Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


























Organisme si organizati iinternationale




ORGANISME SI ORGANIZATI IINTERNAtIONALE

Secolul XX a marcat o adevarata explozie la nivelul

organizatiilor internationale. Desigur, in prim plan s-au situat cele cu

caracter politic, consemnandu-se trecerea de la sistemul aliantelor

politico-militare la cel al unor organisme multistatale ori suprastatale.

Pe langa acestea se vor remarca organizatii cu caracter tehnic, stiintific

ori de alta natura, menite sa coordoneze eforturile omenirii spre

progres.

Rostul acestor randuri este doar acela de punere in tema; despre

Organizatia Natiunilor Unite, de exemplu, vorbim in continuare,



celelalte institutii urmand a fi studiate in extenso la alte cursuri. Este

motivul pentru care ne vom limita la scurte trimiteri ce au rolul doar

de a sublinia efortul depus in vederea organizarii lumii.

Mai ales dupa cele doua razboaie mondiale, statele invingatoare

au incercat sa creeze un sistem viabil si un cadru propice de dezbatere

si solutionare a marilor crize. Aici trebuie cautata originea Ligii

Natiunilor ori a Organizatiei Natiunilor Unite.

De asemenea, nu au lipsit eforturile pentru organizarea in plan

regional. Din punctul nostru de vedere, exemplul cel mai interesant

este cel al Uniunii Europene. Unii politologi considera deja ca

respectivul proiect poate fi considerat preludiul crearii Statelor Unite

Europene, ca o contrapartida la Statele Unite ale Americii, ori la

colosii care sunt Rusia si China.

in ultimele decenii, un rol tot mai important il joaca si organismele

nonguvernamentale, multe dintre ele implicate in solutionarea

unor probleme globale. Avem aici in vedere mai ales organismele

specializate pe probleme ale mediului, ecologistii, sau de aparare a

drepturilor omului. Este un semnal al faptului ca si societatea civila

tinde sa depaseasca sfera interesului national, implicandu-se tot mai

mult in chestiunile globale.

Prin urmare, se poate aprecia ca organizatiile si organismele

internationale reprezinta o necesitate a epocii contemporane, epoca in

care provocarile adresate omenirii capata o noua perspectiva fata de

acum cateva decenii.

Mentionam totodata rolul jucat de dreptul international, definit

ca un set de norme ce guverneaza relatiile dintre state si organizatii

internationale, pentru promovarea caruia exista institutii ce urmaresc

aplicarea legislatiei internationale. intre acestea se evidentiaza Curtea

Internationala de Justitie de la Haga, Curtea Europeana a Drepturilor

Omului, Curtea InterAmericana a Drepturilor Omului etc.

Radacinile Curtii Internationale de Justitie sunt plasate la 1899.

Atunci, cu prilejul primei conferinte de pace de la Haga, s-a hotarat

infiintarea in acest oras a unei Curti Permanente de Arbitraj, al carei

sediu se va muta din 1913 in Palatul Pacii. Initial, aceasta era compusa

din experti in drept international, reprezentand statele implicate. in

anul 1922, Curtea de Arbitraj s-a unit cu un organism al Societatii

Natiunilor, Curtea Permanenta pentru Justitie Internationala. in

conformitate cu Carta Organizatiei Natiunilor Unite, din 1946, la

Haga, functioneaza Curtea Internationala de Justitie.

Potrivit documentului citat, Curtea are doua functii de baza:

- sa decida in disputele juridice dintre state;

- sa emita opinii consultative in chestiunile legislative supuse

atentiei sale.

Este de precizat faptul ca doar statele se pot prezenta ca parti in

fata Curtii, celor 192 de membri ai Organizatiei Natiunilor Unite

adaugandu-li-se alte cinci organisme specializate ale acesteia, plus 16

institutii internationale care au drept de opinie consultativ.

Curtea de la Haga are in componenta 15 judecatori alesi de

Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite si Consiliul de

Securitate pentru mandate cu o durata de noua ani, cu posibilitatea de

a fi realesi. La fiecare trei ani se innoieste structura Curtii cu o treime,

cu precizarea ca un stat nu poate avea doi judecatori simultan. Cele 15

state reprezentate, conform ultimelor modificari din 6 februarie 2006,

sunt Marea Britanie, Iordania, Madagascar, China, Sierra Leone,

Venezuela, Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Slovacia,

Franta, Noua Zeelanda, Mexic, Maroc si Rusia.

Odata deveniti membri ai Curtii, judecatorii sunt complet

independenti si nu mai au nici o legatura cu tara de origine. Deciziile

sunt luate cu majoritate de voturi, in caz de paritate decisiv fiind votul

presedintelui. intre 1946 si 2006, Curtea a emis 92 de decizii,

actualmente fiind pe rol 13 cazuri. intre acestea se numara si cel dintre

Romania si Ucraina, generat de decizia de construire a canalului

Bistroe de catre Administratia de la Kiev.

Presedinte al Curtii este reprezentanta Marii Britanii, Rosalyn

Higgins, secondata de vicepresedintele Awn Shawkat Al-Khassaweh

din Iordania. Judecatoarea Higgins, nascuta la 2 iunie 1937, la Londra,

este prima femeie membra a Curtii si totodata prima ajunsa presedinte.

Face parte din acest organism din 1995, iar mandatul de conducere

inceput la 6 februarie 2006 este valabil pentru trei ani. Vicepresedintele

Al-Khassaweh este membru al Curtii din anul 2000.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului este o creatie a Consiliului

Europei. La 4 noiembrie 1950, acesta vota Conventia pentru

Protejarea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, care a

intrat in vigoare in septembrie 1953. Drept urmare, in 1954 este

infiintata Curtea, a carei forma actuala de organizare dateaza din

1 noiembrie 1998.

in componenta sa intra 46 de judecatori reprezentand statele

contractante, alesi prin votul Adunarii Parlamentare a Consiliului

Europei pentru mandate de sase ani, cu dreptul de realegere. Se impune

precizarea ca varsta limita este cea de 70 de ani, precum si ca dupa

investire judecatorii nu mai reprezinta statele care i-au nominalizat.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului este formata din cinci

sectii, alcatuite din comisii compuse din cate trei judecatori.

Conducerea executiva este asigurata de un presedinte, doi vicepresedinti

si trei presedinti de sectie. Luzius Wildhaber (nascut in 1937,

reprezentand Elvetia) este cu incepere de la 1 noiembrie 1998

presedinte al Curtii, fiind secondat de grecul Christos Rozakis si

francezul Jean-Paul Costa. Fostul decan al Facultatii de Drept de la

Universitatea Bucuresti din perioada 1990 - 1998, Corneliu Barsan

(nascut in judetul Vaslui, in 1943) este reprezentantul Romaniei in acest

corp de magistrati, avand acest mandat pana la 31 octombrie 2013.

Pe continentul american, drepturile omului sunt vegheate de

Curtea Intra Americana pentru Drepturile Omului, cu sediul la San



José, in Costa Rica. De mentionat ca mai functioneaza si o Curte Inter

Americana pentru Drepturile Omului, care are cartierul general la

Washington.

Tot in sfera justitiei se inscrie si Tribunalul Penal pentru fosta

Iugoslavie. Acesta a fost infiintat in baza rezolutiei nr. 827 a Adunarii

Generale a Organizatiei Natiunilor Unite din 25 mai 1993. Conform

statutului adoptat atunci, competentele Tribunalului se refera la

crimele petrecute in Iugoslavia dupa 1991, asa cum sunt ele definite

prin Conventia de la Geneva din 1949. Acuzarea este condusa de

procurorul elvetian Carla del Ponte, in boxe aflandu-se multi din cei

implicati in operatiunile militare, dar si lideri politici.

La acest capitol s-a remarcat procesul lui Slobodan Milosevici,

care nu a putut ajunge la un final datorita decesului fostului lider sarb

survenit la 11 martie 2006. Evenimentul a fost puternic mediatizat,

fiind un bun prilej pentru criticii Tribunalului sa il acuze de premeditarea

mortii lui Milosevici, care solicitase sa fie cercetat in libertate.

Un rol important il joaca organismele cu dubla tinta, economica

si politica. Un exemplu clasic il reprezinta Organizatia tarilor

Exportatoare de Petrol (O.P.E.C., sigla ce provine de la denumirea

engleza, Organization of the Petroleum Exporting Countries). Avand

din 1965 sediul la Viena, Organizatia reuneste 11 state, respectiv

Algeria, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Indonezia, Iran, Irak,

Kuwait, Libia, Nigeria, Qatar si Venezuela. Din O.P.E.C. au mai facut

parte alte doua state, Gabon si Ecuador.

Prin Statut, tarile membre ale O.P.E.C. isi propun sa-si

coordoneze si unifice politica petroliera. Faptul este explicat chiar prin

motivul principal care a stat la originea infiintarii Organizatiei, la 17

septembrie 1960, acela de protest fata de politica marilor trusturi

transnationale, dominate de capitalurile american, englez si olandez,

care presau pentru reducerea pretului la titei.

Noua politica promovata de O.P.E.C., vizand apararea

intereselor statelor exportatoare, a provocat chiar un 'soc al

petrolului'. Organizatia, in care predomina statele arabe, va sanctiona

puterile europene care au sustinut Israelul in 'razboiul de Yom

Kippur' din 1973, considerand ca au fost afectate interesele Egiptului

si Siriei. Un alt conflict major a fost generat de razboiul din Golf

desfasurat in 1990 - 1991, declansat de agresiunea Irakului asupra

unui alt stat membru O.P.E.C., Kuwaitul.

Astazi, Organizatia joaca inca un rol important, asigurand 40%

din productia mondiala de petrol si jumatate din exportul mondial.

Totusi, epoca in care 'socurile petrolului' zguduiau economia si

politica mondiala este tot mai indepartata.

O alta categorie de organizatii internationale sunt cele care

provin din dorinta fostelor mari puteri coloniale de a mentine

legaturile cu teritoriile pe care le-au controlat. Aici se remarca in

primul rand Comunitatea britanica de natiuni, Commonwealth-ul. Tot

pe criterii lingvistice si culturale functioneaza si Asociatia Statelor

Francofone sau Liga Statelor Arabe.

Commonwealth of Nations, potrivit denumirii oficiale actuale,

este o asociatie a 53 de state suverane, in mare parte foste colonii

britanice. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este considerata

conducatorul acestui organism. Originile asociatiei trebuie plasate in

perioada interbelica, atunci cand a inceput dezmembrarea Imperiului

colonial britanic, un mare numar de dominioane aspirand spre

autonomie, apoi spre independenta. Astfel s-a ajuns la Statutul de la

Westminster, din 1931, prin care era proclamata egalitatea dintre

membrii Commonwealth-ului, in frunte cu fosta metropola.

Initial, alaturi de aceasta mai intrau in acest organism

international Australia, Canada, Irlanda, Noua Zeelanda, Africa de

Sud si Newfoundland (care din 1949 va deveni provincie a Canadei).

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, pe fondul proclamarii

independentei depline a fostelor colonii, s-a ajuns la organizarea

actuala, care permite mentinerea nu doar a unor relatii politice

privilegiate, dar si militare, economice si culturale.

O decizie similara va lua si Franta, dornica de a mentine relatiile

cu fostele domenii si teritorii de peste mari, dar si cu alte state care au

adoptat drept model francofonia. Organizatia Internationala a

Francofoniei a luat fiinta in 1970, avand actualmente 53 de membri,

conducerea executiva fiind asigurata de un secretariat in fruntea

caruia, de la 1 ianuarie 2003, se afla senegalezul Abdou Diouf.

Nascut la 7 septembrie 1935, Diouf a efectuat studii universitare

in Franta si a intrat in viata politica, fiind cu incepere din 1963 seful

de cabinet al presedintelui Léopold Sédar Senghor. Dupa retragerea

acestuia din fruntea statului, Abdou Diouf a fost ales presedinte al

Senegalului, la 1 ianuarie 1981; ulterior, el a reusit sa-si reinnoiasca

mandatul de trei ori, in 1983, 1988 si 1993.

La alegerile din 17 martie 2000 pentru functia suprema a

Senegalului, Diouf a fost infrant de contracandidatul sau Abdulaye

Wade. in fruntea Organizatiei Internationale a Francofoniei il

inlocuieste pe Boutros Boutros Ghali, fost secretar general al

Organizatiei Natiunilor Unite.

Periodic sunt organizate reuniuni ale francofoniei, ultima

intrunindu-se in anul 2006 la Bucuresti, Romania fiind membru activ

al asociatiei. Motto-ul organizatiei este Egalitate, complementaritate,

solidaritate, iar scopul sau principal il constituie promovarea valorilor

culturale si a imensului patrimoniu reprezentat de limba si civilizatia

franceza.

Liga Statelor Arabe are sediul la Cairo, reunind 22 de state.

Aceasta a luat fiinta in urma Protocolului de la Alexandria din 22

martie 1945, semnat de Egipt, Irak, Liban, Yemenul de Nord, Arabia

Saudita si Transiordania. Scopul principal al Ligii este de a contribui

la imbunatatirea legaturilor dintre statele arabe, Carta adoptata



interzicand statelor membre sa rezolve diferendele dintre ele pe calea

fortei.

Conducerea executiva este asigurata de un secretariat general

avandu-l in frunte, din 2001, pe Amr Moussa. Diplomat de cariera,

nascut in 1963, el a intrat in diplomatie, fiind acreditat ambasador al

Egiptului in India si la Organizatia Natiunilor Unite. Apoi, timp de un

deceniu, intre 1991 - 2001, a fost ministru de externe al tarii sale.

Anual sunt organizate intruniri ale tarilor membre din Liga

Araba. in anul 2006, gazda a fost capitala Sudanului, Khartoum, iar

pentru reuniunea de anul urmator este programat orasul Cairo.

Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est (A.S.E.A.N.) a luat

fiinta la 8 august 1967, cu prilejul intalnirii dintre liderii celor cinci

state fondatoare, la Bangkok. Astazi, organizatia cuprinde zece state,

celor initiale - Filipine, Indonezia, Malaysia, Singapore si Thailanda -

alaturandu-li-se pe rand Brunei Darussalam, Vietnam, Laos, Myanmar

(fosta Birmanie) si Cambodgia. Structura de conducere a A.S.E.A.N.

este formata din sefii celor zece state membre, care se intrunesc in

summit-uri anuale.

Scopurile principale ale ASEAN sunt:

- sa contribuie la accelerarea dezvoltarii economice, sociale si

culturale a regiunii;

- sa promoveze pacea si stabilitatea regionala, prin respectarea

principiilor inscrise in Carta Natiunilor Unite.

O initiativa bine promovata de A.S.E.A.N., primita cu satisfactie

de comunitatea internationala, a fost semnarea Tratatului din 15

decembrie 1997. Potrivit acestui document, Asia de Sud-Est era

declarata zona libera de arme nucleare.

Organizatia Statelor Americane a luat fiinta in urma intalnirii

reprezentantilor din 21 de tari din America latina, ce s-a desfasurat la

Bogota, la 30 aprilie 1948. Atunci a fost adoptata si Carta

Organizatiei, fiind ales primul ei secretar general in persoana

columbianului Alberto Lleras Camargo.

Cu incepere de la 19 iulie 2005, aceasta functie este asumata de

Albert Ramdin, din Surinam. Nascut la 27 februarie 1958, Ramdin

castigase o buna experienta prin asumarea unor functii guvernamentale

in tara de origine, apoi ca ambasador al Surinamului la

Organizatia Statelor Americane.

Ideea infiintarii unei organizatii panamericane este insa mult mai

veche. Paternitatea initiativei revine eroului luptei Americii latine

pentru independenta, Simon Bolivar. El a enuntat acest principiu

prima data cu prilejul conferintei de la Panama, desfasurata in 1826.

Momentul era unul plin de semnificatii pentru dorinta americanilor de

a limita influenta puterilor europene, un rol demn de luat in calcul

jucand si lansarea doctrinei Monroe de catre Statele Unite, care va

inaugura o perioada de izolationism. Motto-ul OSA este Pace, justitie

si solidaritate in America.

Organizatia Unitatii Africane a luat fiinta la 25 mai 1963 si

urmareste promovarea unitatii si stabilitatii africane, eradicarea

colonizarii si consolidarea noilor state independente. Cartierul general

al asociatiei, care reunea initial 32 de state, a fost fixat initial in

capitala Etiopiei, Addis Abeba. O.U.A. este, in acelasi timp, rezultatul

fenomenului de decolonizare, care a produs efectele cele mai

spectaculoase tocmai in Africa.

Carta Organizatiei a fost redactata in cea mai mare parte de

primul presedinte al Republicii Mali, Modibo Keita (1915 - 1977).

Acesta a condus tara intre 1960 si 1968, dezvoltand o forma a

socialismului african. A fost inlaturat de la putere in urma unei lovituri

de stat a generalului Moussa Traoré, din 19 mai 1968. Keita a fost

arestat imediat si a murit in detentie, la 16 mai 1977.

La 9 iulie 2002, numele organizatiei a fost schimbat in Uniunea

Africana, in urma deciziei ultimului presedinte, Thabo Mbaki, din

Africa de Sud, care a fost ales si ca prim lider al noului organism

international. Astazi, U.A. are 53 de state membre din totalul celor 54

de pe continent. Exceptia este conferita de Maroc, retras in 1985 in

semn de protest fata de primirea Saharei Occidentale ca membru, in

1982, regimul de la Rabat avand pretentii asupra acestui teritoriu,

fosta colonie spaniola.

Dupa cum o arata si noua denumire, organizatia este croita pe

modelul Uniunii Europene. Faptul este vizibil atat prin organismele de

lucru, care reiau modelul batranului continent, cat si prin adoptarea

principiilor sale, care vizeaza:

- promovarea democratiei;

- asigurarea drepturilor omului;

- progresul continentului pe baza Noului Parteneriat pentru

Dezvoltarea Africii.

Organismele principale ale Uniunii Africane sunt Conferinta

anuala a sefilor de state, Parlamentul panafrican, infiintat in 2005, care

are sediul in Africa de Sud si joaca un rol consultativ, si Comisia

Africana. Presedintele acesteia este Alpha Oumar Konaré, din Mali.

Nascut la 2 februarie 1946, cu studii la Universitatea din Bamako si

apoi la cea din Varsovia, el a fost timp de zece ani, intre 1992 si 2002,

presedinte al statului Mali.

Dupa indeplinirea celor doua mandate constitutionale, Konaré a

fost ales presedinte al Comisiei Uniunii Africane cu prilejul summit-ului

de la Maputo, la 10 iulie 2003.El a declarat ca intentioneaza sa renunte

la aceasta functie la finele lui 2007.

Miscarea de nealiniere s-a dezvoltat in contextul razboiului

rece. Un pas important a fost constituit de Conferinta de la Bandung

(Indonezia), desfasurata intre 18 si 24 aprilie 1955, sub conducerea

ministrului indonezian de externe Ruslan Abdulgani. Initiativa unei

conferinte a noilor state independente din Asia si Africa a apartinut

Egiptului, Indoneziei, Burmei, Ceylonului, Indiei si Pakistanului, in

final participand reprezentanti din 39 de tari.

Conferinta isi propunea sa atinga doua obiective principale:

- sa contribuie la promovarea colaborarii economice si sociale



dintre statele asiatice si africane;

- sa se opuna colonialismului si neocolonialismului.

Participantii au adoptat Declaratia privind promovarea pacii si

a colaborarii mondiale, in zece puncte, reluand principiile de baza ale

Cartei Natiunilor Unite. Conferinta a contribuit la conjugarea

eforturilor care au condus la coagularea unei miscari de nealiniere

dupa 1961.

Un pas mai departe a fost facut la 15 iunie 1964. Atunci, la finalul

primei sesiuni a Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare

(U.N.C.T.A.D.) de la Geneva, 77 de state in curs de dezvoltare au semnat

o Declaratie comuna prin care era creat Grupul celor 77. Astazi,

organizatia cuprinde 131 de membri, state in curs de dezvoltare.

Presedintia Grupului este rotativa, fiind asigurata de ambasadorul

tarii in cauza la Organizatia Natiunilor Unite. in 2006, functia

era detinuta de reprezentantul Pakistanului.

Tot in cadrul eforturilor privind crearea unei organizatii

internationale a statelor nealiniate amintim si Declaratia de la Havana,

din 1979. Semnata de peste o suta de state, aceasta exprima hotararea

partilor de a lupta contra imperialismului, colonialismului,

neocolonialismului, apartheidului, sionismului si oricaror forme de

agresiune, ocupatie, dominatie, interferenta sau hegemonie. Desi

principiile erau generoase, totusi simpatia sau antipatia fata de unul

din cele doua mari blocuri politico-militare existente a facut ca sa nu

fie inregistrati pasi concreti care sa influenteze macrodeciziile

internationale.

Organismele cu profil sportiv joaca un rol tot mai important in

contextul globalizarii fenomenului. intrucat evenimente precum

Jocurile Olimpice sau turneul final al Cupei Mondiale la fotbal

capteaza atentia intregii planete, Comitetul International Olimpic si

Federatia Internationala de Fotbal Asociatie sunt organizatii

internationale de mare prestigiu, care reunesc un numar de state

aproape identic cu cel al Organizatiei Natiunilor Unite.

Comitetul International Olimpic s-a nascut din dorinta de a

reinvia spiritul Jocurilor Olimpice organizate in Grecia antica, la 23

iunie 1894, la initiativa baronului Pierre de Coubertin (1863 - 1937).

Primul presedinte al C.I.O. a fost grecul Demetrius Vikelas (1835 - 1908)

pentru un mandat pe perioada 1894-1896. Lui i-a urmat Pierre de

Coubertin, cel caruia olimpismul ii datoreaza aproape totul, pornind de

la organizarea jocurilor moderne si pana la regulamente si chestiuni

protocolare. Pierre de Coubertin a fost presedinte intre 1896 si 1925, in

ultimii 12 ani de viata asumand functia de presedinte de onoare al C.I.O.

La reuniunea de la Moscova, din 16 iulie 2001, presedinte al

Comitetului International Olimpic a fost ales belgianul Jacques Rogge.

Nascut la Gent, la 2 mai 1942, el a fost presedinte al Comitetului

National Olimpic Belgian intre 1989 si 1992, indeplinind din 1989 si

functia de sef al Comitetului Olimpic European.

Presedintele este ajutat de un Comitet Executiv, infiintat in

1921. Din acesta mai fac parte patru vicepresedinti si zece membri,

toti alesi pentru mandate de patru ani. Comitetul International Olimpic

are sediul in Elvetia, la Lausanne, fiind compus din 113 membri, care

reprezinta Comitetul in tarile lor, nu statele in forul olimpic.

Istoria Jocurilor Olimpice a inceput la Atena, in 1896, de atunci

ele desfasurandu-se ritmic la intervale de patru ani. Singurele

intreruperi s-au datorat celor doua razboaie mondiale. Ultimele Jocuri

Olimpice de vara au avut loc la Atena in 2004, urmatoarele fiind

programate la Beijing, in 2008, si Londra in 2012. Cu incepere din

1924 se desfasoara si o editie de iarna a Jocurilor. Debutul s-a

consemnat in statiunea elvetiana Chamonix, gazda din 2006 fiind

Torino, pentru anul 2010 fiind selectat orasul canadian Vancouver.

Numarul sporturilor selectate pentru Jocuri a crescut neincetat, la fel

ca si calitatea intrecerilor.

De asemenea, cel mai popular sport, fotbalul, are o organizare la

scara internationala cu o vechime de peste un secol. La 21 martie

1904, la Paris, sapte state, Franta, Belgia, Danemarca, Olanda, Spania,

Suedia si Elvetia, puneau bazele Federatiei Internationale de Fotbal

Asociatie. Cu prilejul primului congres a fost ales in functia de

presedinte francezul Robert Guerin.

Meritul de a transforma fotbalul intr-un fenomen la scara

planetara a revenit insa lui Jules Rimet, presedinte al F.I.F.A. intre

1921 si 1954. Presedinte al Federatiei Franceze de Fotbal, Rimet

(1873 - 1956) a asigurat pe parcursul mandatului sau, care s-a

intersectat si cu cel de-al doilea razboi mondial, lansarea fenomenului

fotbalistic la scara planetara.

Actualul lider executiv al Federatiei este elvetianul Joseph

Blatter. Nascut in 1936, el a fost ales pentru a continua munca fostului

presedinte, brazilianul Joao Havelange, la 8 iunie 1998. De numele

sau se leaga o serie de masuri luate in vederea dinamizarii fotbalului,

acesta devenind un spectacol, dar si o buna afacere la nivel mondial.

Presedintele Jules Rimet este initiatorul Cupei Mondiale, primul

turneu final fiind organizat in 1930, in Uruguay, atunci cand a castigat

Brazilia. Printre cele 13 state care au participat la editia inaugurala s-a

numarat si Romania. La fel ca in cazul Jocurilor Olimpice, in perioada

celui de-al doilea razboi mondial competitia nu s-a desfasurat,

reluandu-se in 1950. Ultima editie a Cupei Mondiale s-a desfasurat in

2006 in Germania, editia din 2010 fiind programata in Africa de Sud,

o premiera pentru continentul negru. Campioana mondiala en-titre

este Italia.

intrucat rolul relatiilor internationale va fi in crestere, se

prognozeaza ca si dreptul international va fi imbogatit prin reguli si

standarde caracterizate printr-o cantitate si calitate superioare. De

altfel, exemplul dat de Tribunalul Penal International pentru fosta

Iugoslavie poate fi adus in discutie din acest punct de vedere.











Document Info


Accesari: 115
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )