ca ele sunt de cooperare si de

completare mutuala. Ordinea juridica comunitara nu este în masura

sa realizeze singura integral obiectivele Uniunii. Ea are nevoie, în

acest scop, de ajutorul si sprijinul dreptului national. De aceea, institutiile

statelor membre - puterea legislativa, guvernul, puterea judecatoreasca

- trebuie nu numai sa respecte tratatele comunitare si

dispozitiile de executare adoptate de institutiile comunitare, dar,

totodata, sa le si puna în aplicare.

Legaturile strânse si complementaritatea între ordinea juridica

comunitara si ordinile juridice ale statelor membre apar cel mai clar în

mecanismul directivei, care depinde de dreptul national în realizarea

obiectivului stabilit.

Interdependenta sistemului juridic comunitar si celui national

rezulta totodata si din faptul ca dreptul comunitar trebuie sa faca

deseori apel la sistemele juridice nationale pentru a-si acoperi propriile

lacune.

Universitatea Spiru Haret

78

Sistemele juridice ale Uniunii Europene si ale statelor membre

pot intra, uneori, în conflict. Este cazul în care o dispozitie de drept

comunitar creeaza pentru cetateni drepturi si obligatii directe în

contradictie cu o norma de drept intern. În rezolvarea unor astfel de

situatii, se aplica doua principii fundamentale: aplicabilitatea imediata

si efectul direct al dreptului comunitar si, respectiv, suprematia

(preeminenta) dreptului comunitar.

Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar înseamna ca

acesta confera în mod direct drepturi si impune direct obligatii nu

numai institutiilor comunitare si statelor membre, dar, totodata, si

cetatenilor Comunitatii.

Curtea Europeana de Justitie are meritul de a fi recunoscut

aplicabilitatea directa a dispozitiilor dreptului comunitar, în ciuda

opozitiei initiale a unor state membre, si de a fi garantat în acest fel

existenta ordinii juridice a Uniunii.

În acest sens, Curtea a decis ca toate reglementarile tratatelor ce

au instituit Comunitatea pot fi direct aplicabile cetatenilor statelor

membre atunci când ele sunt formulate fara rezerve, complete si

precise si juridic perfecte, cu alte cuvinte când ele nu necesita pentru

executarea lor alte acte ale statelor membre (cazul Van Gend si Loos,

nr. 26/62).

Prin jurisprudenta dezvoltata ulterior, Curtea Europeana de

Justitie a stabilit ca un mare numar de prevederi ale Tratatului CEE

sunt de directa aplicare. Astfel, toate principiile de baza privind libera

circulatie a bunurilor si persoanelor, dreptul concurentei, discriminarea

bazata pe sex si nationalitate pot fi invocate de catre persoane

individuale înaintea curtilor de justitie nationale.

Aplicarea directa a unei dispozitii a dreptului comunitar pune o

alta problema, la fel de importanta: ce se întâmpla când o dispozitie

a dreptului comunitar este în contradictie cu dreptul national?

Dreptul comunitar nu contine nici o reglementare expresa în

acest sens. Nici unul din tratatele comunitare nu stipuleaza, de exemplu,

ca dreptul comunitar primeaza asupra dreptului national.

În acest caz, potrivit principiului suprematiei dreptului comunitar,

conflictul dintre dreptul comunitar si dreptul national nu poate fi

rezolvat decât prin recunoasterea suprematiei primului asupra

celui de-al doilea, dreptul comunitar substituindu-se deci, în ordinile

juridice ale statelor membre, dispozitiilor nationale care se îndeparteaza

de o dispozitie comunitara.

Universitatea Spiru Haret

79

Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a recunoscut, în ciuda

temerii anumitor state membre, principiul suprematiei dreptului

comunitar, fara de care nu ar fi putut exista o ordine juridica comunitara.

Astfel, Curtea a stabilit ca statele membre au transferat în mod

definitiv drepturi suverane unei Comunitati pe care ele au creat-o si,

ca urmare, ele nu pot reveni ulterior asupra acestui transfer prin

masuri unilaterale incompatibile cu conceptul de "comunitate". În al

doilea rând, un principiu al Tratatului este acela ca un stat membru nu

poate aduce atingere particularitatii dreptului comunitar de a avea o

valoare uniforma si generala în ansamblul Uniunii.

Rezulta din aceste consideratii ca dreptul comunitar, creat în

virtutea puterilor prevazute de tratate, are întâietate asupra oricaror

dispozitii contrare lui apartinând ordinii juridice a statelor

membre. Aceasta este valabil pentru legislatiile care îi sunt anterioare,

dar, de asemenea, si pentru legislatiile ulterioare.

Daca se doreste împlinirea scopurilor Uniunii, trebuie sa existe o

uniformitate a aplicarii actelor normative comunitare. Aceasta nu

se poate realiza decât daca toate statele acorda prioritate dreptului

comunitar.

Jurisdictiile nationale ale statelor membre au acceptat principiul

suprematiei dreptului comunitar; ele au facut aceasta în diferite

modalitati. În unele cazuri, statele membre au recurs la adoptarea

unor norme constitutionale care sa acopere noua situatie.

4. Extinderea spre Est a Uniunii Europene

Extinderea spre est a Uniunii Europene constituie, fara îndoiala,

o provocare atât pentru statele candidate, cât si pentru structurile

comunitare, data fiind originalitatea acestui proces.

Largirea Uniunii nu constituie o noutate în sine, specificul

acesteia din urma nascându-se din situatia sa particulara, conditiile si

premisele extinderii spre Est fiind total diferite de cele anterioare.

Astfel, este vorba de aderarea într-un interval scurt a unui numar

mare de state care nu au înca o economie de piata matura si cu un

sistem politic democratic a carui functionare este considerata adesea

insuficienta si care, în plus, nu au exercitiul participarii la grupuri

integrationiste. Pe de alta parte, noile aderari necesita din partea

Uniunii o redefinire de natura institutionala si administrativa. La

toate acestea se adauga fundamentele diferite ale acestei extinderi.

Universitatea Spiru Haret

80

Daca precedentele largiri au fost determinate fie de ratiuni

economice, fie de considerente geopolitice, aceasta a cincea extindere

a avut un caracter neprogramat si pare a avea la baza mai ales ratiuni

politice si de natura sentimentala. Dupa cum declara Günther

Verheugen, "extinderea UE este un proces ireversibil. Nu vom mai

lasa Europa sa fie divizata pe criterii politice, ideologice sau de alta

natura.Cum am putea spune tarilor din Europa care si-au cucerit de

curând libertatea ca beneficiile integrarii europene sunt destinate unui

numar restrâns de state privilegiate care, din întâmplare, s-au aflat

dupa 1945 de o anumita parte a Cortinei de Fier?"45

Toate aceste aspecte au determinat un interes deosebit pentru

procesul extinderii, interes manifestat atât în statele candidate, cât si în

cele ale Uniunii Europene.

Caderea sistemului comunist a determinat, în anii '90, o noua

abordare în relatiile politice si economice dintre Comunitati si statele

din Europa Centrala si de Est. Daca primele semne ale normalizarii

relatiilor dintre cele doua parti apar înca din 1988, când s-a semnat la

Luxemburg Declaratia comuna a Comunitatii Europene si a CAER,

dupa 1990 acest lucru pare mult mai plauzibil si mai usor de înfaptuit.

La început exista însa un sentiment de neîncredere din partea Comunitatii,

sentiment generat de situatia înca neclara din regiune.

Necesitatea apropierii de statele foste comuniste devine însa tot mai

clara si, începând din 1991, Comunitatile vor crea diferite mecanisme,

strategii si instrumente în vederea îmbunatatirii relatiilor

cu acestea si a extinderii lor catre centrul si estul continentului.

Primele instrumente de lucru în acest sens au fost Acordurile de

asociere, documente statuând cadrul juridic si institutional al raporturilor

dintre tarile candidate si UE si având drept obiectiv fundamental

pregatirea integrarii statelor candidate în Uniune46.

Odata semnate aceste Acorduri, s-a pus problema daca ele

confera automat tarilor semnatare capacitatea de a deveni membre.

Comisia Europeana a decis ca semnarea acestor Acorduri nu antreneaza

automat aderarea, aceasta problema fiind solutionata abia în

1993, la Consiliul European de la Copenhaga. Aici s-a decis ca

________________

45 Günther Verheugen, comisar european pentru extinderea UE,

alocutiune rostita în fata Parlamentului European în octombrie 2000.

46 A se vedea, pentru definirea diferitelor acorduri europene, Ion Jinga,

Andrei Popescu, Dictionar de termeni comunitari, p. 38-41.

Universitatea Spiru Haret

81

statele asociate din Europa Centrala si de Est pot deveni membre ale

Uniunii daca îndeplinesc anumite conditii (criterii) politice (existenta

unor institutii stabile, care sa garanteze democratia, suprematia

dreptului, drepturile omului, respectul si protectia minoritatilor), economice

(economie de piata viabila si capacitatea de a face fata presiunilor

concurentiale si fortelor de piata din UE, acceptarea obiectivelor

uniunii economice si monetare - independenta Bancii Centrale

din respectivul stat, coordonarea politicilor economice si supravegherea

acestora, aderarea la dispozitiile Pactului de Stabilitate si Dezvoltare

precum si adoptarea si transpunerea acquis47-ului comunitar.

Un an mai târziu, la Consiliul European de la Essen, va fi

definit un nou instrument în vederea extinderii, si anume Strategia de

preaderare, al carei scop era ajutarea statelor candidate în vederea

adoptarii acquis-ului comunitar. Aceasta însuma patru elemente:

dialogul structurat, acordurile europene, pregatirea pietelor interne si

asistenta financiara prin Programul Phare.

Cel mai clar angajament al Uniunii fata de procesul extinderii a

fost luat însa la Consiliul European de la Luxemburg, în 1997. Tot

în 1997, Comisia Europeana a publicat Agenda 2000, document

structurat în doua parti încercând sa rezolve, pe de o parte, problema

extinderii si, pe de alta parte, problema referitoare la reforma interna.

În ceea ce priveste extinderea, Comisia a propus formula de

extindere în valuri - în primul rând, vor adera Ungaria, Polonia,

Cehia, Slovenia, Estonia. De asemenea, Comisia a decis sa prezinte

avize privind stadiul îndeplinirii criteriilor de aderare de catre statele

candidate. Ţinând cont atât de propunerile, cât si de avizele Comisiei,

Consiliul de la Luxemburg a decis ca obiectivul urmatorilor ani este

de a face statele candidate sa fie în masura sa adere la UE si, în

acelasi timp, de a pregati Uniunea pentru extindere. Aceasta este

un proces global, inclusiv si evolutiv, care se va derula în etape, în

functie de ritmul propriu fiecarui stat candidat si de gradul sau de

pregatire.

Tot la Luxemburg s-a definit Strategia consolidata de preaderare,

care a fost inclusa într-un proces complex de aderare si negociere.

Noua strategie era articulata în jurul a doua instrumente principale:

Acordurile europene si Parteneriatul pentru aderare, la care

se adauga dispozitivul de încadrare (reuniuni între ministrii statelor

________________

47 Termenul desemneaza totalitatea normelor juridice comunitare.

Universitatea Spiru Haret

82

membre si ministrii statelor candidate - înlocuiesc dialogul structurat),

avizele Comisiei, procedura de monitorizare (rapoartele anuale ale

Comisiei asupra progreselor fiecarui stat candidat) si asistenta

financiara marita (pe lânga Programul Phare, care este reorientat la

Luxemburg, se creeaza doua instrumente structurale de preaderare:

ISPA si SAPARD). Necesitatea Parteneriatului pentru aderare reiese

din mai multe motive: în Cartea Alba privind pregatirea tarilor

asociate din Europa centrala si de est pentru integrarea în piata interna

a Uniunii (1995) sunt cuprinse numai obiective din piata unica si nu

sunt impuse date limita pentru îndeplinirea acestora, nevoia coordonarii

instrumentelor de preaderare existente, precum si acordarea unei

anumite logici procesului de aderare. Astfel, Parteneriatul a fost

definit ca o axa esentiala atât a Strategiei consolidate de preaderare,

cât si a relatiilor dintre Uniune si statele candidate, instrument ce are

ambitia sa mobilizeze toate formele de asistenta într-un cadru unic.

Consiliul European de la Helsinki, din decembrie 1999, aduce

o schimbare majora în dinamica procesului de aderare, hotarând ca

începerea negocierilor sa se faca si cu Bulgaria, România, Lituania

si Letonia. Se specifica, de asemenea, ca dupa încheierea Conferintei

Interguvernamentale (CIG) si ratificarea rezultatelor, Uniunea se declara

pregatita sa înceapa procesul de extindere largita, la sfârsitul anului

2002, cu statele care se dovedesc capabile de a deveni membre.

Urmarind evolutia relatiilor dintre UE si statele din centrul si

estul Europei în ultimul deceniu, putem observa o perceptie diferita,

mergând de la tratarea Estului ca un grup compact (pornind de la

premisa ca statele de aici împartasesc valori, istorie, caracteristici economice

si politice similare si ca cei cinzeci de ani de regim comunist

le-au imprimat o serie de similitudini care le individualizeaza în raport

cu celelalte state membre ale UE) pâna la tratarea fiecarui stat ca o

individualitate distincta.

Toate aceste elemente au impus extinderii o dinamica diferita

de la o perioada la alta, surprinzând, de asemenea, schimbarile de

optica si de abordare intervenite atât în fiecare din statele candidate,

cât si în Uniune.

5. Aderarea României la Uniunea Europeana

România a stabilit relatii cu Comunitatile Europene înca din

anii '80, când s-au încheiat doua acorduri între cele doua parti: unul

viza schimburile comerciale cu produse industriale (baza juridica a

Universitatea Spiru Haret

83

acordurilor comerciale era art. 113 CEE), iar cel de-al doilea prevedea

crearea unei Comisii mixte CE-România având drept misiune examinarea

evolutiei schimburilor comerciale. Ambele au intrat în vigoare

la 1 ianuarie 1981. Acordurile au cunoscut mai multe modificari,

acestea permitând cresterea posibilitatii ca produsele românesti sa fie

exportate catre Comunitate.

În 1987 au început negocierile pentru un nou acord, care sa le

înlocuiasca pe cele existente. Negocierile au fost însa întrerupte în

aprilie 1989, deoarece Guvernul român refuza sa adere la anumite

angajamente în domeniul drepturilor omului; ele au fost reluate în mai

1990 si "înghetate" în iunie 1990 (în urma evenimentelor din Piata

Universitatii si a interventiei minerilor). În cele din urma, acordul a

fost semnat în octombrie 1990 si facea referire la cooperarea

comerciala si economica, precum si în domeniul energiei si securitatii

nucleare (baza juridica fiind tratatele CE si EURATOM).

Primul pas al oficializarii legaturilor dintre România si Uniunea

Europeana îl constituie încheierea Acordului de asociere, care

marcheaza angajarea ireversibila a României pe calea integrarii

europene. Acordul a fost semnat în 1993 si a intrat în vigoare în 1995.

Documentul statueaza asupra unor multiple probleme: comerciale,

dialogul politic, apropierea legislativa si diverse alte domenii de

cooperare. El vizeaza instaurarea liberului schimb între Uniune si

România într-o perioada de maxim 10 ani. Nici un drept nou de vama,

nici o restrictie cantitativa nu pot fi introduse în schimburile comerciale

dintre Comunitati si România din momentul intrarii în vigoare a

Acordului. Se stabilesc, de asemenea, anumite dispozitii specifice în

domenii precum circulatia capitalurilor, reguli de concurenta, drepturi

de proprietate intelectuala si industriala. Exista si un dialog politic

între cele doua parti, atât la nivel ministerial (Consiliul de Asociere),

cât si la nivel parlamentar (Comitetul Parlamentar de Asociere).

La 22 iunie 1995, România si-a depus candidatura în vederea

aderarii si tot în aceeasi perioada a adoptat la Snagov o Strategie

nationala de pregatire a aderarii la UE în care se precizau etapele

procedurale si actiunile ce urmau a fi întreprinse în procesul de

apropiere de structurile comunitare.

Cu toate acestea, progresele României pe calea integrarii au fost

foarte reduse, fapt evidentiat si de Avizul Comisiei Europene, din

1997, care arata ca, în ciuda eforturilor depuse, România nu este

capabila sa-si asume pe termen mediu obligatiile de membru al UE,

Universitatea Spiru Haret

84

ceea ce a determinat Comisia sa afirme ca negocierile cu România

trebuie sa fie deschise în momentul în care aceasta va face progrese

suficiente pentru a îndeplini conditiile de aderare definite la Copenhaga.

În urma acestui Aviz, care semnala o serie de deficiente si întârzieri,

România a accelerat ritmul reformelor economice si institutionale.

Elaborarea, în 1998, a Parteneriatului de aderare constituie un

moment important în relatiile României cu Uniunea, acestea îmbracând

forme mult mai concrete si mai bine precizate. Parteneriatul expune

prioritatile pe termen scurt si mediu si subliniaza instrumentele

principale si resursele financiare disponibile care ar trebui maximizate

pentru atingerea cât mai eficienta a obiectivelor. Reactualizat în functie

de progresele înregistrate sau de lipsa acestora, Parteneriatul din 1999

este mai amplu si mai complex decât cel anterior. Existenta, în textul

acestuia, pe lânga referirile cu caracter economic, si a criteriilor politice

este deosebit de importanta, fiind urmarea faptului ca Uniunea decisese

deschiderea conditionata a negocierilor cu România (deschiderea

oficiala a negocierilor cu România a avut loc la 15 ianuarie 2000). Atât

Parteneriatul, cât si Rapoartele Comisiei Europene din 1998, 1999 si

2000 arata ca România îsi continua eforturile în vederea integrarii,

fara a înregistra însa progrese notabile în nici un domeniu.

Raspunsul României la Parteneriat este Programul National de

Aderare, document ce reflecta stadiul pregatirilor pentru aderare în

fiecare sector de activitate.

Programul National de Aderare, reactualizat pentru perioada

2001-2004, este structurat în doua volume. Primul volum

cuprinde un tablou detaliat de programare a actiunilor necesare

pregatirii negocierilor de aderare si avansarii în îndeplinirea criteriilor

de aderare, precum si un inventar al masurilor luate în primele luni ale

anului 2001, în privinta reformei economice, legislatiei, construirii

institutiilor si a capacitatii administrative. Cel de-al doilea volum

cuprinde doua anexe - Programul de armonizare legislativa si Tabelul

de finantare a obiectivelor si masurilor din Program (desfasurate pe

anii 2001-2004).

Eforturile României nu doar pentru îndeplinirea criteriilor de

aderare, ci si pentru a coaliza întreaga societate în sprijinul politicii

europene a României s-au vrut ilustrate de Strategia economica pe

termen mediu, definita în martie 2000. Strategia prevede finalizarea

si consolidarea constructiei institutionale a economiei de piata (prin

clarificarea durabila a dreptului de proprietate, continuarea privati-

Universitatea Spiru Haret

85

zarii, asigurarea stabilitatii cadrului legislativ, încheierea reformei

sistemului bancar, reglementarea precisa a monopolurilor naturale si

combaterea eficienta a monopolurilor economice, dezvoltarea concurentei),

redimensionarea ramurilor industriale cu probleme, accelerarea

procesului de restructurare economica, orientarea pro export a

politicilor comerciale. Strategia include si referiri succinte la politica

sociala si o parte destul de larga referitoare la educatie si cultura. Imaginea

consensului care a constituit fundamentul acestei Strategii este

Declaratia care o însoteste, semnata de Presedintele României, de

copresedintii Comisiei de Fundamentare (însarcinata cu elaborarea

Strategiei), de presedintii partidelor politice. De asemenea, Declaratia

a fost discutata cu reprezentantii patronatelor, ai sindicatelor si ai

ortodoxiei române. Documentul cuprinde linii importante din Strategie

si prevede masuri destinate sa asigure "crearea unei economii de piata

functionale, compatibila cu principiile, normele, mecanismele, institutiile

si politicile UE". Declaratia consemneaza si faptul ca "atât

reforma, cât si integrarea constituie nu cauza dificultatilor cu care se

confrunta economia nationala, ci calea solutionarii lor". Semnatarii

Declaratiei cred în existenta premiselor "ca în orizontul anului

2007 România sa poata îndeplini conditiile esentiale de aderare".

Alegerea, de catre autoritatile de la Bucuresti, a datei de 1 ianuarie

2007 ca data la care tara noastra va fi pregatita sa devina membra a

Uniunii, asumarea acestei date, dupa cum se arata în Parteneriatul

pentru Aderare, a luat în calcul considerente politice (procesul de

negociere are nevoie de un ritm sustinut, care sa concentreze eforturile

la nivel decizional atât în România, cât si în Uniune), considerente

legate de evolutiile care au loc în interiorul UE (la 1 ianuarie 2007

intra în vigoare un nou exercitiu bugetar multianual, care va putea lua

în considerare aderarea tuturor statelor actualmente candidate, precum

si participarea acestora la fondurile structurale).

De asemenea, se vor putea lua în calcul reforma politicii agricole

comune (care va avea un impact bugetar semnificativ), precum si considerente

legate de aplicarea Acordului de asociere, a carui valabilitate va dura

pâna la sfârsitul lunii ianuarie 2005 (continutul acestuia si acumularile în

vederea aplicarii lui sunt considerate un acquis în sine pentru partea româna).

Pozitia Uniunii referitoare la o posibila data a aderarilor a fost

exprimata, în decembrie 2000, la Consiliul European de la Nisa. A

fost momentul în care s-a evidentiat clar perspectiva aderarii unor noi

state începând cu 2004. Semnalul pozitiv transmis României este

Universitatea Spiru Haret

86

faptul ca reforma institutionala propusa vizeaza o Europa în care

se regaseste si România. O Românie care va avea 33 de europarlamentari,

un comisar si 14 voturi în Consiliu.

Drumul pe care îl mai are însa România de parcurs este apreciat

în Rapoartele Comisiei din 2001, 2002 si 2003. Formularile acestora,

situând momentul aderarii într-o perspectiva apropiata,

arata ca România continua sa îndeplineasca criteriile politice,

înregistrând evolutii pozitive în numeroase domenii.

Perspectiva economica s-a îmbunatatit si ea, România facând

progrese semnificative în directia crearii unei economii de piata

functionale; în plus, tara noastra a luat masurile care îi vor permite

dobândirea în viitor a acestui statut, în conditiile în care se va mentine

pe calea actualelor reforme.

Guvernul României si-a asumat un calendar care prevede

finalizarea negocierilor în 2004, pentru ca România sa poata

deveni membru efectiv al Uniunii în 2007.

Dupa Consiliul European de la Bruxelles din 12-13 decembrie

2003, o noua perspectiva se deschide României. Concluziile presedintiei

italiene afirma cu claritate "admiterea României si Bulgariei la

1 ianuarie 2007, ca membri ai Uniunii Europene, daca aceste tari sunt

pregatite". România are, asadar, întreaga sustinere a Uniunii Europene

si depinde acum doar de ea sa-si îndeplineasca obligatiile asumate

în negocieri. A fost primita "o polita de asigurare în domeniul politic",

care trebuie onorata, prin valorificarea optima a contextului socialeconomic

si politic actual si a potentialului european al tarii noastre.

Prioritatea României în 2004 o constituie accelerarea si finalizarea

negocierilor la cele opt capitole ramase deschise, astfel încât,

pâna în 2007, sa fie posibile semnarea Tratatului de aderare si ratificarea

acestuia. De asemenea, pe plan intern, atentia va fi concentrata

asupra finalizarii proceselor de reforma si implementarii legislatiei

armonizate, astfel încât, în momentul aderarii, România sa-si poata

asuma calitatea de stat membru al Uniunii Europene.

La data de 1 mai 2004, Uniunea Europeana îsi va mari numarul

de membri cu înca zece state. Malta, Cipru, precum si statele din

Centrul si Estul Europei, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,

Slovacia, Slovenia si Ungaria se vor alatura statelor membre ale

Uniunii, punând astfel capat unei divizari artificiale a continentului

european, care a durat timp de decenii. Extinderea Uniunii Europene

va atrage însa dupa sine si îngreunarea procesului decizional,

Universitatea Spiru Haret

87

riscând sa conduca chiar la un blocaj institutional, asa cum s-a mai

întâmplat în trecut. Pentru a preîntâmpina aceste probleme, este

necesar un proces de reformare a Uniunii, prin adaptarea structurilor

sale la exigentele a 25 de state membre.

În acest context, este necesar ca România sa încheie negocierile

de aderare pâna la data de 1 noiembrie 2004, când Comisia Europeana

îsi va schimba componenta si va numara 25 de membri48.

6. Conventia privind viitorul Europei

si Proiectul de Constitutie Europeana

Noile provocari pe care trebuie sa le înfrunte Uniunea

Europeana i-au determinat pe sefii de stat si de guvern reuniti la

Laeken, în decembrie 2001, sa adopte o Declaratie privind viitorul

Europei, care afirma principiile viitoarei Europe comune: democratie,

transparenta, eficienta si care îsi propune, de asemenea, sa lanseze un

proces fara precedent având drept obiectiv redactarea unei Constitutii

care sa raspunda asteptarilor cetatenilor europeni.

Dificila misiune a elaborarii textului constitutional european a

fost încredintata unei Conventii al carei mandat a fost definit de

Declaratia de la Laeken. Acest mandat presupunea analizarea

aspectelor esentiale referitoare la viitorul Uniunii si cautarea unor

solutii care sa raspunda cel mai bine problemelor identificate (dintre

acestea, amintim: o mai buna repartitie a competentelor, consolidarea

democratiei, transparentei si eficientei UE, simplificarea tratatelor).

Începând din februarie 2002, Conventia s-a reunit timp de 15

luni, consacrând o formula care îi asocia la discutarea problemelor

legate de viitorul UE pe toti actorii implicati în acest domeniu:

institutii comunitare, state membre, state candidate, parteneri

sociali, societatea civila.

Rezultatele lucrarilor au fost prezentate de Presedintele Conventiei

la Consiliul European de la Salonic, din 20 iunie 2003, textul

fiind supus dezbaterilor Conferintei interguvernamentale deschise

la Roma, în octombrie 2003.

Înlocuind tratatele existente cu un document unic, textul

constitutional este structurat în patru parti: Dispozitiile fundamentale

(sunt definite aici obiectivele, competentele, procedurile decizionale

si institutiile Uniunii), Carta Drepturilor Fundamentale (adoptata

________________

48 A se vedea Alexandru Farcas, ministrul integrarii europene,

Editorial, Buletinul Ministerului Integrarii Europene, "Info" nr. 2/2003, p. 3.

Universitatea Spiru Haret

88

la Nisa, în 2000, Carta este parte integranta a Constitutiei), Politicile

Uniunii si Clauzele finale (se precizeaza, spre exemplu, procedurile de

adoptare si revizuire a Constitutiei).

Desi reia un numar important de dispozitii ale tratatelor,

Constitutia introduce si reglementari noi. Printre acestea, mentionam:

recunoasterea personalitatii juridice a UE, inserarea Cartei

drepturilor fundamentale (continutul sau este mai larg decât cel al

Conventiei europene a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,

adoptata în 1950, în cadrul Consiliului Europei), un rol sporit pentru

parlamentele nationale în aplicarea principiului de subsidiaritate si

consolidarea democratiei europene, precum si asocierea diferitilor actori

la definirea cadrului democratic al UE, posibilitatea suspendarii

drepturilor unui stat care încalca grav valorile Uniunii si posibilitatea de

retragere din Uniune, o noua componenta a cadrului institutional -

presedintele Consiliului European, existenta, pe lânga cei 15 comisari

"cu drepturi depline", a unor comisari fara drept de vot, crearea functiei

de ministru al Afacerilor Externe al Uniunii, simplificarea instrumentelor

juridice (sunt identificate sase instrumente: legea, legea-cadru,

regulamentul, decizia, recomandarea si avizul), o noua definire a majoritatii

calificate (ea trebuie sa reprezinte cel putin 60% din populatia

Uniunii), crearea unei Agentii a Armamentului, a unui viitor Parchet

European pentru urmarirea autorilor crimelor transnationale etc.

Toate prevederile, fie preluate din tratate, fie introduse de textul

constitutional, vizeaza respectarea valorilor fundamentale pe care

s-a cladit Uniunea (respectul demnitatii umane, al libertatii, democratiei,

statului de drept) si care constituie mostenirea comuna a

statelor ce o compun, precum si atingerea obiectivelor esentiale ale

Uniunii, care este, înainte de toate, o uniune a popoarelor. (A se vedea,

în Anexa II, Proiectul Constitutiei Europene - ghidul cetateanului).

Conferinta interguvernamentala care a debutat în partea a doua a

anului 2003 nu a putut finaliza textul Constitutiei. Dezbaterile au pus în

evidenta deosebiri de vederi între adeptii interguvernamentalismului si

cei ai metodei comunitare de integrare, între proatlantism si proeuropeism,

între statele mari si mici49. Cu toate acestea, cert este ca UE va

depasi impasul intervenit, în perioada urmatoare.

________________

49 A se vedea, Ion Jinga, Conferinta interguvernamentala între

asteptari si realitate, în "Revista Româna de Drept Comunitar", Editura

Rosetti, nr. 2/2003.

Universitatea Spiru Haret

89

ANEXA I

Procedura de codecizie

1. Propunere a Comisiei

2. Prima lectura a Parlamentului

3. Parlamentul da un aviz, cu majoritate simpla.

4. Prima lectura a Consiliului

Consiliul adopta o "pozitie comuna" cu majoritate absoluta sau

unanimitate, în functie de domeniu.

5. A doua lectura a Parlamentului

Dupa transmiterea "pozitiei comune" a Consiliului, Parlamentul

trebuie sa se pronunte într-o perioada de trei luni.

- Actul este imediat adoptat în conformitate cu pozitia comuna

daca Parlamentul îl aproba în aceasta forma sau daca nu s-a pronuntat

în termenul prevazut.

- Actul nu se adopta si procedura se încheie daca Parlamentul

respinge pozitia comuna, cu majoritatea absoluta a membrilor sai.

- Consiliul este sesizat din nou daca Parlamentul adopta, cu

majoritatea voturilor membrilor sai, amendamente la pozitia comuna;

aceste amendamente vor face obiectul unui aviz al Comisiei.

6. A doua lectura a Consiliului

Consiliul statueaza cu majoritate calificata asupra amendamentelor

Parlamentului (în cazul celor care au primit un aviz negativ din

partea Comisiei, se cere unanimitatea Consiliului).

- Actul este adoptat daca, în cel mult trei luni de la primire,

Consiliul aproba toate amendamentele Parlamentului.

- În lipsa unui acord, este convocat un comitet de conciliere în

maxim sase luni.

7. Concilierea

Comitetul de conciliere, compus dintr-un numar egal de

reprezentanti ai Consiliului si Parlamentului si asistat de Comisie,

examineaza pozitia comuna si amendamentele Parlamentului. El are la

dispozitie sase saptamâni pentru a elabora un proiect comun.

- Procedura se încheie cu neadoptarea actului daca nu se aproba

un proiect comun în termenul prevazut.

- În cazul aprobarii unui proiect comun, acesta este supus

Consiliului si Parlamentului pentru a fi aprobat.

8. Sfârsitul procedurii

- Actul este adoptat daca si Consiliul si Parlamentul aproba proiectul

- Daca la expirarea termenului prevazut nu exista aprobarea

ambelor institutii, actul nu se adopta si procedura se încheie.

Universitatea Spiru Haret

90

ANEXA II

Proiectul Constitutiei Europene - ghidul cetateanului50

Convinsi ca popoarele Europei, mândre de identitatea si istoria

lor nationala, sunt totodata hotarâte sa depaseasca vechile divizari,

si, din ce în ce mai puternic unite, sa-si cladeasca un destin comun

(din Preambulul Proiectului de Constitutie).

GENEZA sI ELABORAREA PROIECTULUI

DE CONSTITUŢIE

Acesti ultimi 15 ani de istorie a Uniunii Europene

au fost marcati de o serie de revizuiri ale tratatelor

europene. Fiecare din ele a fost pregatita de catre o

conferinta interguvernamentala (CIG), ce a reunit timp

de câteva luni reprezentantii guvernelor Statelor Membre.

Comisia Europeana a participat în mod egal la lucrarile

C IG,la care a fost asociat si Parlamentul European.

Actul Unic European, semnat în februarie 1986, a

permis Uniunii sa-si construiasca piata sa unica si sa

instituie pe teritoriul sau libera circulatie a persoanelor,

marfurilor, serviciilor si capitalurilor de care se bucura

î ntreprinderile si cetatenii europeni.

Tratatul de la Maastricht, semnat sase ani mai

târziu, a permis Uniunii sa progreseze în mai multe

domenii: introducerea unei monede unice, politica

externa comuna, cooperarea în domeniul justitiei si al

a facerilor interne.

Dar, dupa Maastricht, aprofundarea Uniunii politice

a fost încetinita. Cele doua conferinte interguvernamentale

care au dus la semnarea tratatelor de la Amsterdam,

în 1997, si Nisa, în 2001, chiar daca au permis înregistrarea

unor succese, au fost animate de o vointa politica

mai slaba. Astfel, numeroase probleme privind cadrul

institutional, capitale în perspectiva largirii Uniunii, au

Tratate

revizuite

regulat

Necesitatea

unei

reforme

institutionale

în

serviciul

unei

________________

50 Ghidul a fost elaborat de Comisia Europeana.

Universitatea Spiru Haret

91

ramas nerezolvate, cum ar fi asigurarea bunei functionari

a unei Uniuni compuse din 25 de state membre, sau,

mai mult decât atât, garantarea legitimitatii institutiilor

c are reprezinta statele si popoarele europene.

Atunci când, în decembrie 2000, sefii de state si

de guverne ai celor 15 tari membre, reuniti la Nisa, au

ajuns la un acord privind revizuirea tratatelor, ei au

considerat necesar sa continue reforma institutionala pe

care multi au considerat-o prea timid elaborata în

tratatul de la Nisa. Astfel, Consiliul European a lansat o

dezbatere mai larga si mai aprofundata privind viitorul

U niunii având ca obiectiv o noua revizuire a tratatelor.

La un an dupa Nisa, Consiliul European, reunit la

Laeken, a adoptat, la 15 decembrie 2001, Declaratia

privind Viitorul Uniunii europene, prin care Uniunea îsi

propune sa devina mai democratica, mai transparenta si

mai eficienta si sa deschida calea catre o Constitutie

c are sa raspunda asteptarilor cetatenilor europeni.

Metoda de revizuire a tratatelor folosita pâna atunci a

suferit numeroase critici. Constructia europeana este

apanajul tuturor cetatenilor Europei. Etapele desfasurarii

sale nu mai pot fi hotarâte de catre conferinte interguvernamentale,

tinute cu usile închise, numai între responsabilii

guvernelor statelor membre. Iata de ce, pentru a asigura o

pregatire a urmatoarei conferinte interguvernamentale, cât

mai transparenta si mai larga, Consiliul European a decis

sa convoace o Conventie care sa reuneasca principalele

parti angajate în dezbatere: reprezentanti ai guvernelor

celor 15 state membre si ale celor 13 tari candidate,

reprezentanti ai parlamentelor nationale, reprezentanti ai

Parlamentului European si ai Comisiei Europene, precum

si treisprezece observatori ai Comitetului regional si ai

Comitetului Economic si Social, ca si parteneri sociali

europeni si Mediatorul european. Metoda Conventiei a

permis, pentru prima oara, exprimarea tuturor punctelor de

vedere europene si nationale într-o dezbatere larga,

deschisa si transparenta.

Uniuni

largite

Impulsul

Consiliului

European

de la Nisa

Declaratia

de la

Laeken

Conventia:

o noua

metoda,

mai

deschisa si

mai

transparenta

de

revizuire a

tratatelor

Universitatea Spiru Haret

92

Mandatul celor 105 membri ai Conventiei si al

înlocuitorilor lor, aflati sub presedintia domnului

Giscard d'Estaing, a fost definit de catre Consiliul

European de la Laeken. Era vorba de analizarea problemelor

esentiale legate de dezvoltarea viitoare a Uniunii

si cautarea unor solutii care urmau sa fie prezentate

într-un document care sa constituie un punct de plecare

pentru negocierile Conferintei interguvernamentale, care

urma sa ia deciziile definitive, asa cum o cere tratatul

privitor la Uniunea Europeana. Consiliul European de la

Laeken a identificat câteva probleme: asigurarea unei

mai bune repartitii a competentelor Uniunii, simplificarea

instrumentelor de actiune ale Uniunii, garantarea

mai ferma a democratiei, transparentei si eficientei în

Uniunea Europeana, simplificarea tratatelor actuale,

c are sa duca la adoptarea unei Constitutii europene.

Pentru a conduce dezbaterile Conventiei a fost

constituit un Prezidiu. Acest Prezidiu era alcatuit din 12

personalitati: domnul presedinte Giscard d'Estaing si cei

doi vicepresedinti, domnii Amato si Dehaene,

reprezentanti ai guvernelor celor trei state membre care

exercitau presedintia Consiliului în timpul Conventiei,

câte doi reprezentanti ai parlamentelor nationale, doi

reprezentanti ai Parlamentului European, si cei doi

reprezentanti ai Comisiei (domnii Barnier si Vitorino).

Pe de alta parte, reprezentantul parlamentului Sloveniei

a fost invitat sa participe la reuniuni.

Prima sedinta a Conventiei a avut loc la 28 februarie

2002. Conventia s-a reunit timp de 15 luni în sesiuni

plenare de doua sau trei zile, într-un ritm de una sau

doua reuniuni pe luna, la sediile Parlamentului European

de la Bruxelles. Dezbaterea propriu-zisa a fost organizata

paralel cu sesiunile plenare ale Conventiei, în

cadrul grupurilor de lucru sau al grupurilor de analiza.

Fiecare din aceste grupuri era condus de un membru al

P rezidiului si axat pe o serie de teme specifice.

Pentru mai multa transparenta, site-ul Internet al

Conventiei (http://european-convention.eu.int) a publi-

Mandatul

Conventiei:

gasirea

unor

solutii la

probleme

privind

viitorul

Europei

Organizarea

lucrarilor

Conventiei:

un presedinte,

dl. Giscard

d'Estaing,

si un prezidiu

pentru

a conduce

dezbaterile

Sesiuni

plenare si

grupuri

de lucru

Un site

Internet

Universitatea Spiru Haret

93

cat contributiile participantilor la Conventie, darile de

s eama ale dezbaterilor si proiectele de texte dezbatute.

Pentru a largi si mai mult dezbaterea si a-i asocia

ansamblul cetatenilor, o sesiune plenara a Conventiei a

fost consacrata dialogului cu societatea civila. Grupurile

de contact, create pe modelul grupurilor de lucru, au

permis organizatiilor societatii civile sa-si exprime

p unctul de vedere.

A fost deschis un Forum, pentru ca aceste organizatii

(parteneri sociali, medii economice, ONG-uri, medii

academice etc.) sa îsi poata depune contributiile la dezbaterea

privind viitorul Uniunii pe un site Internet creat în

a cest scop (http://europa.eu.int/futurum/forum_convention).

Dupa aproape un an de dezbateri, Conventia a

ajuns la un consens pentru a trimite Consiliului

E uropean un proiect de Constitutie.

Domnul Giscard d'Estaing a putut astfel prezenta

rezultatele lucrarilor Conventiei cu ocazia Consiliului

E uropean de la Salonic, la 20 iunie 2003.

Textul prezentat de Conventie este un proiect ce

va servi drept punct de plecare pentru lucrarile

conferintei interguvernamentale, care va reuni atât

reprezentantii guvernelor, cât si pe cei ai Comisiei

Europene si Parlamentului European, începând cu luna

octombrie 2003, si care va lua deciziile finale.

Forumul

societatii

civile

Consensul

Conventiei

privind

prezentarea

unui

proiect de

Constitutie

în vederea

conferintei

interguvernamentale

STRUCTURA PROIECTULUI DE CONSTITUŢIE

Proiectul de Constitutie înlocuieste totalitatea tratatelor

existente cu un text unic, din motive de lizibi  litate

si claritate.

Proiectul este structurat în patru parti:

Prima parte contine dispozitiile care definesc

Uniunea, obiectivele, competentele, procedurile sale

decizionale si institutiile sale.

Un text unic:

Constitutia

europeana

Patru parti:

I. Dispozitiile

fundamentale

ale

Constitutiei

Universitatea Spiru Haret

94

Carta drepturilor fundamentale, proclamata solemn

cu ocazia Consiliului European de la Nisa din decembrie

2000, a fost cuprinsa ca a doua parte a proiectului de

Constitutie europeana.

Partea a treia a proiectului de Constitutie are ca

obiect politicile si actiunile Uniunii si preia un numar

i mportant de dispozitii ale tratatelor actuale.

Partea a patra contine clauzele finale, cum ar fi

procedurile de adoptare si de revizuire a acestei

Constitutii.

II. Carta

drepturilor

fundamentale

III. Politicile

Uniunii

IV. Clauzele

finale

O CONSTITUŢIE PENTRU CETĂŢENII EUROPENI

Valorile si obiectivele Uniunii

Proiectul de Constitutie defineste Uniunea Europeana

ca uniunea cetatenilor si statelor Europei.

Aceasta Uniune este deschisa tuturor statelor europene

care îi respecta valorile si se angajeaza sa le promoveze

î n comun.

Proiectul de Constitutie enunta valorile pe care s-a

fondat Uniunea: respectul demnitatii umane, libertatii,

democratiei, egalitatii, statului de drept, precum si

respectul drepturilor omului. Aceste valori sunt comune

statelor membre într-o societate caracterizata de plural

ism, toleranta, dreptate, solidaritate si nediscriminare.

Libera circulatie a persoanelor, a bunurilor, a

serviciilor si a capitalurilor, precum si libertatea de

stabilire sunt garantate de Uniune în interiorul sau. Cons

titutia interzice orice discriminare din cauza nationalitatii.

Uniunea are ca obiectiv promovarea pacii, a

valorilor sale si bunastarea popoarelor sale. Ea ofera

cetatenilor sai un spatiu de libertate, securitate si justitie

si o piata unica unde concurenta este libera si nedistorsionata.

Ea actioneaza pentru dezvoltarea durabila

bazata pe o crestere economica echilibrata, pe o economie

sociala de piata înalt competitiva, un nivel ridicat al

O Uniune

a cetatenilor

si

Statelor

Valorile

Uniunii

Libertati

fundamentale

si nediscriminare

Obiectivele

Uniunii

Universitatea Spiru Haret

95

protectiei si îmbunatatirii calitatii mediului. Uniunea

promoveaza progresul stiintific si tehnic, combate

excluderea si discriminarea si promoveaza dreptatea si

protectia sociala, egalitatea sexelor, solidaritatea între

generatii si protectia drepturilor copiilor. Uniunea promoveaza

coeziunea economica, sociala si teritoriala si

s olidaritatea între statele membre.

Pentru a atinge aceste obiective, Uniunea dispune

de competente care îi sunt atribuite prin Constitutie de

catre statele membre. Acestea sunt exercitate pe plan

comunitar, prin intermediul unor instrumente specifice,

în interiorul unui cadru institutional unic.

Uniunea respecta identitatea nationala a statelor

membre, inclusiv în ceea ce priveste autonomia locala si

regionala. Ea respecta functiile esentiale ale statului, în

special în ceea ce priveste asigurarea integritatii teritoriale,

mentinerea ordinii publice si apararea securitatii

interne. În virtutea principiului cooperarii loiale, Uniunea

si statele membre se respecta si se ajuta reciproc în

realizarea misiunilor decurgând din Constitutie. Îndeplinirea

misiunii Uniunii este facilitata de catre statele

membre, care se abtin de la orice masura care ar putea

p une în pericol realizarea scopurilor enuntate în Constitutie.

Uniunea dispune de personalitate juridica pentru

a afirma si promova valorile si interesele sale pe scena

internationala. Ea contribuie la pacea, securitatea,

dezvoltarea durabila a planetei, la solidaritatea si

respectul reciproc între popoare, la comertul liber si

echitabil, la eliminarea saraciei si protectia drepturilor

omului si în special a drepturilor copiilor, precum

si la respectarea si dezvoltarea dreptului international.

Instrumente

în

serviciul

obiectivelor

Uniunii

Uniunea si

statele

membre

Uniunea

si restul

lumii

Universitatea Spiru Haret

96

CETĂŢENIA EUROPEANĂ sI DREPTURILE FUNDAMENTALE

Cetatenia europeana

Cetatenia Uniunii este complementara cu cea

nationala si nu o înlocuieste.

Proiectul de Constitutie afirma în mod clar drepturile

care deriva din cetatenia Uniunii: dreptul de libera

circulatie si de libera stabilire, dreptul de vot si de

eligibilitate în Parlamentul European, ca si la alegerile

municipale, dreptul la protectie diplomatica si consulara,

dreptul de petitie în fata Parlamentului European, ca

si dreptul de a se adresa mediatorului european si

dreptul de a scrie institutiilor intr-o limba a Uniunii

p entru a primi un raspuns în aceeasi limba.

Aceasta nu este o lista exhaustiva, caci alte drepturi

ale cetatenilor Uniunii, cum ar fi dreptul de a participa

la viata democratica si dreptul de acces la documente,

sunt enumerate într-un titlu specific al proiectului

de Constitutie consacrat "Vietii democratice a Uniunii".

Cetatenia

Uniunii,

complement

al

cetateniei

nationale

Lista de

drepturi de

care se

bucura

cetatenii

Uniunii

O parte a

Constitutiei

este consacrata

vietii

democratice.

Drepturile fundamentale

Textul Cartei drepturilor fundamentale a fost agreat

de o Conventie precedenta. Parlamentul, Consiliul si

Comisia au proclamat solemn Carta la 8 decembrie

2000. Cu toate acestea, Carta nu facea parte din Trat

atele Uniunii si nu avea putere juridica de constrângere.

Proiectul de Constitutie marcheaza astfel un progres

important, care permite Uniunii sa se doteze cu un

adevarat catalog de drepturi. Carta este integrata în

proiectul de Constitutie, a carui parte a doua o constituie;

dispozitiile sale au putere juridica de constrângere

fara ca totusi aceasta sa constituie o largire a

competentelor Uniunii.

Carta

drepturilor

fundamentale

face

parte integranta

din

Constitutia

Europeana.

Universitatea Spiru Haret

97

Institutiile, organele si agentii Uniunii au obligatia

sa respecte drepturile înscrise în Carta. Aceleasi

obligatii sunt impuse statelor membre atunci când

actioneaza în conformitate cu dreptul Uniunii. Curtea de

J ustitie va controla respectarea dispozitiilor Cartei.

Continutul Cartei nu a fost modificat fata de textul

elaborat de Conventia anterioara. Singurele modificari

a duse au fost de natura formala.

Continutul Cartei este mai vast decât cel al Conventiei

europene a drepturilor omului si libertatilor

fundamentale (CEDO), semnata la Roma pe 4 noiembrie

1950 si ratificata de toate statele membre ale

Uniunii. Într-adevar, în timp ce CEDO se limiteaza la

drepturi civile si politice, Carta drepturilor fundamentale

acopera si alte domenii, cum ar fi dreptul la o buna

administratie, drepturile sociale ale muncitorilor, prot

ectia datelor personale sau bioetica.

Prin tratatele actuale, Uniunea nu avea competenta

de a adera la CEDO. Proiectul de Constitutie prevede în

schimb, în mod explicit, aceasta competenta a Uniunii si

stabileste ca Uniunea se angajeaza sa adere la CEDO.

La fel ca pentru includerea Cartei în Constitutie, adeziunea

la CEDO nu comporta o modificare a competentelor

Uniunii stabilite de Constitutie. Includerea

Cartei si adeziunea la CEDO nu sunt demersuri alternative,

ci complementare.

Viitoarea

adeziune a

Uniunii la

Conventia

Europeana

a Drepturilor

Omului

Cine, ce face în Uniune? Clarificarea competentelor

Proiectul de Constitutie indica în mod clar domeniile

în care statele membre si-au transferat puterile de

actiune catre Uniune si introduce o clasificare a comp

etentelor Uniunii.

O prima categorie este alcatuita de câteva probleme

foarte specifice în privinta carora Uniunea actioneaza

singura, în numele tuturor statelor membre, si

care constituie competentele sale "exclusive". În acest

Clasificarea

competentelor

Categoria

competentelor

exclusive

ale Uniunii

Universitatea Spiru Haret

98

caz, actiunea la nivelul Uniunii este considerata prin

definitie mai eficienta decât o actiune în ordine

dispersata a fiecarui stat. Printre aceste domenii de

competenta exclusiva figureaza, de exemplu, concurenta

pe piata interna si comertul cu tari terte, aflate în afara

t eritoriului UE.

O a doua categorie grupeaza domeniile în care

Uniunea actioneaza atunci când actiunea sa amplifica

actiunea statelor membre, câteodata chiar completând-o

pe aceasta. Acestea se numesc "competente partajate".

Aici regasim marile politici, ca, de exemplu, piata

interna, politica agricola comuna, transporturile, mediul,

dreptul de azil si imigrarea sau cooperarea în materie de

j ustitie sau politie.

Pentru a treia categorie de competente, Uniunea

nu intervine decât pentru a sprijini actiunile statelor

membre, care pastreaza deci o mare libertate de actiune

si principala responsabilitate de gestiune vizavi de cetatenii

lor. În aceste domenii, Uniunea nu poate proceda la

o armonizare a legislatiilor nationale. Cultura, educatia,

sportul sau protectia civila sunt exemple de competente

d e sprijin.

În alte câteva domenii, si anume politicile economice

sau munca si protectia sociala, statele membre

considera ca Uniunea trebuie sa le coordoneze politicile

nationale. În aceste domenii, contrar precedentelor

categorii de competente, nu e nevoie de legi, ci mai

degraba de coordonare, pentru a fi mai eficace.

În sfârsit, Uniunea poate duce o politica externa si

de securitate comuna, bazata pe solidaritatea statelor

membre.

Pentru a pastra o oarecare flexibilitate a sistemului,

exista o clauza care permite Consiliului sa acopere o

A doua

categorie:

competentele

partajate

A treia

categorie:

competentele

de

sprijin

Coordonare

a politicilor

nationale în

domeniile

economic si

al muncii si

protectiei

sociale

Politica

externa si

de securitate

comuna

Clauza de

flexibilitate

Universitatea Spiru Haret

99

eventuala lacuna printre competentele atribuite Uniunii,

daca realizarea unuia dintre obiectivele Constitutiei

necesita o actiune la nivelul Uniunii. Consiliul European

decide în acest caz cu unanimitate de voturi, dupa

aprobarea Parlamentului European.

completeaza

clasificarea

competentelor

Controlul bunei exercitari a competentelor: principiul

subsidiaritatii

Principiul subsidiaritatii vizeaza sa garanteze

faptul ca Uniunea nu îsi exercita competentele decât

atunci când actiunea sa se dovedeste a fi într-adevar

necesara, amplificând actiunea statelor membre. Principiul

subsidiaritatii vizeaza luarea unor decizii cât mai

apropiate de cetatean, verificând constant ca actiunea ce

trebuie luata la nivel comunitar este justificata în raport

cu posibilitatile pe care le ofera esalonul national,

regional sau local. Principiul proportionalitatii are acelasi

obiectiv de a asigura o buna exercitare a competentelor,

precizând ca forma si continutul actiunii

Uniunii nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar

p entru a atinge obiectivele tratatului.

Proiectul de Constitutie consolideaza aplicarea celor

doua principii. Atunci când Comisia face o propunere,

ea va trebui sa justifice ca a tinut cont de cele doua

principii. Pentru prima data, fiecare parlament national

va putea reexamina propunerile si va avea posibilitatea

de a emite o opinie motivata daca apreciaza ca principiul

subsidiaritatii n-a fost respectat. Daca o treime

dintre parlamente au aceeasi opinie, Comisia va trebui

s a-si revizuiasca propunerea.

Un ultim nivel de control intervine dupa adoptarea

unei legi, o data cu dreptul de recurs în fata Curtii de

Justitie.

Principiile

de subsidiaritate

si

proportionalitate

Noul mecanism

de respectare

a

principiului

de subsidiaritate

.

. ca si un

control juridictional

Universitatea Spiru Haret

100

O Uniune legitima si democratica

Proiectul de Constitutie defineste pentru prima

oara fundamentele democratice ale Uniunii si consolideaza

expresia concreta a acestora.

Proiectul de Constitutie prevede noi obligatii

pentru institutii în ceea ce priveste consultarea societatii

civile, transparenta, accesul la documente si respectarea

datelor cu caracter personal. În plus, rolul partenerilor

sociali si al cultelor este fixat în proiectul de Constitutie.

În acest sens, un milion de semnaturi ale cetatenilor

pot declansa o sesizare la adresa Comisiei pentru

e laborarea unei noi propuneri.

Faptul ca parlamentarii nationali erau majoritari în

cadrul Conventiei i-a determinat pe membrii acesteia sa

descopere noi mijloace de dezvoltare a rolului parlamentelor

nationale. Transparenta lucrarilor Consiliului

va permite parlamentelor sa monitorizeze mai bine

pozitiile guvernelor lor în Consiliu, si mecanismul de

«alerta precoce» în privinta respectarii subsidiaritatii

le va oferi o cale de actiune directa pentru a influenta

procesul legislativ. De asemenea, rolul parlamentelor în

cadrul Uniunii va putea fi consolidat si de o mai buna

cooperare interparlamentara.

Participarea

democratica,

fundamentul

Uniunii

Cum se

realizeaza o

mai buna

participare

democratica?

Rolul extins

al parlamentelor

nationale

Apartenenta la Uniune

Pentru a putea adera la Uniune, un stat european

t rebuie sa respecte valorile acesteia.

Aderarea unui stat necesita o decizie în unanimitate

a Consiliului, aprobarea Parlamentului European,

ca si ratificarea acordului de aderare de catre toate

s tatele membre.

Consiliul, printr-o decizie luata în unanimitate

(fara a lua în cont votul statului în cauza) si dupa

aprobarea Parlamentului European (cu o majoritate de

doua treimi), poate constata existenta unei încalcari

Aderarea la

Uniune:

obligatia de

a respecta

valorile

Uniunii

Suspendare

a drepturilor

în caz

de violare a

Universitatea Spiru Haret

101

grave si persistente a valorilor Uniunii de catre un stat

membru. Ca urmare, Consiliul poate suspenda, cu o

majoritate calificata, drepturile statului membru astfel

v izat.

O noutate introdusa de proiectul de Constitutie

este faptul ca orice stat membru poate decide, conform

regulilor sale constitutionale, sa se retraga din Uniune.

Relatiile sale vor fi determinate în cazul acesta de un

acord încheiat între el si Uniune, reprezentata de

Consiliu. Consiliul hotaraste în aceasta privinta cu o

majoritate calificata de voturi, dupa aprobarea Parlamentului

European.

valorilor

Uniunii

Introducerea

în

Constitutie

a posibilitatii

pentru un

stat membru

de a se

retrage din

Uniune

INSTITUŢIILE IN SERVICIUL PROIECTULUI EUROPEAN

Pentru a servi proiectul european si a permite Uniunii sa-si

realizeze obiectivele, este nevoie de un cadru institutional eficient si

legitim. Aceasta dubla necesitate este înca si mai mare într-o Uniune

largita cu 25 sau mai mult de state membre. Proiectul de Constitutie

preia esentialul dispozitiilor institutionale existente si introduce doua

noi figuri institutionale: o presedintie mai stabila a Consiliului European

si un ministru al Afacerilor Externe.

Cadrul institutional al Uniunii

Potrivit proiectului de Constitutie, cadrul institutional

propriu-zis cuprinde Parlamentul European,

Consiliul European, Consiliul de Ministri, Comisia

Europeana si Curtea de Justitie.

Banca Centrala Europeana (BCE) are un rol

major în domeniul politicii economice si monetare a

Uniunii. În ceea ce priveste Curtea de Conturi, ea asig

ura controlul încasarilor si cheltuielilor Uniunii.

Alaturi de aceste institutii se afla doua organe

consultative, Comitetul Regiunilor si Comitetul Economic

si Social.

Universitatea Spiru Haret

102

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European este institutia în care sunt

reprezentati cetatenii statelor membre. În cea mai mare

parte a domeniilor, Parlamentul are rolul de colegislator;

el este totodata autoritatea bugetara - alaturi de

Consiliu - si exercita, de asemenea, functii de control

politic al Comisiei.

Proiectul de Constitutie consolideaza puterile de

colegislator ale Parlamentului European largind în

acelasi timp spre noi domenii câmpul de aplicare a

procedurii de codecizie, denumita de acum procedura

legislativa, prin care Parlamentul si Consiliul decid

împreuna.

Numarul deputatilor europeni, alesi prin sufragiu

universal, pentru un mandat de cinci ani, este fixat la

maxim 736.

Parlamentul

European:

functii

legislative,

bugetare si

de control

politic

Extinderea

procedurii

legislative

de codecizie

a Parlamentului

si a

Consiliului

Un maxim

de 736 de

deputati

europeni

Consiliul European

Consiliul European este însarcinat sa dea Uniunii

impulsul politic necesar dezvoltarii sale. Consiliul nu

legifereaza. În general, el se pronunta prin consens.

Proiectul de Constitutie prevede o reuniune pe trimestru

a Consiliului European.

Consiliul European - prevede proiectul de Constitutie

- este compus din sefii de stat sau de guvern ai

statelor membre, din Presedintele sau (o figura noua în

structura institutionala a Uniunii) si din Presedintele

Comisiei. Potrivit proiectului de Constitutie, noul

Ministru al Afacerilor Externe al Uniunii va participa,

d e asemenea, la lucrarile Consiliului European.

În prezent, Consiliul European, ca toate instantele

Consiliului, este prezidat de statul membru, care exercita

timp de sase luni presedintia Uniunii, conform unei

Rolul

Consiliului

European

Componenta

Consiliului

European

O figura

noua în

peisajul

Universitatea Spiru Haret

103

ordini stabilite. Conventia a propus modificarea acestui

sistem prin crearea unui post permanent de presedinte

al Consiliului European ales, de catre Consiliul European,

pe o perioada de doi ani si jumatate, care se poate

r eînnoi o singura data.

Rolul acestui presedinte va fi de a prezida si anima

lucrarile Consiliului European. El va avea, de asemenea,

si obligatia de a reprezenta, la nivel înalt, Uniunea, în

domeniul politicii externe si de securitate comuna.

institutional

al Uniunii:

presedintele

Consiliului

European

Consiliul de Ministri

Consiliul este institutia Uniunii în care sunt reprezentate

guvernele statelor membre. Consiliul exercita

împreuna cu Parlamentul European functiile legislative

si bugetare. Este, de asemenea, institutia preponderenta

pentru a lua decizii în privinta politicii externe si de

s ecuritate comuna.

Consiliul de Ministri este alcatuit din câte un

reprezentant numit de fiecare stat membru la nivel

ministerial (de exemplu, ministrii agriculturii pentru

Consiliu, care trebuie sa ia decizii în domeniul politicii

a gricole comune).

În prezent, toate instantele Consiliului sunt prezidate

timp de sase luni, prin rotatie, de catre un singur

stat membru. Proiectul de Constitutie prevede ca presedintia

unei formatii a Consiliului (de exemplu, Consiliul

agricol) sa fie asigurata de ministrul unui stat membru,

conform unui sistem de rotatie egala, cu o durata de un

an. Consiliul European este cel care trebuie sa stabileasca

regulile aplicarii acestei rotatii între Statele membre

tinând cont, printre altele, de echilibrele geografice

europene. Cât despre Consiliul afacerilor externe, el trebuie

prezidat de catre ministrul Afacerilor Externe al Uniunii.

Rolul

Consiliului

de Ministri

Componenta

Consiliului

de

Ministri

Presedintia

Consiliului

de Ministri

Comisia Europeana

Comisia a fost creata pentru a reprezenta într-o

maniera impartiala interesul european comun tuturor

Rolul

Comisiei

Universitatea Spiru Haret

104

tarilor membre ale Uniunii. În domeniul legislativ, Comisia

are un rol dinamic: ea este cea care propune

legile, care sunt trimise apoi Parlamentului European si

C onsiliului pentru luarea unei decizii.

Comisia asigura programarea si punerea în functiune

a politicilor comune (cum ar fi politica agricola

comuna, de exemplu), ea executa bugetul si coordoneaza

programele comunitare. Pentru executarea concreta

a politicilor si programelor comunitare, Comisia

se sprijina într-o foarte mare masura pe administratiile

n ationale.

Pe plan extern, Comisia reprezinta Uniunea si

poarta negocierile internationale (de exemplu, cele din

cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului - OMC).

Proiectul tratatului prevede ca reprezentarea externa a

Uniunii în domeniul politicii externe si de securitate sa

f ie asigurata de catre ministrul Afacerilor Externe.

În sfârsit, Comisia supravegheaza buna aplicare

a dispozitiilor tratatului si a deciziilor luate de catre

institutiile comunitare, de exemplu, în domeniul

c oncurentei.

Comisia este solidar responsabila în fata Parlamentului

European, care poate adopta o motiune de

cenzura în privinta sa. Deciziile se iau printr-o majoritate

simpla a membrilor sai.

De la început, Comisia a fost întotdeauna compusa

din doi reprezentanti ai statelor membre cu cea mai

mare populatie si câte un reprezentant din celelalte state

membre. Tratatul de la Nisa a limitat componenta

Comisiei la câte un comisar din partea fiecarui stat

membru. Comisia care va fi desemnata la 1 noiembrie

2 004 va fi compusa în acest mod.

Pentru Comisia urmatoare, din 2009, proiectul de

Constitutie propune modificarea componentei Comisiei

Comisia este

responsabila

în

fata Parlamentului

European

Componenta

Comisiei

europene în

2009: 15

comisari

europeni si

comisari

fara drept

de vot

Universitatea Spiru Haret

105

astfel: Colegiul va fi compus din Presedintele Comisiei,

ministrul Afacerilor Externe, care va avea titlul de

vicepresedinte, si cei treisprezece Comisari europeni

selectionati conform unui sistem de rotatie egalitara

între statele membre. Alaturi de acesti comisari

europeni, presedintele Comisiei va desemna si comisari

provenind din toate celelalte state membre, fara

d rept de vot în cadrul Comisiei.

Conventia n-a schimbat în mod fundamental

modul de alegere a Presedintelui Comisiei, dar proiectul

de Constitutie indica în mod clar ca, atunci când

propune votului Parlamentului European candidatul

pentru presedintia Comisiei, Consiliul European trebuie

s a tina cont de rezultatele alegerilor europene.

Proiectul de Constitutie prevede desemnarea comisarilor

de catre Presedintele Comisiei pe baza unei liste

de trei persoane (dintre care cel putin o femeie) stabilita

d e fiecare stat.

Cum este deja cazul astazi, Presedintele si comisarii,

numiti pentru un mandat de cinci ani, vor fi supusi

colegial unui vot de aprobare al Parlamentului European.

provenind

din alte

state

membre

Desemnarea

presedintelui

Comisiei

si a

comisarilor

Ministrul Afacerilor Externe

Crearea postului de ministru al Afacerilor Externe

este una din principalele inovatii aduse de Constitutie.

Gratie acestei persoane, actiunile externe ale Uniunii,

atât la nivel politic, cât si la nivel economic, vor fi mai

coerente. Celelalte tari vor identifica mai usor vocea

politicii externe si de securitate comuna a Uniunii.

Acest ministru va purta ceea ce s-a numit în

timpul lucrarilor Conventiei o dubla cascheta, dat

fiind ca va fi, simultan, mandatarul Consiliului pentru

politica externa si de securitate comuna.

O noutate:

ministrul

Afacerilor

Externe al

Uniunii:

vocea politicii

externe

si de securitate

comuna

a Uniunii

Universitatea Spiru Haret

106

Ministrul Afacerilor Externe va fi desemnat, cu

o majoritate calificata, de catre Consiliul European, cu

a cordul presedintelui Comisiei.

Ministrul Afacerilor Externe va fi unul dintre

vicepresedintii Comisiei.

Desemnarea

ministrului

Afacerilor

Externe

Curtea de Justitie

Potrivit proiectului de Constitutie, Curtea de Justitie

cuprinde Curtea de Justitie Europeana, Tribunalul

de Mare Instanta (numit astazi Tribunalul Primei

I nstante) si alte tribunale specializate.

Aceasta institutie este însarcinata sa asigure respectarea

dreptului Uniunii. Competentele sale acopera

litigiile între statele membre, litigiile între Uniune si

statele membre, între institutii, între particulari si Uniune.

Ea are, de asemenea, competenta de a raspunde problemelor

de interpretare a dreptului Uniunii puse de un judecator

national, în cadrul unui litigiu în instanta în fata

unei judecati nationale. Aceasta ultima competenta,

"prejudiciala", este esentiala pentru a asigura o interp

retare uniforma a dreptului Uniunii pe tot teritoriul sau.

Proiectul de Constitutie trebuie sa permita cetatenilor

sa atace mai usor reglementarile Uniunii care

servesc drept temei unor sanctiuni, chiar daca nu îi

a fecteaza individual (asa cum impun astazi tratatele).

Pe de alta parte, infractiunile statelor membre pot

fi sanctionate mai rapid de catre Curte, la cererea

Comisiei. Curtea va putea astfel sa le impute mai usor

plata unor sume forfetare sau a unor amenzi, în cazul în

care dreptul Uniunii nu a fost transpus la nivel national,

sau atunci când sentintele Curtii nu au fost executate.

Componenta

Curtii de

Justitie

Rolul Curtii

de Justitie

Banca Centrala Europeana (BCE)

Stabilirea unei Uniuni monetare si crearea unei

monede unice (euro) adoptata de 12 state membre din

15 a condus la instituirea Bancii Centrale Europene

Universitatea Spiru Haret

107

(BCE). De la 1 ianuarie 1999, aceasta are ca sarcina

punerea în functiune a politicii monetare europene

definita de catre Sistemul European de Banci Centrale

(SEBC). Organele de decizie ale BCE (consiliul

guvernatorilor si directoratul) dirijeaza SEBC, ale carui

misiuni sunt gestiunea masei monetare, desfasurarea

operatiunilor de schimb, detinerea si gestiunea rezervelor

oficiale de schimb ale statelor membre si asigurarea

bunei functionari a sistemelor de plata. Prioritatea

BCE este de a mentine stabilitatea preturilor.

Banca

Centrala

Europeana

pune în

functiune

politica

monetara

europeana

Curtea de Conturi

Curtea de Conturi asigura controlul conturilor

Comunitatii: ea examineaza legalitatea si regularitatea

încasarilor si cheltuielilor bugetului comunitar si urmareste

buna gestiune financiara.

Curtea de

Conturi

controleaza

încasarile si

cheltuielile.

Comitetul Regiunilor

Comitetul Regiunilor (CR) este compus din

reprezentanti ai colectivitatilor locale si regionale. El

este consultat de catre Consiliu, Parlament si Comisie

în domenii privind interese regionale si locale, în special

educatia, sanatatea publica, coeziunea economica

s i sociala.

Numarul membrilor CR este fixat la maxim 350,

numiti pentru un mandat de cinci ani, de catre Consiliu.

Comitetul Economic si Social

Comitetul Economic si Social (CES) este compus

din reprezentantii organizatiilor economice si sociale,

precum si ai societatii civile.

El da avize consultative institutiilor, în special în

cadrul procedurii legislative.

CES-ul este consultat înaintea adoptarii unui

mare numar de acte referitoare la piata interna,

Comitetul

Regiunilor

este un

organ

consultativ

Componenta

Comitetului

regiunilor

Comitetul

Economic si

Social, un

organ

consultativ

Universitatea Spiru Haret

108

educatie, protectia consumatorilor, mediu, dezvoltare

r egionala si la domeniul social.

Numarul membrilor Comitetului Economic si

Social a fost fixat la maxim 350. Acestia sunt numiti de

catre Consiliu, pentru un mandat de 5 ani.

MIJLOACELE DE ACŢIUNE ALE UNIUNII

Simplificarea instrumentelor

Simplificarea instrumentelor de actiune a Uniunii

constituia un capitol distinct al Declaratiei de la

Laeken, care a stabilit mandatul Conventiei. În acest

domeniu, lucrarile Conventiei au avut rezultate bune.

Proiectul de Constitutie simplifica sistemul existent:

Tipologia actelor este limitata la sase instrumente

(legea, legea-cadru, regulamentul, decizia, recomandarea

si avizul). Intr-un discurs celebru, tinut înaintea

Declaratiei de la Laeken, primul ministru al Belgiei

constatase existenta a 36 de tipuri distincte de acte

n ormative!

Ierarhia în ce priveste nivelul legislativ si cel al

punerii în practica a legilor este stabilita precum în

m ajoritatea sistemelor de drept nationale.

Legea va determina elementele esentiale dintr-un

domeniu, definirea aspectelor mai tehnice putând fi

delegata Comisiei sub controlul a doi colegislatori,

ceea ce va permite usurarea muncii ultimilor doi, care

se vor putea concentra asupra unor aspecte mai importante

din viata cetatenilor.

Procedura legislativa

Procedura legislativa numita în prezent procedura

de codecizie ofera Parlamentului European putere de

colegislator egala celei detinute de Consiliu. În cursul

Compozitia

C.E.S

Simplificarea

instrumentelor

permite

Uniunii sa-si

exercite competentele.

sase

instrumente

juridice

Nivelul legislativ

si nivelul

punerii în

practica

Parlamentul

si Consiliul

colegifereaza

Universitatea Spiru Haret

109

acestei proceduri, un text propus de Comisie este în

final adoptat, dupa consultarea celor interesati, simult

an de Parlamentul European si de Consiliu.

Generalizarea codeciziei pe care proiectul de

Constitutie o stabileste ca procedura legislativa ordinara

constituie cea mai buna imagine a dublei legitimitati,

a statelor (din Consiliu) si a natiunilor (din Parlamentul

European), care caracterizeaza Uniunea. Dar,

în anumite cazuri, vor exista si legi speciale, adoptate

doar de Consiliu sau, în mod exceptional, doar de

c atre Parlamentul European.

În general, Consiliul ia astazi deciziile cu unanimitate

de voturi sau prin majoritatea voturilor calculata

dupa un sistem ponderat, care tine cont, într-o anumita

m asura, de populatia statelor.

Proiectul de Constitutie introduce o noua definitie

a majoritatii calificate a Consiliului: aceasta ar

trebui sa fie simplificata si sa se defineasca, începând

cu 2009, ca o decizie ce reuneste majoritatea statelor

membre reprezentând cel putin 60% din populatia

U niunii.

Extinderea votului prin majoritate calificata a

Consiliului, prevazuta de proiectul de Constitutie, va

facilita luarea deciziilor pentru aproximativ treizeci

de tipuri de dispozitii pentru care este prevazuta în

prezent unanimitatea. Dar aceste progrese ramân insuficiente.

Statele membre îsi vor pastra dreptul de veto

pentru mai mult de 50 de temeiuri legale, ceea ce risca

sa constituie tot atâtea surse de blocaj al actiunii

Uniunii, în special în ceea ce priveste corelarea fiscalitatii

cu piata interna sau prescriptiile minime de

s ecuritate sociala.

Potrivit proiectului de Constitutie, Comisiei îi

revine sarcina de a adopta reglementarile delegate care

completeaza si/sau modifica elementele neesentiale ale

legii, sub controlul colegislatorilor.

Votul

Consiliului

Definitia

majoritatii

calificate

Câmpul de

aplicare al

majoritatii

calificate

Modificari

ale elementelor

neesentiale

ale legii

Universitatea Spiru Haret

110

În ceea ce priveste politica externa si securitatea

comuna, pe de o parte, si domeniul libertatii, securitatii

si justitiei, pe de alta parte, sunt prevazute dispozitii

decizionale speciale.

Pentru a favoriza o cooperare mai strânsa,

mergând pâna la integrarea prevazuta în tratate, între

tarile Uniunii, într-un domeniu determinat care sa

corespunda obiectivelor Uniunii, dar care sa nu

apartina sferei sale de competenta exclusiva, tratatul de

la Amsterdam a introdus conceptul de "cooperare

consolidata". Obiectivul vizat de acest tip de cooperare

este de a permite unui numar limitat de state membre,

capabile si receptive la progres, sa continue aprofundarea

constructiei europene, cu respectarea cadrului

i nstitutional al Uniunii.

Aceste cooperari consolidate nu pot fi utilizate

decât ca un ultim recurs (atunci când nu a fost posibila

actiunea pe baza unei dispozitii din tratat, împreuna cu

toate statele membre). Ele trebuie sa includa un numar

minim de state membre (proiectul de Constitutie

fixeaza acest numar la o treime de state membre).

Finantele Uniunii

Bugetul comunitar se conformeaza principiilor

bugetare clasice si se bazeaza pe anumite principii,

cum ar fi: unitatea (totalitatea cheltuielilor si a veniturilor

este reunita într-un document unic), anualitatea

(operatiile bugetare sunt urmarite de-a lungul unui

exercitiu anual) si echilibrul (cheltuielile nu trebuie sa

d epaseasca veniturile).

Comisia este însarcinata cu prezentarea proiectului

de buget anual al Uniunii. Proiectul de Constitutie

prevede adoptarea bugetului de catre Parlamentul

European si de catre Consiliu dupa o procedura mult

mai simpla decât cea în vigoare astazi.

Decizii specifice

pentru

domeniul

libertatii,

securitatii si

justitiei

Aprofundarea

cooperarii

nu presupune

participarea

tuturor

la o cooperare

consolidata.

Bugetul

Uniunii

Procedura

bugetara

Universitatea Spiru Haret

111

Proiectul de Constitutie prevede ca o lege europeana

a Consiliului, numita cadrul financiar plurianual,

fixeaza plafoanele anuale ale cheltuielilor Uniunii.

Bugetul trebuie sa respecte acest cadru financiar

plurianual al Consiliului, care-si împarte autoritatea

b u getara cu Parlamentul European.

Executia bugetara apartine sferei de competente a

Comisiei, sub controlul Parlamentului European si al

Curtii de Conturi. Totusi, în practica, o foarte mare

parte a bugetului este executata în mod obisnuit de

catre statele membre, mai ales în ceea ce priveste

s ectiunile bugetului afectate agriculturii.

Bugetul este finantat prin resursele proprii ale

Uniunii, care sunt în cea mai mare parte constituite

dintr-un procent al Taxei pe Valoarea Adaugata (TVA)

perceputa de statele membre si din afectarea unui

anumit procentaj din Produsul National Brut (PNB) al

statelor membre. Limitele si categoriile acestor resurse

sunt fixate de catre Consiliu si trebuie sa fie ratificate

si de toate statele membre

Actiunea externa a Uniunii

Toate dispozitiile referitoare la actiunea externa a

Uniunii au fost regrupate într-un singur titlu al Constitutiei,

tinând cont de faptul ca în tratatele anterioare ele

figurau în mai multe texte diferite. Astfel textul a

câstigat în lizibilitate. Regruparea permite si o actiune

mai coerenta a Uniunii vizavi de tarile terte, deoarece

toate actiunile, economice, umanitare sau politice, au

obiective comune.

În materie de politica externa, Consiliul va continua

sa decida în majoritatea cazurilor cu unanimitate

de voturi. Conventia nu a progresat în acest domeniu

asa cum sperau unii. Intr-o Uniune de 25 sau 30 de

state, unanimitatea, adica dreptul de veto al fiecarui

stat membru, nu va usura luarea deciziilor!

Cadrul

financiar

plurianual

Executia

bugetara

Resursele

proprii

Întreaga

actiune

externa a

Uniunii este

prezentata

într-un titlu

unic, într-un

efort de

lizibilitate si

d e coerenta.

Mentinerea

unanimitatii

Universitatea Spiru Haret

112

Inovatia cea mai interesanta o reprezinta însa

crearea functiei de ministru al Afacerilor Externe.

Ministrul va fi vicepresedinte al Comisiei, dar va lucra

în contact direct cu statele membre pe probleme de

politica externa. Aceasta persoana, care va conduce un

serviciu diplomatic cu reprezentante în aproape 125 de

tari, va face ca Uniunea sa fie mai eficace si mai

ascultata în lume. El va putea, de exemplu, sa vorbeasca

în numele Uniunii în fata Consiliului de

S ecuritate al Organizatiei Natiunilor Unite.

Politica de aparare a Uniunii este construita încetul

cu încetul, cu respectarea diferitelor culturi si angajamente

politice ale statelor membre. Astfel, nu este

vorba de a pune capat neutralitatii anumitor state

membre, sau de a concura rolul jucat de catre NATO.

Se va crea o Agentie a armamentului, astfel încât

banii contribuabililor sa fie folositi mai bine, evitând,

de exemplu, multiplicarea inutila a posturilor în cadrul

p rogramelor militare ale diferitelor state membre.

În momentul aderarii la Uniune, statele membre

au acceptat sa fie reciproc solidare. Aceasta solidaritate

nu este doar economica. În cazul unui atac terorist sau

producerii unei catastrofe naturale, Constitutia prevede

p e viitor interventia Uniunii.

În materie de comert exterior, Uniunea negociaza

cu statele terte, în special cu Organizatia Mondiala a

Comertului (OMC), pentru apararea intereselor europene

în domeniile comertului de marfuri si serviciilor,

proprietatii intelectuale si investitiilor.

În acest domeniu, Constitutia mareste rolul Parlamentului

European, care are acum atributii egale cu

cele ale Consiliului. Pâna la prezentul Tratat, Parla-

O inovatie:

crearea

postului de

ministru al

Afacerilor

Externe al

Uniunii

Politica de

aparare europeana

respecta

angajamentele

politice

ale statelor

membre.

Crearea unei

Agentii a

armamentului

Solidaritatea

dintre statele

membre în

cazul unui

atac terorist

Comert

exterior:

Uniunea

negociaza

cu statele

terte.

Mai multe

atributii

pentru

Universitatea Spiru Haret

113

mentului nu-i fusese acordat nici un rol, nici de control

si nici de decizie. Regulile de decizie ale Consiliului

sunt clarificate, pentru a permite Uniunii sa ramâna un

actor indispensabil în reglementarea economiei mondiale.

Obiectivul principal al politicii de dezvoltare a

Uniunii îl constituie eradicarea saraciei. Uniunea si statele

membre reprezinta mai mult de 50% din ajutorul

public mondial. Coordonarea actiunilor pentru atingerea

mai eficienta a acestui deziderat este, deci, o

c hestiune de interes comun.

O dispozitie a Constitutiei este consacrata politicii

de ajutor umanitar a Uniunii, pentru a-i explica

natura specifica, supusa regulilor dreptului umanitar

international si nefiind un mijloc de presiune politica.

Constitutia prevede în mod clar cazurile în care

Uniunea poate negocia acorduri internationale si indica

procedura ce trebuie urmata: Comisia (sau ministrul

Afacerilor Externe) negociaza, iar Consiliul si Parlamentul

decid împreuna daca accepta sau nu rezultatul

acestor negocieri.

UN SPAŢIU DE LIBERTATE, SECURITATE

sI JUSTIŢIE

Notiunea de spatiu de libertate, securitate si

justitie figureaza deja în tratatele actuale. Dar proiectul

de Constitutie ofera Uniunii mijloacele adecvate pentru

a decide solutii la înaltimea problematicilor carora

Uniunea trebuie sa le faca fata (cum ar fi asigurarea

liberei circulatii a persoanelor, lupta împotriva terorismului

si crimei organizate, gestionarea fluxurilor migratoare).

De asemenea, proiectul de Constitutie sporeste

eficacitatea, transparenta si caracterul democratic

a l procedurilor aplicabile.

Conform prevederilor tratatelor actuale, proiectul

de Constitutie stabileste eliminarea controalelor la

Parlamentul

European,

reguli de

decizie mai

clare pentru

Consiliu

Politica de

dezvoltare

vizeaza

eradicarea

saraciei.

Politica de

ajutor

umanitar

Negocierea

acordurilor

internationale

Mijloacele

adecvate

pentru

actiunea

comuna

împotriva

terorismului

si crimei

organizate

Eliminarea

controlului

Universitatea Spiru Haret

114

frontierele interne ale Uniunii si va fixa regulile

pentru controalele la care sunt supuse persoanele ce

trec frontierele exterioare. Uniunea îsi va putea, deci,

administra frontierele într-o maniera integrata, ceea ce

implica, de exemplu, crearea unei unitati care sa poata

ajuta si sprijini trupele de graniceri ale statelor membre

în dificilele misiuni de control si supraveghere a

f rontierelor.

Uniunea va trebui sa adopte o politica comuna

efectiva în materie de azil, conform dispozitiilor

Conventiei de la Geneva în materie de refugiati, si sa

se asigure ca toate persoanele care necesita o protectie

internationala sunt într-adevar protejate. Spre deosebire

de tratatele actuale, care prevad doar fixarea unor reguli

minime, proiectul de Constitutie prevede stabilirea

unui sistem european comun de acordare a azilului,

stabilind un statut uniform si proceduri comune în

a cest domeniu.

De asemenea, Uniunea va implementa o politica

comuna în materie de imigratie. Proiectul de Constitutie

fixeaza principiile directoare ale acestei politici

comune, absente din cadrul prevederilor tratatelor actuale.

Este vorba de administrarea eficienta a fluxurilor, asigurarea

unui tratament echitabil al imigrantilor în

situatiile normale de sejur, prevenirea si lupta împotriva

imigratiei clandestine sau a traficului de persoane.

În acest scop, Consiliul si Parlamentul vor adopta

diverse masuri, de exemplu, privitor la conditiile ce

trebuie îndeplinite pentru a emigra în statele membre

sau drepturile emigrantilor. Uniunea va putea, de asemenea,

adopta masuri pentru a sustine eforturile statelor

membre în materie de integrare a resortisantilor din

tari terte.

Toate aceste politici vor fi îndeplinite respectând

principiul solidaritatii, inclusiv a celei financiare,

care este înscris în proiectul de Constitutie.

Legitimitatea democratica va fi consolidata în mod

la frontierele

interne.

Controlul

frontierelor

externe

Politica

comuna în

materie de

azil

Politica

comuna în

materie de

imigratie

Universitatea Spiru Haret

115

considerabil. Astfel, în tratatele actuale, Parlamentul

European este consultat doar, în timp ce în proiectul de

Constitutie toate masurile sunt adoptate de Parlamentul

European si de Consiliu. O alta schimbare importanta

priveste Curtea de Justitie, care va exercita un control

jurisdictional asupra tuturor actelor adoptate. Comisia

va fi singura sursa a initiativei legislative si va exercita

s i atributia de gardian al tratatelor.

Cum este deja prevazut în prezent, Uniunea va

continua sa actioneze în domeniul cooperarii judiciare

în materie civila, cu conditia existentei unor probleme

cu relevanta transnationala. Spre deosebire de tratatele

deja existente, proiectul de Constitutie confera

Consiliului si Parlamentului competenta de a adopta

legile sau legile cadru pentru a asigura un nivel ridicat

a l accesului la justitie.

Potrivit dispozitiilor tratatelor actuale, Uniunea

putea deja sa actioneze în domeniul cooperarii de

politie si judiciare în materie penala. Insa acest domeniu

(ca si politica externa si de securitate comuna) este

tratat de o parte separata a Tratatului Uniunii Europene,

numita "cel de-al treilea pilon", si caracterizata

de o metoda de adoptare a deciziilor numita "decizie

interguvernamentala". Proiectul de Constitutie inoveaza

în acest domeniu, caci a abrogat al treilea pilon

pentru a reuni într-o singura structura toate politicile

Uniunii, a aplica proceduri mai democratice, eficiente

si transparente. Un grup de state membre (un sfert)

poate prezenta, astfel, o initiativa cu acelasi temei ca si

Comisia. Dreptul la veto este abandonat aproape total

în favoarea regulii majoritatii calificate; Parlamentul

colegifereaza împreuna cu Consiliul si regulile adopt

ate sunt supuse controlului Curtii de Justitie.

Parlamentul European si Consiliul vor putea

stabili definitii si sanctiuni comune pentru o serie de

crime transnationale grave enumerate în proiectul de

Constitutie. Este vorba de delicte si crime de o deose-

O Uniune

solidara.

Caracterul

democratic

al procedurilor

Cooperarea

judiciara în

materie

civila

Cooperarea

în domeniile

politiei si

justitiei în

materie

penala

Sanctiuni

comune

împotriva

crimelor

Universitatea Spiru Haret

116

bita gravitate, precum terorismul, traficul de droguri,

traficul de persoane, rasismul si xenofobia, pedofilia,

i nfractiunile împotriva mediului înconjurator.

Gratie prevederilor proiectului de Constitutie,

Uniunea va putea, de asemenea, adopta legi cadru în

materie de procedura penala, privind drepturile victimelor

si drepturile persoanelor în cadrul desfasurarii

sale. Mecanismele cooperarii judiciare deja existente

între statele membre, precum Eurojust, vor fi consolidate,

iar Consiliul va putea decide în viitor crearea

unui Parchet European pentru cercetarea si urmarirea

autorilor si complicilor la crime grave cu caracter

transnational. Aceasta decizie va fi luata cu unanim

itate de voturi de catre statele membre.

În ceea ce priveste cooperarea în materie de

politie, Oficiul european al politiei - Europol - ofera o

structura de dezvoltare a cooperarii între statele membre

în domeniile prevenirii si luptei împotriva formelor

grave de crima organizata la nivel international.

Proiectul de Constitutie prevede ca Europol va fi supus

atât controlului Parlamentului European, cât si celui al

parlamentelor nationale.

ALTE POLITICI ALE UNIUNII:

CONTRIBUŢIA CONSTITUŢIEI

Conventia a acordat o atentie deosebita reformei

anumitor politici, cum ar fi politica externa si de securitate

comuna, spatiul de libertate, securitate si justitie,

uniunea economica si monetara. În schimb, alte politici

duse de Uniune nu au facut obiectul unor modificari

i mportante.

O atentie particulara a fost rezervata mentinerii

coerentei activitatii Uniunii cu ajutorul dispozitiilor

care asigura luarea în calcul a obiectivelor de ansamblu

- în special a egalitatii între sexe, mediului înconjurator,

protectiei consumatorilor - în definirea si implementarea

fiecarei politici specifice în parte.

transnationale

Un viitor

Parchet

European

pentru

urmarirea

autorilor

crimelor

transnationale

Cooperarea

în materie

de politie

Reforma

anumitor

politici ale

Uniunii

Coerenta

activitatii

Uniunii

Universitatea Spiru Haret

117

Proiectul de Constitutie introduce noi temeiuri

juridice, care permit Uniunii sa intervina în caz de

nevoie în domenii precum sanatatea publica, pentru a

face fata problemelor comune privind securitatea cetatenilor

(cum ar fi SARS, bio-terorismul); energia,

pentru a favoriza accesul si continuitatea serviciului

public, continuitatea, siguranta aprovizionarii, dezvoltarea

energiilor reciclabile si economiei de energie;

protectia civila, pentru a sprijini statele membre sa faca

fata catastrofelor de origine naturala si umana; sportul,

pentru a-i dezvolta dimensiunea educativa si coordona

eforturile de lupta împotriva dopajului.

INTRAREA ÎN VIGOARE sI REVIZUIREA

CONSTITUŢIEI

Intrarea în vigoare a Constitutiei

Tratatul constitutional pleaca de la principiul ratificarii

sale de catre toate statele membre. Daca dupa

doi ani de la semnarea sa, doar patru cincimi din statele

membre l-au ratificat, Consiliul European va examina

aceasta problema.

Revizuirea ulterioara a Constitutiei

În mod normal, revizuirile vor fi pregatite de o

Conventie, cu exceptia cazului în care au un impact

limitat. Conventia trebuie sa adopte prin consens o

recomandare adresata Conferintei interguvernamentale,

care va fixa de comun acord propunerile de modificare.

Aceste modificari nu vor intra însa în vigoare decât

dupa ce au fost ratificate de toate statele membre în

conformitate cu regulile constitutionale proprii.

CE SE VA ÎNTÂMPLA DUPĂ CONVENŢIE?

Domnul Giscard d'Estaing a prezentat Consiliului

European reunit la Salonic, între 19 si 20 iunie 2003,

proiectul de Constitutie elaborat de catre Conventie.

Noi

posibilitati

de actiune în

anumite

domenii

Intrarea în

vigoare a

Constitutiei

Revizuirea

Constitutiei:

consacrarea

metodei

Conventiei

Universitatea Spiru Haret

118

Prezentarea acestui proiect marcheaza sfârsitul

misiunii încredintate Conventiei. Cu toate acestea,

Consiliul European a apreciat ca mai trebuie realizata o

munca de natura pur tehnica în ceea ce priveste partea

a treia a proiectului de Constitutie, privitoare la

politicile Uniunii. Aceasta misiune ar trebui îndeplinita

p âna cel târziu la 15 iulie.

Pe baza acestui proiect de Constitutie prezentat

Conventiei, Conferinta Interguvernamentala (CIG) si-a

î nceput lucrarile în octombrie 2003.

Aceasta Conferinta Interguvernamentala, care va

lua decizia finala, va reuni reprezentanti ai guvernelor

celor 15 state membre actuale ale Uniunii si ai celor

10 state care vor adera în 2004 (cele trei state

candidate - România, Bulgaria, Turcia - vor avea

statut de observator). Comisia va participa la lucrarile

CIG si Parlamentul European îi va fi asociat.

Conferinta Interguvernamentala îsi va închide

lucrarile în cel mai scurt timp posibil; obiectivul este

de a termina înainte de alegerile pentru Parlamentul

European, prevazute la 15 iunie 2004. Constitutia va

trebui semnata înainte de 1 mai 2004, data aderarii

celor 10 noi state membre.

Urmatoarea

Conferinta

Interguvernamentala

va lua decizia

finala asupra

Constitutiei.


Document Info


Accesari: 979
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )