Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























Biocombustibili

tehnica mecanica











ALTE DOCUMENTE

Despre polielectroliti
OFERTA NR. 2375929
COTAREA - Elementele de cotare
PROGRAMA TEHNIC ELECTRIC 2
Reductor Melcato-Cilindric in Doua Trepte
Managementul montajului instalatiilor energetice prin modele
Proiect Aglomerarea termica
Sa se proiecteze o sectie de matritare cu o capacitate anuala de productie Q= 3100 [t/ an], destinata reperului Butuc Roata Melcata
INSTRUCTAJUL DE PROTECTIE A MUNCII
CAIET DE SARCINI instalatii electrice




Biocombustibili. Impactul producerii de biocombustibili asupra solului. Dezechilibre produse de subprodusele rezultate la fabricarea biocombustibililor. Cresterea emisiilor de gaze cu efect de sera din sol datorita extinderii productiei de biocombustibili. Sisteme integrate de producere de biocombustibili, refacerea solurilor si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera din sol

Biocombustibilii sunt combustibili pentru transport sub forma lichida sau gazoasa, produsi din biomasa. Biomasa este partea biodegradabila din produse, deseuri si reziduuri din agricultura (inclusiv substante vegetale si animale), sectorul forestier si industria aferenta si parte din deseurile industriale si municipale;

Conform reglementarilor existente numai produsele prezentate mai jos pot fi considerate ca biocombustibili:

(a)"bioetanolul": etanol produs prin fermentatie din biomasa si/sau din partea biodegradabila a deseurilor;

(b)"biodiesel": un metil-ester produs prin transesterificare din ulei vegetal sau animal, de calitatea dieselului;

(c)"biogaz": un combustibil gazos rezultat din biomasa si/sau din partea biodegradabila a

deseurilor care poate fi purificat la calitatea gazului (natural) pur,

(d)"biometanol": metanol produs prin fermentatie din biomasa  si/sau din partea biodegradabila a deseurilor;

(e)"biodimetileter": dimetilester produs din biomasa,

(f)"bio-ETBE (etil-terto-butil-ester)": ETBE este produs pe baza de bioetanol.

Procentul în volum de bio-ETBE socotit ca biocombustibil este de 47%;

(g)"bio-MTBE (metil-terto-butil-eter)": un combustibil pe baza de biometanol.

Procentul în volum de bio-MTBE socotit ca biocombustibil este de 36%;

(h)"biocombustibilii sintetici": hidrocarburi sintetice sau amestecuri de hidrocarburi sintetice care au fost produse din biomasa;

(i)"biohidrogen": hidrogen extras din biomasa si/sau din partea biodegradabila a

deseurilor, pentru a fi folosit ca biocombustibil

(j) "ulei vegetal crud"; ulei vegetal produs din culturile oleaginoase, prin presare, extractie sau proceduri comparabile, brut sau rafinat, dar nemodificat chimic, atunci când este compatibil cu motoarele la care este folosit si când este conform cerintelor normelor privind noxele.

Sistemul cel mai utilizat pentru propulsarea mijloacelor de transport este motorul cu ardere interna. Motoarele cu ardere interna cu piston sunt cele mai folosite pentru mijloacele de transport terestre si utilizeaza în prezent drept carburant hidrocarburile petroliere. În functie de tipul motorului carburantii sunt: benzina pentru motoarele cu aprindere prin scânteie (Otto), respectiv motorina pentru motoarele cu aprindere prin compresie (Diesel).

Text Box:  
Fig. 1. Necesarul mondial (existent si estimat) de petrol comparativ cu productia existenta si cea estimata.
Un dezavantaj major al motoar 454h78e elor cu ardere interna este dependenta acestora de resursele limitate de hidrocarburi. Studiile efectuate în acest domeniu au demonstrat ca, o data cu dezvoltarea transportului auto bazat pe motoarele cu ardere interna, a crescut si necesitatea producerii unei cantitati mai mari de carburanti din hidrocarburi. Din pacate resursele de petrol, pe care se bazeaza obtinerea carburantilor auto, sunt limitate. O comparatie între necesarul de produse petroliere si productia acestora pentru urmatorii ani este prezentata în figura 1. Daca productia de carburanti petrolieri prezinta o panta descendenta de-a lungul timpului, nu acelasi lucru se observa la necesarul de petrol, care creste odata cu dezvoltarea permanenta a societatii. Diferenta dintre cererea de petrol dictata de dezvoltarea, în principal, a transporturilor auto, si disponibilul împutinat datorita declinului productiei trebuie acoperita din alte surse, iar biocombustibilii reprezinta una din aceste surse. Principalul avantaj al biocombustibililor este compatibilitatea lor cu solutiile tehnice larg utilizate actual si cu infrastructura existenta (de fabricare, transport si distributie.

            Biocombustibili sunt de asemenea neutri din punct de vedere al efectului de sera. Se spune despre un combustibil ca este neutru atunci când nu se produce un surplus de CO2 în atmosfera prin arderea lui. Biocombustibilii sunt neutri pentru ca la arderea lor se elibereaza în atmosfera cantitatea echivalenta de bioxid de carbon care a fost fixata fotosintetic de plante când s-a produs materia prima vegetala din care s-au obtinut biocombustibilii.

Extinderea producerii si utilizarii biocombustibililor nu se datoreaza numai aspectelor legate de reducerea efectului artificial de sera. Exista si aspecte ale producerii si utilizarii biocombustibililor care sunt mai putin evidente la o analiza superficiala. Pretul petrolului, excedentele agricole, volatilitatea zonei Orientului Mijlociu (principal zona exportatoare de petrol), atitudinea Rusiei (principalul furnizor de gaze naturale) si dependenta (de risipa) de energie au determinat guvernele europene (si ale celorlalte state industrializate) sa stimuleze producerea si utilizarea de biocombustibili.

Principalii biocombustibili care sunt larg utilizati în prezent sunt uleiul crud (pentru motoarele diesel neperfectionate, de pe autocamioane si tractoare); biodieselul (pentru motoarele diesel cu rampa comuna sau cu pompa duza); bioetanolul (pentru motoare Otto sau pentru amestecul cu motorina sub forma de E-diesel); biometanolul (pentru motoare Otto si pentru producerea de biodiesel).

In fig. 2 este prezentata diagrama obtinerii acestor biocombustibili.

.

Fig.2. Diagrama obtinerii principalilor biocombustibili.

Biodieselul este un amestec de esteri metilici ai uleiurilor vegetale, care se  obtine printr-o serie de reactii de tranesterificare. In general esterii acizilor grasi se pot obtine prin tehnologii de derivatizare chimica  (esterificarea directa a acizilor grasi rezultati ca subproduse la fabricarea sapunurilor sau rafinarea uleiurilor vegetale brute) sau prin semisinteza (prin alcooliza trigliceridelor naturale prezente în uleiuri vegetale si grasimi animale). În cazul utilizarii tehnologiilor de semisinteza, esterii acizilor grasi se pot obtine printr-un proces necostisitor si eficient din gliceride cu continut mare de acizi grasi. Sinteza acestora implica reactia de trans-esterificare a trigliceridelor continute în surse de origine animala sau vegetala cu alcooli C1-C4, obtinându-se alchilesteri C1-C4 si glicerina bruta ca subprodus. Reactiile de alcooliza (metanoliza) a  trigliceridelor pentru producerea de biodiesel sunt prezentate mai jos.

BIODIESEL

In reactia de transesterificare de mai sus se pot utiliza o mare varietate de catalizatori cum ar fi: catalizatori acizi, enzime, saruri metalice sau catalizatori alcalini. Se prefera catalizatorii alcalini ca hidroxizii de sodiu sau de potasiu sau alcoxizi, datorita faptului ca sunt eficienti, se separa usor din produsul de reactie si sunt compatibili cu sistemele tehnologice conventionale.                     

Glicerina bruta rezultata din procesul de tranesterificare se poate acidula, degresa si usca partial sau complet. Calitatea glicerinei se poate îmbunatati prin distilare cu vapori, distilare la vid, decolorare pe carbune etc. Procedeele sunt însa costisitoare si energofage (din apele glicerinoase se elimina apa prin fierbere). Producerea de glicerina la fabricarea biodieselului a dezechilibrat deja piata de glicerol datorita excedentului introdus pe piata. Sunt necesare noi utilizari pentru glicerina pentru a limitat efectele dezechilibrului produs pe piata datorita producerii de biodiesel.

Cercetarile privind obtinerea combustibilului biodiesel s-au axat în principal pe transesterificare grasimilor cu metanol, utilizarea etanolului pentru producerea de biodiesel prin tranesterificare fiind putin studiata. Din punct de vedere al normelor de securitate a muncii si pentru mediu etanolul este mult mai convenabil decât metanolul. Metanolul este foarte toxic, nu produce scânteie vizibila atunci când arde, este 100% miscibil cu apa si penetreaza pielea cu usurinta, generând probleme grave pentru organisme si mediu.

Etanolul prezinta în plus avantajul ca se poate utiliza pentru a produce prin tranesterificare un biodiesel prin utilizarea exclusiva a resurselor naturale regenerabile si a tehnologiilor biochimice.

Bioetanolul se obtine prin distilarea fermentatului unor zaharuri simple (glucoza, maltoza, rafinoza). Aceste zaharuri simple se obtin din:

- plante zaharifere (sfecla-de-zahar; trestie de zahar; sorg-zaharat);

- plante amidonoase (porumb, grâu, cartof);

- material lignocelulozic (biomasa reziduala).

Amidonul si materialul lignocelulozic (de fapt hemiceluloze si celuloze) se transforma în zaharuri simple prin procedee de degradare (hidroliza) enzimatica (fig.3).

Solutia de zaharuri fermentescibile se trateaza cu drojdie-de -bere (sau, în tehnologiile avansate cu bacterii Zygomonas mobilis)  si se lasa la fermentat. Fermentatia alcoolica dureaza 2-3 zile în cazul drojdiilor, câteva ore în cazul bacteriilor. Vasele în care se produce fermentatia trebuie racite, deoarece prin fermentarea fiecarui kg de zahar fermentescibil se degaja 133 kcal. Bioxidul de carbon format in acest timp poate fi colectat în gazometre (si ar trebui colectat pentru ca altfel contribuie negativ la efectul de sera).

Prin fermentatia alcoolica se produce un lichid, numit plamada, care contine pâna la 18 % alcool, restul fiind apa, cantitatea mici de glicerina, alcooli propilic, butilic, amilic etc. Acest lichid este supus unei prime distilari, in urma careia rezulta etanolul brut, de 90 % concentratie. Reziduul de la distilare se numeste borhot si este folosit ca furaj, deoarece contine proteine, grasimi etc. Alcoolul brut este supus rectificarii, în coloana de rectificare, obtinându-se ca produs de distilare un alcool de 95,6 %, iar ca reziduu de distilare glicerina si fuzelul, un lichid uleios, format din alcooli superiori (propilic, butilic, amilic).

            Fig. 3. Producerea de zaharuri fermentescibile si fermentarea lor prin hidroliza enzimatica.

            Alcoolul de 95,6 % este un amestec azeotrop, cu punct de fierbere 78,15oC; de aceea, pentru obtinerea unui alcool pur (alcool absolut, necesar pentru a fi utilizat ca bioetanol) nu se poate recurge la înca o distilare (pentru ca azeotropul distila ca o substanta pura), ci se aplica metode speciale de deshidratare (de exemplu tratarea cu substante care se combina cu usurinta cu apa  ca oxidul de calciu, sulfat de calciu calcinat etc.) urmata de distilare.

Producerea biocombustibililor implica un lant întreg, care porneste cu fermierul are cultiva planta energetica si sfârseste la pompa de combustibil. In lume principalele tari producatoare de biocombustibili sunt: Brazilia (bioetanol din trestie de zahar); SUA (bioetanol din porumb); China (bioetanol din sorg); Uniunea Europeana (biodiesel din rapita). In fig. 4 sunt prezentate principalele zone producatoare de biocombustibili

Fig. 4. Principalele tari producatoare de biocombustibili.

Principalele culturi energetice pentru România sunt rapita, floarea-soarelui (cu continut ridicat de acid oleic), sorgul zaharat si porumbul.

Dintre plantele de cultura de mai sus conditiile cele mai favorabile le au în România floarea-soarelui (Helianthus annuus L.) si porumbul (Zea mays L.) Floarea-soarelui însa produce un ulei alimentar cu o buna acceptanta în rândul populatiei, iar excedentul de seminte îsi gaseste rapid valorificarea pe pietele externe. Porumbul are de asemenea multe alte întrebuintari, iar interesul pentru producerea de bioetanol este mic atât în rândul producatorilor de combustibili cât si al agricultorilor. Considerente fiscale (nivelul ridicat de accizare al alcoolului, lipsa unor structuri eficiente de colectare a veniturilor statului) fac ca bioetanolul sa nu beneficieze înca de nici un fel de facilitati fiscale - ceea ce reduce din start interesul pentru acest biocombustibil.

Oricum planta cea mai convenabila pentru producerea de bioetanol în conditiile României este sorgul zaharat.  Sorgul zaharat este cultivat în ultimii 25 de ani numai experimental în România.

Sorgul zaharat este o planta anuala asemanatoare cu porumbul, foarte rezistenta la seceta, cu un ciclu vegetativ rapid, cu exigente mult mai reduse pentru îngrasaminte în comparatie cu porumbul.

Principalele argumente în sprijinul extinderii cultivarii si industrializarii integrale a sorgului zaharat în România sunt:

·         Eficientizarea suprafetelor extinse de teren agricol neexploatate sau ineficiente prin culturi masive de sorg si crearea de noi locuri de munca;

·         Cultivarea sorgului poate produce cantitati foarte mari de biomasa (80-120 t/ha) cu continut de 15-30% zahar (5-7 t zahar/ha), materie prima regenerabila pentru industria chimica, petrochimica, agricultura, industria alimentara, farmaceutica si altele.

·         Prin industrializarea totala a sorgului se pot obtine: bioetanol (biocombustibil pentru mijloace de transport, utilaje agricole mobile si fixe), sirop, otet si alcool alimentar, celuloza si hârtie, acid acetic si etilena, fibre naturale, proteine vegetale, furaje pentru zootehnie, etc.;

·         Biocarburantul produs din sorg este ecologic, contribuind la reducerea emisiilor de bioxid de carbon, principalul responsabil pentru efectul de sera suferit de atmosfera terestra în ultima perioada de timp;

·         Tehnologiile industriale pot utiliza instalatii existente sau putin adaptate din industria chimica, nu produc deseuri toxice sau reziduuri neutilizabile.

 Conform estimarilor tehnico-economice, în România s-ar putea produce bioetanol din sorg zaharat prin tehnologiile conventionale, la un pret total mai mic de 200 euro pe tona, inclusiv taxe vamale, costul transportului, comisioane, etc., pret concurential pe piata europeana, în cazul obtinerii unei productii de circa 5 tone etanol la hectar. Împreuna cu productia de ulei de rapita, estimata la o tona la hectar, cele doua tipuri de biocombustibil completeaza spectrul necesarului energetic al fermelor agricole, cele doua specii de plante fiind complementare în asolamentul culturilor agricole.

Reziduul sau pulpa (bagasa) ramasa dupa extractia sucului dulce din tulpini contine celuloza în proportie de circa 31-35% si o serie de alte glucide convertibile în bioetanol dupa hidroliza enzimatica cu enzime specifice (fig.3).

Bagasa de sorg se poate folosi si la obtinerea de celuloza. Celuloza obtinuta din sorg este de calitate asemanatoare cu cea din lemnul de foioase (specii inferioare) destinate productiei de celuloza. Productia de celuloza albita la hectarul de sorg zaharat este mai ieftina si de 2,5-3 ori mai mare decât cea obisnuita de pe un hectar de padure.

Uniunea Europeana este însa o zona cu preponderenta a biodieselului. Pentru biodiesel cultura de baza este rapita. Pe plan mondial, în anul 2004, suprafata cultivata cu rapita a fost de 27.558 mii ha, pe plan european de 857 mii ha, iar în tara noastra suprafetele cultivate cu rapita au fost de 83 mii ha.

            Productia medie de samânta a crescut în perioada 1990-2000 de la 1368 la 1543 kg/ha pe plan mondial, de la 2779 la 2935 kg/ha în Europa si de la 916 la 1338 kg/ha în tara noastra.

Productia mondiala de rapita este în crestere, dupa rapoartele FAO au fost obtinute 36 de milioane de tone în sezonul 2003-2004 si 46 milioane tone în 2004-2005.

            Extinderea culturii de rapita a fost determinata pe de o parte de progresele înregistrate în ameliorarea acestei specii si de avantajele economice, iar pe de alta de factorul ecologic ce limiteaza suprafetele cultivate cu plante oleaginoase clasice, soia si floarea soarelui, fapt ce a impus atragerea în cultura a altor specii cu continut bogat în lipide si proteine, din cadrul carora rapita (Brassica napus, var. oleifera) a cunoscut cea mai larga raspândire. Suprafata cultivata cu rapita în Europa (2004) este de aprox. 4,5 milioane hectare, reprezentând un sfert din productia mondiala si se estimeaza la 4,63 milioane hectare pentru 2005 - 2006. Desi va fi cultivata o suprafata mai mare, productia de seminte de rapita destinata fabricarii uleiului va fi mai mica datorita cresterii cererii de biodiesel.

În România rapita s-a cultivat pe suprafete mai mari înainte de primul razboi mondial si între cele doua razboaie mondiale. Astfel, în anul 1913, ea a ocupat 80,38 mii ha, iar în anul 1930 cca. 77,32 mii ha. Cultura de rapita prezinta urmatoarele particularitati în România.

Zone de favorabilitatea:
- zona foarte favorabila (zff): partea de vest si de est a tarii, Podisul Transilvaniei si zonele colinare adapostite;
- zona favorabila (zf):  partea de sud a tarii, in conditii de irigare.

Perioada de vegetatie si de campanie:

- perioada de vegetatie - 270 - 300 zile;

- perioada de semanare- 5-15 septembrie, pentru sudul tarii ; 1-10 septembrie, pentru rest (pentru rapita de primavara, semanatul se face timpuriu, în prima urgenta;
- perioada recoltarii - se recolteaza in doua moduri :a) recoltarea in doua faze, taierea plantelor in faza de coacere in pârga - lasarea pana la uscare completa- treierare cu combina , la o umiditate de 12-14%.

            Evolutia suprafetelor cultivate (fig.5) rapita denota un interes crescut al fermierilor români pentru aceasta cultura. Desi riscul compromiterii culturii în iernile fara zapada si cu geruri puternice (cum s-a întâmplat si ianuarie 2006) este foarte mare, cererea din ce în ce mai crescuta a determinat cresterea suprafetelor cultivate cu rapita în România.

            Este de asteptat ca suprafetele cultivate cu rapita sa se extinda si mai mult în viitor si din aceasta perspectiva este necesara o evaluarea corespunzatoare a impactului produs de aceasta extindere asupra mediului în general si asupra solului, în special.

               Fig.5. Dinamica suprafetelor cultivate cu rapita în ultimii 10 ani în România.

               Impactul producerii de biocombustibili asupra solului. Producerea de bicombustibili nu este o activitate care prezinta numai efecte pozitive. Un exemplu deja mentionat este cel al dezechilibrarii pietelor agroa-alimentare si ale produselor derivate. Producerea de bioetanol din sfecla de zahar de catre Brazilia a determinat o crestere usoara a pretului zaharului. Mult mai grav este impactul produs de utilizarea porumbului de catre SUA pentru producerea de bioetanol, impact care a dus la reducerea rezervei mondiale de cereale si la reaparitia spectrului foametei.

               In afara de dezechilibrarea pietelor traditionale ale produselor agricole si a derivatelor lor, unul dintre efectele negative cele mai pregante este asupra solului datorita:

.          Posibilele practici de monocultura rezultate din cultivarea plantelor energetice, periculoase pentru viitorul utilizarii terenului agricol (mai ales sub aspectul epuizarii solului si al protectiei plantelor);

.          Poluarea rezultata din utilizarea în exces a fertilizantilor si pesticidelor pentru o cultura non-alimentara, în care nu se aplica restrictiile de randament agricol si de contaminare impuse culturilor alimentare;

.          Excesul de co/sub-produse care ar putea genera probleme de poluare a solului.

               Evaluarea riscurilor pentru sol a diferitelor culturi energetice pentru România este prezentata în tab.1. Se  remarca faptul ca porumbul este o cultura cu impact negativ asupra solului si ca pentru filiera bioetanol este recomandabila utilizarea sorgului zaharat.

         Tab.1. Evaluarea riscurilor pentru sol al diferitelor culturi pentru biocombustibili.

Alte

cereale

Graminee cultivate

Trifoi,

lucerna

Sorg

zaharat

Grâu

Floarea

soarelui

Sfecla de

zahar

Cartofi

Porumb

Eroziune

A

A

A

A

A

B/C

C

C

C

Compactare sol

A

A/B

A/B

B

A

A

C

C

B

Spalare nurienti ape suprafata

A

B

B

A

A

A/B

B

B

C

Levigare nurienti acvifere

A

B

B

A

A

A/B

B/C

B/C

C

Poluare cu pesticide

A

A

A

B/C

A

B

B

B

C

Deficit de apa în sol

A

A

A

A

B

B

B

C

A/B

Risc de incendii

---

C

---

A

---

---

---

---

---

Riscuri privind biodiversitatea

B

B/C

B

B

B/C

A/B

B

B/C

C

Riscul practicilor monoculturale

B

A

A

C

C

(B/C)

B

A/B

C

A este risc scazut, C este risc ridicat

Dezechilibre produse de subprodusele rezultate la fabricarea biocombustibililor.

La fabricarea biocombustibililor rezulta urmatoarele produse secundare:

Biodiesel din rapita:

-          glicerina;

-          sroturi de rapita

Bioetanol din sorg zaharat

-          bagasa de sorg (tulpini de sorg stoarse de zahar);

-          drojdie de fermentatie / borhot

Bioetanol din porumb

-          borhot de porumb

-          drojdie de fermentatie

Aplicarea Directivei 2003/30/EC (publicata în Official Journal of the European Union, L 123/42, din 17.05.2003) la nivelul României implica un necesar de circa 400.000 tone de biodiesel - necesar care genereaza concomitent peste 200.000 tone de glicerina si peste 500.000 tone de sroturi de rapita. sroturile de rapita nu pot fi folosite în proportii mari în hrana animalelor (contin tioglicozizi goitrogeni si urme de acid erucic car­diotoxic), iar glicerina, desi este un produs valoros, nu are utilizari care sa acopere toata cantitatea (care va fi produsa).

Solutia tehnologica clasica de recuperare a glicerinei presupune distilarea apei la presiune normala, urmata de distilarea glicerinei sub vid si purificarea finala prin filtrare. Pe o instalatie Crown Iron Works (recunoscuta ca fiind una dintre cele mai eficiente) consumurile de abur sunt de 612 kg abur 6 bar pentru 450 kg glicerina farmaceutica si 45 kg glicerina sub-standard. Costurile energetice (la o caldura specifica de 2257kJ/kg abur si 35700 kJ/Nm3 de gaz metan) se mentin sub valoarea de 1000 lei, adica sub 2.5% din valoarea de piată a produsului. Cresterea previzibila a costurilor energiei (practic dublarea lor) va mentine costurile energetice sub valoarea de 5% din valoarea de piata, mentinând procedeul viabil din punct de vedere economic. Problema nu este însa cea a costurilor energetice a recu­perarii glicerinei. O instalatie de tipul celei mentionate costa milioane de euro si este furnizata dupa 12-18 luni de la lansarea comenzii ferme -  pentru a recupera un produs care este oricum excedentar în Uniunea Europeana!

Producerea în România a circa 500 milioane de tone de  bioetanol din sorg zaharat va genera peste 1 milion tone de bagasa. Folosirea bagasei ca sursa de hrana pentru rumegatoare nu este foarte recomandata pentru ca bagasa de sorg zaharat favorizeaza producerea de metan (gaz cu efect de sera mai pronuntat decât bioxidul de carbon).

Sunt necesare noi abordari, care sa permita  noi utilizari ale acestor sub-produse rezultate de la fabricarea biodieselului.

Glicerina bruta / apele glicerinoase rezultate de la fabricarea biodieselului poate intra în componenta unor amelioratori de sol (împreuna cu hidroxid de sodiu si acid acetic, sau catalizator si acid citric)care se aplica prin pulverizare pe soluri. Acest tip de produs ajuta la dezvoltarea plantelor, reducând agresivitatea solurilor acide si stimulând dezvoltarea microorganismelor benefice (de ex. fixatori de azot). De asemenea regenereaza solul, faciliteaza absorbtia substantelor nutritive în tesuturile plantelor si contribuie la sporirea recoltelor. Tratamentul solurilor nisipoase cu un astfel de ameliorator pe baza de glicerina bruta,  urmat de irigarea acestuia, permite retentia umiditatii timp îndelungat. Compozitia functioneaza ca un tampon acido-bazic, mentinând balanta  pH-ului din sol.. Este prevenita astfel spalarea ionilor metalici care trebuie retinuti în sol pâna la absorbtia de catre radacini si translocarea lor spre partile aeriene ale plantelor..

Apele glicerinoase pot fi utilizate si ca adjuvant la aplicarea produselor agrochimice conditionate ca pulberi de prafuit si în special a pesticidelor granulate, transformând ingredientele active solide sub forma de pulberi în particule fine, lipicioase, foarte adecvate pentru aplicari de refacere a structurii solului.

Tot ca agent antiprafuire, pentru limitarea efectelor de dispersie pe parcursul aplicarii, intra în compozitia unor fertilizantilor anorganici generatori de praf (de exemplu DSF - disintegrating sulfur fertilizer), fara a interveni în procesul util de eliberare gradata a agentului activ (sulf, fosfat de amoniu, fosfat de calciu, nitrat de amoniu, nitrat de potasiu, clorura de potasiu, sulfati de potasiu).

            Valorificarea optima (din punct de vedere a protectie solului) a surplusului de biomasa rezultata din culturile tehnice folosite pentru producerea de biocombustibili este compostarea lor si utilizarea  compostului ca ameliorator de sol.

Compostarea este definita în general ca un proces de descompunere prin oxidare biologica a constituentilor organici din deseuri, practic de orice natura, în conditii controlate. Deoarece compostare este un proces biologic de descompunere a materiei organice, necesita conditii speciale, în particular, determinate de valori optime ale temperaturii, umiditate, aerare, pH si raport C/N, necesare asigurarii unei activitati biologice optime în diferitele stadii ale procesului.

 Principalii produsi ai procesului de compostare aeroba sunt: dioxidul de carbon, apa, diferiti ioni minerali si materie organica stabilizata, denumita humus sau compost.

Procesul decurge în doua faze distincte: (1) mineralizarea  si (2) humificarea. Mineralizarea este un proces foarte intens care implica degradarea substraturilor organice usor fermentabile, cum ar fi glucide, aminoacizi, etc. Degradarea este însotita de o intensa activitate microbiana prin care se produce caldura, dioxid de carbon si apa, ca si  reziduuri organice partial transformate si stabilizate.

Când fractia organica este consumata, unele celule se descompun prin autooxidare pentru a furniza energie celulelor ramase. In timpul primei faze a compostarii este necesara furnizarea unei cantitati suficiente de oxigen (5-15%) pentru a permite atât un bun start al transformarii microbiene, cât si cresterea temperaturii, necesara mentinerii conditiilor igienice de biodegradare a materialului organic.

 Procesul de transformarea a substantelor organice este completat în a doua faza a compostarii - cea termofila, care se desfasoara în conditii mai putin oxidative, care permit formarea substantelor cu caracter de humus si eliminarea compostului toxic mai dens, format eventual în prima faza. In cea de-a doua faza a compostarii este preferat un proces mai putin oxidativ pentru a evita mineralizarea excesiva a substratului organic.

In decursul fazei de maturare, necesarul de oxigen este mai redus (5%), deoarece procesul biologic devine foarte slab si are ca efect reducerea temperaturii.

Se realizeaza astfel, prin procesul de compostare controlata, reciclarea materiei organice si reducerea volumului deseurilor solide.

Cresterea emisiilor de gaze cu efect de sera din sol datorita extinderii productiei de biocombustibili.

Utilizarea composturilor  rezultate din resturile vegetale ale culturilor tehnice folosite pentru fabricarea biocombustibililor trebuie analizata si sub aspectul producerii de gaze cu efect de sera.

Oricum culturile energetice / pentru biocombustibili determina si o crestere a gazelor cu efect de sera din agricultura.  Aceste culturi tehnice produc si ele gaze de sera si în special protoxid de azot. Mecanismele prin care se produc emisii de protoxid de azot din sol sunt prezentate în fig. 6.

            Fig. 6. Procese biologice implicate în producerea protoxidului de azot din sol.

Tab.2 Producerea de gaze cu efect de sera de catre diferitele culturi tehnice utilizate pentru biocombustibili.

Biocombustibil

Emisii GHG (kg CO2equiv/GJ)

CO2

CH4

N2O

Total

Ester metilic din rapita

25

0.69

15

40.7

Etanol din sfecla

34

0.32

5.6

39.9

Etanol din boabe de grâu

24

0.69

3.7

28.4

Etanol din paie de grâu

0

- 0.59

13.3

12.7

Ulei de rapita crud

15

0.49

14.3

29.8

In tab. 2 sunt prezentate  emisiile cu gaze cu efect de sera de gaze cu efect de sera de catre diferitele culturi tehnice utilizate pentru biocombustibili. Aceste date pot duce la o reanaliza a emisiilor nete de gaze cu efect de sera prin fabricarea difertilor biocombustibili, din diferite surse.

Fermentatia alcoolica se de

Fig.7. Reducerea de emisii de gaze cu efect de sera pentru diferitele tipuri de biocombustibili. Rosu - în functie de eficienta globala de producere; albastru - în functie de capacitatea culturii de fixare de CO2.

In afara de aceste aspecte care tin de eficienta globala a producerii de biocombustibili mai trebuie luate în considerare si aspectele care tin de  valoarea EroEI a  biocombustibililor (ERoEI = How much Energy is Returned on Energy Invested = Câta energie obtii din energia investita?)

           

Pentru a extrage un baril de petrol, al prelucra si al transporta acolo unde este nevoie de el se foloseste între a saizecia parte si a zecea parte din energia acelui baril. Cu alte cuvinte ca sa extragi, sa prelucrezi si sa transporti 10 barili de petrol consumi între 0,17 si 1 baril de petrol. Estimarile precaute ale ERoEI pentru energia cu care functioneaza economia noastra actuala sunt mult peste 10:1 (cu o mare parte a economiei functionând în jurul lui 30:1).

La determinarea EroEI cad cele mai multe alternative energetice dupa o simpla examinare.  Hidrogenul comercial e un bun exemplu despre cum sa consumi mai multa energie decât produci. Sursa cea mai comuna pentru hidrogen este gazul natural. Gazul natural este tratat cu abur. Aburul este obtinut prin fierberea apei folosind si mai mult gaz natural, petrol, carbune. Prin ardere producatoare de bioxid de carbon cu efect de sera! Bunul simt spune ca hidrogenul comercial produs din gaze naturale nu este o solutie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera.

 Biocombustibilii au un ERoEI mic (cu exceptia biodieselului din alge - a se vedea si tab.3). Daca se ia în calcul si eficienta motoarelor (TTW - tank to wheel)  atunci eficienta energetica a biodieselului din alge se aproprie de cea a benzinei.

Tab.3. Valorile EroEI pentru  biocombustibili.

WTT

TTW

WTW

Benzina

10

0.3

3.0

Biodiesel din rapita

3.2

0.45

1.44

Biodiesel din uleiuri alimentare uzate

5

0.45

2.25

Biodiesel din alge

>5

0.45

>2.25

Bioetanol din amidon de porumb

1.34

0.3

0.402

Bioetanol celuloza (iarba grasa)

2.2

0.3

0.66

Hidrogen din gaz natural

0.528

0.405

0.214

WTW - eficienta producerii si distribuirii; TTW - eficienta motorului cu ardere interna; WTW; eficienta de producere, distribuire si utilizare.


in cazul combustibililor trebuie luate în considerare si marimea suprafetelor care trebuie cultivate.  1 ha de rapita produce circa 1 tona de biodiesel. Un camion pentru un singur drum Bucuresti-Timisoara (550 km la 25 litri/100 km) consuma 137,5 litri de motorina. Un singur drum, un singur TIR = 0,137 ha cultivate timp de un an!

Din motivele prezentate mai sus (impact negativ asupra mediului si în special asupra solului, intensificarea producerii de gaze cu efect de sera din sol) solutiile optime din punct de vedere ecologic sunt sistemele integrate, în care sunt urmarite concomitent producerea de biocombustibili, refacerea solurilor si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera din sol.

Sisteme integrate de producere de biocombustibili, refacerea solurilor si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera din sol.

In fig. 8 este prezentat un prim tip de sistem integrat de fabricare de biocombustibili, reducere de gaze cu efect de sera si refacerea solurilor. Acest sistem se bazeaza pe (bio)conversia multipla a co-produselor rezultate de la fabricarea biocombustibililor si implica:

(i)                               un procedeu de utilizare a bagasei de sorg pentru producerea de bagasa comestibila lignocelulozica;

(ii)                              un bioproces de conversie a substratului pentru cultivarea ciupercilor in amelioratori de sol cu eticheta ecologica;

(iii)                             o instalatie nou creata pentru producerea amelioratorilor de sol ;

(iv)                            bioproduse cu eliberare controlata pe baza tulpinilor biologic active  de Bacillus subtilis si Trichoderma viride;

(v)                              cultivarea microorganismelor pe medii avand ca sursa de carbon apa glicerinoase;

(vi)                            un proces inovativ de conditionare a produselor biologice prin coacervare;

(vii)                            biopesticide pe baza tulpinilor active de Bacillus subtilis, Burkholderia cepacia, Trichoderma viride rezultate de la  (v) procesul de cultivare a microorganismului pe medii cu  pe apa glicerinoasa;

(viii)                          conditionare pe bagasa de sorg sterilizata prin iradiere gamma;

(ix)                           biofertilizanti pe baza de Rhizobium spp., Pseudomonas fluorescens, Azospirillum spp. rezultati de la procesul de cultivare al microorganismelor pe medii cu apa glicerinoasa si (vii) conditionare pe bagasa de sorg sterilizata prin iradiere gamma;

(x)                             un bioinsecticid volatil produs printr-un proces de extractie a glucozinolatilor de la sroturi de rapita.

In fig. 9 este prezentat un alt proces integrat de fabricare a biocombustibililor, din care rezulta inclusiv amelioratori de sol. Procedeul implica un proces biochimic, de solubilizare a carbohidratilor din biomasa si procedee termochimic, de distilare uscata si de gazeifiere a materialelor vegetale care nu sunt hidrolizabile enzimatic. Din procesul de distilare uscata rezulta un carbune vegetal cu proprietati foarte bune de absorbtie, care este folosit pentru absorbtia gazelor poluante (NOx  si SOx) emise de termocentrale (cu generarea unui fertilizant N-S cu eliberare controlata).

Fig. 9. Ciclu integrat de conversie biochimica si termochimica a materialului vegetal în biocombustibili, amelioratori de sol, caldura si  energie electrica.

De mentionat ca subprodusele rezultate la distilarea bioetanolului fabricat din fermentarea zaharurilor hidrolizate din biomasa sunt si ele valorificate, prin producerea de biogaz si de compost.

Ultimele tipuri de sisteme integrate care vor fi prezente aici sunt cele care iau în considerare fixarea de catre alge a bioxidului de carbon în vederea producerii de biodiesel, biopesticide si amelioratori de sol.

In perioada anilor '80, Departamentul Energiei al SUA  a finantat considerabil activitati de C-D din "Programul speciilor acvatice", pentru producerea de carburanti din cianobacterii sau din microalge (biodiesel) pe scara mare, in sisteme consacrate. Acest efort a culminat cu o operarea unei instalatii pilot pe 0,2 ha in Roswell, New Mexico, când s-a demonstrat capacitatea tulpinilor selectate de alge/cianobacterii de a fixa foarte eficient CO2 în bazine joase agitate de roti cu pale. In timpul anilor '90,  Japonia a sponsorizat RITE (Cercetari pentru Tehnologii Inovative ale Pamântului), fiind facut un foarte mare efort de C-D privind cianobacteriile / microalgele utilizate pentru fixarea CO2 din gazele de ardere de la termocentrale si reducerea GHG, cu accentul pe folosirea fotobioreactoarelor închise cu diferite modele, in special din fibra optica si producerea unor produse secundare cu valoare mare. In final s-a dovedit ca bazinele deschise (majoritatea de tipul celor joase agitate de roti cu pale) constituie o metoda de productie cu cost mai eficient decât fotobioreactoarele. Europa este de asemenea o parte din eforturile de cercetare a diminuarii impactului GHG prin fixare cu cianobacterii / microalge.  Se vor prezenta aici câteva exemple. EniTecnologie (Italia) a dezvoltat în 2005 un sistem pilot pentru utilizarea CO2 fosil emis de la o termocentrala NGCC pentru a produce biomasa cianobacteriana. In cadrul retelei  EUREKA, proiectul BIOFIX E3650, Institutul de Microbiologie de la Academia Ceha de stiinte, Institutul pentru Cercetarea Carburantilor de la Praga si Institutul pentru Procesarea Cerealelor, departamentul Alge din Germania au început,  pe 1 ianuarie 2006, un proiect pentru utilizarea CO2 din gazele de ardere pentru cresterea recoltei produse de microalge. Un studiu de fezabilitate a început recent (in vara anului 2005) la Universitatea Internationala Bremen. Proiectul va investiga perspectiva dezvoltarii unui sistem fotosintetic pe scara larga pentru controlul gazelor de sera. Scopul este utilizarea cianobacteriilor ca sechestranti naturali pentru emisiile de CO2 de la o termocentrala pe carbune EON Ruhrgas de 350 MW la Bremen.

Toate aceste noi cercetari sunt menite sa dezvolte noi cai de fixare (eficienta si sigura pentru mediu) a bioxidului de carbon, în paralel cu producerea de biocombustibili.


Document Info


Accesari: 20845
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )